«Fiecare concert e o bătălie» - interviu cu violonistul Liviu PRUNARU

Publicat în Dilema Veche nr. 447 din 6-12 septembrie 2012
«Fiecare concert e o bătălie»   interviu cu violonistul Liviu PRUNARU jpeg

În 1990, violonistul Liviu Prunaru, pe atunci în vîrstă de 21 de ani şi student al Conservatorului bucureştean, pleca la un curs de vară în Elveţia. Din acel moment a fost doar o chestiune de timp pînă a ajuns un artist de talie internaţională: cursul de vară a continuat cu prelungirea statutului de student pentru mai mulţi ani. I-a avut profesori pe Alberto Lysy (cu care a cîntat pentru Papa Ioan Paul al II-lea Dublul concert de Bach) şi pe violonistul Yehudi Menuhin (fost elev al lui George Enescu). De şase ani este concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam. Cîntă cu o vioară Stradivarius care i-a fost oferită de orchestra din Amsterdam. Face nenumărate turnee solo în toate colţurile lumii (cînd m-am întîlnit cu el, tocmai se întorsese dintr-un turneu în Japonia) şi este profesor de vioară la Academia „Menuhin“ din Elveţia. În luna septembrie va începe în România a doua ediţie a Turneului „Duelul Viorilor“, alături de violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail. Printre atîtea activităţi, te întrebi cînd mai are timp şi de studiu? Aceasta a fost prima întrebare din interviul pe care i l-am luat în holul Ateneului din Bucureşti înaintea unui concert.

De fapt, eu studiez tot timpul. Şi acum, în timp ce vorbesc cu tine, studiez în minte un pasaj din Dvorák. Studiez şi mental, studiez şi cu partitură, şi cu vioara în mînă. Dar ţin foarte, foarte mult şi chiar predau această versiune a studiului: fără instrument. Totul a început acum mulţi ani, într-o seară, cînd alergam. În Argentina am făcut primul experiment, prin 1994, la prima mea călătorie acolo. Alergam prin pădure şi mă gîndeam că ar trebui să fac şi altceva în timpul ăsta. Şi atunci am început să-mi cînt fugi de Bach. A fost aproape imposibil la început. În acel moment mi-am dat seama cîte pasaje ştiu eu „din degete“, şi nu muzical. Pur şi simplu, îmi dispărea partitura, nu o mai vedeam. Şi mi-am spus „Eşti incomplet, băiatule, treci la studiu!“. Şi aşa am început acest studiu în paralel: studiul vizual, interior, fără instrument şi fără partitură, studiu pe care îl predau şi elevilor mei.

Studiu, activitate pedagogică, activitate solistică, lucrul cu orchestra… la un moment dat nu intervine rutina?

Nu, pentru că fug de rutină. Şi chiar şi cînd studiez, nu fac de două ori acelaşi program, cînd cînt, nu cînt de două ori la fel. De asta în vocabularul meu nu există cuvîntul plictiseală. Eu nu mă plictisesc niciodată. Chiar dacă nu am lîngă mine nici cărţi, nici partituri, nici vioara, nu mă plictisesc pentru că sînt mult prea multe lucruri la care mă gîndesc.

Presupun că la fel se întîmplă şi în lungile călătorii cu avionul dintr-o parte în alta a lumii. Chiar mă gîndeam ce reprezintă avionul astăzi în viaţa unui artist?

E una dintre casele mele. O casă provizorie. Petrec foarte mult timp în avion. Şi dacă la început era curiozitatea, excitaţia de a fi în aer, la un moment dat intervine oboseala, pentru că sînt nişte curse lungi. Plec din Amsterdam pînă în Argentina sau pînă în Japonia. De la un timp, am început să am probleme cu gîtul. Mă doare gîtul des cînd sînt în avion. Aşa că nu prea pot să dorm, ceea ce înseamnă că se întîmplă exact aşa cum ai presupus, studiez. La un moment dat chiar am inventat nişte permutaţii, cunoscute sub numele de Coloane în România şi reprezintă toate combinaţiile de 1, 2, 3, 4 ale degetelor. În acea cursă cu avionul eu am inventat permutaţiile duble. Aş spune că a fost o cursă prolifică.

Cum faceţi cînd intraţi pe scenă, e sala mare care freamătă, încărcată de electricitate, cum faceţi să nu vă lăsaţi copleşit?

Nu ştiu. Dar ştiu că nu contează de cîte ori urc pe scenă, pot să urc de mii de ori, şi să cînt aceeaşi piesă, acel impact cu publicul este unic. Fiecare ieşire pe scenă este o provocare şi un risc în acelaşi timp. Poate să fie extraordinar, aşa cum poate să fie şi o catastrofă. Şi asta nu ţine numai de noi şi de pregătire – pregătirea este relativă –, ţine pur şi simplu de acel moment, care e unic, închegarea acelor secunde dinaintea concertului. Să fii calm pe toate planurile, să găseşti acea linişte, să îi poţi da telefon lui Dvorˇák sau lui Bach sau lui Beethoven şi să fii pe aceeaşi lungime de undă cu ei. Trebuie să ştii să te detaşezi de tot şi să te duci acolo şi să dai tot ce ai mai bun. Fiecare concert e o bătălie.

