Morții și viii, boala și vaccinul – o scrisoare personală
Dragul meu / Draga mea, te enervează tot mai mult oamenii ăștia care susțin prostii? Îi vezi cît sînt de manipulați și de proști și nu-i mai suporți? Ei bine, ce simți este doar un nou episod al bolii grave, colective, de care suferă lumea întreagă. Nu e vorba despre COVID-19, deși, într-un fel, și despre această boală e vorba.
În cazul acesta, singura recomandare este să încerci să-ți ții opiniile în frîu. Să nu te lași dus(ă) acolo unde nervii te pot duce, în radicalism și exagerare. Chiar dacă e inconfortabil și obositor, chiar dacă ai senzația că e degeaba și că duci apă cu ciubărul spart, cel mai sănătos lucru pe care-l poți face în aceste vremuri „ieșite din țîțîni” e să te opui cît poți exagerării și radicalizării. Dacă nu-i poți opri pe alții „să cază la extremitate” (Farfuridi), măcar ține-te pe tine, să nu te ia valul smintelii! Oamenii se radicalizează fie din furie, fie de frică. Or, furia și frica sînt bulevarde cu sens unic spre infern...
De cînd a început pandemia de COVID-19, s-a structurat o falangă a oamenilor speriați, care aveau oricum un aplomb activist în ei – asta ține de vremuri – și care s-au repezit la soluția extremă (lockdown) pe care au susținut-o cu ardoare extremă. Vreme de luni de zile am încercat să le explic că o soluție de tip lockdown nu e înțeleaptă și, în final, nu ajută. Boala nu pleacă dacă ne închidem în case cu poliția la ușă. Vom muri de altele, ferindu-ne de SARS-CoV-2. Pentru că orice exagerare naște exagerarea de semn contrar, falanga fanaticilor lockdown s-a văzut repede față-n față cu falanga negaționiștilor. La început, că nu există virusul, apoi, cînd era totuși clar că există, că e o răceală, o conspirație să ne cipeze, să ne modifice codul genetic, să ne omoare sau, în variantă blîndă, să ne ia banii. Eu cred că exagerările sînt permise doar în literatură și-n amor; dar și acolo sînt acceptabile dacă vin de la oameni cu talent. Altfel, tot agasante sînt.
Acum, a venit vaccinul. Ca orice vaccin, ca orice tratament medical, are o anumită rată de eșec. Face bine în peste 95% din cazuri și are efecte adverse în maximum 5%. Vă amintiți statisticile COVID-19? Dintre cei infectați cu SARS-CoV-2 (cei știuți oficial, firește, pentru că suma asimptomaticilor și simptomaticilor care se tratează singuri, acasă, fără să anunțe autoritățile sanitare nu o va ști nimeni, niciodată), tot cam 5% ajung să dezvolte forme grave și, statistica mondială ne-o spune, 2,2% în medie mor. Așadar: boala afectează grav o mică parte dintre cei pe care-i atinge, iar vaccinul afectează grav o mică parte dintre cei cărora le este administrat. Și virusul, și vaccinul se comportă firesc, natural, așa cum trebuie să se poarte. Dar ia privește oamenii! Vrei o mai bună dovadă că lumea e cu fundu-n sus? Observă: exact cei care socoteau COVID-19 o bagatelă pe motiv că face victime puține sînt isterizați de pericolul vaccinului care face victime puține și exact cei care cereau măsuri extreme, alarmați la culme de existența puținelor victime ale bolii, sînt acum cu totul nepăsători la puținele victime ale vaccinului și sînt dispuși să treacă peste ele. Adică cei care aveau statistica drept argument în construirea atitudinii față de boală, într-un sens sau celălalt, nu mai dau doi bani pe statistică atunci cînd e vorba despre atitudinea în fața vaccinului. De-aia zic, virusul și vaccinul se comportă normal, oamenii, însă...
Merită, totuși, să te gîndești cum de sîntem cuprinși de această sminteală generală, cum de cea mai ilogică atitudine trece în ochii oamenilor drept perfect logică. Părerea mea este că am pierdut cu totul înțelegerea lipsită de exagerare psihologică a morții. Despărțiți de credința în Dumnezeu, dar atașați ideii că viața este supremă (idee creștină, ca să fie clar!), ne-am rătăcit cu totul și acum orbecăim în confuzii interioare. Să mă explic: credinciosul creștin știe că, după Hristos, moartea nu învinge viața. Ba chiar că moartea nu este opusul vieții. Lipsit de credință, dar rămas cu ideea supremației vieții, oamenii zilei noastre cred că moartea este negarea vieții, opusul ei. Credinciosul are grijă de viață (a lui și a altora) pentru că e un dar de la Dumnezeu, un privilegiu, o șansă de a atinge mîntuirea; omul zilei are grijă de viață (a lui și a altora) ca să nu cumva să moară. De aici pleacă toată nebunia pe care o vezi. Spaima de moarte cuplată cu valoarea vieții ruptă din cadrul ei religios produce aceste contradicții: într-un caz – de pildă, COVID-19 –, e foarte grav dacă moare unul din 1.000 și ceilalți 999 trebuie supuși unor restricții dure, dar același om, în altă situație – de pildă, în cazul vaccinului anti-COVID-19 –, îți va spune că pentru protejarea a 999 nu-i motiv de îngrijorare dacă moare cîte unul. Și invers! Subliniez imediat, și invers! Ca să înțelegi ce se întîmplă trebuie să vezi că extremele cad exact, uimitor de exact, în aceeași greșeală. Sigur, comic e că fiecare îi reproșează celeilalte greșeala, fără să vadă că e în aceeași situație. Dar asta e boală omenească veche, bănuiesc că știi deja.
Altfel, eu însumi năucit de ceea ce văd, aud, trăiesc, de spaimele și exasperările mele, dar și îmbătat de propriile-mi iluzii și speranțe, așa cum cred că lockdown-ul e o prostie sinucigașă, cred că vaccinul e salvator și trebuie administrat pe scară largă cît mai repede. Pînă la urmă, marea încercare a acestui coronavirus nu a fost pulmonară sau, în vreun fel, organică, ci mentală și sufletească. Despre asta ar trebui să vorbim mai mult.
Al tău, Sever Voinescu
