La zi în cultură

Comediile românești despre cercuri restrînse de prieteni sînt pe val. Contribuie foarte mult și performanța actorilor, mai ales a lui Alexandru Papadopol în rolul lui Petru – și probabil că nimeni n-ar fi reușit să întruchipeze mai bine siguranța relaxată a unui profesor, care în scena imediat următoare se dovedește un pămpălău blajin.

Secretul fericirii, debutul în regie al lui Vlad Zamfirescu. Simplu și elegant, cu trei personaje (soțul, soția și cel mai bun prieten al lui) surprinse pe o terasa apartamentului și urmărite cum deraiază de la negocierile isterice și ilare despre niscaiva echangism spre discuții mult mai sumbre. Textul este dramaturgie bună (și da, există și-o piesă de teatru omonimă), regia facilitează admirabil de eficient și mai ales discret o melodramă umană care, din comedie de moravuri, virează spre trage

L-am pomenit pe Mark Guiliana ca ajutor pentru Avishai Cohen ori Brad Mehldau; nu e puțin lucru nici că tobele sale s-au putut auzi pe albumul de adio al lui David Bowie, dar a venit timpul să fie prezentat cu propriul său proiect. Ocazia e dată de

„Pirandello, structura ludică. Eu și personajul“ şi s-a concretizat prin prezentarea unor fragmente din piesele dramaturgului italian, atît la proba obligatorie, cît şi la cea liberă, pentru ambele secţiuni, Individual şi Grup.

Dacă există o minoritate persecutată în lumea întreagă, inclusiv în lumea musulmană, aceasta e constituită din creștini. Țin să vă reamintesc că recent, în Indonezia, la Surabaya, zeci de creștini au fost uciși de un grup de jihadiști care au intrat într-o biserică și s-au detonat. În Irak,

Asta nu e o carte, e o mică bombă. Vrei să sminteşti tancurile cu proză? Nu mai sînt marinari, marinarii au dispărut. Au închis marea. Copiii cu caiet nescris se bucură. Cel mai important lucru în copilărie sînt încercările.

Radu Părpăuță este un prozator ieșean care a transformat moldovenismul într-o temă de lucru, preocupat fiind, anume, de descrierea lumii rurale a provinciei de est, un topos literar de mare tradiție, cu ajutorul unui repertoriu lexical și frazeologic bogat și, mai ales, savuros. Recentul volum Rămas-bun, adunînd texte scrise de autor în ultimii douăzeci de ani, exemplifică abundent acest lucru. Pe Radu Părpăuță, lumea fericită a satului, plină de tipuri pitorești și de întîmplări

A devenit aproape un truism să susții că trecutul îți blochează prezentul (nu putem permite ca trecutul să ne strice viața, spune un personaj din Aurora boreală – Luminile nordului, ca într-un manual contemporan de dezvoltare personală), însă ar fi prea simplist să îl negi pur și simplu și să treci senin mai departe. Premisa de la care pleacă ultimul film al reputatei regizoare maghiare Márta Mészáros nu este foarte originală: felul în care individul, rătăcit în meandrel

Princess Chelsea, așa cum sună pseudonimul artistic al lui Nikkel, debuta discografic în anul 2011, cu un album numit Lil’ Golden Book. O culegere de piese twee pop compuse în primii trei ani de carieră, produse împreună cu un alt absolvent magna cum laude al generației indie din Noua Zeelandă, Jonathan Bree, LGB poate fi numit sketchbook-ul lucrurilor care vor urma în muzica ei, în timp ce următorul LP, The Great Cybernetic Depression, venea să fixeze o evoluți

Ce fac (ce facem cu) actorii după ce se termină Gala HOP? Daniel Chirilă, actor, regizor şi lider al unei trupe independente de teatru, Frilensăr, care şi-a afirmat deja o identitate în spaţiul teatral autohton, a creat un astfel de spectacol cu participanţi ai ediţiilor Galei HOP din 2016 şi 2017. Crud a fost prezentat în Cluj, Iaşi şi Bucureşti (la TNB), şi a fost invitat la Costineşti, la ediţia din acest an a galei.

