La zi în cultură

Acum cîteva luni, un deţinut dintr-o închisoare belgiană a fost eutanasiat la cerere. Omul fusese condamnat la o pedeapsă cu detenţie îndelungată. Suferind, bolnav de o boală încurabilă, el a solicitat în repetate rînduri dreptul de a-i fi curmate suferinţele şi de a muri cu demnitate.

Neil LaBute este unul dintre cei mai jucaţi autori dramatici în România. Îl suspectez că îi depăşeşte pe Shakespeare şi Cehov ca număr de montări. Desigur, spectacolele cu piesele dramaturgului american se găsesc, de regulă, prin cotloanele teatrului independent.

N-am nici o îndoială că dialogul de acum zece ani cu Dalai Lama (consemnat de Daniel Goleman), apărut recent şi în româneşte sub titlul Emoţiile distructive, a avut deja succesul meritat. Toate aceste întîlniri (cea de faţă fiind a opta) au avut un public mult mai variat decît acela deschis unor experienţe exotice popularizate.

Cu flautul său şi elementele folk, Ian Anderson s-a asigurat de la bun început că muzica sa nu va putea fi judecată în contextul evoluţionismului prog rock pe care îl acuzam, în unele cronici anterioare, că ar pricinui un sound prea retro la unele trupe (în general la clasici).

Nerecomandabil cinefililor, ci, eventual, anglofililor (şi, dintre aceştia, mai mult stereotipofililor), Hotelul Marigold e un picnic cu mari lorzi şi dames ale actoriei, în care ni se povesteşte despre efectul benefic al soarelui indian asupra sîngelui rece de senior citizen britanic.

Cum am spus şi cu altă ocazie, în ultimii ani s-au tradus şi la noi cîteva volume de proză scurtă extraordinare, volume care excelează deopotrivă prin relevanţa, stricteţea şi claritatea criteriilor de selecţie şi prin calitatea textelor, dar acestea nu par să fi fost luate ca model.

Romanele de debut pe bază de nori nu sînt deloc suflare de vînt. Stéphane Audeguy a debutat, de pildă, în 2005 cu Teoria norilor şi a făcut-o atît de bine încît a sedus cohorte de cititori de varii clase şi gusturi, başca juriile cîtorva premii literare.

François Hollande se confruntă cu o dramatică scădere în sondaje. După valul de entuziasm ce a urmat alegerii sale ca preşedinte al Franţei, au apărut şi primele deziluzii. Criza financiară a erodat puternic programele sociale – noul guvern, care a promis măsuri rapide, concrete, viabile – nu a ştiut să dea un răspuns pe măsură.

Scaunul. Asta pare să fi fost tema ediţiei din acest an a Galei Hop de la Mangalia. Tînărul actor, cu obrăznicia tinereţii sale, a considerat că cea mai potrivită metodă pentru a-şi demonstra calităţile (asta presupune un concurs de actorie) este să stea pe scaun şi să spună un text.

Emoţiile distructive. Cum le putem depăşi? (tradusă recent şi în româneşte, la Editura Curtea Veche) adună laolaltă – într-o succesiune narativă cu incursiuni în biografiile şi parcursurile intelectuale ale mai multor oameni excepţionali – convorbirile despre emoţiile perturbatoare, ale lui Dalai Lama cu diferiţi psihologi, neurologi, specialişti de prim rang în teoriile educaţiei.

La trei ani de la apariţia celui mai aclamat album al lor, amintitul Merriweather Post Pavilion, Animal Collective recidivează cu un nou opus, al zecelea dintr-o carieră care debuta discografic în 2000, (pre-)dispus să agite apele în marea de admiratori şi detractori ai trupei americane. Şi pe bună dreptate.

Noul film al lui John Hillcoat, Lawless, e uşor de recunoscut drept un western. Cei buni sînt trei fraţi, Forrest (Tom Hardy), Howard (Jason Clarke) şi Jack (Shia LaBeouf), băieţi de la ţară, fabricanţi şi contrabandişti de alcool, prezentaţi ca nişte mici întreprinzători onorabili. Cel rău e un om al legii de la oraş (Guy Pearce), fandosit şi corupt.

Bi(bli)ografia criticului Ov.S. Crohmălniceanu este plină de lumini şi umbre, de date şi evoluţii contradictorii. În deceniul stalinist, a fost unul dintre cronicarii literari oficiali ai regimului dejist, semnatar al mai multor volume de critică şi eseistică literară programatică, culminînd cu volumul Pentru realismul socialist (1960), în care legitima estetic literatura de partid.

