„Istoria Zuleihăi este despre emanciparea femeilor“ – interviu cu scriitoarea Guzel IAHINA

Laura CÂLŢEA
Publicat în Dilema Veche nr. 757 din 23-29 august 2018
„Istoria Zuleihăi  este despre emanciparea femeilor“ – interviu cu scriitoarea Guzel IAHINA jpeg

De origine tătară, scriitoarea Guzel Iahina (n. 1977) a absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, iar din 1999 locuiește la Moscova, unde a urmat cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. Inspirată din relatările bunicii sale, o învățătoare tătară care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia, romanul Zuleiha deschide ochii a primit mai multe premii prestigioase și a fost tradus în limba română de Luana Schidu la Editura Humanitas Fiction. 

Există o întreagă literatură a deportării și a Gulagului în Rusia. Ce v-ați dorit să aduceți nou scriind această carte?

Într-adevăr, în Uniunea Sovietică și în Rusia există o bogată tradiție de literatură despre Gulag și unii critici chiar consideră că romanul Zuleiha deschide ochii face parte din acest tip de literatură. Însă, atunci cînd scriam romanul, eu nu aveam un scop ambițios de a adăuga ceva la ce a fost spus de scriitorii clasici, de Soljenițîn, de Șalamov, de Evghenia Ginsburg. Nu, mai degrabă voiam să spun o poveste care mă afecta și mă emoționa pe mine foarte puternic și era o istorie inspirată din destinul bunicii mele, pentru că sursa principală de emoție și de inspirație pentru acest roman a fost destinul ei. Așa că voiam pur și simplu să spun această poveste, s-o descopăr și eu și, de asemenea, s-o inventez. Voiam ca, pornind de la această biografie, să creez un mit, mitul femeii care, dintr-o dată, primește o a doua viață și-și trăiește această a doua viață complet diferită de prima. Nu îndrăzneam să mă gîndesc că continui tradiția romanului de lagăr, ci, din contra, mi-am interzis să citesc orice literatură pe acest subiect, pentru că înțelegeam că influența acestei literaturi e, oricum, deja foarte puternică asupra mea și, dacă aș fi recitit Șalamov sau Soljenițîn, cu siguranță această influență ar fi fost și mai puternică. Am vrut să evit asta și, de aceea, pe tot parcursul scrierii am citit doar chestii documentare, non-ficțiune, și mă uitam la filme. Dar nu am recitit clasicii literaturii de Gulag.

Care a fost cea mai grea parte a documentării și a scrisului?

Privirea de ansamblu mi-a dat-o literatura științifică: am citit teze de doctorat, cărți și cercetări dedicate deportării chiaburilor, lagărelor de muncă care s-au fondat în anii ’30 ai secolului trecut în Uniunea Sovietică. Privirea dinăuntru mi-au dat-o memoriile acelor oameni care au fost deportați și care, ulterior, și-au scris amintirile despre acea epocă. Tot aici, la acest capitol, aș trece și amintirile bunicii mele care nu a scris nimic, dar mi-a povestit despre anii exilului siberian și, de aceea, a fost o încercare pentru mine să fac legătura emoțională cu aceste amintiri. O altă sursă importantă au fost filmele despre colectivizare, despre asuprirea chiaburilor și despre înființarea colhozurilor, filme documentare filmate chiar atunci în anii ’30 ai secolului trecut. Erau filmele lui Eisenstein, ale lui Dovjenko, regizori sovietici importanți, și aceste filme îți permiteau să vezi, pe lîngă actori, fețe autentice de țărani și, așa, puteai să încerci să-i înțelegi mai bine.

În ciuda ororilor deportării și ale condițiilor de trai, există un minunat mesaj optimist în cartea dvs. referitor la legăturile dintre oameni, la umanitatea care rezidă în noi. Este acest optimism un crez de viață?

