În octombrie, guvernul Ungariei a trimis prin poștă, tuturor celor patru milioane de familii din țară, chestionare în care oamenilor li se cerea părerea cu privire la șapte afirmații care descriau presupusul meu plan de a invada Europa – Ungaria, mai ales – cu imigranți și refugiați musulmani. Guvernul a formulat șapte enunțuri cu privire la ceea ce el numește „Planul Soros“. Le-am combătut pe fiecare în parte ca fiind nefondate, pornind de la declarațiile mele publicate sau de la absența unor declarații publicate care să le poată confirma.

Acum, guvernul a făcut public presupusul rezultat al „consultării publice“ cu privire la planul meu fantomă, pretinzînd că inițiativa a reprezentat un succes fără precedent. Las publicul maghiar să decidă dacă, și în ce măsură, cifra de 2.301.463 de participanți (dintr-o populație de 9,8 milioane) a fost umflată. Ar trebui să poată fi examinată lista participanților și verificată participarea lor efectivă la consultații. Dar las asta la o parte; vreau să vorbesc despre substanța acestei campanii.

Consultarea națională și publicarea rezultatelor sînt cele mai recente elemente ale unei masive campanii de propagandă aflată în plină desfășurare, plătită de contribuabilii maghiari, în beneficiul unui guvern profund corupt care vrea să abată atenția de la propriul eșec în satisfacerea aspirațiilor legitime ale maghiarilor, mai ales în domeniile educației și sănătății. Campania a început în vară, prin invadarea spațiului public cu afișe în care se vede în prim-plan fața mea surîzînd malițios, alături de mesajul „Nu-l lăsați pe Soros să rîdă la urmă“.

Alte afișe mă arătau ca pe un păpușar care îi mînuia pe politicienii din opoziție. După cum mulți au observat, întreaga campanie are izul inconfundabil al antisemitismului.

Guvernul vrea ca lumea să creadă că sînt un dușman al poporului maghiar. Nimic mai neadevărat. Am deschis fundația mea filantropică pentru prima oară, în 1984, în Ungaria, cînd țara încă era sub dominație sovietică. De atunci, fundația a furnizat peste 400 de milioane de dolari pentru a sprijini și a consolida țara mea natală.

În anii 1990, cînd maghiarii de rînd se confruntau cu tranziția de la comunism la economia de piață, fundația a asigurat lapte gratuit pentru copii din școlile primare din Budapesta și a furnizat primele ecografe spitalelor din Ungaria. Fundația a oferit peste 3.200 de burse de studiu pentru cetățenii maghiari. Mulți dintre ei au absolvit Universitatea Central Europeană (CEU), întemeiată de mine la Budapesta, la începutul anilor 1990. CEU se situează acum între primele 100 de universități din lume în domeniul științelor sociale – o realizare remarcabilă pentru o universitate atît de tînără.

Un alt element al campaniei de propagandă a fost distorsionarea semnificației sintagmei „societate deschisă“. Dați-mi voie să vă explic ce anume vreau să spun cu asta. Nu mă refer la granițe deschise și la imigrație în masă, cu scopul de a distruge identitatea presupus creștină a Ungariei, după cum susține guvernul.

Societatea deschisă se bazează pe ideea că nimeni nu se află în posesia adevărului absolut și că, pentru a trăi laolaltă pașnic, trebuie să respectăm minoritățile și opiniile minorității. Dar mai presus de toate, e o societate fondată pe gîndire critică și pe dezbaterea publică viguroasă a politicilor publice. De aceea, astăzi, fundația mea – alături de multe altele, inclusiv Uniunea Europeană – sprijină grupuri precum Uniunea maghiară a libertăților civile și Comitetul Helsinki maghiar, care protejează și promovează valorile și principiile care stau la baza UE.

Guvernul pretinde de asemenea că eu controlez instituțiile europene de la Bruxelles și că folosesc acest atu pentru a impune odiosul „Plan Soros“ statelor membre ale UE. Ceea ce e o aberație. Deciziile cu privire la modul de abordare a crizei migrației sînt lua­te de statele membre ale UE, inclusiv de guvernul maghiar. A sugera orice altceva jignește inteligența cetățenilor Ungariei.

Am, într-adevăr, convingeri ferme despre cum anume ar trebui să gestioneze Europa și restul țărilor dezvoltate criza refugiaților, și mi-am susținut aceste puncte de vedere cu glas tare. Convingerile mele provin din propria experiență. Am ajuns din Ungaria în Anglia în 1947, ca refugiat. Niciodată nu i-am încurajat pe alții să ia calea refugiului. Părinții mei, împreună cu alți 200.000 de maghiari, au părăsit țara după înăbușirea revoltei din 1956 și au primit azil în SUA.

Am făcut pentru prima oară publice ideile mele cu privire la criza refugiaților în septembrie 2015, și le-am revizuit în timp, pe măsură ce realitatea din teren se schimba. În 2015, am afirmat că totalitatea țărilor dezvoltate trebuie să fie capabile să preia cel puțin un milion de refugiați anual; mai tîrziu am redus această cifră la un total de 500.000, din care, am sugerat, Europa ar putea prelua 300.000.

Principiul după care mă ghidez este că alocarea refugiaților pe teritoriul Europei ar trebui să fie complet voluntară. Statele membre nu ar trebui să fie forțate să accepte refugiați pe care nu îi vor, iar refugiații nu ar trebui să fie siliți să se stabilească în țări în care nu sînt doriți.

Statele membre care refuză să preia refugiați pot contribui în multe alte moduri; dar criza refugiaților rămîne o problemă europeană, care are nevoie de o soluție europeană, nu de 28 de soluții disparate. Acestea sînt recomandările mele de strategie politică, pe care guvernul maghiar le-a distorsionat cu bună știință și le-a etichetat „Planul Soros“.

Din nefericire, UE nu a adoptat ideile mele, iar atmosfera politică toxică creată de Ungaria (și de Polonia) a redus capacitatea Europei de a primi și de a integra refugiați. Nu blamez guvernele maghiar și polonez pentru refuzul de a accepta refugiații pe care nu îi vor, dar le consider în mare măsură responsabile pentru obstrucționarea unei soluții europene.

Îmi amintesc de cele întîmplate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cînd un alt grup a devenit țap ispășitor pentru problemele Europei. Rănile trecutului au lăsat cicatrice adînci, încă nevindecate, care astăzi sînt zgîndărite din nou. Adevăratul scop al campaniei de propagandă a guvernului este să semene frica și ura în rîndul poporului maghiar, făcîndu-l indiferent la suferințele altora.

Constat cu plăcere că această campanie de propagandă a guvernului a fost un fiasco total. În ciuda eforturilor concertate ale guvernului maghiar, publicul nu a fost păcălit. Scurta mea intervenție la televiziunea maghiară a avut peste un milion de telespectatori, iar platformele de social media au fost inundate cu mesaje de simpatie și susținere.

Această reacție m-a îmbărbătat nespus. Mă angajez să-mi dedic ultimii ani de viață sprijinirii libertății de gîndire și de expresie, libertății academice și protecției minorităților și opiniilor minorității – nu numai în Ungaria, țara mea natală, dar în întreaga lume. 

George Soros este preşedintele fundaţiilor Soros Fund Management şi Open Society, și autor al The Tragedy of the European Union: Disintegration or Revival?. 

© Project Syndicate, 2017
www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEȘU