Băieţii pe acoperişul fierbinte

● Biloxi Blues, de Neil Simon, traducere: Ştefan Statnic, Regia: Mircea Rusu, light design: Cristian Ciopată, sunet: Daniel Nae. Cu: Liviu Romanescu, Eduard Cîrlan / Dragoş Dumitru, George Burcea, Sorin Dobrin, Daniel Hara, Valentin Paraschivu, Crina Matei / Silva Helena Schmidt, Bogdan Florea / Mihai Munteniţă, Sara Cuncea, Anca Ionel, Diana Toma, Andreea Beatrice Lazăr. TNB, Amfiteatru. 

Piesa celebră a lui Neil Simon, Biloxi Blues, scrisă în 1984 şi ecranizată în 1988, în regia lui Mike Nickols, cu Matthew Broderick (care jucase şi în spectacol) şi Christopher Walken, este unul dintre cele mai jucate texte contemporane. Partea a doua a unei trilogii semiautobiografice (denumită Eugene Trilogy, primul episod – Brighton Beach Memoirs, ultimul – Broadway Bound), Biloxi Blues este o incursiune în măruntaiele armatei americane care pregătea soldaţi pentru al Doilea Război Mondial. Acţiunea se petrece într-o unitate militară din Biloxi, Mississippi, în 1943, iar personajele sînt tineri abia ieşiţi din şcoală care parcurg, odată cu instrucţia militară, şi maturizarea. Personajul narator, Eugene (alter ego al lui Neil Simon), un scriitor aspirant, prezintă viaţa cazonă ca o povestire, încercînd să contureze cît mai precis personajele (colegii de armată) şi destinele lor. Uneori, Eugene participă el însuşi la naraţiune, dar nu are niciodată acţiuni importante şi nu ia decizii esenţiale pentru restul soldaţilor, plasîndu-se voluntar în rolul comentatorului. În textul original (şi în film), una din mize este duritatea vieţii cazone, reliefată prin confruntarea dintre neexperimentaţii soldaţi şi sergentul Merwin J. Toomey, întruchipare a disciplinei militare impuse prin metode neortodoxe, adept al unei moralităţi inflexibile, aplicate cu forţa. Uneori, textul îşi dovedeşte vîrsta: de exemplu, pedepsirea unui personaj pentru homosexualitate trece destul de repede, fără contextualizare (în 1943, homosexualitatea era delict); identitatea evreiască a două personaje, inclusiv naratorul, nu este conectată în nici un fel cu războiul pentru care acestea erau pregătite şi în care antisemitismul avea un rol major; unele personaje funcţionează ca stereotipuri etnice, profesionale sau de gen – evreul fricos şi interesat de bani, prostituata care „educă“ sexual recruţii şi are o poveste lacrimogenă (un abuz neexploatat dramaturgic), iubita adolescentă şi inocentă etc. Dar greutatea textului vine din analiza masculinităţii, a formării personalităţilor prin explorarea camaraderiei şi a maturizării într-un cadru specific, armata, şi într-un timp în care valorile sociale se răsturnau. Patriarhatul era pe cale să piardă teren, ca şi discriminările etnice şi de gen. Ele sînt încă acolo, în textul lui Simon, în timpul războiului care zgîlţîia atunci lumea, dar după terminarea lui se întrezărea o nouă eră. Neliniştea încleştării armate şi a lumii care îi va urma pîndesc ca un animal de pradă dincolo de umorul lui Neil Simon.

Spectacolul de la TNB datează din 2012 şi a fost creat de către actorul Mircea Rusu, aici în calitate de profesor la UNATC, pentru foştii săi studenţi, care tocmai absolviseră facultatea de actorie. Preluat de Teatrul Naţional din Bucureşti prin programul „Uşi deschise pentru toţi“, spectacolul continuă să se joace după șapte ani, cu distribuţia modificată, astfel că în reprezentaţia de la începutul lunii august au jucat doar o parte dintre actorii iniţiali. Într-un spaţiu gol, cu cîteva elemente – geamantane de lemn din care „se face“ tren, cazarmă etc. şi un pat „adevărat“, care reprezintă universul prostituatei Rowana (Crina Matei) –, regizorul atenuează conflictul cazon, accentuînd procesul de maturizare a tinerilor prin prietenie, solidaritate, învăţarea unor reguli de viaţă (onestitate, onoare, demnitate, corectitudine), începerea vieţii sexuale şi descoperirea iubirii. Maturizarea lor este accelerată de războiul care îi aşteaptă pentru a-i testa la alt nivel, care include curajul, suferinţa, chiar moartea. Replicile sînt alerte şi inteligente, personajele sînt cărnoase, deşi ele reprezintă mai degrabă tipologii (tocilarul nevolnic fizic, băiatul cu muşchi care vrea o carieră în armată, fricosul, cel slab la minte, dar puternic etc.). În ciuda schimbărilor de distribuţie, actorii evoluează bine, individual şi ca grup. Sînt stăpîni pe personaje, de la veteranii Liviu Romanescu (Eugene – omniscient, cu umor), Daniel Hara (sergentul Toomey – rigid, puternic şi veridic în momentul de fragilitate) şi Valentin Paraschivu -(Joseph Wykowski – muşchi, şmecherie, autosuficienţă şi tuşe umane) la nou veniţii George Burcea (Roy Selridge – fizic impunător şi minte scurtă), Bogdan Florea (Don Carney – fragil, mai ales psihic) şi Sorin Dobrin (James Hennesey – lucid, mereu în gardă, probabil din cauza „ilegalităţii“ orientării sale sexuale). Arnold Epstein, personajul principal al semificţiunii lui Eugene, un tip vulnerabil prin fizicul anemic, simţul dreptăţii şi spiritul educat (calităţi neapreciate în armată), este jucat de Dragoş Dumitru din distribuţia iniţială, alternativ cu Eduard Cîrlan. Am văzut spectacolul cu Eduard Cîrlan, actor interesant în teatru (joacă în spectacolele lui Alexandru Dabija de la TNB, Recviem şi Două loturi) şi film (Radu Jude l-a distribuit în Inimi cicatrizate şi Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari), nu doar prin fizionomia specială, ci şi prin acurateţea interpretării, prin umorul fin şi prin inteligenţa cu care nu-şi supralicitează datele fizice. Deşi joacă (aparent) mult, personajele sale nu sînt de prim plan (cu această excepţie), dar Cîrlan este un actor care merită roluri vizibile.

Reprezentaţia din august a avut loc în spaţiul inaugurat în această vară la TNB, Amfiteatru. Este noua „sală“ a teatrului, amplasată pe acoperişul clădirii (echivalează cu fostul La Motoare, unde se juca teatru în aer liber înainte de renovarea imobilului), în spaţiul fostei Săli Ronde a Centrului Naţional al Dansului de la etajul al patrulea al teatrului (la etajul al treilea se află acum o cafenea cu terasă în aer liber). Bine dotat tehnic – sunet impecabil pentru teatru în aer liber –, spaţiul a găzduit spectacole ale TNB, dar şi independente. Pînă la sfîrşitul lunii, Amfiteatru va funcţiona ca un cinema în aer liber. Şi dacă vremea este bună, spaţiul va rămîne deschis pentru teatru şi film şi în septembrie. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Mihaela Petre