Și în straniul 2020, la fel ca în fiecare an, o nouă promoție de studenți a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. După doi ani de pregătire specifică în vederea admiterii, urmați de alți șase ani de studii, acești tineri pășesc în viața profesională însoțiți de o diplomă de absolvire. Ce valoare are însă această diplomă, în contextul unei inflații universitare accentuate în ultimii ani, în condițiile în care în România au funcționat și încă mai funcționează fabrici de diplome obținute ușor, cu un efort și chiar o prezență minimă a studentului la cursuri?

O să încerc un răspuns la această întrebare, prin regresie la momentul începerii pregătirii pentru concursul de admitere, un moment care pune la încercare dorința elevului de a deveni arhitect. De obicei, pregătire la arhitectură înseamnă să mergi de minimum două ori pe săptămînă, adesea în week-end, la ședințe lungi de cinci-șase ore, în cadrul cărora înveți să desenezi în spațiu și înțelegi principiile geometriei descriptive. După șase ore de stat pe scaun și desenat la planșetă, seara, pe întuneric, pleci epuizat spre casă. Pe stradă vezi tineri care, veseli, odihniți și plini de chef, se îndreaptă spre discoteci. Tu nu te-ai mai opri nicăieri și cauți traseul cel mai scurt spre propriul pat, în care să te arunci chiar și îmbrăcat. Căci știi că, în afara cursurilor liceale și pregătirii la materiile de Bac, tu trebuie să desenezi cel puțin cîte patru ore pe zi pentru a termina tema de la meditațiile la desen.

Și după doi ani de renunțare la orice bucurie lumească, pentru că nu ai timp de așa ceva, urmează concursul de admitere. În ultimii ani, concursul a însemnat o probă practică de cinci ore, o probă care testează nu doar talentul și pregătirea, cultura generală și vederea în spațiu, ci și dăruirea și anduranța, căci candidații nu au mai avut nici un examen de cinci ore pînă atunci. Anul acesta, din cauza pandemiei, proba practică nu s-a mai ținut, iar candidații au fost admiși în baza unor portofolii complexe și complete care le-au testat abilitățile. Însă emoțiile au rămas aceleași, iar concursul a rămas o bornă importantă în viața unui arhitect. Să intri la „Mincu” a rămas o importantă victorie personală, pe care candidații declarați admiși au dobîndit-o exclusiv în baza meritelor proprii.

Odată intrat la „Școala de arhitectură”, așa cum stă scris deasupra generosului portal de acces în corpul vechi al Universității, începe studenția. Pentru mulți studenți la alte profiluri, această perioadă este sinonimă cu întîlniri, petreceri, excursii. Nu și pentru studentul la Arhitectură care, abia după ce intră într-una dintre cele trei facultăți care compun universitatea, se vede imersat într-un șuvoi de materii teoretice și activități practice care pare copleșitor. Încerci să respiri și nu poți, șuvoiul îți trece lejer peste cap. Singura soluție este să înveți să înoți, din ce în ce mai bine și mai repede, căci nici șuvoiul nu rămîne ca în anul întîi, ci se tot lățește și adîncește. Ca să reziste, studentul la Arhitectură pierde adesea nopțile pentru a lucra la proiecte, uneori chiar două sau trei la rînd, iar acest efort nu este necesar doar pentru a lua o notă de trecere, ci are o altă justificare, iar aceasta este pasiunea. Pur și simplu, nu te poți opri și preda un proiect mediocru, dacă, între timp, ți-a venit o idee mai bună, dacă ai creat ceva superior din punct de vedere estetic și funcțional! Fără pasiune nu poți termina „Ion Mincu”, iar asta se reflectă cel mai plenar la diplomă și la susținerea publică a examenului de finalizare a studiilor, în fața unui juriu internațional. Emoțiile sînt copleșitoare, iar obținerea diplomei înseamnă că ai făcut față și acestei din urmă probe, cea mai grea și mai epuizantă dintre toate. Ai arătat, astfel, că poți deveni arhitect!

Diploma emisă de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” atestă inteligență, tact, răbdare, talent, dăruire, pasiune pentru o profesie responsabilă pentru modelarea etică a scoarței Pămîntului și pentru crearea mediului de viață al oamenilor. Iar la festivitatea de absolvire care a avut loc acum cîteva zile, am văzut tineri care pășesc cu încredere în viață, într-o profesie dificilă, practicată într-un mediu social, politic și economic aflat într-o permanentă transformare. Felicitări absolvenților arhitecți și urbaniști! Felicitări dascălilor care i-ați învățat să proiecteze și, foarte important, i-ați învățat să învețe, căci un arhitect are obligația, în primul rînd morală, să învețe pe tot parcursul vieții. Și aceasta este vestea bună, că, după opt ani de învățat, veți continua să o faceți și știm sigur că, deși v-a fost greu, multora vă va fi dor de Școala voastră de Arhitectură.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Foto: Lorin Niculae