Aţi adus bine aminte de bătălie, în luna septembrie veţi fi unul dintre duelişti în Turneul „Duelul Viorilor“, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo. Cu ce gînduri plecaţi anul acesta la duel?

Cu gîndul ca eu, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail să ducem concertele pe care le avem de susţinut în zece oraşe din ţară pe cele mai înalte culmi. Tactica este că, oricît de rău ne-am simţi şi în oricît de proastă formă am fi, pentru public trebuie să sune tot extraordinar. Cu siguranţă la final ne va părea rău că s-a terminat, exact aşa a fost şi anul trecut.

Cît de greu este să alcătuiţi un repertoriu cu piese pentru două viori şi pian?

E cam greu. Nu-i foarte uşor să găsim piese. Pentru două viori se găsesc lucrări, dar pentru două viori şi pian e mai complicat. Aşa că anul acesta vor fi multe piese în premieră pe care eu şi colegii mei trebuie să le învăţăm. Vom cînta toţi trei o suită de Moskovski pe care nu a făcut-o nici unul dintre noi şi care e în premieră în România. Vom mai cînta şi sonata de Prokofiev pentru două viori şi vom începe cu sonata de Haendel. Apoi fiecare dintre noi îşi va prezenta programul. Nu vă voi dezvălui decît că am ales să cînt cîteva lucrări noi, pe care acum le învăţ, cu ajutorul cărora vreau să pun în evidenţă calităţile viorii mele. Am încercat să unesc virtuozitatea cu melodia, romantismul şi melancolia.

Acum patru ani aţi primit vioara Stradivarius – cu care veţi cînta în Turneul „Duelul Viorilor“ – de la orchestra din Amsterdam. Are 318 ani. Cu cît trece timpul peste o vioară, cu atît, se spune, este mai bună. Credeţi că acest instrument mai are vreun secret pe care să nu i-l fi descoperit încă?

Ştiţi că pînă să am acest Stradivarius am avut un Guarneri, timp de 16 ani. Abia după vreo 10, 12 ani pot să spun că ajunsesem să-l cunosc. Între timp, cu Stradivarius-ul lucrurile stau altfel, pentru că experienţa îşi spune cuvîntul: am ajuns să mă obişnuiesc mult mai repede cu instrumentele. E incomparabil. Diferenţa este că e mult mai lungă decît Guarneri. Este mult mai obositor să cînţi. Am noroc că am degetele lungi. Dacă Guarneri avea un sunet închis, cald, Stradivarius-ul are un sunet sclipitor, strălucitor, pe care eu îl asemui cu o lamă laser care trece prin tot. Vioara mea se dezvoltă pe fiecare an ce trece. În aceşti patru ani de cînd e cu mine, am încercat să intru prin cele mai ascunse colţuri ale ei; asta înseamnă că, după ce am stat şi am cîntat pe ea vreo trei ani cu aceeaşi configuraţie, am încercat să explorez mai mult. Aşa că am comandat tot felul de seturi de corzi. Şi am tot experimentat corzi mai moi, mai dure, cu sunet mai puternic, cu un spectru mai larg, iar în acest moment am o cu totul altă configuraţie a corzilor pe vioară decît cum era ea la început. Acum pot să spun că simt vioara. Dar mai am încă de explorat.

Care este primul gînd cu care intraţi pe scenă şi primul cu care plecaţi?

Această întrebare mă bîntuie de cîţiva ani buni. Şi chiar mă gîndesc că va fi parte din multe lecţii pe care le voi preda. După ce termin concertul e mai puţin important, asta depinde de gradul de exigenţă al fiecăruia, ce învăţăminte a tras, cum se simte... Majoritatea prietenilor mei erau consternaţi cînd vedeau ce scriam pe foi după concerte sau după concursuri în care luam primul loc: „Incapabil să cînţi!“, „Nu ştii nimic!“, „Foarte fals, de repetat!“. Dar asta pe mine mă face mai puternic, îmi permit să îmi spun astfel de lucruri pentru a fi din ce în ce mai bun. Cît priveşte gîndul cu care intru pe scenă, este un subiect la care încă lucrez.  

a consemnat Adina DRAGOMIR 

Foto: C. Barbu

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Județ sub teroarea urșilor și a șerpilor. Localnicii dintr-un municipiu se tem de trei zile să iasă din case VIDEO
Urșii au dat iama în mai multe zone locuite din Vâlcea. În reședința de județ, într-un cartier al orașului, fiarele au ajuns să se plimbe pe străzi, iar o familie s-a trezit cu un șarpe în casă.
image
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Legumele românești se vând la fel de scump ca la începutul sezonului, iar obișnuita pantă descendentă nu se face simțită ca în alți ani. De peste două săptămâni, prețurile la tarabe au înghețat, la propriu
image
Teoriile conspiraționiste și reticența la vaccin anulează un secol de cercetare medicală. Ce boli grave revin în forță
Medicii trag un semnal de alarmă și dau de înțeles că din cauza reticenței la vaccinare riscăm să anulăm aproape un secol de cercetare medicală. Boli care erau ținute în frâu, unele aproape eradicate, se întorc amenințător, făcând victime, tocmai fiindcă găsesc teren propice.

HIstoria.ro

image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.