Muzica uneşte toate ştiinţele - interviu cu Bob BROZMAN

Publicat în Dilema Veche nr. 445 din 23-29 august 2012
Muzica uneşte toate ştiinţele   interviu cu Bob BROZMAN jpeg

Chitaristul de blues Bob Brozman a cîntat în România, de-a lungul ultimilor ani, la Cluj, Bucureşti şi Constanţa, cu Nea Vasile şi cu Taraful de la Mîrşa... Numai vara aceasta a concertat în cadrul TIFF-ului şi la Muzeul Ţăranului Român. Cu siguranţă, va reveni.

Am văzut documentarul Songs of the Volcano pe care l-aţi filmat în Papua Noua Guinee, în 2003-2004. Spuneaţi acolo că este pentru prima oară cînd vă simţiţi foarte aproape de o realitate muzicală nealterată. Cînd ştiţi că participaţi la un astfel de fenomen?

Se-ntîmplă aceasta poate şi datorită faptului că sînt nu doar muzician, ci şi un fel de antropolog al chitarei. De exemplu aici, în România, sînt la a treia vizită şi deja îi cunosc foarte bine pe cei din Taraful Mîrşa, pe Nea Vasile şi pe colegii săi, şi-mi place foarte mult să cînt cu ei, descoperind principiile muzicii lăutăreşti şi muzicieni extraordinari, la care am ajuns prin Hanno Hoefer. Am învăţat, din toate întîlnirile mele cu muzicieni din 65 de ţări, să ascult foarte repede şi cu mare atenţie, cu concentrare. În ultimele întîlniri cu Nea Vasile, mi-am dat seama că muzica românească este foarte complexă. Trebuie să fiu foarte atent, atît la ei, cît şi la felul în care mă percep ei pe mine. Ei verifică mereu dacă înţeleg. Ultima dată am cîntat vreo cinci-şase ore. Într-un moment de relaxare, eram cu chitara în mînă, iar ei îmi verificau posibilităţile teoretice, numind acorduri complexe, ca să vadă dacă reuşesc să le cînt, şi făceau toate astea în română. Aşa că – simultan – încercam să înţeleg româna şi să răspund provocărilor muzicale. Dar, muzica aceasta este foarte evoluată, foarte complexă, pe cînd ceea ce se-ntîmpla în Papua era de o cu totul altă factură.

Acesta este, după părerea mea, cel mai naiv, inocent loc de pe Pămînt. Chitara a ajuns acolo atît de recent, cu doar 20-30 de ani în urmă. Felul lor de a cînta mi s-a părut a fi cel mai apropiat de cîntecul păsărilor. Sunetul lor era parte din natură. Pentru a cînta muzică românească, trebuie să ştii şi să înţelegi felul în care acţionează această artă. Dar, cei din Papua Noua Guinee au trăit în neolitic pînă în 1930. Munca mea de antropolog al chitarei a fost să descopăr ce s-a întîmplat peste tot în lume în sistemul colonial, atunci cînd sistemul vestic reprezentat de instrumente şi idei a ajuns acolo, dar n-a fost complet sau deloc înţeles. Mare parte din muzica lăutărească românească este în patru timpi. În Papua nu există acest concept, al muzicii care urmează textul. Aşa că ceea ce auzim este o înşiruire de durate greu definibilă printr-o ritmică exactă, simetrică, nu există o structură ca în muzica vestică. Aşa se întîmplă, de altfel, şi în muzica indiană. Un muzician indian poate reproduce orice melodie după prima audiţie, dar dacă-i ceri să improvizeze armonic, n-o va putea face, pentru că nu face parte din limbajul lor muzical.

Cum înţelegeţi dumneavoastră această căutare etnomuzicologică şi cum reacţionează publicul la interpretarea pe care o daţi diferitelor limbaje muzicale?

Depinde foarte mult de muzicienii cu care lucrez. Printre ei, se numără Rene Lacaille (l’Île de la Réunion), Takashi Hirayasu (Japonia), Djeli Moussa Diawara (Guineea), Debashish Bhattacharya (India), care au, cu toţii, în comun faptul că sînt muzicieni maturi, foarte conştienţi de ceea ce cîntă, adînc înrădăcinaţi în propriile tradiţii, dar care sînt dispuşi şi curioşi să privească şi spre exterior. Proiectul desfăşurat în Papua Noua Guinee a avut funcţia de conservare, similar cu ceea ce face Hanno Hoefer aici, cu Nea Vasile.

Există, însă, două feluri de muzică: cea indigenă – neinfluenţată de influenţe exterioare, şi world music – care este, după definiţia mea, acel melanj dintre cultura vestică şi culturile tradiţionale. Timpurile moderne distrug însă mult din acest peisaj sonor şi cultural. În Africa, instrumentele tradiţionale sînt înlocuite de setul de tobe tradiţional folosit în rock, jazz etc. Nu cu mult timp în urmă, existau mult mai multe diferenţe decît asemănări între Nigeria şi Cameron, dar acum muzica lor se aplatizează prin utilizarea sintetizatoarelor, chitare electrice, tobe.