Imaginile cu palatul în flăcări sînt copleșitoare – aflați că și muzeele din România sînt într-o situație aproape la fel tragică. Subfinanțarea cronică a muzeelor românești creează toate premisele unei tragedii precum cea de la Rio de Janeiro. Doar că muzeele noastre sînt mistuite nu de un incendiu devastator, ci ard la foc mic. Și focul continuă să ardă, de multă vreme. Cu aceleași efecte ca incendiul de la Rio.

La Institut du Monde Arabe, expoziţia consacrată Canalului de Suez se deschide cu acordurile subtil temperate ale marşului triumfal din Aida, operă comandată lui Verdi pentru a sărbători acest eveniment fără de seamăn care a permis joncţiunea între Mediterană şi Marea Roşie… Franţa şi Ferdinand de Lesseps s-au asociat cu Egiptul condus de un vicerege, Said Paşa, dornic de modernizare şi de independenţă faţă de Imperiul Otoman, pentru a accepta pariul „canalului“.

Numărul scriitorilor invitați la noi este mult prea mare, ceea ce-i face să nu se poată produce satisfăcător. Cînd sînt invitați mulți scriitori, fie există prea multe evenimente care se suprapun și publicul, același, trebuie să aleagă ce anume să rateze, fie timpul acordat cunoașterii fiecărui scriitor în parte (prin lectură sau dialog) este nerezonabil de mic.

Cartea Laviniei Betea nu este – și nici nu se vrea – o biografie a Elenei Ceaușescu. Nu e nici măcar o reconstituire a ultimului ei an de viață. Nu intră în seria biografiilor autoarei (Lucrețiu Pătrășcanu, Nicolae Ceaușescu), și nici în cea a interviurilor care încearcă să prezerve și „partea lor de adevăr“ (Ion Gheor-ghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu, Ștefan Andrei).

Succesul festivalier al filmelor iraniene a fost garantat nu numai de calitățile lor estetice, ci și de un spirit contestatar cu care au venit aproape la pachet. Mai recent, cenzura – care a devenit tot mai aprigă – a mutat interesul cineaștilor dinspre elaborate jocuri metatextuale, de film-în-film (à la Abbas Kiarostami)

Narcomuzicienii Sleep provin dintr-unul din statele americane în care dispensarele de marijuana sînt mai numeroase decît restaurantele McDonald’s. Grupul, reîntregit cu ajutorul bateristului împrumutat de la Neurosis, a revenit anul acesta cu The Sciences, la aproape douăzeci de ani de la Dopesmoker

Alfredo şi cu mine, care sîntem mai deschişi la culoare, am fost trataţi ca nefiind de etnie romă şi chiar a trebuit să ducem muncă de convingere cu oamenii care zic: Cum să fii? N-are cum“, explică Andrei Şerban. „Mi s-a părut important d

Radu Cosaşu este un om străbătut de cuvinte, expresii şi fraze (doar proza lui Livius Ciocârlie mai oferă azi asemenea satisfacţii stilistice) şi poate nu s-a vorbit suficient despre retorica sa inimitabilă, despre poetica litotei, dexteritatea citării şi a utilizării cuvintelor (cine mai foloseşte azi „nostim“ sau „gogoman“?), despre arta divagaţiei, a învăluirii, întorsăturii şi amînării, despre felul special în care foloseşte sintaxa şi dispunerea grafică, izbutind să creeze o gamă largă de f

De la relația contondent-îndrăgostită cu România, Ion Vianu coboară spre saga familiei, punctată de eroi neînseriabili (tatăl bunicii, un anume Iordan, născut în preajma lui 1850, a cunoscut o veritabilă metanoia, rupîndu-se de familie), pentru a se replia nu peste mult în circumscrierea nuanțelor prieteniei. Un subiect drag autorului, pe care-l tranșează surprinzător: nu fidelitatea ar fi, trage Ion Vianu concluzia, condiția de existență a acestei legături sufletești privilegiate, ci iubirea.

