Despre bucuria călătoriei - interviu cu Cella EFTIMESCU
Cum funcţionează organizaţia Earthwatch?
Earthwatch Institute este o organizaţie mondială de voluntariat, care a luat fiinţă în Statele Unite în urmă cu mai bine de 40 de ani, pornind de la o idee minunat de simplă: orice cercetare ştiinţifică de teren are nevoie de o cantitate însemnată de muncă relativ necalificată. Astfel, organizaţia susţine temele de cercetare pe care le consideră valoroase în domenii legate de ştiinţele pămîntului, cu forţă de muncă prin participarea voluntarilor. Voluntarii, oameni de toate profesiile şi vîrstele, iau parte la expediţiile organizate de Earthwatch în cele mai diverse locuri de pe planetă, participînd la culegerea şi organizarea de date hidrologice şi climatologice, la săpături arheologice sau la observaţiile asupra plantelor şi animalelor, la multe alte activităţi necesare muncii de cercetare în teren.
Sînteţi de profesie inginer. Lucraţi în domeniul consultanţei financiare. Ce v-a determinat să deveniţi voluntar?
Sînt curioasă şi voluntară din fire. Cred că Earthwatch reuşeşte, prin modul său de funcţionare, să-mi satisfacă plăcerea de a cunoaşte şi a călători. Şi apoi a mai fost ceva – nevoia de evadare din stereotipiile mediului „civilizat“, senzaţia de aventură pe care destinaţiile şi domeniile de cercetare pe care le propune Earthwartch ţi-o dau. Reflexul de a răspunde asaltului cupidităţii înconjurătoare, cu altruism.
De ce aţi ales, dintre toate ofertele Earthwatch, tocmai acea misiune din Insula Paştelui?
Cred că enigmele legate de civilizaţia dispărută de pe această insulă izolată din Pacific aprind imaginaţia oricui. Nu fac excepţie. Dar dincolo de asta mi s-a părut nemaipomenit de incitantă tema de cercetare – studierea unor tehnici agricole sui generis – grădinăritul cu bolovani. Asta şi pentru că punea sub semnul întrebării ipoteza ecocidului, atît de elocvent prezentată de geograful Jared Diamond în cartea sa Collapse.
Care a fost, mai exact, misiunea dumneavoastră în Insula Paştelui?
Tema de cercetare propusă de trei arheologi şi sprijinită de Earthwatch porneşte de la descoperirea unor aglomerări neaccidentale de bolovani de lavă pe suprafaţa acestei insule vulcanice. La o cercetare mai atentă, cercetătorii au stabilit că pascuanii, confruntaţi cu degradarea condiţiilor agricole, urmare a defrişării totale a insulei, au inventat tehnici de cultivare a plantelor adaptate noilor condiţii, folosind singura resursă la îndemînă, bolovanii de lavă vulcanică. Astfel, au „produs“ bolovani de diferite dimensiuni, pe care i-au folosit la crearea unor grădini luînd în calcul însoleierea, expunerea la vînt, calitatea solului. Bolovanii erau utilizaţi la protejarea plantelor de vînt, la menţinerea umidităţii solului (roca vulcanică reţine apa), la reducerea temperaturii solului şi, nu în ultimul rînd, la fertilizarea lui (lava conţine elemente nutritive importante). Au putut fi identificate pînă în prezent mai multe tipuri de grădini care folosesc bolovani de lavă de anumite dimensiuni în structurile agricole.
Echipa de voluntari din care am făcut parte a participat la observaţii şi excavaţii arheologice într-o zonă situată în centrul insulei Vaitea. Observaţiile erau îndreptate spre determinarea tipologiei grădinilor, săpăturile urmărind recoltarea de probe de obsidian sau cărbune, cu ajutorul cărora să se poată data aşezările pentru a afla perioada de utilizare a acestor tehnici agricole. Am amplasat şase staţii meteo autonome în diferite locuri de pe insulă, pentru a putea colecta date legate de condiţiile climatice şi a le corela cu situarea diferitelor tipuri de grădini. Pe lîngă aceasta, am participat la plantarea a sute de plante pentru fixarea solului extrem de erodat al insulei, în curs fiind o acţiune de salvare la propriu a insulei, acţiune ce are şi scop educativ. Atît de obişnuiţi să trăiască pe o insulă golaşă, pascuanii nu au „conştiinţa“ unei insule verzi.
Ce reprezintă Moai?
