Alarmă falsă
● Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, coord. Igor Ursenco, Editura Herg Benet, 2011.
Cum sînt un mare fan al povestirii, în ultimii ani am citit aproape toate antologiile de proză scurtă de la noi. Şi pe cele generaliste (Ochelarii de fum. Antologie de proză contemporană, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti & Editura Cartex, 2011) sau al căror criteriu era geografic (Antologia prozei scurte transilvane actuale, 2 vol., coord. Ovidiu Pecican, Editura Limes, 2010), şi pe cele dedicate cîte unui gen (Bookătăria de texte şi imagini. Antologie de poveşti ilustrate pentru copii, coord. Florin Bican, Clubul Ilustratorilor & Faber Studio, 2009; Steampunk. A doua revoluţie, coord. Adrian Crăciun, Editura Millennium Books, 2011; Romania Noir. Antologie de povestiri mystery & thriller, coord. George Arion şi Bogdan Hrib, Crime Scene Publishing, 2011; Venus, Povestiri erotice science fiction, coord. Antuza Genescu, Eagle Publishing House, 2011; Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului, coord. Oliviu Crâznic, Editura Millennium Books, 2012; plus celelalte cîteva antologii Millennium de fantasy şi science fiction). Deşi toate denotă pasiunea şi efortul celor care le-au editat (Ovidiu Pecican, spre exemplu, a coordonat nu mai puţin de 91 de autori şi un volum de texte ce a depăşit o mie de pagini) şi în fiecare am găsit cîte ceva de citit, impresia generală este, şi îmi pare rău că o spun, dezastruoasă. Nu ştim să facem antologii!
Cum am spus şi cu altă ocazie, în ultimii ani s-au tradus şi la noi cîteva volume de proză scurtă extraordinare (celebrele antologii Granta – Cei mai buni tineri romancieri britanici, Editura Curtea Veche, 2006 şi Cei mai buni tineri romancieri americani, Editura Leda, 2009; sau From Russia with Love, Editura ART, 2009), volume care excelează deopotrivă prin relevanţa, stricteţea şi claritatea criteriilor de selecţie şi prin calitatea textelor, dar acestea nu par să fi fost luate ca model. (Deşi pot fi suspectat de subiectivitate întrucît sînt unul dintre coautori, trebuie, totuşi, să menţionez o primă excepţie notabilă, de departe cea mai substanţială şi profesionistă întreprindere de acest fel: Poveşti erotice româneşti, coord. Magda Mărculescu, Editura TREI, 2007; o a doua excepţie fiind Poveşti de dragoste la prima vedere, coord. Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas, 2008). E-adevărat că editorii şi coordonatorii acestor antologii lucrează, cum se spune, cu materialul clientului, însă nu se poate spune că, în ciuda interesului redus al pieţei de carte pentru proza scurtă, ar fi lipsit traducerile din maeştri. Dimpotrivă. Numai anul trecut şi în lunile scurse din acest an s-au tradus volume de povestiri scrise de (ordinea e aleatorie) Hemingway, Vonnegut, Capote, Fitzgerald, Saroyan, Cheever, Bellow, Nabokov, Bukowski, Roth, Borges, Bolano, Beckett, Moravia, Mansfield, Joyce, Barnes, McEwan, Oz, Bernhard Schlink, Muriel Spark, Isaac Babel ş.a. Cu toate astea, foarte mulţi scriitori români de proză scurtă par să nu-i fi citit, oricum să nu fi învăţat nimic despre arta povestirii, de la ei. Nici măcar de la Cristian Teodorescu, Răzvan Petrescu, Lucian Dan Teodorovici, Mircea Cărtărescu sau T.O. Bobe, ca să dau şi cîteva exemple de povestitori foarte buni de la noi care au publicat în ultimii ani volume de proză scurtă.
