Majoritatea românilor au sărbătorit Crăciunul, naşterea Domnului, pe 25 decembrie. Au devenit mai buni, mai darnici, mai iertători, dar şi mai stresaţi de terminarea lucrului, de cadouri, de curăţenie, de alegerea bradului, de concedii sau petreceri. A urmat Revelionul, pe 1 ianuarie, cînd toată lumea a zîmbit, a ciocnit cupe şi şi a făcut urări. Am păşit plini de optimism în Anul Nou 2019. Sperăm să avem un an mai îngăduitor, mai liniştit, mai curat, cu pace…

Ambele date sînt convenţionale, dar ambele au o semnificaţie profundă. Crăciunul reprezintă aniversarea naşterii lui Iisus Hristos. Ser-bînd Crăciunul, îl serbăm pe Iisus Cel viu, născut în sărmana iesle, simbol al umilinţei şi al sacrificiului de sine. Un bou şi un asin L-au încălzit într-un staul aflat în afara Betleemului, într-un loc de pășunat, iar primii martori ai naşterii pruncului sfînt au fost păstorii. În deplin contrast cu precaritatea condiţiilor lumeşti ale naşterii, o stea a răsărit, cerurile s-au deschis şi îngerii au vestit. Deşi săracă, ieslea este împodobită de însăşi Lumina lumii. La fiecare Crăciun, conform timpului sacru, ciclic, sărbătorim unirea cerului cu pămîntul, întruparea dumnezeirii în om. Împodobim un brad care nu-şi pierde frunza după tăiere, asemeni lăstarului crescut din butucul retezat al profetului Isaia. Ne îmbrăcăm în straie curate şi frumoase şi oferim cadouri asemeni celor trei magi de la răsărit, Melchior, Gaspar şi Baltazar. Colindăm cu Steaua şi decorăm clădirile cu lumini. În fiecare casă creştină, pe 25 decembrie se naşte pruncul Iisus, motiv de mare sărbătoare. O sărbătoare care, se înţelege, trebuie organizată cum se cuvine. Bradul trebuie să fie frumos, înalt, bogat. Decoraţiunile – diferite faţă de anul precedent. Cadourile sînt listate cu precizie în scrisori adresate lui Moş Crăciun şi nu vrei să vezi feţe de copii dezamăgiţi pe 25 decembrie. Cu o lună înainte începi să simţi o febrilitate în aer, în trafic, în supermagazine. Raioanele cu jucării din plastic te copleşesc. Aştepţi prima de Crăciun ca să ai ce cheltui, ca să poţi organiza evenimentul corespunzător. Începînd cu 20 decembrie, rafturile magazinelor arată ca după bătălia de la Posada. Pe străzi umblă cete de colidători care te fac să traversezi îngrijorat. Se apropie Crăciunul şi mai sînt încă atîtea de rezolvat! Iar pe 25 dimineaţa, cînd ambalajele cadourilor sînt sfîşiate cu nelinişte, cîţi ne mai gîndim că ele sînt destinate pruncului Iisus care se află în noi, de la botez? Că îl serbăm pe El, aflat în mijlocul nostru, viu şi surîzător? Iar cînd ne aşezăm la masa îmbelşugată, avem grijă să-l hrănim întîi pe El, pe prunc?

Anul Nou în care am intrat este 2019, adică 2772 ab urbe condita, sau 5779-5880, după calendarul ebraic. Pentru creştini, şi nu numai, punctul de referinţă este Iisus Hristos, prin naşterea sa. Îi datorăm asta călugărului Dionisie cel Mic, dobrogeanul. De la el, timpul istoric, liniar, se desparte în două ere fundamentale: prima, guvernată de Lege, iar a doua de împlinirea Legii, prin bunătate şi dragoste pentru aproapele. Prima, de Logosul revelat. A doua, de Logosul întrupat. Relevanţa Revelionului nu stă doar în trecerea de la un an la altul, ceea ce s-ar putea petrece în oricare dintre cele 365 de zile, iar sărbătoarea s-ar putea numi Saturnalia sau altfel. Ea se dezvăluie, mai ales, în trecerea de la anul 2018 la 2019, marcînd scurgerea a 2018 ani de la naşterea Mîntuitorului. Chiar dacă nu se cunoaşte cu precizie anul naşterii lui Iisus, acesta putînd fi dedus cu aproximaţie din coroborarea împrejurărilor istorice datate ale evenimentului (apariţia stelei, moartea lui Irod, recensămîntul lui Quirinius), semnificativă este Naşterea ca finalitate temporală pentru lumea veche şi ca origine pentru cea nouă. Revelionul, prin el însuşi, vorbeşte despre naşterea sau trezirea noului an. Serbată, de-a lungul timpului, şi la diverse popoare fie în preajma solstiţiului de iarnă, cînd ziua începe să crească, fie a echinocţiului de primăvară, cînd vegetaţia renaşte, ori a celui de toamnă, trecerea dintre ani a fost mereu prilej de bucurie şi speranţă îndreptate către Adam şi Eva, Osiris, Attis şi Cybele, Mithra, Sol Invictus ş.a.m.d. Revelionul 2019 celebrează însă permanenţa credinţei în Logosul Cel vechi de zile, în Cuvîntul care, în urmă cu 2018 ani, „S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi“, mărturisind iubirea fără sfîrşit a lui Dumnezeu pentru oameni. Prin darul de sacrificiu pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii la începutul anului 1, lumea a fost salvată, iar mîntuirea a devenit posibilă. La mulţi ani, 2019! Fie ca 2019 să ne îngăduie visurilor aripi! 

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.