Pentru mine era foarte important să-mi păstrez atitudinea sufletească pe care o păstrase bunica mea față de experiențele din deportare. Ea a povestit despre cei 16 ani petrecuți în Siberia, pe de o parte cu groază, desigur, pentru că au fost multe lucruri terifiante, îngrozitoare, au murit foarte mulți oameni, și pe drum, și în timp ce construiau acolo sătucul lor în taiga. Dar, în același timp, în amintirile ei apărea acest motiv al căldurii, pentru că acolo, în taiga, încercuiți fiind de pădurea de nepătruns, oamenii erau nevoiți să stea aproape, să se sprijine unul pe celălalt și, în final, acest spirit al înfrățirii, această căldură, se percepea foarte clar în povestirile bunicii. Așa că mi-am formulat un obiectiv creativ, și anume să scriu despre o temă dificilă, dar fără să o fac apăsătoare. Mi-am dorit astfel să atrag cititorul după mine, ca el să poată să pășească peste partea apăsătoare a evenimentelor și să simtă eroul din punct de vedere emoțional și să simtă, mai ales, acest sentiment de căldură sufletească.

Unul dintre cele mai impunătoare personaje este Murtaza, soțul Zuleihăi, reprezentant al lumii patriarhale, dominată de tradiții și foarte puțin, sau chiar deloc, deschisă la nou. Moartea lui Murtaza, de la începutul romanului, poate fi privită simbolic drept moartea necesară a lumii vechi pentru nașterea acestei lumi noi în care învață să trăiască Zuleiha?

Pentru povestea Zuleihăi era foarte important ca lumea în care trăia inițial să fie distrusă complet, să nu mai rămînă nimic din ea și, cumva, din această lume complet arsă, distrusă, ea să se mute într-o lume nouă. De aceea, era necesar, desigur, să i se taie toate legăturile cu lumea veche și, strict din punct de vedere al dramaturgiei, moartea lui Murtaza era absolut necesară, la fel ca și moartea soacrei, un personaj de asemenea important, la fel și privarea de casă, totul pentru ca ea să rămînă singură, și această singurătate cosmică să-i dea posibilitatea să se îndrepte spre o nouă viață. Pentru că întreaga istorie a Zuleihăi este istoria descoperirii unei noi vieți complet diferite de cea de dinainte, în care omul este nevoit să se transforme total.

Se poate vorbi despre o transformare și o naștere a feminității în această lume nouă? O naștere care nu era posibilă în lumea veche?

Putem să vorbim despre o emancipare a femeii care s-a petrecut în Uniunea Sovietică. Și ăsta a fost, într-adevăr, un proces puternic și extrem de rapid, pentru că femeile sovietice au primit dreptul la vot, și toate celelalte drepturi egale cu ale bărbaților, în anul 1917; după Noua Zeelandă și Suedia, URSS au fost a treia țară care a acordat aceste drepturi. Zuleiha face parte dintre aceste femei și faptul că ea, dintr-o stare subalternă, de sclav, se transfomă într-o femeie puternică și independentă corespunde adevărului istoric. Istoria Zuleihăi este despre emanciparea femeilor, dar, în același timp, și despre nașterea principiului feminin în interiorul omului. Pentru că, la începutul poveștii, Zuleiha îndeplinește toate rolurile feminine, fără totuși, cumva, să fie o femeie. Ea nu știe ce e dragostea bărbatului, nu știe ce e dragostea copilului, iar, la final, cînd preia asupra sa funcțiile bărbatului, mergînd să vîneze în taiga, cîștigîndu-și existența, luînd decizii independente, dacă să rămînă cu un bărbat sau nu, la sfîrșit, deci, în ea se naște și trăiește o adevărată femeie.


– Scriitoarea Guzel Iahina. Foto: Cosmin Băluţă pentru vertizontal.ro

foto credit cosmin baluta vertizontal2 jpg jpeg

Se poate spune că aceasta este lumea nouă, cea în care femeia poate să aleagă ce viață să aibă și pe cine să iubească?

Perfect adevărat, pentru ea aceasta este o eliberare, este o descoperire a sinelui. Pentru mine, ca autor, a fost foarte important ca Zuleiha să fie cea care ia decizia dacă să rămînă cu un bărbat sau nu. Pentru că acele probleme care apar în fața ei sînt probleme eterne pînă la urmă, nu țin de o perioadă istorică. Femeile se confruntă dintotdeauna cu ele: ce să faci atunci cînd te-ai îndrăgostit de cine nu trebuie, de un dușman, de exemplu? Să rămîi cu el sau să nu rămîi? Să te sacrifici de dragul copilului sau nu? Și, dacă te sacrifici de dragul copilului, poți după aceea să-i ceri să te răsplătească pentru asta sau nu? Și, pînă la urmă, eu mi-aș dori ca Zuleiha să răspundă la acele întrebări pe care și le pun femeile astăzi. Adică romanul să fie, pe de o parte, istoric și, pe de alta, non-istoric.

