La zi în cultură

La Gomera schimbă atît de brutal regulile jocului – reguli pe care, într-o oarecare măsură, Porumboiu însuși le-a fixat cu primele lui lungmetraje –, încît nu încape îndoială că demersul cineastului capătă aproape de la sine o componentă autoreflexivă; cu alte cuvinte, Porumboiu e perfect conștient de prăpastia care se cască între filmul său și realizările-far ale Noului Val. Plot-ul filmului – o escrocherie complicată în care toți cei implicați, de la polițistul Cristi (Vlad Ivanov) la pr

Își mai amintește cineva impecabilul final postapocaliptic al melodramei hippie numite Lust for Life? Dacă „Get Free“, piesa de pe care am citat mai devreme, era atunci, în 2017, pe lîngă o imitație seducătoare a „Creep“-ului formației Radiohe

În mai toate spectacolele despre copii şi adolescenţi, indiferent de subiectul abordat, se regăseşte o acuză la adresa şcolii şi a familiei: minimalizarea sau ignorarea unor probleme cu care cei mici se confruntă zilnic. Şcoala şi familia se ţin încă

Ne propuseserăm ca a doua zi să le citim poezie. Nu știu cum am ajuns să vorbim mai întîi cu copiii despre jurnal, despre tipuri de a capta realitatea, despre ficțiunea realității și realitatea ficțiunii, decupajul pe care îl operează autorul în pove

Guvernele prezente și viitoare ar trebui să recunoască „efectiv, pragmatic, și nu declarativ, importanța sistemului și a infrastructurii culturale pentru binele social“, ar trebui să recunoască în cultură o resursă și un „sistem de producție“, nu

Discretul erudit Constantin Georgian face tacit oficiul unui dispecer cu pedigree al forfotitoarei și gureșei lumi literare bucureștene din epocă. Ceea ce, pentru istoricii literari de azi e, adeseori, de neprețuit. Cuvîntul e exact și am să explic în

Quentin-fostul-copil-teribil al deceniului 9 își permite celebra sa semnătură: în cea mai bună dintre lumile posibile, subiectivitatea sa de mare artist își asumă să altereze faptul istoric și să ne propună propria versiune solară, a legii compens

Războiul intergenuri se poate sfîrși prin segregarea definitivă a femeilor și bărbaților (cu delegarea problemei natalității spre instituții specializate) ori cu ajutorul ideologiei de gen care dezamorsează dihotomia celor două sexe tradiționale și face irelevante ar

Tot între titlurile reușite se numără și Knife+Heart (r. Yann Gonzalez), un hibrid de dramă LGBT și slasher movie. Vanessa Paradis joacă o regizoare de comedii porno gay care își vede actorii căsăpiți treptat de un criminal în serie care nu tol

Am lucrat ca director de casting, chelner, educator, barman, -trainer. Sînt dispus în continuare să fac alte munci, doar ca să nu fiu constrîns financiar să joc în spectacole care nu au mesaje cu care mă pot identifica. Teatrul burghez, de ent

Îmi încep filmele ca pe un voiaj foarte personal, apoi, încetul cu încetul, mă deschid spre lume, spre ceilalți. Camera mă ajută să privesc toți oamenii în ochi, să caut spații, atmosfere, să deslușesc detaliile ființei umane. Deci un act politic. Cînd

În copilărie avusese encefalită, boala somnului. O împărțise pe din două, ca un atac cerebral. Brațul stîng era aproape inutil. Putea să meargă, dar își tîra piciorul stîng, trăgîndu-l după ea la fiecare pas. Cînd era entuziasmată, ceea ce s

Bîntuirile lui Patrick prin New York avînd în vene destulă cocaină și heroină cît să omoare un elefant sînt cea mai bună replică pe care am citit-o pînă acum la maratonul alcoolic al lui John Self din romanul legendar lui Martin Amis amintit ma

L’Enfant secret are cultul său binemeritat de „film post-Mai 68“, la concurență cu La Maman et la Putain al lui Jean Eustache, care – logoreic, risipitor – este, vorba aceluiași Serge Daney, exact la fel, doar că pe dos. Într-un fel, descriind fără iluzii refluxul, scăderea entuziasmului și reprimarea violentă a luptei prin electroșoc, L’Enfant secret este filmul garrelian cel mai ancorat în timpul său – și cea mai amară constatare despre acea generație pierdută din cîte au existat. Aceste idei

Sîntem în anul 2019 și o explozie nucleară întîmplată la Arhangelsk bîntuie, din nou, Europa. „It’s impossible to live today, / All the places that you loved / They will move in the night / You stumble around but you never find the light. /

Piesa celebră a lui Neil Simon, Biloxi Blues, scrisă în 1984 şi ecranizată în 1988, în regia lui Mike Nickols, cu Matthew Broderick (care jucase şi în spectacol) şi Christopher Walken, este unul dintre cele mai jucate texte contemporane. Partea a dou

Ce se-ntîmplă cînd un cărturar septuagenar – care şi-a petrecut adolescenţa citindu-i lui Borges şi care apoi a devenit, la fel ca Umberto Eco, deopotrivă hermeneut şi romancier, trăi

Defilarea de personaje de pe toate meridianele, bărbați și femei, talentați sau impostori, placizi sau aventuroși, afemeiați și feminiști, bețivi și abstinenți, monștri morali și îngeri autodistructivi, are hazul ei considerabil și sînt convins că Octavian Perpelea ar face figură bună ca prozator. Dar printre haiku-urile la mișto și poantele-șoc se desenează o figură convin

„Să nu îți ferești niciodată privirea“, îi spune Elisabeth May, ca un fel de testament, nepotului ei Kurt, în momentul în care este ridicată de medicii Reich-ului pentru schizofrenie, în fapt

