Pulsul estetic al filmelor horror

Evenimentul de artivism monden FînFest şi-a găsit în acest an un competitor care a deviat traiectoria turistică a unei mici părţi din tineretul eco-hip de pe la noi. Sătui de prea mult zgomot pentru nimic (dacă e să dau crezare confesiunilor din vagonul care m-a dus încolo) şi de localnicii care nu se lasă salvaţi la Roşia Montană prin hip-hop şi rock alternativ, unii cortişti au preferat în acest an campingul de la Biertan, cu plusul de beneficiu de a vedea cîteva filme horror în cadrul Festivalului de film horror şi fantastic „Lună Plină“ (16-19 august) şi de a vizita un monument UNESCO.

Obişnuiam să spun că sînt vreo zece inşi în România care ştiu ce vorbesc, cînd vorbesc despre horror. La ediţia pilot a festivalului de la Biertan am concluzionat că numărul a crescut între timp la vreo douăzeci (dintre care patru-cinci au fost, probabil, direct implicaţi în organizare). Publicul-nucleu al festivalului a fost alcătuit din aceşti indivizi împreună cu amicii lor, aduşi cu trenuri sau, pentru cei care doreau un plus de autenticitate şi o atmosferă de Biertan Chainsaw Massacre, cu Scooby-van-uri de drumeţie.

Deşi sătenii au fost suspect de primitori, nu ştiu să fi existat victime sau evenimente dubioase (dincolo de faptul că m-am cazat într-o casă rămasă pustie, în urma recentei treceri în nefiinţă a proprietăresei care mă privea în fiecare seară înainte de culcare, din tabloul ei de nuntă, datat 1940). Către finalul festivalului mi s-au alăturat şi cîţiva bucureşteni veniţi peste weekend să vadă „care e faza“, reiterînd ideea că au venit la o alternativă FînFest, şi nu pentru profilul evenimentului. Indignat, un amic fanatic al genului a propus să ne strecurăm noaptea în camping şi să desenăm cîte o cruce pe corturile impostorilor pe care îi observăm dormind sau hlizindu-se în timpul filmelor.

Pînă la urmă, terasa La Ţăruş, improvizată în preajma campingului, a fost un excelent teren de armistiţiu între cei care veniseră acolo şi cei care se nimeriseră acolo, iar în jur de ora 4 dimineaţa spiritul primului festival horror românesc s-a consolidat ca un melanj din cele trei ingrediente – un mănunchi de fani ai genului, niscaiva turişti curioşi care au decis să lase Roşia Montană să moară şi cîţiva localnici prietenoşi. Un meci de fotbal pe Stadionul Groazei din Biertan a pecetluit uniunea spirituală şi sper că a inspirat planuri pentru o viitoare ediţie, cu mai multe filme, cu mai multe toalete, cu pături (ori măcar vin) care să scutească publicul proiecţiilor open air din toiul nopţii de a se tîrî înfăşuraţi în saci de dormit, prin colbul satului, un simulacru involuntar de zombie walk.

Analiza SWOT a festivalului îmi arată următoarele:

● Puncte forte. Selecţie excelentă în cel puţin două aspecte: caracterul internaţional (filme cubaneze, sud-africane, australiene, norvegiene, franceze etc.) şi relevanţa titlurilor, alese pe sprînceană de pasionaţi ai genului: Kill List (brit horror proletar), Red State (tribut Charles Manson adus de comediantul Kevin Smith), The Dead şi Rammbock (elegii zombie evocatoare ale peisajului politic românesc actual), Sleep Tight (modernizare a mitului Zburătorului), Attack the Block (un război al lumilor în comunităţile hip-hop şi stoner din Londra), Juan of the Dead (horror cubanez comunistoid). Concertul trupei Einuiea pe post de coloană sonoră la Nosferatu mi s-a părut mai potrivit decît acompaniamentele electro cu care ne-a obişnuit TIFF-ul clujean la filme mute. Evenimentele alternative – workshop, tîrg, expoziţie, meci de fotbal – idei excelente, dar timid implementate. Proiecţii la locaţii excelente, sunet şi imagine bune, gafe tehnice minimale.

● Puncte slabe. Tot selecţia, în unele aspecte ale sale, a trădat caracterul pilot al acestei ediţii: o însemnată parte din program a fost completată cu reluări de la TIFF-ul clujean, cu filme clasice pe care dacă nu le ştiai deja pe de rost înseamnă că nu te interesau (The Thing – despre suspiciunile Războiului Rece, musicalul gay horror The Rocky Horror Picture Show, drama despre speculaţii imobiliare Nosferatu) şi cu un titlu infiltrat probabil pe ultima sută de metri – The Tunnel – cea mai neinspirată alegere din program (distribuirea sa gratuită prin torrent, chiar de către regizorul său, trebuia să fie un indiciu). Petrecerile, mai mult improvizate decît organizate. Nici un zombie walk profesionist, în ciuda insistenţelor rămase fără ecou ale subsemnatului – cînd vine vorba de sporturi, românii preferă fotbalul. Nici un concert, cu excepţia sus-pomenitului soundtrack live.

● Oportunităţi. Excelentă opţiune de festival rural, cu o miză culturală autentică. Cu certitudine publicul mult prea urbanelor fest-uri de profil FrightFest sau Sitges ar găsi locaţia şi atmosfera de la Biertan o variaţiune fascinantă. Cu condiţia să audă de festival şi să se poată deplasa pînă acolo, adică la vreo 25 km distanţă de Sighişoara şi Mediaş.

● Ameninţări. Transformarea într-o alternativă FînFest creează, ca şi la Roşia Montană, riscul ca misiunea şi viziunea originală să se dilueze în serbare cu bîlci şi politică. În ciuda faptului că numele Transilvaniei e legat de cel puţin două fenomene cult ale genului – Dracula şi The Rocky Horror Picture Show –, la noi nu există încă o cultură (generală) horror. Sînt totuşi semne că geist-ul genului cîştigă popularitate – în timpul şedinţei de suspendare a lui Traian Băsescu din iulie, senatorul Cezar Preda şi-a pipărat discursul cu referinţe la seria horror Child’s Play.

Un comentator al blogului meu mă întreba de ce fanii horror nu citesc studii de caz medicale ori documentaristică din vremuri de foamete şi război, sub pretextul că viaţa bate filmul iar oroare se găseşte îndestulător în realitate, deci care e rostul de a mai avea cinema ori literatură de gen. Pe de o parte, această poziţie e una din principalele cauze pentru care festivalul de la Biertan se întîmplă abia în anul 2012 şi România încă nu a propus un film horror (Cuba, Pakistan, Thailanda, Indonezia şi cîteva ţări africane ne-au luat-o înainte). Pe de altă parte, e ca şi cum i-ai recomanda unui admirator al peisajelor lui Ion Andreescu să mai pună mîna pe o carte de botanică.

Participanţii la Biertan au simţit pulsul estetic al fenomenului pe propria piele şi sper că vor evangheliza evenimentul cum se cuvine, în aşteptarea unei potenţiale aniversări de 40 de ani a Exorcist-ului, anul viitor.

Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.