Iar despre „lumea mică”

Publicat în Dilema Veche nr. 888 din 15 - 21 aprilie 2021
Zizi și neantul jpeg

Sînt zile în care pur și simplu te afunzi în „lumea mică”. Cea a treburilor de zi cu zi, mărunte, dar necesare. Cea a oamenilor întîlniți ocazional. O lume în care bunicul meu, Tache, îmi părea expert. Mult mai tîrziu am aflat că și el făcea parte, de fapt, din „lumea mare”. Că îl iubiseră destule femei și că făcuse războiul. Că avusese opțiuni politice certe. Că fusese dat afară de la serviciu în vremuri grele și, totuși, supraviețuise, cu doi copii.

Dar eu nu știusem de la început toate lucrurile astea. Îl luasem direct ca pe un reprezentant al „lumii mici”, o lume confortabilă, care o ascundea cumva pe cea mare. Care punea un strat de protecție între mine și „lumea mare”. Cînd udai florile, sau te duceai la cumpărături, sau chiar făceai vin în curte, zburdai vesel în „lumea mică”. Sau cînd veneau la tine vecinele, doamna Neos sau doamna Feli, să se uite la televizorul antic, dar încă funcțional, și să-ți ceară cu împrumut vreo unealtă, sau domnul Nicolescu pur și simplu să pună țara la cale, erai băgat, iarăși, în „lumea mică.

Am rămas și eu, de acolo, dependentă de lumea asta. Mi-a plăcut mereu strada, pe vremuri spuneam că e biroul meu. Dădeam chiar telefoane de acolo, pentru reportaje, pe vremuri. Era ca și cum puneam la cale reportaje din inima posibilelor reportaje nescrise. Țin minte și acum cum mergeam și vorbeam la telefon. Nici un birou nu m-ar fi ajutat să vorbesc la fel.

O prietenă a mea despre care am scris de destule ori era cerșetoarea blondă de la Romană. Avusese un accident și rămăsese fără picioare, fusese infirmieră. Știa tot ce mișcă în zonă și-mi recomanda cel mai bun cappuccino la proaspăt înființatele fast-food-uri. Tot pe stradă fuseseră, pe vremuri, doamna cu maieuri și doamna cu pulovere. Doamna cu maieuri chinezești de bumbac era tot pe linia bunicului meu: el ne crescuse, cumva, în cultul tarabelor și al micului comerț ieftin. Eram mulțumită de cîte ori cumpăram ceva de acolo, mai negociam, mă încadram în regulile și limitele „lumii mici”.

Doamna cu puloverele aparținea unei alte epoci și era ceva mai de lux. Azi nu s-ar numi de lux, dar pentru vremurile de atunci era. Nu era totul la stradă, se afla într-o casă. Exista chiar o perdea după care te puteai retrage ca să încerci puloverul ales. Puteai să iei cîte pulovere doreai, dacă erai client fidel, și să te duci cu ele acasă, să le probezi pe îndelete. Și, dacă nu-ți veneau, să le aduci înapoi. „Lumea mică” era permisivă cu fidelii ei.

Din lumea mică făceau parte și cei de altădată. De pildă, colegii părinților mei care lucraseră la Studioul „Sahia“. Mama, cînd mergeam cu ea prin zona Magheru, nu doar că-i saluta pe toți, cînd îi întîlnea, ci se oprea chiar să stea de vorbă cu fiecare. Povestea asta îți dădea un sentiment de siguranță, te făcea să crezi că trăim într-un univers familiar, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, centrul Bucureștiului e un mare sat. Oamenii ăștia făceau parte din „lumea mică” pentru că, de fapt, nu-i cunoșteam cu adevărat. Țineau mai mult de mitologii și povești, știam de ei indirect. Așa că era ușor să am de-a face cu ei, nu treceam niciodată la „chestiuni esențiale”.

Era o suprafață confortabilă a „lumii mici”. Ca atunci cînd te duceai la un spectacol de operetă sau te uitai la un film de serie B. Era un grad confortabil de previzibilitate a discuțiilor, nimic nu depășea sfera așteptărilor. Chiar dacă, să zicem, venea vorba despre moarte. Felul în care se pomenea subiectul era, cumva, light. Se murea, OK, mergem mai departe...

Aici intra și doamna de la piață, din Amzei, care vindea ridichi, ceapă, morcovi. Știam „totul” despre viața ei. Dar, de fapt, nu știam nimic. Glisam cu grație pe suprafața lucrurilor. Doamna de la librăria „Papirus“, care ne lua mulți bani pe nimicuri și ni le recomanda pe cele mai scumpe. Era un ritual, știa asta: dacă nu am fi acceptat convenția, nu am fi intrat și nu am fi purtat interminabile conversații despre obiecte de papetărie.

La fel, doamna de la fosta cofetărie „Casablanca“, fostă angajată la „Ambasador“ pe vremuri. Ne spunea despre neajunsurile cu casa, despre familia ei. Noi eram buni ascultători, între două sucuri și-o înghețată. Ea era mulțumită, căci avea clienți, și protocolul cu clienții fideli ăsta era. Intram și-n subiecte aparent personale.

În pandemie, mult timp, s-a-ntîmplat ceva interesant cu „lumea mică”: a devenit, o vreme, mainstream. Pentru că cea mare a fost oficial închisă. Și așa, practic, am reconștientizat-o. Am etichetat-o și am delimitat-o. Mi-am dat seama de calitățile ei. Dar și de limitele ei. Evident că-și are rostul ei, dar n-o poate înlocui pe cea mare. Pe cea în care treci de pojghița suprafeței. În care pătrunzi și în gravitatea lucrurilor, plonjezi în adîncuri mai întunecate.

Cu toate astea sau, mai ales, pe acest fundal, am savurat-o mai cu plăcere. Și m-am bucurat de ea. M-am bucurat că există, că e vie și că te poți adăposti măcar un timp, la umbra ei, de intemperii.

caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Se știe, politicianul român vorbește colorat, dar cîteodată (pesemne ca să fie sobru) își restrînge paleta de culori. De curînd, într-o discuție la televizor, l-am auzit pe unul afirmînd despre un altul că „a spus negru pe alb“.
image png
Ce ne amintim și ce am uitat
Întoarcerea spre trecut, în încercarea de a-i recupera reperele, ar trebui să fie însoțită, așa cum au încercat s-o facă și organizatorii expoziției dedicate Monicăi Lovinescu, de sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.