Meryl Streep şi Diane Keaton

Publicat în Dilema Veche nr. 602 din 27 august - 2 septembrie 2015
O lume aproximativă jpeg

În momentele de restrişte, sînt două filme pe care mi le tot pun şi pe care cred că le-am văzut de douăzeci de ori:

(Nancy Myers, 2009), cu Meryl Streep, Alec Baldwin, Steve Martin, şi

(Nancy Myers, 2003), cu Diane Keaton, Jack Nicholson, Keanu Reeves. 

Tot uitîndu-mă la ele, am observat, într-un tîrziu, că sînt regizate de aceeaşi persoană de sex feminin. Cele două nu sînt, nici pe departe, nişte capodopere: sînt, practic, două comedii romantice mai deştepte, care urmăresc schema tipică arhicunoscută (cu războiul dintre bărbaţi şi femei, care, pînă la urmă, se rezolvă cu

dar cu variaţiuni şi îmbunătăţiri. Au momente în care, fără a suferi de excese de profunzime, duc lucrurile dincolo de banalul înfruntărilor amoroase, într-un neconvenţional spumos, uşor de digerat, dar care mai pune, totuşi, niscaiva probleme. 

Cred că preferinţa pentru ele a venit odată cu înaintarea în vîrstă şi acumularea de experienţe; în anii precedenţi, în

-ul meu cinematografic intrau alte filme, precum

(1993, Nora Ephron), cu Meg Ryan şi Tom Hanks, şi

(1998, Nora Ephron), cu aceiaşi doi protagonişti. Filme mai

decît cele ale lui Nancy Myers, cu mai mult romantism şi mai puţin umor, mai liniare şi mai puţin comentatoare. Şi ele terminîndu-se cu

şi cu găsirea sufletului-pereche, desigur. Şi după ce am trecut prin altele un pic mai

, tot cu Meryl Streep, precum

(Ulu Grosbard, 1984), unde joacă alături de Robert De Niro, şi

(Clint Eastwood, 1995), şi cu Clint Eastwood. 

Ultimele două ieşeau din schema clasică, pentru că era vorba de relaţii, să le zicem, urît, adultere. De fapt, tot despre iubire şi pasiune, dar din cele care nu pot fi neapărat monitorizate şi îndreptate, mai cu frumosul, mai cu forţa, pe un făgaş. Nu acelaşi lucru se poate spune despre vreunul din cele două filme din topul meu actual.

rezolvă, într-o manieră

, dar ingenioasă, problema multor femei de vîrstă medie: cea a divorţului după un lung număr de ani şi a relaţiilor fostei soţii cu fostul soţ şi actuala mai tînără nevastă. O rezolvă într-un mod îmbucurător şi încurajator pentru orice doamnă aflată într-o asemenea situaţie: fostul soţ, în ciuda nevestei mai tinere, devine amantul fostei soţii. 

Sună incredibil, la prima mînă, dar felul în care e structurat şi jucat filmul face ca situaţia să devină credibilă. Un rol important îl are şi Alec Baldwin, care, pe post de Jake Adler, soţul în cauză, reuşeşte, cu farmec şi cabotinism, să menţină echilibrul între duioşie şi umor, între implicare şi trăire plăcută a clipei, pur şi simplu. Desigur, ajutat de Meryl Streep, mereu impecabilă în rolurile ei, al cărei personaj se plasează undeva între bucurie, plăcere, uluială, dar şi o doză de înţelepciune. Situaţiile generate de întreaga poveste sînt comice şi ne oferă o altă perspectivă, suportabilă, asupra felului în care o fostă soţie poate privi actuala căsnicie a fostului soţ cu o femeie mai tînără: fără ură, părtinire şi suferinţă, cu umor, văzîndu-i şi părţile nu tocmai roze. 

e, cred, un film mai bun decît

Felul în care dramaturga Erica Barry (Diane Keaton) reuşeşte să-l facă pe celebrul burlac, preocupat doar de femei în jur de 30 de ani, Harry Sanborn (Jack Nicholson) să se îndrăgostească de ea e fascinant şi feminist: reabilitează imaginea femeii de peste 50 de ani, care, aşa cum se spune în film, e considerată ca fiind ieşită de pe „piaţa“ cuceririlor amoroase (în timp ce bărbatul de aceeaşi vîrstă, dimpotrivă, e considerat un burlac dezirabil, o partidă). Scenele în care Erica, îndrăgostită, plînge cu sughiţuri şi scrie la piesa ei, în timp ce Harry nu mai dă vreun semn de viaţă, sînt dintre cele mai reuşite. 

Şi

şi

reuşesc, cu umor, să arunce o lumină mai optimistă asupra femeilor de vîrstă medie şi a posibilităţilor lor romantice. 

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.