Nu-i poţi opri pe muzicieni să-şi dorească să meargă înainte. Ideea de tradiţie îmi pare o iluzie. Totul se mişcă. Cea mai bună muzică din fiecare tradiţie aparţine muzicienilor care vor să evolueze. Americanii şi, mai nou, europenii dezvoltă o falsă romantică nostalgie vizavi de bluesul şi jazzul original, care trebuie cîntate doar într-o manieră tradiţională, conservatoare. Dar ei uită că toţi marii bluesmani din anii ’20-’30 au fost cei mai mari inovatori pentru că încercau să descopere un nou limbaj.

Aceasta mă duce cu gîndul la ceea ce se întîmplă chiar şi în România şi-mi pare foarte interesant. Patriarhul Nea Vasile este unul dintre ultimii din lumea lui, din generaţia lui. Ceea ce cîntă şi ştie el trebuie conservat. Colegii lui mai tineri – nepoţi, fii, vecini – cunosc bine acest fel de a cînta, dar sînt curioşi vizavi de ceea ce se cîntă nou. De aceea l-am luat în concert, cu mine, pe basistul grupului, Tiu Zaharia, un tînăr care dezvoltă o tehnică fascinantă, asemănătoare cu rock’n’roll-ul şi slapurile de bass din jazz. Viteza cu care face triolete este incredibilă. Contrabasul său cu trei corzi nu este un instrument foarte bun, nu e folosibil în concerte de muzică clasică, de exemplu, dar acest tînăr poate produce o atît de mare diversitate de tonuri!


Muzica nefabricată

Unde găsiţi muzică şi muzicieni care să-mplinească măcar o parte din criteriile dvs.?

Muzica mă duce în casele milionarilor, precum şi în casele celor mai săraci oameni din lume. Crede-mă, cea mai bogată muzică vine din ţările cele mai sărace, iar cea mai proastă, din cele mai bogate. Muzica de fabrică pe care o ascultăm la radio este produsă foarte ieftin; aceste concepte de American Idol distrug ceea ce trebuie să constituie munca actorilor şi a scriitorilor. Exista un post în casele de discuri care, pînă nu de mult, se ocupa în principal cu dezvoltarea şi sprijinirea artiştilor, dar fenomenul acesta este aproape pe ducă, ca discul de 45. Pentru că, îmi pare rău să o spun, American Idol determină ce va apărea pe disc.

Nu pot să nu remarc, însă, că lucrurile se dezvoltă şi într-un bine surprinzător. De cînd există fenomenul YouTube, s-a produs o bibliotecă infinită, complet liberă şi anarhistă, iar eu sînt sigur că în fiecare generaţie vor exista 10 procente de populaţie care vor căuta altceva decît ceea ce le va pune la dispoziţie producţia de fabrică.

Muzica avea, în comunităţile tradiţionale, o funcţie bine definibilă social, avea o utilitate aproape practică în comunitate. Cum se mai face muzica utilă acum?

Această idee a muzicienilor şi a publicului este una modernă, vestică, europeană. Nici un sat primitiv nu are oameni care să spună că nu ştiu să cînte. Fiecare este muzician, muzica face parte din cotidian! Cînd apare scena, apare întregul sistem: patroni ai artelor, compozitori, afaceri, marea industrie etc. Cînd mergem într-un hotel, ne aşteptăm ca patul, duşul, toaleta să fie incluse în preţ; cei din generaţia mea se aşteaptă ca WiFi-ul să fie gratis. Oamenii de vîrsta mea, cînd aveau 15 ani, se aşteptau ca muzica să fie gratis, să nu trebuiască să plăteşti pentru ea. Acum, cînd iese un album, acesta va fi imediat disponibil pentru download pe Internet, aşadar marile case de discuri dau faliment şi sînt, de aceea, înspăimîntate. Aşa că, într-un anume sens, puterea se reîntoarce la oameni, la public. YouTube-ul mi-a adus un public tînăr, cei care caută ceea ce fac eu sînt chiar şi cu 40 de ani mai mici ca mine şi, cred că prin aceasta, încă îi sînt util eu, ca artist, lumii. Sînt foarte bucuros.

Cînd sînteţi pe scenă spuneţi: „Nu sînt nebun, sînt doar un om liber“. Cum aţi dezvoltat această personalitate, ce citiţi, cum ascultaţi muzica?