Ce ţi-e şi cu tehnica asta a bulgărelui de zăpadă! Creşti, creşti – vorba unui personaj al lui Marin Moraru – şi nu ştii ce creşti. Mai ales cînd peste boţul de zăpadă e suflată şi niscaiva magie melancolică de basm rusesc... Cam pe-aici îşi face de lucru povestea acestui roman de debut al nord-americancei Eowyn Ivey, recent apărut în Alaska, şi mintenaş tradus, iată, şi la noi.

Anumite tendinţe de concentrare îşi pierd din forţă din cauza influenţei tot mai scăzute – mai ales în rîndul tinerilor – a publicaţiilor tipărite şi a mediilor clasice (radio, tv). Problema accesului la informaţie se pune acum mai ales din perspectiva găsirii informaţiei relevante pe Internet. Căci astăzi avem mai multă informaţie decît putem procesa.

Una dintre cele mai importante apariţii în zona teatrului din România din ultimii doi ani este cea a dramaturgului Székely Csaba. Teatrul este un organism viu. Se modifică permanent, apar noi tendinţe, unele estetici se perimă sau cad în desuetudine. Tînăra generaţie experimentează noi formule, artiştii cu experienţă încearcă să se reinventeze.

În adolescenţă visam cam aşa vacanţa ideală: să-mi iau rucsacul şi, cu un prieten, cel mult doi, să batem Europa, să ne oprim, dacă avem chef, în cîte-un tîrg, să rămînem acolo şi să muncim cîteva săptămîni ca să putem pleca din nou. Să fim liberi şi să ne mai întoarcem în cenuşia Românie a anilor ’80 doar dacă ne-am trezi dorindu-ne asta cu orice preţ.

Van der Graaf Generator e una din cele mai bătrîneşti şi retro trupe din şcoala de prog rock britanic. Indiferent că provin din 1970 ori din 2010, piesele lor continuă să sune de parcă ar fi fost înregistrate şi compuse în anii ’60. Un material experimentalist ca albumul în discuţie îi mai ajută să se reafirme ca trupă progresivă, însă poate e niţel cam tîrziu.

Noul film al lui Tudor Giurgiu, Despre oameni şi melci, e o dramedie socială cu elemente de farsă populistă şi de rom-com, plasată în România anului 1992. Ca şi în Senatorul melcilor (1995) al lui Daneliuc sau în Occident (2002) al lui Mungiu, chipul-emblemă al Estului aflat la prima sa întîlnire cu Vestul îi aparţine lui Dorel Vişan.

„Dacă pînă la 30 de ani cunosc personal pe toţi scriitorii români pe care îi ai tu în bibliotecă, e bine? Dau la Litere, în şase luni îi caut pe fiecare, le iau interviuri şi gata. Fac un studio de înregistrări, nişte antologii video, albume foto doar cu cei importanţi. Într-un an îmi deschid o bibliotecă-bar, proiectez documentare, fac lansări, scot nişte ediţii sonore de carte.“

N-am văzut muzeul lui Ceauşescu. Dar, de curînd, am intrat în Muzeul Preşedintelui... Jacques Chirac, undeva, într-un loc pierdut, în inima Corezului, acolo unde el şi-a făcut debutul şi unde, acum, fragilizat, s-a retras. Pe aici nu trece nimeni, doar cîţiva francezi rătăciţi se opresc în numele unui prestigiu „prezidenţial“ ce, progresiv, îşi pierde impactul.

Pe Sábato suprarealiştii l-au deturnat de la o carieră ştiinţifică – foarte probabil strălucită – în fizica nucleară. Aşa că în 1948, la 37 de ani, ex-fizicianul argentinian avea să debuteze ca romancier cu Tunelul, trecînd peste reticenţele iniţiale ale editorilor, nu mai puţin... suprarealiste.

Obişnuiam să spun că sînt vreo zece inşi în România care ştiu ce vorbesc, cînd vorbesc despre horror. La ediţia pilot a festivalului de la Biertan am concluzionat că numărul a crescut între timp la vreo douăzeci (dintre care patru-cinci au fost, probabil, direct implicaţi în organizare)

În optimiştii ani ’90, rozul era o culoare la modă: think pink! Acum, e la modă verdele. Şi ni se atrage atenţia, mereu, că trebuie să fim şi să gîndim verde: case verzi, maşini verzi, hrană verde, energie verde – totul, absolut totul trebuie să fie verde.

O puştoaică devine conştientă de apartenenţa ei la etnia romă. Cîteva femei încearcă să oprească dispariţia Centrului cultural din cartierul lor. O doamnă în vîrstă vorbeşte despre iubirea tîrzie a tatălui ei imediat după Al Doilea Război Mondial.  O unguroaică din Tîrgu-Mureş îşi sărbătoreşte ziua de naştere cu prieteni din Budapesta.