Într-unul dintre cele mai bune și solide documentare din ultimii ani, Licu, o poveste românească, regizoarea Ana Dumitrescu este interesată nu de o captare brută a confesiunii unui autentic personaj aflat sub trei regimuri istorice, ci mai ales să construiască o ramă stilizată a unei povești de viață care poate reprezenta metonimic România. Inginerul Liviu Canțer, de 92 de ani, alintat Licu de mic, este un exemplu de smerenie și de înțelegere a omului cuviincios și împăcat, în bunătatea lui

Tirzah Mastin are 30 de ani, a studiat harpa la Purcell School for Young Musicians, locuiește într-un apartament din districtul South East London și, din 2013 încoace – anul EP-ului I’m Not Dancing –, colaborează cu una dintre cele mai importante muziciene ale noii generații, Mica Levi. „Cîntece de dragoste pentru copiii cluburilor londoneze“, cum o numea recent Colleen Kelsey într-un articol pentru The New York Times, muzica lui Tirzah se revendică masiv de la producția manipulată de fosta cole

Analiza perioadei comuniste, de la instalare la cădere, se realizează printr-o ironică înşiruire de sloganuri, cuvîntări (precum cea din 1968 a lui Nicolae Ceauşescu, excelent impersonat de Doru Taloş), retorică stereotipă pozitivist-revoluţionară şi concepte utopic-aberante (precum „omul nou“), ba chiar şi şlagărele vremii (cu versurile adaptate, mai mult sau mai puţin inspirat, pentru a ilustra/explica o idee sau un moment istoric), toate caricaturizate prin prelucrarea lor, dramaturgică şi lu

Mihai Oroveanu. Știu cît de mult îi plăcea să se piardă în această colecție de fotografii, să le privească, să le sorteze, să poarte conversații despre ele. Amprenta lui Mihai Oroveanu e de neocolit, iar personalitatea lui a modelat în mod decisiv compoziția arhivei și va modela în continuare acțiunile noastre.

Personalitate deopotrivă exuberantă şi autodistructivă, nu se menajează, viaţa lui este suficient de scandaloasă şi plină de excese pentru a nu putea să fie cosmetizată oricum, de aceea se livrează pe sine ca pe un personaj complex şi atractiv tocmai prin sinceritatea, naturaleţea şi slăbiciunile sale: homosexual declarat şi mîndru de sexualitatea sa, alcoolic şi dependent de amfetamine şi de barbiturice, depresiv şi paranoic, destul de nesigur pe talentul său, dar obsedat de propria operă. Căci

Dacă Amis era cunoscut pentru misoginismul lui atroce, pentru antisemitism și ironiile sale macho, ceea ce a surprins la publicarea acestui roman a fost tocmai îmblînzirea tonului (ceea ce nu înseamnă că avem de-a face aici cu vreo abordare corectă politic a vreunui aspect al vieții „galeze“

Utøya 22. Juli / Utoya: 22 iulie, al norvegianului Erik Poppe, se înhamă la actul deloc ușor al rememorării – și mai ales recreării – masacrului înfăptuit de extremistul de dreapta Anders Breivik pe 22 iulie 2011, în urma căruia au murit 69 de persoane.

Kolyadin e un muzician de formație clasică puternic influențat de Stravinsky, însă albumul e gîndit din capul locului ca demonstrație a conceptului piano-rock, într-o măsură mai mare decît ce a făcut Tori Amos în acest sens (direcția ei fiind preponderent ghidată de pop), ceva mai aproape de Tigran Hamasyan (însă nu foarte aproape, jazz-ul fiind doar ocazional exercitat aici). Evitînd să mai folosească vocea feminină (care a consacrat sus-pomenitul proiect iamthemorning)

La Dabija, Caragiale este eminamente absurd şi (cînd e cazul) profund tragic, fără ca asta să îi ştirbească din umor. Cu O noapte furtunoasă de la Iaşi, regizorul făcea un studiu asupra uneia dintre trăsăturile (mult prea) vizibile ale românilor, mitocănia. La Teatrul de Comedie, în O scrisoare pierdută, arăta că sîntem mereu „turmentaţi“ (noaptea minţii, în sensul de confuzie, venea de la ciupercăria care producea iluzii politice). Două loturi de la TNB transforma farsa comic

Cum e posibil să ai un ministru al Educației care vorbește precum cei doi din urmă? Poate că ministrul Transporturilor nu trebuie să strălucească prin stil și limpezime în exprimare, dar prima cerință a fișei postului unui ministru al Educației este să vorbească limba română literară.

