Şi totuşi, în anul acesta nu am ieşit chiar rău în cadrul Uniunii Europene. Ba, chiar, putem consemna cîteva cîştiguri importante. Mai întîi de toate, România va primi 39,8 miliarde de euro în cadrul bugetului multianual al Uniunii Europene 2014-2020, cu aproximativ 18% mai mult decît în exerciţiul bugetar 2007-2013.
Uitaţi de Schengen. Inventarul pagubelor după săptămîna chioară a democraţiei româneşti este cu mult mai amplu. În definitiv, eram deja lămuriţi în privinţa aderării la spaţiul european fără frontiere.
Deşi candidatura sa rămîne la stadiul de zvon sau cel mult de ipoteză de lucru, guvernatorul BNR Mugur Isărescu se anunţă deja drept unul dintre jucătorii cu şanse foarte mari de cîştig la alegerile prezidenţiale de peste un an.
Parafarea de către guvernul de la Chişinău a Acordurilor de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană a reaprins în România discuţiile privind reunificarea ţării. Preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre unire ca despre următorul proiect naţional al României, după aderarea la NATO şi UE.
Mi-l amintesc şi azi, deşi au trecut mai bine de trei ani de atunci. Holul sediului provizoriu al Parlamentului Republicii Moldova – „originalul“ se afla în renovare după distrugerile suferite mai an, în timpul protestelor tinerilor care răsturnaseră regimul Voronin.
Mai întîi, vestea bună: vinerea trecută, la Bruxelles, cu două săptămîni înainte de summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat că Republica Moldova a îndeplinit toate condiţiile necesare desfiinţării regimului de vize pentru UE.
Şi totuşi, viitoarele alegeri pentru Parlamentul European nu sînt chiar ceea ce păreau a fi. Din păcate. Două recente declaraţii ale unor marcanţi lideri europeni sînt de natură să-i aducă pe cei mai entuziaşti cu picioarele pe pămînt.
Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a menţionat din nou România printre ţările membre în care statul de drept este încălcat. Criza politică din vara anului 2012 a fost din nou adusă în discuţie. Ce a determinat intervenţia atît de dură a comisarului Reding?
Ce se întîmplă cînd milionul de euro devine unitate de măsură a şpăgii, iar zecile de milioane – tot de euro – încap bine-mersi în valizele evaziunii? Ei bine, putem vedea o parte bună: sistemul funcţionează, organele abilitate ale statului îşi fac datoria.
Cîteva mii de oameni au mărşăluit duminică prin Bucureşti, pentru cauza Republicii Moldova. Marşul a fost organizat de Platforma Civică „Acţiunea 2012“, o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România.
„În aceste zile am două priorităţi: să mă văd cu primarii şi cu jurnaliştii.“ Asta se spune că le-ar fi cerut comisarul pentru Dezvoltare Regională, Johannes Hahn, colaboratorilor săi înainte de deschiderea Open Days – zilele europene ale oraşelor şi regiunilor, manifestare desfăşurată săptămîna trecută la Bruxelles.
Este interesant să vezi Europa fotografiată din satelit, pe timp de noapte. Petele albe, luminate, îţi arată clar zonele cele mai dezvoltate – Beneluxul, regiunea pariziană, Bazinul Ruhr şi Valea Rinului, apoi multă lumină în Cîmpia Padului, în jurul Romei şi Golfului Neapole.
Din cînd în cînd, televiziunile noastre de talk-show – numite şi „de ştiri“ – se opresc, pentru o clipă, asupra ameninţărilor venite dinspre Moscova la adresa Ucrainei şi a Moldovei. Se insistă pe aspectul spectaculos – e interesant cînd Moscova se încruntă... –, dar tabloul general rămîne în ceaţă.
„Nu aştepta de la ei viziune. Zilnic sînt prinşi în rezolvarea unor chestiuni punctuale – unele dintre ele de ordin personal – şi sting incendii mărunte. Nu mai au timp pentru lucrurile mari, nu sînt oameni de stat. Nu ştiu şi nici măcar nu au timp să fie. Şi nici n-au timp să înveţe.“
Mişcarea de protest faţă de Proiectul minier „Roşia Montană“ a obţinut un prim succes notabil, după ce demonstraţiile au atins un nivel maxim duminică seara. Circa 10.000 de manifestanţi (potrivit unor estimări moderate) au mărşăluit pe bulevardele din Bucureşti.
Este foarte greu de spus care va fi pînă la urmă soarta Proiectului „Roşia Montană“. Dar protestele de stradă izbucnite la sfîrşitul săptămînii trecute pot prevesti schimbări importante la scara întregii societăţi.
A produs oarecare vîlvă, săptămîna trecută, numirea doamnei Ramona Mănescu la Ministerul Transporturilor. Doar că subiectul a fost repede acoperit de zgomotul asurzitor al conflictului politic reluat. Şi aşa ne-a scăpat esenţialul din această poveste.