Aceeaşi impresie de lipsă de criterii şi de simţ al valorii, din partea antologatorului, şi de conştiinţă precară a genului scurt, din partea majorităţii antologaţilor, am avut-o din plin citind, cu ceva întîrziere, şi Alertă de grad zero... (pretenţios titlu, apropo!). Semnele rele vin chiar devreme, căci coordonatorul Igor Ursenco, îmbătat cu jargonul structuralist, semnează o prefaţă ilizibilă: „...mai profitabil mi s-a părut să verific cum «funcţionează» în practică structura «teroristă» a sensului: adică sabotarea, sistematică şi metodică – a unei hermeneutici interioare prestabilite – prin «violarea» securităţii semantice; mai exact, capacitatea semnificaţiei de a se plasa «peste» intenţionalitatea discursului auctorial, de a o împinge din condiţia de repaos mental etc. etc.“ Antologia, care adună în total 55 de scriitori, se deschide cu seniorul Cornel Nistea (n. 1939) şi se închide cu mezinul Andrei Răcăşan (n. 1993). Întrucît criteriul selecţiei autorilor nu e formulat în absurda prefaţă, dar cum pe pagina de gardă apare menţiunea că proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş, şi cum predomină scriitori ardeleni obscuri (care au şi alte ocupaţii/specializări: hidrologi, laminorişti, medici alternativi, jurişti, bioinformaticieni etc.), nu-mi rămîne decît să speculez că acest volum a pornit de la ideea unei antologii locale. Volumul însă s-a „deschis“, probabil, şi din necesităţi de legitimare valorică, şi scriitorilor din alte zone şi/sau (mult mai) cunoscuţi, în rol de guest star-uri. Pe lîngă nume precum Diana Adamek, Liviu Antonesei, Ruxandra Cesereanu, Carmen Firan, Emilian Galaicu-Păun, Bedros Horasangian, Cosmin Perţa sau Robert Şerban, pe cei mai mulţi dintre autorii prezenţi aici eu i-am întîlnit pentru prima dată. Este, probabil, vina mea, căci din micile prezentări reiese că toţi, dar absolut toţi, au publicat cel puţin o carte (unele chiar „de impact“), s-au exersat în mai multe genuri, au acasă manuscrise nepublicate încă, scriu sau conduc reviste, site-uri şi asociaţii, au primit numeroase distincţii, medalii şi premii, au fost traduşi în cîteva limbi.
Toată această experienţă şi toate aceste recunoaşteri ale autorilor nu ajută însă volumul, din ale cărui 55 de povestiri doar vreo cinci merită citite, şi-alea pentru că sînt cît de cît simpatice, nu că ar reprezenta cine ştie ce reuşită. De altfel, povestirile semnate de Diana Adamek, Liviu Antonesei sau Adrian Buzdugan le citisem în propriile lor cărţi; ale lui Robert Şerban (o schiţă cu final neaşteptat) şi Emilian Galaicu-Păun (cea mai bine scrisă povestire din volum) au fost însă surprize plăcute. Gheorghe Schwartz scrie o schiţă harmsiană, Şerban Tomşa, una buzzatiană, Ştefan Bolea scrie punkish în genul unor Luca Dinulescu sau Alex Tocilescu, iar Horia Gârbea face un fel de parodie la „Scrisoarea a III-a“, şocantă prin mediocritate. O bună parte din povestiri însă, nu că nu sînt antologabile (chiar cînd au subiecte serioase: ocupaţia nazistă, exterminarea evreilor, integrarea ţiganilor, moartea şi sinuciderea), dar nici măcar nu se califică drept proze. Sînt doar nişte compuneri debil filozofice/fantastice, horror-uri şi poliţisme pastişate după filme, biografisme şi experimentalisme răsuflate, transcrieri de conversaţii pe messenger ori însăilări de clişee şi de fraze inepte stilistic – autorilor respectivi ar trebui să li se interzică să mai scrie vreodată, spre binele potenţialilor cititori! Iată nişte exemple de fraze dăunătoare celor obişnuiţi cu literatura (sau, în cel mai bun caz, involuntar comice), fraze şi replici adunate de ici, de colo (cîte una de autor) de-a lungul celor 400 de pagini: „În inerţia picajului, am pierdut orice urmă de cognizanţă“, „Scîrba, cutremurul, jilăveala intrate în oase pînă la măduvă, se zbat şi caută o breşă spre suflet (halal promovare!)“, „Am devenit suspicios pe tendinţa mea de a trage concluzii pripite din toate celea, dar nu am închis ecluzele pentru nişte efuziuni“, „N-o s-o uit niciodată pe Zina, cum mi-a luat penisul în gură...“, „Te rog să schimbi mirosul hamburgerilor“, „Mă întreb şi acum dacă nu cumva este un păcat faptul că mi-am făcut de atîtea ori nevoile în împărăţia morţilor“, „Fierbînd de mînie, strînsei maxilarele şi, cu cheia franceză în aer, am asasiné în acea noapte saturniană şase sute de biliboi, în afară de vitele băştinaşe“, „Matei scutură din cap, însă vocea peremptorie îşi continua peroraţia“, „În genere, încă din somnul matinal, începeam să aud prematur seismele nocturne dublate de fisuri, cum croncăne sub greutate“, „După ce cioara învingătoare şi-a luat zborul, a treia cioară s-a apropiat de cioara înfrîntă, care stătea prăbuşită pe spate ca un mort“...
O alertă de grad zero pentru (mai) nimic!