A trecut neobservat faptul, de o anume însemnătate culturală, că Primăria Romei a emis, cu ceva timp în urmă, o revocare a decretului prin care Împăratul Octavian Augustus l-a trimis în exil, la Tomis, pe Publius Ovidius Naso (43 î.Chr., Sulmona – 17 d.Chr., Tomis).

„Cînd nu mai este nimic să continue / și nimic din care să se separe, improvizăm un spațiu de mijloc / unde să ne odihnim. acest nou loc rudimentar, / fără nici o îmbinare să lege părțile“. Cam acesta ar fi rolul celor patru poeme.

Dacă pe la noi vecinii se pot certa aprig din cauza unui loc de parcare, a spațiilor comune sau a unei bormașini, în izolata, civilizata și idilica Islandă motivul unei discordii poate fi mai elevat, chiar filozofic. Împărțind mirifica pajiște comună a caselor tip penthouse

Artetetra este un label al cărui suport exclusiv este caseta audio, fondat acum patru ani în orășelul italian Potenza Picena și relocat ulterior în Bologna de către Matteo Pennesi și Luigi Monteanni. Primul lui release era, în anul înființării, o compilație numită Exotic ésotérique Vol. 1, care se substituia totodată unui manifest acționalist propriu: operînd în aria experimentelor muzicale aflate la granița dintre – evrika! – exotic și ezoteric, Pennesi și Monteanni își fixau cadrul referențial

A cincea variantă a Pescăruşului cehovian pe care a creat-o Andrei Şerban s-a nimerit să fie la unteatru, o companie teatrală independentă condusă de Andreea şi Andrei Grosu. Cu o vechime de opt ani – sărbătoriţi prin a patra ediţie a Zilelor unteatru, între 25 şi 29 iulie, un showcase

Acum, orice cetățean francez care deține un televizor plătește o taxă de 139 de euro pe an. Însă se vorbește de o redevență universală, aplicabilă deci tuturor cetățenilor, indiferent dacă au sau nu aparate, de 100 de euro. Și aceasta va fi – dacă va fi – o mișcare curajoasă, căci impopulară, a Puterii.

La Veneţia, în 1982, ne aflam, aşadar, în faţa unei retrospective Brâncuşi, în care reconstituirea avea un rol esenţial. La MNAC, 36 de ani mai tîrziu, Monumente amînate se constituie într-o reconstituire a reconstituirii: alături de o încercare de

Comparați de The Guardian cu Radiohead, The Cinematic Orchestra și Efterklang, membrii Portico Quartet vor umple spațiul smidian cu o combinație de sunete ce va transforma poiana într-un cinematograf în aer liber, din simplul motiv că muzica lor este coloana sonoră ideală a oricărei întîmplări imaginabile. Încă de la debut, în 2005, au fost un grup eclectic, greu de definit, astfel că abia după nominalizarea la Mercury Prize, în 2008, au început să fie identificați și ca parte

Prozele lui Gao Xingjian rămîn la acest nivel vag/abstract al semnificației, excepție făcînd proza titulară, cea mai bună, în care un bărbat încearcă „să se despovăreze de dorul de casă“ și se întoarce în orășelul bunicului, căruia îi duce o undiță

Cărtărescu este, o spune singur, un „nefericit în fericire“, un performer al ruinofiliei, iar Un om care scrie este o carte melancolică. Și celelalte volume ale Jurnalului indexau mărcile unei lumi dispărute sau pe cale de dispariție. Dar acum ele sînt mai numeroase și cuprind lumea întreagă

Premisa filmului ține de o tradiție respectabilă, dar deja uzată, a noir-ului – un detectiv chainsmoker își bagă nasul unde nu-i fierbe oala –, iar derularea anchetei îi permite regizoarei să pună la bătaie un întreg arsenal de tropi specifici genului

Albumul Art in the Age of Automation al britanicilor Portico Quartet oferă un comentariu instrumental pe acest subiect, reformatînd o trupă consacrată în medii jazz sub chip de grup electro-ambiental cu sensibilități dream pop. Efterklang, Ulver și pe alocuri coloana sonoră