Smerenie

Publicat în Dilema Veche nr. 758 din 30 august – 5 septembrie 2018
Smerenie jpeg

● Licu, o poveste românească (Ro­mâ­nia-Franța, 2017), de Ana Dumitrescu. 

Într-unul dintre cele mai bune și solide documentare din ultimii ani, Licu, o poveste românească, regizoarea Ana Dumitrescu este interesată nu de o captare brută a confesiunii unui autentic personaj aflat sub trei regimuri istorice, ci mai ales să construiască o ramă stilizată a unei povești de viață care poate reprezenta metonimic România. Inginerul Liviu Canțer, de 92 de ani, alintat Licu de mic, este un exemplu de smerenie și de înțelegere a omului cuviincios și împăcat, în bunătatea lui universală, atît cu sine, cît și cu lumea, dar mai ales cu vremurile. Originar din Bucovina, după două evacuări forțate, din Bucovina sub ocupație ucraineană și apoi din Craiova, Licu se stabilește în cele din urmă la Sibiu. Inginer pasionat (a lucrat la sistemul de înaltă tensiune din ţară), fotograf amator, inventator şi colecţionar de timbre, croitor, tîmplar, feronier și bucătar ad-hoc (inclusiv pentru porumbeii care îl vizitează), Liviu Canţer este de părere că cel mai important lucru în viaţă este „să ştii să te organizezi“. „Important e să faci cu plăcere ce faci“ este una dintre axiomele lui.

Trebuie spus, însă, că la această seninătate existențială contribuie și faptul că Licu nu a cunoscut foarte mult represiunea regimului comunist, care l-a atins doar tangențial (cumnatul său a dispărut în mod neelucidat pînă astăzi, în timpul anilor de prigoană stalinistă). Inginer respectat și cu o bună condiție socială, în grila acelor vremuri desigur, posesorul unei cochete case cu mobilă stil și grădină în centrul Sibiului, pentru Licu comunismul a însemnat o lipsă de libertate mai degrabă abstractă, ca dovadă că supapa sa mărturisită erau vacanțele la mare ale tinereților. El nu chestionează nici un moment legitimitatea istorică, morală sau socială a comunismului, nu îl judecă și nu îl condamnă, deși regretă de la distanță că unora comunismul le-a adus mult necaz. Are însă atitudinea subînțeleasă a omului care a putut fi deasupra vremurilor nu printr-o poziționare filosofică, ci doar prin recursul la virtuți simple, dar atît de rar în­tîlnite de fapt: bunătate, demnitate personală și grijă pentru aproapele. „Trebuie să ne ajutăm și să ne cinstim aproapele“, spune el, și nu te gîndești nici un moment că ar putea fi vorbele unui fariseu. Dacă inginerul lui Petru Popescu din romanul Prins își căuta, după propriile puteri, concepte pentru a putea suporta vestea unei boli incurabile, inginerul Liviu Canțer are nevoie de o abordare organizată, secvențială a vieții sale de zi cu zi. Rutina entuziastă care îi umple zilele după moartea soției, prin micile hobby-uri și meșteșuguri pe care le practică cu mare plăcere, îi dă astfel un ritm cotidian salvator în fața suferinței de a fi rămas singurul din generația sa. „Nu mai există nimeni. Am rămas singur, absolut singur… Nici un bărbat și nici o femeie, nici un prieten… Sînt prea bătrîn, ei nu au trăit, nu au apucat această vîrstă. Merg înainte, rătăcesc printre amintiri“, spune nonagenarul cu o tristețe resemnată, ca pentru sine, însă în nici un moment autocompătimitoare, cu toate că doar amintirile pentru care a dezvoltat un cult (are propriul laborator foto, încă din tinerețe) îl mai leagă concret de propriul trecut.

Ca și orologiul antic care îi însoțește în penumbră ultimii ani pămîntești, Licu este martorul tăcut, lucid, dar și cu vervă și umor uneori, al unui secol al României. Desigur, ca și amintirile lui, filmul Anei Dumitrescu (care semnează și scenariul, imaginea și montajul peliculei) filtrează momentele-cheie în funcție de propria grilă subiectivă. În realitate, aflăm de la premiera din București a filmului, chiar de la protagonist, el nu este un om singur, cu atît mai puțin însingurat, căci în Sibiu și în Ardeal, în general, comunitatea joacă un rol important, are un fiu și nepoți, dar pentru Licu foarte importantă este și relația sa cu divinitatea. „Eu nu pot să urăsc pe nimeni, dacă văd că cineva e agresiv mă retrag“, a admis Liviu Canțer la premieră, spunînd: „Cel mai important lucru în viață este iubirea; să fii un om drept și să faci bine“.

