Franța vrea să-și construiscă „o instituție publică de media globală“ sau măcar „cu vocație universală“. Un fel de BBC à la française. Pentru ministra Culturii Françoise Nyssen, reforma audiovizualului public e cea mai grea misiune de pînă acum. Cele șase mari instituții publice care structurează opinia publică din Franța sînt organizații solide, cu culturi diferite și cu un număr foarte mare de angajați (18.000) – era deci firesc ca reforma să stîrnească îngrijorare. Nu doar sindicatele se agită. Și șefii marilor corporații de media privesc, cu precauție, foaia de parcurs ce le-a fost prezentată de Nyssen. Chiar dacă au fost consultați înainte la pregătirea ei.

Un cuvînt-cheie care revine mereu în discursul despre audiovizualul public francez: sinergie. Căci ăsta e, pînă la urmă, obiectivul reformei: crearea unor sinergii între diferitele instituții de media, adică a unor centre comune de producție și difuzare a conținutului. Evident, cu scopul – recunoscut, dar nu afirmat ca atare – de a face economii. Audiovizualul public va trebui să strîngă cureaua. Guvernul are în vedere o reducere a bugetului dedicat: aproape 190 de milioane de euro pînă în 2022. E o economie la buget, dar nu e o pierdere insurmontabilă pentru sector: e vorba de o scădere de 5% din totalul alocărilor de la buget, care se ridică la aproape 4 miliade de euro. Sigur e că France Télévisions, Arte, Radio France, France Medias Monde, TV5 Monde și Institutul Național al Audiovizualului (INA) vor trebui să găsească, fiecare, dar și în comun, soluții pentru a diminua cheltuielile salariale.

Finanțarea audiovizualului public va reveni însă în discuție și anul viitor, cînd Parlamentul va dezbate, probabil, o modificare legislativă despre care se discută deja de mai multă vreme: taxa radio-TV. Acum, orice cetățean francez care deține un televizor plătește o taxă de 139 de euro pe an. Însă se vorbește de o redevență universală, aplicabilă deci tuturor cetățenilor, indiferent dacă au sau nu aparate, de 100 de euro. Și aceasta va fi – dacă va fi – o mișcare curajoasă, căci impopulară, a Puterii.

Pînă una-alta, Nyssen vrea ca audiovizualul public să ajungă la o audiență mai largă. Regruparea (era să zic: comasarea) instituțiilor de media va permite, cred autorii reformei, o mai bună concentrare a resurselor pe producția de conținut audiovizual de calitate și pe crearea unor noduri de difuzare digitală.

Pe de altă parte, reforma mai prevede instituirea unei platforme comune de decriptare/demascare a știrilor false, o centrală de alertare care să regrupeze jurnaliști de la toate mediile publice. Un prim pas în acest sens s-a făcut deja la Franceinfo.

Reforma mai are în vedere crearea unei platforme online dedicate culturii și artelor care să conțină programe specializate, difuzate în acest moment de cele șase entități diferite ale audiovizualului public francez. În fine, se mai vorbește și despre o ofertă de programe comună dedicată publicului tînăr, cu formate scurte și emisiuni inovatoare. Principalii piloni ai acestei direcții: Radio France, France Télévisions și France Médias Monde.

Institutul Naţional al Audiovizualului (INA) se va număra, probabil, printre victimele acestei reforme. Căci va trebui să ofere mai mult pentru alocări bugetare mai mici. INA este un imens rezervor de imagini şi sunete, o arhivă cu nenumărate paliere menită să păstreze şi să revalorifice ansamblul producţiei audiovizuale franceze. Instituţia a fost creată la începutul anilor ’70 după o extindere a legii depozitului legal, care îi obliga pe producătorii de programe radio și TV să păstreze o copie a emisiunilor difuzate. La scurt timp după înfiinţare, INA a recuperat toate aceste înregistrări și a început sarcina dificilă de restaurare, catalogare, conservare și revalorificare. Și, evident, să înregistreze în continuare toate emisiunile radio şi TV transmise la nivel naţional. INA e un soi de muzeu viu al audiovizualului, o memorie a televiziunii. Dar și o instituție care creează conținut nou din înregistrări vechi.