Ignatov, celălalt mare personaj al romanului, este diferit de profilul obișnuit al conducătorului de lagăr comunist, el își pune probleme de responsabilitate și moralitate. Ce mai înseamnă responsabilitatea și moralitatea în această lume nouă, comunistă?

La întrebarea ce sînt moralitatea și responsabilitatea în noua lume, fiecare răspundea în modul propriu. Pentru că exista un răspuns dictat de ideologie și un răspuns personal. Și, foarte adesea, răspunsul ideologic nu corespundea cu răspunsul individual. Și asta se și întîmplă cu Ignatov, în cele din urmă. Ignatov, desigur, pentru mine, este al doilea personaj principal, la egalitate cu Zuleiha. El întruchipează relația conflictuală dintre victime și călăi. Pentru că, inițial, el consideră că este de cealaltă parte a baricadei față de cei pe care-i duce în Siberia, de partea călăilor. Dar, pe măsură ce avansăm în povestire, Ignatov începe cu atît mai mult să se îndoiască de acest lucru. Și, în cele din urmă, își dă seama că sînt cu toții de aceeași parte a baricadei. Într-o parte este el, împreună cu toți acești țărani deschiaburiți și, de cealaltă parte, de fapt, este doar moartea. Aș vrea să arăt că această graniță între călăi și victime adesea era transparentă, poroasă, și cei care erau călăi, adesea deveneau victime, iar cei care erau victime, uneori fugeau în tabăra călăilor. Ivan Ignatov este rupt între două idei, între două răspunsuri: un răspuns uman și unul ideologic. Pe de o parte, el trebuie să-i păzească pe cei pe care-i duce în Siberia, trebuie chiar să-i omoare, dacă se gîndesc să evadeze, dar, în același timp, este nevoit să le dea de mîncare, să le găsească hrană, medicamente, să le asigure un adăpost. Într-un anumit sens, el devine un părinte pentru ei. Și tocmai asta îl ajută, în cele din urmă, să aleagă partea sa umană, făcînd alegerea finală.

Mi s-a părut că e vorba despre două feluri de supraviețuire în roman: una este lupta pentru supraviețuirea fizică, pentru hrană, adăpost, medicamente, și cealaltă este supraviețuirea spirituală, prin artă. Poate fi văzută arta ca o cale de supraviețuire, de evadare?

Perfect adevărat. Și, în legătură cu supraviețuirea spirituală, rolul principal în roman este jucat de acel grup de intelectuali din Leningrad, așa-zisele „resturi leningrădene”, un grup de oameni de care nimeni n-are nevoie, niște resturi pentru că sînt lipiți la trenul lui Ignatov într-una dintre stații. Și tocmai acești oameni, ridicoli, absurzi, slabi, prost îmbrăcați, se dovedesc a fi mai puternici decît mulți țărani, ai fi zis adaptați și puternici, reușind în cele din urmă să se dovedească puternici sufletește și să rămînă în viață. Aici mi-am permis să mă folosesc de autoritatea auctorială și să-i las în viață fiindcă, pentru mine, asta a fost important și din punct de vedere simbolic. Desigur, în viață, probabil, lucrurile s-ar fi petrecut mult mai tragic și, în realitate, cel mai probabil, acești oameni ar fi murit în Siberia. Dar, pentru mine, faptul că ei au rămas în viață este foarte important, pentru că forța spiritului adesea se dovedește a fi mai puternică decît forța trupească. În ceea ce privește posibilitatea artei de a fi o cale de supraviețuire, creația pictorului leningrădean care pictează în clubul local ceva care seamănă cu o Capelă Sixtină reprezintă pentru mine un fel de teritoriu al libertății. Este un spațiu unde au acces doar cei care sînt liberi, care pot crea, și asta este cea mai bună metodă de supraviețuire, de a te păstra pe tine însuți.

