Actori în căutarea unor limbaje personale

● Gala Tînărului Actor HOP, ediția a XXI-a, Costineşti, 3-6 septembrie 2018 

Ultimul an de mandat al profesorului şi actorului Miklós Bács ca director artistic al Galei Tînărului Actor HOP a fost marcat de Luigi Pirandello. Tema din această ediţie, a XXI-a, a fost „Pirandello, structura ludică. Eu și personajul“ şi s-a concretizat prin prezentarea unor fragmente din piesele dramaturgului italian, atît la proba obligatorie, cît şi la cea liberă, pentru ambele secţiuni, Individual şi Grup. Pentru Grup, cerinţa a fost de a prezenta „un spectacol/studiu/work in progress (multimedia, instalație, teatru fizic, teatru-dans, performance) avînd ca suport un text pirandellian sau un text al unui autor modern, contemporan, ce are ca temă revizitarea operei lui Pirandello“.

Proba impusă, Étude (studiu), este un laborator în care actorii explorează o scenă dintr-un text dramatic, fără a face însă din asta show, căci miza este drumul spre spectacol, nu spectacolul în sine. În acest an, s-au dat în lucru trei scene dintr-o piesă mai puţin cunoscută a lui Pirandello, Altoiul. Acest format nespectacular a generat, de la apariţia sa, acum trei ani, o întrebare: cui se adresează aceste studii? Căci un laborator poate fi interesant (într-un cadru restrîns, nu într-o sală de spectacol) pentru oameni din breaslă, însă nu este destinat publicului, care aşteaptă spectacol. Şi atunci, este utilă prezentarea unei etape de lucru într-un concurs destinat absolvenţilor, pentru dovedirea calităţilor lor ludice şi a tehnicilor profesionale, dobîndite în şcoală? Întrebarea rămîne deschisă, iar cel care îi poate răspunde este viitorul director artistic al Galei HOP, deocamdată necunoscut. Şi încă un element impus mi s-a părut apăsător pentru actori: obligaţia de a purta costume neutre (negre), pentru a anula eventuale artificii de creaţie. Doar că, lipsiţi de orice fel de elemente de individualitate, tinerii actori nu au forţa de a transgresa uniformizarea. Vocile nu se aud (este doar un laborator, impostaţia nu este vizată), imaginea este ternă, scenele nu sînt lucrate, ci în curs de lucru şi nimeni nu pare a cîştiga ceva din această probă, nici concurenţii, nici juriul şi nici publicul.

Proba individuală este şi ea, de fapt, tot impusă, întrucît aici se poate crea un monolog din texte ale aceluiaşi Pirandello, cerinţa specială fiind ca cel puţin două minute să fie performative, pentru a dovedi abilităţile personale (muzică, dans, marionete etc.). Deşi mai vioaie decît proba obligatorie, şi aceasta a părut destul de restrictivă şi inhibantă pentru actori. Cred că Gala are nevoie de probe spectaculoase, care să dea candidaţilor posibilităţi de afirmare a identităţii creatoare şi de demonstrare a abilităţilor profesionale, nu să reproducă, mai mult sau mai puţin, lucrul din şcoală. În acest context, spectacolul creat de regizorul şi dramaturgul Daniel Chirilă cu finaliştii concursului a fost cel mai liber canal de expresie avut la dispoziţie de către aceştia. Aici s au văzut entuziasmul, forţa, spiritul performativ, nevoia şi bucuria de a se afirma individual şi de a fi, deopotrivă, o echipă. Selecţionaţi de un prim juriu (Andreea Bibiri, Andreea şi Andrei Grosu, Şerban Pavlu) şi premiaţi de altul (Cosmina Olariu, Anca Sigartău, Felix Alexa, Florin Piersic Jr., Roberto Bacci), finaliştii din această ediţie a HOP-ului au fost la fel de viabili ludic precum cei din precedentele două ediţii, care au lucrat, tot cu Daniel Chirilă, spectacolul Crud (invitat acum la Costineşti ca element de reper pentru nivelul profesional al noii generaţii de actori).

Marele Premiu „Ştefan Iordache“ a revenit lui Dan Pughineanu, actor stăpîn pe instrumentele de lucru, cu tehnică şlefuită, coerent în gîndirea scenică şi abil în a se face vizibil. Andreea Tănase şi Alex Mihai Popa au obţinut premiile pentru Cea mai bună actriţă, respectiv Cel mai bun actor. Andreea Tănase a creat un personaj în foi de ceapă, o formulă clasică de construcţie a unui caracter, care îşi dezvăluie treptat diferite faţete şi, odată cu ele, valorizează şi calităţile interpretei. Alex Mihai Popa este un actor „cristal“, cu o tehnică foarte bună, pe care o valorifică în forţă. Premiul special al juriului „Sică Alexandrescu“ i-a revenit lui Andrei Nedelea, actor care foloseşte autoironia inteligent, cu un dozaj fin, în rolul Bătrînului actor comic / Tatălui din Acum se improvizează! (după Astă-seară se improvizează). Şi aici fac o paranteză. Acum se improvizează! este unul dintre spectacolele concurente la secţiunea „Grup“, viabil ca joc al convenţiei, cu unele personaje bine articulate. Pe lîngă Andrei Nedelea, vizibil prin echilibrul elementelor de construcţie a unui personaj bine închegat, mi-a atras atenţia Cezara Munteanu în rolul Regizoarei (Doctorul Hinckfuss în original), jucînd pe cartea autorităţii rigide, în contrapunct cu alte roluri ale sale din celelalte probe de concurs (joacă personaje diferite din aceeaşi scenă), în care este vulnerabilă, uneori cu tuşe dure. Şi dacă tot am ajuns la „Grup“, cîştigătorul secţiunii (Premiul „Cornel Todea“ pentru cea mai bună trupă de actori) a fost spectacolul Schist după Omul cu floarea în gură, în care Radu Catană şi Adrian Loghin s-au jucat cu convenţia teatrală, dar şi cu cea a interpretării lui Pirandello, construind în paralel cu textul original o dramaturgie similară, avîndu-i pe ei doi ca personaje. Cam în acelaşi fel au fost gîndite mai multe momente individuale. Poate cel mai pregnant în acest sens a fost Norbert Boda, care s-a reconfigurat pe sine în Henric al IV-lea, exploatînd orgoliul dement al personajului într-o autobiografie ficţională şi făcînd din asta spectacol. Alt tip de spectacol a făcut Tiberiu Enache (Premiul 1/10 pentru film la TIFF), membru al companiei Frilensăr, care a construit, logic şi cu atitudine, un minishow din Caietele lui Stefano Gubbio, operator, fiind singurul care avut şi un statement personal (o declaraţie performativă care îi prezintă viziunea asupra unui subiect) în legătură cu lumea în care trăieşte. A fost, poate, cel mai adecvat limbaj performativ la lumea contemporană. Ceea ce ar trebui să se vadă mai mult la Gala Tînărului Actor. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: actorul Dan Pughineanu, de Andrei Gîndac