Ar costa cu puţin mai mult de 26 de milioane de euro, din care un sfert sînt fonduri europene nerambursabile. Ar fi gata în circa un an şi jumătate, dacă nu vor interveni piedici. Şi, mai ales, va sparge monopolul Gazprom asupra Republicii Moldova.
Cererea vicepremierului şi ministrului olandez pentru Afaceri Sociale, Lodewijk Asscher, ca Uniunea Europeană să instituie un „cod portocaliu“ privind circulaţia forţei de muncă în interiorul spaţiului comunitar, reprezintă mai mult decît un nou puseu al populismului.
Măcar cu asta sîntem cu toţii de acord: bunele relaţii dintre România şi Ungaria reprezintă cheia stabilităţii regionale. Şi mai ştim că aceste relaţii nu sînt uşor de menţinut la un nivel liniştitor, date fiind resentimentele de ordin istoric. Cum s-ar spune, o bună relaţie româno-ungară are nevoie de politicieni cu viziune.
După cum ne-am obişnuit, la noi lucrurile importante se discută puţin sau deloc. Aşa şi cu formularea priorităţilor României pentru finanţările din fonduri europene, în ciclul bugetar 2014-2020.
În primul rînd, pentru că nu este o mişcare populară – cu litere mici. Nu ar fi singurul partid construit de sus în jos, precum o firmă de familie. Doar că, în cazul acesta, oferta nu a privit categorii sociale care aşteptau un răspuns politic la doleanţele şi năzuinţele lor.
Frustrare – dacă nu furie – la PNL. Detaşare, ba chiar un soi de satisfacţie prost disimulată la PSD. Prilej de atac furibund pentru opoziţie. Iată ingredientele interne ale cazului Fenechiu – primul membru al unui Guvern de la Bucureşti, condamnat în timpul exercitării funcţiei.
Rezultatele recensămîntului au însemnat un prilej de constatări tardive şi amare pentru premierul Ponta, şi de replici dure ale preşedintelui Băsescu. Au urmat contrareplici din eşaloanele doi şi pînă în rîndul activiştilor media.
Într-un spaţiu public românesc mai degrabă cenuşiu, într-o lume politică aplatizată de lipsa viziunii şi a capacităţii de negociere – vezi perplexitatea şi frustrările de după căderea proiectului Nabucco – există, totuşi, şi o veste bună.
Săptămîna trecută, ambasadorul german Andreas von Mettenheim se exprima extrem de critic – cel puţin dacă avem în vedere uzanţele diplomatice – faţă de modificarea de către Guvernul român a schemei de sprijin pentru energia din surse regenerabile.
Credeţi că aici este vorba despre modificarea Constituţiei? Mai gîndiţi-vă! Este, mai curînd, un tratat de pace scris de învingători. Şi ştim din experienţă că în asemenea împrejurări există tentaţia de transformare a tratatelor de pace într-unele de pedepsire.
Vestea bună: Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord în ceea ce priveşte noul pachet legislativ al spaţiului Schengen. Întotdeauna este bun un compromis. Noua guvernare a spaţiului fără frontiere interne are, aşadar, undă verde, după ce procesul fusese blocat timp de un an şi jumătate, din cauza viziunilor diferite ale Parlamentului şi Consiliului.
„Noi apreciem proiectul european ca proiect al păcii, dar ni se aplică un dublu standard. Tot mai mulţi turci îşi pierd încrederea“ – spune şeful biroului ziarului Zaman din Izmir. Mai puţin de 40% dintre turci au acum încredere în Uniunea Europeană, faţă de 80% la finele anilor ’90.
La ora redactării acestui articol, ecuaţia viitoarei guvernări de la Sofia nu fusese încă rezolvată, după rezultatul nedecis al alegerilor din 12 mai. Iar miza este una extrem de mare, nu doar pentru vecinii noştri de la sud de Dunăre, ci chiar pentru întreaga Uniune Europeană.
„Uniunea Europeană“ are ceva cu noi. Nici vorbă. Miniştrii europeni şi cu atît mai puţin funcţionarii Comisiei nu au de unde să ştie că bicarbonatul de sodiu, scos de pe lista aditivilor permişi, începînd cu 1 iunie, este un ingredient obligatoriu în reţeta micului autohton.
Una dintre condiţiile ca o informaţie oarecare să devină o ştire este caracterul ei neobişnuit sau neaşteptat. Cu alte cuvinte, orarul magazinului din colţ – o informaţie demnă de reţinut – nu reprezintă, totuşi, o ştire. Schimbarea orarului, însă, ar putea fi.
Nu, nu v-a scăpat nimic important în ultima lună. Nu s-a petrecut vreun seism politic. Nu a avut loc nici o demitere, darămite vreo demisie. Comisiile de afaceri europene din Senat şi din Camera Deputaţilor – căci există şi acestea! – au tăcut mîlc.
Cum este şi normal, pe măsură ce criza jurnalismului românesc se adînceşte, articolele despre jurnalism se înmulţesc. Iar rubrica de faţă nu face excepţie. Să ne întrebăm însă dacă nu cumva vedem lucrurile prin lentilele unei anumite stereotipii: presa este, în principiu, „quality“ – deci frecventabilă – şi „tabloidă“ – deci rea.