Documentarul Anei Dumitrescu compune în tonuri clarobscure, printr-o prezență discretă, aproape invizibilă a camerei, portretul lui Licu, fiind filmat integral în alb-negru, opțiuni regizorale care o apropie de eseul cinematografic. Ea optează alternativ cînd pentru cadre fixe, care îi lasă lui Licu și gîndurilor sale prim-planul, cînd pentru planuri largi, chiar panoramice, care coregrafiază elegant spațiul-alveolă pe care protagonistul și l-a construit, între fotografiile, mobilele și pasiunile sale. O abordare interesantă este și montajul sunetului, glasul lui Licu însoțind deseori din off alte secvențe decît cele filmate în realitate cu mărturisirea respectivă.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

datorie publica foto AI jpg
Cum a ajuns România să împrumute 400 de milioane pe zi. Expert: „Ne-ar trebui două treimi din veniturile statului pe 2 ani doar să ne plătim datoria”
Ritmul amețitor în care datoria publică a României a explodat în ultimii ani amenință să blocheze întreaga economie. Într-un interviu, economistul Christian Năsulea explică exact de unde vin problemele și ce ne poate rezerva viitorul.
Armand Calinescu 1   foto site liceu jpg
Consiliere cu elevii și părinții la liceul din Pitești. Ce variante sunt dacă elevul care a atacat cu o macetă se va întoace la școală
Inspectoratul Școlar Județean Argeș a dispus primele măsuri în cazul agresiunii de la Liceul Tehnologic „Armand Călinescu” din municipiul Pitești. Elevul de clasa a IX-a care și-a atacat cu o macetă colegii, în baia școlii, a fost reținut.
Horoscop Scorpion png
Zodiile puternic afectate de Mercur Retrograd. Patru nativi au parte de provocari serioase din 24 octombrie
Din 24 octombrie se anunță o perioadă extrem de solicitantă din punct de vedere energetic și emoțional, deoarece planeta comunicării tranzitează în întregime un semn fix de apă, recunoscut pentru intensitate și secrete: zodia Scorpionului.
rechin coreea de sud captură video AP jpg
Un rechin devenit celebru în Coreea de Sud nu se lasă dus din canalul în care s-a instalat. Bukhangi se întoarce după fiecare încercare de „evacuare”
Un rechin de peste trei metri a devenit vedeta unui oraș din Coreea de Sud, unde peste un milion și jumătate de curioși au venit să-l vadă. După ce iniţial a rămas blocat într-un canal, acum Bukhangi, așa cum a fost botezat, nu pare deloc dornic să-și schimbe locul.
mineri valea jiului minerit carbune foto mediafax lucian alecu
Ministerul Energiei promite soluții pentru minerii de la Vulcan după protestul din subteran. Concluziile discuțiilor cu reprezentanții salariaților
Ministerul Energiei anunță primele măsuri concrete în urma protestului de la Mina Vulcan, unde zeci de mineri au refuzat să iasă din subteran după ce au constatat inechități salariale. Instituția susține că a ajuns la un acord de principiu cu reprezentanții angajațolor.
alice weidel png
Șefa extremei-dreapta germane critică scutul antirachetă de la Deveselu: „Nu a ascultat nimeni preocupările Rusiei”
Alice Weidel, lidera partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a criticat miercuri, 21 octombrie, extinderea infrastructurii antirachetă a NATO, invocând faptul că „nimeni nu a ascultat preocupările Rusiei” privind securitatea.
bianca si cornel pasat instagram jpg
Cornel Păsat, la un pas să depună actele de divorț. Ce se întâmplă cu locuința lui și a Biancăi: „Lucrurile nu stau așa”
Bianca și Cornel Păsat au decis să meargă din nou pe drumuri separate, după ce, în urmă cu câteva luni, anunțaseră că renunță la divorț. După ce soția dansatorului a dezvăluit pe rețelele de socializare că își caută o chirie, Cornel Păsat a vorbit despre situația dintre ei și a dezvăluit la ce concl
pumpkin pie making arrangement jpg
Dovleacul, ingredientul-vedetă al toamnei. Cum pot părinții să pregătească o prăjitură sănătoasă
Dovleacul nu este doar un element decorativ pentru Halloween, ci și un ingredient potrivit pentru preparate dulci și sărate. Părinții îl pot transforma într-o prăjitură aromată, cu ovăz, ouă, scorțișoară și nuci, obținând un desert potrivit pentru mesele în familie.
banner gina pistol jpg
Cum a depășit Gina Pistol depresia postnatală!? „Am fost și la terapie” Cine e bona care o ajută cu Josephine?
Gina Pistol a trecut prin depresia postnatală. Cum și-a revenit soția lui Smiley?