Deși roman de debut, Zuleiha deschide ochii a avut un mare succes la apariție, fiind lăudat de Ulițkaia și Vodolazkin. Dar se spune că nu primul roman e cel mai greu de scris, ci al doilea. Cît este de greu să scrii după un asemenea succes?

Mulțumesc pentru această întrebare! (Rîde) Este foarte greu să scrii, într-adevăr, după un asemenea roman, este incredibil de greu! Și acum vorbesc cu atîta ușurință despre asta pentru că am terminat de scris al doilea roman. [A apărut, în luna mai, în librăriile rusești – n.r.] Dar istoria scrierii acestui roman a fost una foarte dificilă. Pe de o parte, fenomenul celui de-al doilea roman este o treaptă cu care mulți scriitori se luptă. Pe de altă parte, este și o responsabilitate față de cititorii cărora le-a plăcut primul roman. Și e vorba și de un nivel de așteptare care se creează după primul roman. Toate astea au făcut să-mi fie greu să scriu și, în plus, mai greu a fost și faptul că primul roman mă ținea prinsă și forța lui de atracție era atît de mare încît toate tentativele mele ulterioare de a scrie ceva păreau niște repetiții ale poveștii Zuleihăi. Am avut nevoie de foarte mult timp ca să ies din sfera de atracție a primului roman. Și sper că am reușit pentru că îmi dădeam seama foarte clar că-mi propuneam să scriu un cu totul alt text. Și acum acest text e gata. Romanul se numește Copiii Volgăi și spune, de asemenea, o poveste umană pe fondul unor evenimente istorice extrem de grave. Este povestea unui neamț rus, un educator de la țară care predă limba și literatura germană, și care trăiește în Republica Nemților de pe Volga – pentru că pe rîul Volga a existat multă vreme o republică autonomă în care locuiau nemți –, iar romanul are ca subiect chiar istoria acestei republici sovietice, împletită foarte strîns cu o istorie umană.

a consemnat Laura CÂLȚEA

Foto sus: Daniel Anghelescu pentru vertizontal.ro

946 16 copertaKIWI jpg
Granițe
Începînd cu această ediție, deloc întîmplător intitulată „Granițe”, antologia „KIWI” (Editura Polirom, 2022) oferă un cuprins internațional.
946 17 Morozov jpg
Bărbatul care iubea femeile
Cîteva femei devin materie literară pură, ajungînd să umple cu vocea lor, cu corpul lor, cu frazele lor marea carte autoficțională care e viața scriitorului protagonist.
946 17 Breazu jpg
Buletin de București
Pe MNB, scriitura muzicală a lui Boiangiu are cîrlig – e un LP cu multe ricoșeuri tematice, sărind zglobiu de la una la alta.
p  21 Totintot sau marea metamorfoza, 1942 1945 jpg
Victor Brauner – Totul în tot sau marea metamorfoză
Așezarea pe soclul tabloului a sculpturii care înfățișează varianta tridimensională a unui segment din pictură demonstrează intenția artistului de a crea o operă susceptibilă să sugereze un spațiu în care exteriorul (sculptura) și interiorul (tabloul) sînt reunite.
comunicat anansi traducere goncourt2021 jpg
Romanul laureat cu Premiul Goncourt 2021, publicat în timp record în ediție românească în colecția ANANSI
„Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr, romanul recompensat în 2021 cu Prix Goncourt, cea mai importantă distincție literară din Franța, a apărut recent în ediție românească, la mai puțin de jumătate de an de la anunțarea premiului în Hexagon.
Explorers of the Multiverse 1 jpg
„Am vrut să ștergem granița dintre real și virtual, dintre obiect și reflexie” – interviu cu membrii echipei H3, creatorii instalației „Explorers of the Multiverse”, prezentată de IQOS la Romanian Design Week
Instalația interactivă „Explorers of the Multiverse” este realizată de studioul de artă și tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, și propune o experiență multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sînt invitați la un proces de autocunoaștere.
Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg
Rîs și surîs
Degradarea rîsului se produce atunci cînd spectacolele îl cultivă sistematic.
Viață de cuplu jpeg
Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?