Agenda „Sinistrei“

Publicat în Dilema Veche nr. 759 din 6-12 septembrie 2018
Agenda „Sinistrei“ jpeg

● Lavinia Betea, Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu. Agenda Tovarășei în 1989, editura Corint, 2018, 298 de pagini plus 16 pagini de ilustrații. 

Sînt aproape zece ani de cînd Jurnalul național scotea pe piață un supliment ciudat și derutant: noua Scînteie, prin care dorea să marcheze scurgerea celor douăzeci de ani de la implozia regimului comunist. Proiectul căuta să pună față în față textele propagandei din ultimul an al comunismului românesc cu realitățile sociale, economice și politice ale acelui moment, așa cum se puteau ele reconstitui din arhive, memorii și interviuri. Una dintre rubricile acestei Scîntei hibride era „Agenda Elenei Ceaușescu“, care acum e strînsă în volum de către Lavinia Betea, coordonatoarea proiectului din 2009.

„Agenda“ are în sine o istorie a ei. Cîțiva ani după 1989, a fost ținută la secret, laolaltă cu alte documente ale Cancelariei Comitetului Central. După stagiul de la MapN, „Agenda…“ ajunge în cele din urmă la Arhivele Naționale Istorice Centrale, cînd intră în circuitul de cercetare. Prima ei consemnare este din 3 ianuarie 1989, ultima din 21 decembrie 1989. Nu conține însemnări ale Elenei Ceaușescu, ci doar temele ședințelor la care aceasta participa în sediul CC, numele celor ce intrau în cabinetul ei și intervalele întîlnirilor. Din această perspectivă, titlul „Ultimul an din viața Elenei Ceaușescu“ pare ambițios. Dar contextualizările și interpretările care însoțesc trecerea cronologică prin „Agendă…“ atenuează din impresie.

Iată cîteva exemplificări. Sînt cîteva personaje care apar drept invitați permanenți, aproape zi de zi, la „Cabinetul 2“, cum era numit biroul de lucru al Elenei Ceaușescu. Printre ele, fosta sa noră, șefa Consiliului Pionierilor, Poliana Cristescu, secretarul CC cu probleme organizatorice Emil Bobu, ministrul de Interne Tudor Postelnicu, consilierul de presă Constantin Mitea, secretarul CC cu propaganda Constantin Olteanu, șeful Securității Iulian Vlad. Alții, aparent mai puțini, trec ocazional și mai degrabă convocați decît veniți în audiență. Dar despre fiecare dintre ei apare în subsol cîte o notă utilă, care jalonează spațiile unei lumi (aproape) dispărute. Contribuția ironică personală a autoarei la aceste note biografice este specificarea calificării profesionale (la începutul notei) și menționarea funcției deținute la vîrf de carieră politică. De pildă, Maria Bobu, soția lui Emil Bobu, este de profesie inițială legătoreasă; între 1987 și 1989 a fost ministrul Justiției. Constantin Dăscălescu: inițial strungar, în 1989 prim-ministru. Ion Stoian: inițial tot strungar, în 1989 ministru de Externe. Lina Ciobanu: țesătoare, apoi viceprim-ministru. Ion Radu: mecanic de locomotivă, în ‘89 primar al Bucureștiului. Radu Bălan: miner, prim-secretar la Timiș. Sau frații președintelui, Marin (cizmar / șef de Agenție comercială la Viena), Nicolae Andruță (mic negustor / comandant al Școlii de Securitate de la Băneasa), Ilie (casier / adjunct la Apărare), Ion (muncitor agricol / vicepreședinte CSP) și Florea (chelner / ziarist la Scînteia).

Multe nume din „Agenda Elenei Ceaușescu“ au rămas să reprezinte doar epoca de dinainte de 1989. Dar unele au supraviețuit și s-au afirmat deplin în noul context politic. În arhitectura sediului CC erau cîțiva poli decizionali. „Cabinetul 1“ și „Cabinetul 2“, deja menționate, însemnau biroul lui Nicolae Ceaușescu și, respectiv, al Elenei Ceaușescu. Mai erau însă și două „sălițe“, una mai încăpătoare, și alta pentru ședințe mai restrînse, unde se făceau prezentări și se luau hotărîri. La o astfel de ședință de „săliță“, consacrată unei „machete a planului financiar“, au participat, pe lîngă cuplul prezidențial, și alți membri de top ai partidului și doi viitori premieri ai României, Theodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu, pe atunci cu funcții în Ministerul de Finanțe.