Oamenii erau întrebați dacă li se pare justificat violul în anumite circumstanțe: dacă victima consumă alcool, dacă se duce de bunăvoie la agresor în apartament, dacă victima nu spune un „nu“ hotărît, dacă se îmbracă provocator. În Europa, în medie, oamenii au răspuns în proporție de 30% că violul ar fi justificat în asemenea situații, iar România era pe primu

Românul are cu muzica o relație pragmatică, ea trebuie să-i fie „utilă“ într-un mod clar și nemijlocit – să-l înveselească, să-l sfătuiască, să-l îmbie la dans, să-i ofere refrene spre fred

Pentru binele tău (se recunoaşte în titlu motivaţia generală pe care o dau părinţii atunci cînd impun ceva copiilor) este un spectacol complicat pentru că stilul sintetic şi forma incantatorie ale textului sînt îmbrăcate într-o scenografie şi o regie baroce, pline de simboluri (există aluzii la personaje antice, precum Penelopa şi Medeea, în timp ce textul conţine

Cel mai impresionant a fost mesajul unei fete de vîrsta la care eu urmam cursurile unei facultăți alese greșit. Spunea că festivalul este locul unde poate fi ea însăși, fără să se simtă judeca

Dintr-o societate în care politicul prima, am devenit o societate în care domnește banul, cu probleme tot mai mari de corupție, degradarea mediului și inegalitate economică. Ideologia de extremă stînga pe care o credeam dispărută a rea

În mic, și la noi există povești similare de la instalarea comunismului la București, cum ar fi cea a muzeului Zambaccian. În acest caz, fondatorul colecției a ajuns la o înțelegere cu statul român așa încît așezămîntul lui să supraviețuiască. Dar p

„Ceau, Cinema!“ e un festival prietenos și dichisit, care aduce – preț de cîteva zile – o altă briză în Timișoara încinsă. La „Ceau“ se ia micul dejun – compus din pepene și suc natural de pepene – alături de membrii ju

Acum 14 ani, în plină „revoluție“ indie, o formație din Leeds mixa cîteva dintre obsesiile britanice ale momentului – resurgența sound-urilor postpunk și new wave, filtrată printr-un interes incongruent pentru emfaza britpop-ulului nouăzeci

Vă plac bananele, tovarăşi? a fost parte a unui proiect mai mare în care m-am jucat cu identităţile mele româno-maghiare pe meleaguri finlandeze. Proiectul cu piesa lui Csaba Székely a avut şi o instalaţie audio-imersivă, Celula. A fost o instalaţie documentară în care am intervievat mai multe persoane cu cetăţenia romînă, care trăiesc în Finlanda şi au diferite statute sociale. Fol

Ne întîlnim zilnic la cafea dimineața, ne împărțim sarcinile, povestim, e o anumită fervoare. Orașul capătă o aură pentru noi, deși stăm în aceleași cafenele. Cred că la a noua sau la a zecea ediție ne-am dat seama că la un moment dat

Dacă în Thiaroye, primul episod al trilogiei Alexandrei Badea, Points de non-retour (Puncte de neîntoarcere), jucat la Théâtre de la Colline din Paris, dimensiunea documentată era importantă, în Cheiul Senei, cel de al doilea capitol al trilo

Bărbatul, absent, sculptează corpul partenerei astfel imortalizate. El construieşte o imagine şi se uită pe el însuşi. O exaltare „preistorică“ a femeii şi nicidecum o exploatare. A femeii generatoare de viaţă!

azurile de corupţie şi de scandaluri legate de moravuri din sînul BOR (dar şi al altor culte religioase) sînt investigate, în mod regulat, de platforma jurnalistică independentă online Să fie lumină (https://safielumina.ro), dar e suficient să asculţi d

Se prea poate ca vîna aceasta tragică să se fi accentuat în timp, se prea poate, altfel spus, ca totul să fie o chestiune de metabolism. La urma urmelor, nimeni nu păstrează, sexagenar, temperatura emoțională de la douăzeci de ani. Dar mi se pare c

„Șamanul a pus ochii pe vioară“, cînta Bob Dylan, el însuși un șaman al timpurilor noi, în timpul Rolling Thunder Revue, numele unui turneu surprinzător pe care ultimul trubadur modern l-a întreprins între octombrie 1975 și mai 1976, într-o

Albumul autointitulat al ieșenilor Adam’s Nest, de altă factură stilistică, însă la fel de preocupat de a crea o impresie bună în urechile unui public internațional. Aici avem totuși acea indecizie între versurile în română și cele în englez

Mica şi dinamica echipă a Reactorului de Creaţie şi Experiment din Cluj dezvoltă an de an programe şi proiecte variate, încercînd să satisfacă diferite nevoi culturale ale publicului (care variază nu doar în funcţie de gusturi, ci şi de vîrstă, d

Mi s-a întîmplat ceva interesant odată, citisem în adolescență o carte de Ricardo Piglia și, aproape 25 de ani mai tîrziu, lucram la un proiect împreună cu un artist canadian și ne-am decis că trebuie să alegem o carte pe care am citit-o amîndoi, o carte-punct de plecare pentru colaborarea noastră; ne-am hotărît ca aceasta să fie Respirație artificială de Piglia.

Prima antologie a prozei erotice exclusiv feminine din literatura noastră este, din păcate, un demers care te lasă confuz. Volumul are, în primul rînd, o problemă de concept. Poetul şi ese

În cazul mamei, o femeie mai puternică decît Parker, crescută fără tată, îndepărtată de o mamă tînără, care mai tîrziu o prezenta drept „sora ei mai mică“, narațiunea eseistică devine