Concurenţă pentru Google

Anumite tendinţe de concentrare îşi pierd din forţă din cauza influenţei tot mai scăzute – mai ales în rîndul tinerilor – a publicaţiilor tipărite şi a mediilor clasice (radio, tv). Problema accesului la informaţie se pune acum mai ales din perspectiva găsirii informaţiei relevante pe Internet. Căci astăzi avem mai multă informaţie decît putem procesa. Pe Internet găseşti ce vrei şi ce nu vrei – problema e că cel mai adesea e acelaşi lucru peste tot. Nu pentru că n-ar exista alternative, ci pentru că sortarea informaţiei se face de către motoare de căutare care au propriile interese (comerciale). Pe de altă parte, o cantitate enormă de „user generated content“ (conţinut generat de utilizatori) complică încă şi mai mult aceste căutări. YouTube, o companie aparţinînd Google, prezintă milioane de filme – producţii de amatori, dar şi ale unor companii private sau televiziuni de stat. Dincolo de problema drepturilor de autor şi de difuzare, se pune problema unde se regăseşte consumatorul – şi, mai ales, cetăţeanul – în tot acest noian de informaţie? Căci, după cum spuneam, interesele companiei care furnizează rezultatele de căutare şi cele ale consumatorului de media nu coincid întotdeauna.

O posibilă soluţie ar fi crearea unei instituţii de stat – un fel de „birou de informaţii online“ subvenţionat, care să funcţioneze pe baza unor criterii clare şi care să fie controlat, precum televiziunea şi radioul publice, de o comisie parlamentară. Propunerea îi aparţine lui Hans Hege, jurist, director al unui post public tv şi membru al unei comisii pentru concurenţă în domeniul mass-media. Pentru o asemenea abordare există chiar şi un fundament juridic: Curtea Constituţională Federală (a Germaniei) a hotărît că o posibilă concentrare a mass-media poate fi contracarată prin măsuri ale statului astfel încît să se promoveze pluralismul şi diversitatea opiniilor. Pentru că doar concurenţa nu ar fi o garanţie a pluralismului: după fuziuni succesive, giganticele concerne media, care pot reprezenta interese politice sau economice mai mult sau mai puţin transparente, pot deveni tot mai puţin nuanţate în mesajele transmise; în loc să (se) exprime (pe) mai multe, ar putea cînta mereu aceeaşi melodie. Or, libertatea de exprimare garantată de constituţiile europene trebuie înţeleasă, în sens larg, prin pluralismul opiniilor.

Chiar dacă motoarele de căutare se bazează pe algoritmi – părînd că acţionează neutru – ele au o influenţă puternică în configurarea opiniei publice. De fapt, ele nu fac decît să întărească opiniile majoritare şi descurajează curiozitatea de a le urmări pe cele minoritare sau mai puţin cunoscute. Misiunea politicilor şi a reglementărilor din domeniul mass-media ar fi ca cetăţenii să păstreze controlul asupra conţinuturilor disponibile, să aibă în continuare acces liber la întreaga ofertă, în special la opiniile minoritare, care nu sînt vizibile în şirurile de căutări sortate după relevanţă (după algoritmul Google, de pildă). Sistemele de căutare orientate comercial au însă şi alte deficienţe, susţine Hans Hege. De pildă, companii al căror plan de afaceri se bazează pe încasări din publicitate (cum sînt cele mai multe motoare de căutare) vor promova, din şirul de căutări, în special acele conţinuturi media care ar putea susţine produse comerciale ori servicii – şi mai puţin materiale jurnalistice aprofundate ori analize. În fine, un al treilea pericol ar fi aşa-numita „integrare pe verticală“: companiile care oferă propriile conţinuturi şi servicii media (Yahoo!, Google) au tot interesul să le promoveze în primul rînd pe acelea.

Însă nici un „goagăl“ public nu e tocmai o garanţie, căci, prin forţa lucrurilor, tot precum o companie (privată) ar ajunge să funcţioneze pînă la urmă: de pildă, promovînd conţinuturile produse de site-urile statului – adică informaţia oficială. De fapt, crede Hans Hege, cea mai bună soluţie pentru păstrarea diversităţii informaţiei e o combinaţie între concurenţa comercială şi un control al statului în ceea ce priveşte interesele companiilor care oferă rezultatele căutărilor. Însă cît de constituţional ar fi acest control? Ce e înseamnă control legitim şi de unde începe subordonarea?

Pînă la urmă, cea mai bună soluţie e educaţia: dacă în era digitală informaţia e bunul cel mai de preţ, atunci fiecare cetăţean ar trebui să ştie ce şi cum să caute şi, mai ales, să înţeleagă cine, cum şi de ce produce informaţia.

Foto: L. Muntean