Cartea Laviniei Betea nu este – și nici nu se vrea – o biografie a Elenei Ceaușescu. Nu e nici măcar o reconstituire a ultimului ei an de viață. Nu intră în seria biografiilor autoarei (Lucrețiu Pătrășcanu, Nicolae Ceaușescu), și nici în cea a interviurilor care încearcă să prezerve și „partea lor de adevăr“ (Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârlădeanu, Ștefan Andrei). Dar ea arată cu claritate de ce Elena Ceaușescu („Sinistra“, cum i se spunea) ajunsese să fie cel puțin la fel de detestată ca și soțul ei. Toată activitatea de la „Cabinetul 2“, toate funcțiile acumulate în stat și toată „Agenda…“ ei zilnică aveau un singur scop: să vegheze „cu ochi de vultur să nu apară în conducerea partidului o facțiune“ care să pună în discuție autoritatea lui Nicolae Ceaușescu și profilul dinastic al familiei. A reușit sau nu? Discuția abia de aici începe.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

ambulanta  foto shutterstock jpg
Un inginer silvic a murit lovit de o creangă, în timp ce curăța copacii dintr-o unitate militară
O zi de muncă suplimentară s-a transformat sâmbătă într-o tragedie în municipiul Botoșani. Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani, aflat în timpul liber, a murit în incinta unei unități militare, după ce a fost lovit în cap de o creangă.
femeie frig jpeg
ANM a emis un nou cod galben de ploi, vânt puternic și ninsori. Zonele vizate până marți noapte
Cod galben emis de ANM până marți noapte. Vin ploi, rafale de 90 km/h și ninsori în mai multe zone din România
Capture PNG
„Cea mai mortală mare din lume”. Avertismentul Oanei Țoiu după atacurile care aduc războiul tot mai aproape de granițele NATO
Conflictul din Marea Neagră intră într-o nouă etapă de escaladare. Potrivit unei analize publicate de The Guardian, seria de incidente din ultimele zile amplifică riscurile pentru transportul maritim și aduce războiul tot mai aproape de frontierele NATO.
militari romani MApN jpg
Avertismentul unui general NATO. România ar putea fi nevoită să reintroducă serviciul militar obligatoriu din cauză că nu-și respectă propriile legi
Chiar dacă legea a introdus serviciul militar voluntar în termen pentru tineri, normele de aplicare și ordinele de ministru aferente au fost ignorate și întârziate nejustificat. Generalul (r) Virgil Bălăceanu vorbește despre costurile dezinteresului arătat de autorități.
image png
image png
Aproape 1.600 de oameni stau încă la coadă, în ploaie, pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, la trei zile după încheierea pelerinajului
Deși pelerinajul organizat la Catedrala Mitropolitană din Iași s-a încheiat încă de joi seară, aproximativ 1.600 de credincioși se aflau duminică la rând, în ploaie, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Garaje distruse în urma unui atac cu dronă rusească în Kiev, Ucraina
Are România un proiect în procesul de reconstrucție a Ucrainei? Cursa pentru reconstrucția Ucrainei: un start pierdut (II)
Reconstrucția Ucrainei este prezentată adesea ca un mare șantier care va începe după încheierea războiului. Imaginea este comodă, dar greșită.
balcon jpg
Impozit dublu pentru românii care au închis balconul fără autorizație. Ce riscă proprietarii de apartamente
Ai închis balconul fără autorizație? Impozitul pe locuință se poate dubla. Ce trebuie să faci ca să eviți sancțiunile
Design fără titlu (5) png
Actrița din „Harry Potter” a născut al doilea copil. Ce nume special a ales pentru băiețel
Bonnie Wright, actrița care a interpretat-o pe Ginny Weasley în „Harry Potter”, a devenit mamă pentru a doua oară. Află ce semnificație are numele ales.