Retro-licious
● Ariel Pink’s Haunted Graffiti, Mature Themes, 2012, 4AD.
Să fi însemnat ceva pentru Ariel Marcus Rosenberg seara de 19 ianuarie a lui 2010, cînd a fost invitat să cînte în show-ul de televiziune Late Night with Jimmy Fallon, de pe NBC. Teribila „Round and Round“, primul single al albumului care urma să fie lansat peste cîteva luni, numit, cum altfel?!, Before Today. Sigur că în spate putea fi maşinăria de PR a unui label, britanicul 4AD, care astăzi are puterea să împingă ceea ce pe vremuri numeam indie pe posturile cu audienţe înfricoşătoare, dar faptul rămîne: Ariel Copilul Minune al lo-fi-ul, ajuns în momentul acela la 32 de ani, îşi vedea pletele blonde pe platoul unuia dintre cele mai urmărite programe de noapte de pe televizoarele din Statele Unite (şi nu numai). Visul american? Naiba ştie! Cu doar cîţiva ani mai devreme, tipul ăsta, crescut în exclusivistul Beverly Hills şi dotat cu patalamaua unei şcoli de arte, încă îşi compunea şi înregistra piesele în subsolul casei în care locuia, folosindu-se de sunetele corpului său pentru a emula, spre exemplu, răpăitul tobelor.
Before Today, albumul pe care îl aminteam mai devreme, schimba însă aproape complet tabloul idilic al muzicianului care confundă dormitorul cu studioul de înregistrări. Faţă de release-urile anterioare – majoritatea dintre ele editate pe banale CD-R-uri şi vîndute la o tarabă în curtea şcolii –, acest LP venea cu un sound (mult mai) „matur“. Poţi descifra acele ghilimele astfel: farmecul indiscret al lo-fi-smului muzicii sale mai vechi şi reverbul acela infinit care-i înrăma ideal piesele fusese şters aproape complet de imperativele muncii într-un studio hi-fi profesionist, de propensiunile comerciale ale unei case de discuri care, oricît de indie s-ar îmbrăca, rămîne doar parte a unei afaceri cu un foarte pregnant iz corporatist. Cu toate astea, BT rezuma cum nu se poate mai bine talentul de muzician al lui Ariel Pink şi capacitatea sa de a surfa nonşalant şi excentric prin cîteva epoci sonore şi prin tot atîtea genuri muzicale. Parte a „generaţiei postistorice“, după numele pe care i l-a dat criticul englez Simon Reynolds, modelate de shuffle-ul perpetuu al unor posturi TV precum VH1, al unor super-platforme digitale precum YouTube-ul şi al unor device-uri revoluţionare precum iPod-ul, o generaţie pentru care timpul şi spaţiul sînt două concepte lipsite de relevanţă, artistul din Los Angeles a funcţionat mereu în acord cu un etos retroidist – titlul acestui text e apelativul pe care Ariel Pink însuşi l-a ataşat muzicii compuse de el – şi obscurantist, în care mai înotau nume precum James Ferraro sau John Maus, ca să dau doar numele cele mai cunoscute ale acestei bule. Cel mai nou album semnat de Ariel Pink’s Haunted Graffiti, numele sub care e cunoscut grupul condus de Ariel Rosenberg, Mature Themes, editat de acelaşi 4AD, nu evadează din această formulă. Mai mult, se întoarce parţial – şi ironic, dacă mă gîndesc la titlul său – în era care l-a precedat pe Before Today, pentru a-şi extrage de acolo un aer de improvizaţie şi umor absurd care, chiar dacă uneori alunecă în infantilitate, sînt pur şi simplu fermecătoare. Dacă n-ar fi existat în viaţa lui Ariel Pink un moment care să culmineze cu acea noapte petrecută cu Jimmy Fallon, discul acesta cîntat de un artist de care au auzit doar prietenii săi ar fi putut fi găsit undeva pe o tarabă prăfuită, plină de ciudăţenii muzicale, din curtea unei şcoli americane, imprimat pe un suport cît se poate de banal. Din fericire, în epoca navigatorilor digitali asta nu se mai întîmplă.
Paul Breazu este jurnalist.