Am renunţat la ficţiune cu 40 de ani în urmă. Cred că, dacă n-aş fi fost muzician, aş fi fost un om de ştiinţă. Citesc cărţi de neurologie, istorie, cultură, lingvistică, antropologie, fizică. Trăiesc cu convingerea că muzica le uneşte pe toate. Dar, pentru că produc atîta muzică, nu consum atît de multă muzică în prezent. Şi, dacă o fac, ocolesc cu tot dinadinsul orice muzică contextuală, cu text în engleză, sînt sătul de stilul de cîntat american, cred că am avut parte destul de el în această viaţă a mea. Cînd se iveşte momentul, ascult muzică africană, am o colecţie mare de discuri 78 RPM [model de disc fabricat pînă în 1950], cu muzică din toate colţurile lumii, nimic modern. Uneori jurnaliştii mă întreabă ce artişti contemporani îmi plac, iar eu răspund că nu-i prea cunosc pe aceştia, sînt în afara interesului şi timpului meu.

Cred, de asemenea, că există două tipuri de muzicieni: unii care vor să demonstreze, iar alţii care sînt relaxaţi cu ei înşişi şi se bucură de muzică. Muzicieni ca Nea Vasile sînt minunaţi, trăiesc foarte greu, n-au condiţii, dar bucuria pe care o transmit este fantastică.

Cîntaţi complet acustic, dar folosiţi tehnologie modernă pentru a vă înregistra albumele...

Nu cred că este un procedeu nou. Les Paul a făcut aşa ceva în anii ’50. Limita, pentru mine, este „nici o editare”, iar tehnologia modernă mă ajută doar să fac mult mai multe suprapuneri. Totul pe albumul Lumière este cîntat cap-coadă. Înregistrez primul instrument, ca şi cum ar fi pe cilindrii de ceară, şi – această primă imprimare este suportul pentru cea de-a doua, şi tot aşa mai departe. E ca şi cum aş avea o primă imprimare perpetuă.

Încă folosiţi bluesul pentru a vă defini stilul – chiar pe albumul din 2007 Post-industrial blues. Cu toate acestea, diferenţa dintre bluesul tradiţional pe care-l cîntaţi pe primele albume şi acesta al anilor 2000 este atît de mare, încît pare a nu mai fi vorba despre acelaşi gen. Care e definiţia dvs. pentru blues?

Eram, într-adevăr, un bluesman tradiţionalist, la începuturi. Această muzică este excelentă la tinereţe pentru a învăţa să cînţi la un instrument, pentru a înţelege cum funcţionează muzica. Odată ajuns la vîrsta de 40 de ani, trebuie să mergi mai departe. Acum, dacă îl întrebi pe Rene Lacaille ce cîntă el, dacă e muzică din Reunion sau altceva, o să-ţi răspundă că el cîntă muzica lui. Aşa şi cu mine! Încet-încet, ajung la propriul meu limbaj, Lumière fiind un mod de a scoate la iveală toate ideile care-mi bîntuie mintea.

Aţi folosit cuvîntul naivitate pentru a vorbi despre cei din Papua Noua Guinee. Aţi putea spune şi despre dvs. acelaşi lucru?

Poate că da, într-un anume sens. Trăim într-o lume cinică – America este distrusă de interese comerciale. Pentru această campanie electorală deja s-au cheltuit 1 miliard de dolari, iar jumătate a venit de la 22 de persoane private. Totul este de vînzare în America, totul a devenit o comoditate. 5% din populaţia lumii trăieşte în US, dar tot noi avem şi 25% dintre prizonierii lumii, pentru că aceştia sînt profitabili, este o afacere imensă. Şi Războiul din Irak este o afacere, nici măcar nu mai este vorba de petrol, ci despre contractele care duc la facerea armelor, a maşinilor de spălat, a maşinilor care trebuie reparate. Pentru cei care vor părăsi ultimii imperiul – vă rog stingeţi lumina!

Timpul pare că trece diferit pentru dumneavoastră.

Într-un anume sens, călătoresc mereu înapoi prin toată viaţa mea a amintirilor-sunet, aud vocile oamenilor, aud paşii mei noaptea pe străzile din Europa, sunet pe care nu-l aud nicăieri în America. În alt sens – muzica este arta de a da atenţie detaliilor şi particip, prin ea, la un fel de amplificare temporală. Am trei minute de muzică care pentru mine înseamnă o zi, un an, oricît – datorită tuturor gesturilor care zac acolo, a deciziilor pe care le iau pentru ca ele să existe. Aş putea scrie o carte despre o clipă de muzică.

a consemnat Maria BALABAŞ 

Foto: A. Madjdi

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Șoferii de mașini electrice plătesc sume astronomice pentru înlocuirea anvelopelor. „Nu mi-a venit să cred când mi s-a spus că trebuie să le înlocuiesc“
Cumpărătorii de mașini electrice ar trebui să fie conștienți de costurile „astronomice” necesare pentru înlocuirea regulată a anvelopelor cu durată scurtă de viață, au avertizat proprietarii.
image
Ce pensionari nu vor avea pensii majorate din septembrie. Casa de Pensii: sunt un milion de persoane
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut o serie de precizări privind recalcularea pensiilor, precizând că 1 milion de pensionari nu vor beneficia de majorare.
image

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.