Aproape toată lumea pare a avea de cîştigat de pe urma înţelegerii politice de săptămîna trecută. Dar nu ştim un lucru esenţial: dacă actorii politici chiar o vor respecta. Sau, mai bine zis, cît va dura pînă să fie istorie.
„...Dar tu cum de eşti blondă?“ Iată o întrebare-şoc, pe care o colegă jurnalistă mi-a spus că a primit-o la un seminar din Europa de Vest. Cu alte cuvinte, o femeie venită din România ar trebui să fie închisă la ten şi, eventual, să poarte fuste largi şi înflorate.
Influentul cotidian El País, stindard al jurnalismului de calitate nu doar din Spania, ci din Europa şi din întreaga lume, a retras duminică de pe site-ul său un editorial ofensator la adresa Germaniei şi a cancelarului Angela Merkel.
Dacă organismele modificate genetic vor ajunge sau nu să fie cultivate pe scară largă în Uniunea Europeană, asta vom afla de-abia după anul 2014. Comisia Europeană a decis, la începutul anului, să lase problema drept moştenire Comisiei viitoare, care va fi desemnată după următoarele alegeri europarlamentare.
Majoritatea parlamentară de la Budapesta a votat, la începutul acestei săptămîni, controversatele modificări ale Constituţiei ungare. Curtea Constituţională a devenit o instituţie decorativă, libertatea presei, libertatea religioasă şi cea de opinie sînt restrînse.
„Le putem spune partenerilor noştri: sunaţi-ne! La fel şi cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Acum este folosit în alte domenii şi devine un handicap. Şi trebuie să ne gîndim foarte serios dacă mai merită să continuăm acest lucru. (...) Există posibilitatea de a denunţa unilateral Mecanismul de Cooperare şi Verificare.“
Vizita premierului Ponta la Paris a marcat începutul unui dezgheţ european, pentru un guvern pus pe coji de nucă de partenerii săi, după evenimentele politice din vară. Iar aceasta este o veste bună. Izolarea şi pedepsirea nu-i folosesc României, nici chiar României care nu a votat USL.
În plină incertitudine economică, USL şi guvernul pe care-l susţine deschid două uriaşe şantiere. Nu, nu vă gîndiţi la infrastructură, aici stăm în continuare prost. Este vorba despre două ample lucrări politice: regionalizarea şi noua Constituţie.
„Victoria“ pretinsă de cei 28 de lideri europeni, în urma Consiliului din 7 şi 8 februarie, nu este deloc şi una a cetăţenilor europeni. Iar în România, discuţia a luat-o pur şi simplu razna. Sigur, nu este rău că liderii au ajuns la un numitor comun în spinoasa chestiune a bugetului multianual 2014-2020.
Dreptul la muncă al românilor în Marea Britanie, mai precis îngrădirea acestuia şi după 1 ianuarie 2014 nu este doar un subiect de campanie pentru tabloidele din Insulă. O dovedesc mişcările petrecute în ultima vreme pe „frontul diplomatic“.
Cînd vine vorba despre planuri ambiţioase, nu ne întrece nimeni. Avem încredere că putem muta munţii din loc. Ce dacă obiectivul de a atrage 3,5 miliarde de euro din fonduri structurale în 2012 a fost ratat? Nu-i nimic! Vom atrage cel puţin 5 în 2013! Este posibil?
Credeaţi că anii cruciali s-au sfîrşit? Ei bine, nu – sau, în orice caz, nu în 2013. Ba, chiar – aşa cum spunea George Friedman, fondatorul celebrului centru de analiza strategică Stratfor – Europa este locul spre care lumea ar trebui să privească cel mai atent în 2013.
Acum aproape un an şi jumătate, autorităţile oraşului Timişoara au început campania pentru promovarea oraşului drept capitală culturală europeană în 2021.
Pînă săptămîna viitoare, cînd promit să vorbesc despre provocările europene ale anului 2013 (mai ales cele de pe axa Londra-Bruxelles), vă propun să zăbovim la impresiile vacanţei de iarnă. Şi la micile ei lecţii, fără de care o vacanţă, oricît de scurtă – cum sînt şi zilele furate din preajma Revelionului – este pierdere de vreme.
Circulă prin spaţiul nostru public o idee pe cît de păguboasă, pe atît de departe de realitate: aceea că posturile TV – şi cu precădere Antena 3 – ar fi „responsabile“ pentru scorul uriaş înregistrat de USL la alegerile din 9 decembrie. Şi, pe cale de consecinţă, pentru înfrîngerea catastrofală a alianţei de centru-dreapta.
Cînd au făcut celebrul lor calendar, prilej de atîtea speculaţii tabloide, mayaşii nu aveau de unde să ştie că undeva, la capătul celălalt al lumii, se va naşte o naţiune română, simpatică în general şi cu naturelul simţitor cînd vine vorba de politichie. Dar uite că au nimerit-o.