În prea îndelungata mea şedere în Elveţia romandă, am lucrat, după ce am rămas fără bursă, doar în două locuri. La început puteam lucra numai în vacanţele universitare, însă mai tîrziu, cînd a devenit evident că permisul de muncă nu avea alt scop decît acela de supravieţuire pe perioada studiilor, am putut să lucrez oricînd, să-mi fac singură programul.

Să fi însemnat ceva pentru Ariel Marcus Rosenberg seara de 19 ianuarie a lui 2010, cînd a fost invitat să cînte în show-ul de televiziune Late Night with Jimmy Fallon, de pe NBC. Teribila „Round and Round“, primul single al albumului care urma să fie lansat peste cîteva luni, numit, cum altfel?!, Before Today.

Contrar comunicatelor de presă ale distribuitorului (MediaPro), Hot Shorts nu e prima compilaţie de scurtmetraje româneşti (nelegate unul de altul nici prin subiect, nici prin semnătura unui anumit cineast) care se distribuie în circuitul nostru cinematografic extra-festivalier, ci cea de-a treia din ultimii 10 ani.

Pe 15 august 2012 am plecat la Pukkelpop, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Belgia. La 28 de ani, m-am hotărît în sfîrşit să fac ceva ce puştanii din Olanda, Franţa, Germania fac de la 16 ani: merg cu cortul şi cu prietenii la o chermeză uriaşă de trei zile, unde dorm puţin, dansează, îşi fac de cap şi-şi văd trupele preferate.

Anul trecut, revista de literatură Corpul T – condusă de Alexandru Muşina şi Andrei Bodiu şi editată de Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania“ din Braşov împreună cu Editura Tracus Arte – a avut ideea unei anchete prin care să stabilească un posibil top 5 al romanelor româneşti apărute din 1990 pînă astăzi.

În 2011, cînd publica acest roman, Siri Hustvedt avea în spate 30 de ani de mariaj cu Paul Auster. Cuplu armonios, ani rodnici – toate bune şi frumoase. Şi totuşi, romanul americancei povesteşte despre criza apărută, după exact 30 de ani de căsnicie, într-un cuplu în care el o anunţă pe ea că simte nevoia unei „pauze terapeutice“.

Trei artiste cunoscute ca membre ale trupei Pussy Riot au fost condamnate de o instanţă pentru „încălcarea ordinii publice“ şi „ofensă adusă sentimentelor religioase“ la doi ani de închisoare cu executare. Nadejda Tolokonnikova, Ekaterina Samuţevici şi Maria Alehina au interpretat în Catedrala moscovită Hristos Mîntuitorul „o rugăciune punk“.

Cînd un teatru „oficial“, cu scenă proprie, produce un spectacol într-un club e clar că ceea ce-l împinge este o nevoie performativă pentru acest tip de spaţiu. Show-ul Teatrului German din Timişoara CUPLUtoniu se joacă după colţul instituţiei, în Al-Kimia, un bar ale cărui scaune au picioare umane. Acesta este primul lucru pe care îl observi.

Dac-aş fi ajuns, pînă de curînd, în Cuba, aş fi regăsit, fără îndoială, măcar o parte din lumea lui Cabrera Infante. Pentru mine, Havana era aceea din Habana para un infante difunto, o geografie fantasmatică şi melancolică reconstituită de scriitorul meu cubanez preferat, în exilul său londonez.

Şi uitasem că Neneh Cherry, regina hip hop-ului suedez, mai există (dar şi că hip hop-ul suedez a existat vreodată). Cariera i-a fost sporadică, puţine albume şi cîteva colaborări. În a doua categorie se înscrie şi albumul de faţă, născut din ambiţia jazzerilor de la The Thing de a o acompania pe fiica lui Don Cherry, cu vocea ei răspicată de negresă scandinavă.

Lansat anul trecut la Festivalul de la Veneţia, filmul Ruşine – în care năravurile „ruşinoase“ ale unui erotoman sînt zugrăvite cu mare solemnitate – a făcut să se vorbească mult despre el (chiar şi la noi, unde n-a avut parte decît de trei proiecţii publice, sub sigla Festivalului B-EST, primele în martie şi ultima – săptămîna trecută).

Apărută în martie 1981, Brèves este prima revistă dedicată exclusiv, cel puţin în Franţa, artei povestirii. De peste trei decenii, Brèves publică trimestrial, în format de carte şi în tiraje care momentan se află în jurul a 2500 de exemplare, povestiri şi nuvele aparţinînd deopotrivă scriitorilor consacraţi şi necunoscuţi, texte inedite sau redescoperite, laolaltă cu eseuri, studii şi dosare critice, interviuri, recenzii sau note de lectură.