Copila de zăpadă
● Eowyn Ivey, Copila de zăpadă, traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu, Colecţia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2012.
Ce ţi-e şi cu tehnica asta a bulgărelui de zăpadă! Creşti, creşti – vorba unui personaj al lui Marin Moraru – şi nu ştii ce creşti. Mai ales cînd peste boţul de zăpadă e suflată şi niscaiva magie melancolică de basm rusesc...
Cam pe-aici îşi face de lucru povestea acestui roman de debut al nord- (chiar foarte nord-) americancei Eowyn Ivey, recent apărut la el acasă, în Alaska, şi mintenaş tradus, iată, şi la noi. Protagonişti sînt Jack şi Mabel, un cuplu trecut de prima tinereţe şi care, în 1920, încearcă să ia viaţa de la capăt ca fermieri în nordul alaskian. Le e greu (vorba lui Hagi), le e gri şi plumburiu (vorba lui Bacovia), dar cînd dă prima ninsoare tot reuşesc să se copilărească un pic, cît să se zbenguiască prin curte şi să clădească o fetiţă de zăpadă drăgălaşă foc. Apoi fetiţa de zăpadă dispare, apoi apare din păduri o fetiţă în carne şi oase, însoţită de o vulpe, apoi Mabel îşi aminteşte de nişte vechi poveşti ruseşti pe această temă, cu un final invariabil trist. Misterioasa fetiţă din Alaska stă, aşadar, cu un picior în basm şi cu celălalt într-o natură de o stranie sălbăticie, „ocrotită şi neajutorată, violentă şi umilă, fremătînd în măreţia sa“. Copila trăieşte mareic: îşi face apariţia odată cu prima ninsoare şi dispare fără urmă la primele semne de împrimăvărare. Prezenţa ei stîrneşte fiori subtili şi răspîndeşte o mireasmă de „zăpadă proaspătă, ierburi de munte şi ramuri de mesteacăn“ sau, într-o altă variantă, de „rozmarin sălbatic, boabe de soc, urzici şi zăpadă proaspătă“.
O poveste tihnită, numai bună de citit vara. Un roman-frapieră în care votca rusească se brumează alături de spumosul demidulce hollywoodian. Ambele, după bere, sînt o plăcere.