Moai – aceste statui uriaşe, emblema Insulei Paştelui – au fost creaţi în cadrul unui cult al strămoşilor. Sînt încă nenumărate enigme legate de: semnificaţia lor, de felul în care au fost transportaţi şi amplasaţi pe platformele ceremoniale-Ahu, mulţi dintre ei cîntărind zeci de tone (pascuanii nu cunoşteau roata şi nici nu aveau animale de povară), de ce a fost abandonat atît de violent cultul la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, mulţi moai fiind doborîţi.
Ce ne puteţi spune despre locuitorii insulei? Cum se trăieşte în acest teritoriu chilian?
Se estimează că, din cei patru-cinci mii de locuitori actuali, mai puţin de jumătate sînt descendenţi ai populaţiei originare Rapanui (numele insulei în limba pascuană). Restul sînt în majoritate chilieni (insula trecînd în 1888 în stăpînirea statului chilian). Descendenţa polineziană, contestată de Thor Heyerdahl, care a susţinut originea continentală a băştinaşilor, întreprinzînd faimoasa expediţie Kon Tiki în sprijinul teoriei sale, pare evidentă călătorului actual – de la colierele de frangipani cu care sînt întîmpinaţi turiştii pe aeroport şi florile de tiare din părul femeilor, la tenul localnicilor şi nasul uşor acvilin cu nări largi, la muzica şi sonorităţile limbii cu silabe repetate şi puţine consoane.
Locul are ritmul, parfumul şi relaxarea insulelor din Pacific. Aici totul este adus cu avionul sau vaporul, de la pîine, carne şi vin la televizoare, mobilă sau materiale de construcţii. Hanga Roa, singura aşezare, are, cum altfel, Internet café-uri, discotecă şi nenumărate magazine de suveniruri, unde se vînd mai ales artefacte aduse din restul Polineziei.
Există şi în România misiuni Earthwatch?
Nu ştiu să existe în prezent. În anii 2005-2006 a existat o misiune Earthwatch, condusă de profesorul Zahariade, şi care avea ca obiect studierea fortului roman Halmiris (în apropiere de Dunavăţ, în judeţul Tulcea). Totuşi, trebuie spus că primul earthwatch-er român a fost domnul Cristian Lascu, care a participat la misiuni sprijinite de organizaţie şi care păstrează o amintire frumoasă a acestor colaborări.
Cum aţi documentat această călătorie?
Întotdeauna, înrolarea într-o expediţie presupune primirea din partea Earthwatch a unui material de pregătire care conţine de la detalii practice şi de călătorie la o bibliografie care te introduce în subiectul cercetării şi te familiarizează cu locul. Şi cum Insula Paştelui e un subiect care a făcut să curgă multă cerneală, mai ales după redescoperirea insulei de către europeni, prin savuroasele scrieri ale lui Heyerdahl, bibliografia a fost pe măsură. Au constituit, pentru mine, lecturi edificante foarte bine scrisele cărţi ale lui Bahn & Flenley, Easter Island Earth Island şi relatarea lui Katherine Routledge – intrepida englezoaică care a făcut o imensă muncă de înregistrare a patrimoniului cultural pascuan, la începutul secolului XX. Şi, bineînţeles, materialele celor trei cercetători titulari de proiect Christopher Stevenson, Sonia Haoa şi Thegn Ladefoged.
Ce aţi reţinut în carte din această aventură?
Cartea cuprinde povestea a trei dintre expediţiile la care am participat; Specii invazive în Galapagos, apele pierdute
ale Mongoliei Interioare şi Cultura Rapa Nui şi mai are şi cîteva instantanee din drumul parcurs spre sau la înapoiere din aceste locuri. Capitolul despre Insula Paştelui conţine, pe lîngă un fel de jurnal, ce consemnează activităţile la care am luat parte în cadrul expediţiei şi impresiile călătorului modern asupra unui loc care în mintea multora probabil are o aura de atemporalitate, prin depărtare şi legendele ce îi sînt atribuite.
Ce aţi vrut să transmiteţi cu această carte?
Cartea împărtăşeşte în primul rînd bucuria călătoriei. Sper însă ca ea să-i convingă pe cît mai mulţi să nu rămînă indiferenţi la frumuseţea, misterele şi problemele lumii în care trăim. Şi pentru că voluntariatul este şi despre partajarea unor valori, mi-aş dori ca ea să fie o pledoarie elocventă pentru efortul conjugat în teme cu adevărat importante. Iar pentru cei ca mine, care au rămas cu vise de întreprinderi temerare din copilarie, să le inspire curajul de a se înrola în expediţii dincolo de vîrstă şi profesie.
Cella Eftimescu este exploratoare. A publicat cartea Voluntar în Insula Paştelui, Editura Corint, 2012.
a consemnat Matei MARTIN
