Avignon, porto-franco sau cu drapelul Europei înainte

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
Avignon, porto franco sau cu drapelul Europei înainte jpeg

– cea de a 73-a ediție a Festivalului de la Avignon, 4-23 iulie 2019 –

S-a încheiat cea de a șasea ediție sub conducerea lui Olivier Py, primul artist director al festivalului după Jean Vilar. Venit direct din breaslă, Py a adus poate un ton mai pasional, cu multiple implicări, deși anul acesta a avut doar două titluri programate în festival, Macbeth filozof, cu deținuții de la Avignon-Pontet, și Dragostea învingătoare, un musical pentru copii, „care au nevoie întotdeauna de un happy-end, și atunci, a mărturisit regizorul, îmi autorizez optimismul“. Optimismul l-am găsit mai ales în editorialul de deschidere, liric și generos, și, din nou, în bilanț, care acorda fără surprize un satisfecit și cîteva cifre incontestabile, record de participare (95,5% din capacitatea sălilor). Peste 40 de spectacole în ediția IN, dedicate marilor mituri fondatoare ale civilizației europene, după ce tema genului înrolase anul tecut o parte din titlurile și dezbaterile propuse. „Să dezarmăm singurătățile“, cuvîntul de ordine al ultimei ediții a festivalului, a fost deci lansat, ca un vas amiral pe o mare în furtună, miturile fondatoare ale civilizației noastre, mai mult ca niciodată în pericol. E tulburător totuși că ne mai bîntuie încă tulburele illo tempore, ce ne mai spun astăzi zidurile prăbușite ale Troiei, încăpățînarea arheologilor de a ne păstra conectați, exersînd asupra noastră aceeași atracție pentru furiosul rege mirmidon sau pribegia prinților troieni? Arma virumque cano… pentru eternitate. Dar, poate, e doar un pretext…

O ultimă precizare: anul acesta, Festivalul nu a mai invitat marile nume care au făcut serile de glorie ale festivalului – Castelucci, Castorf, Ostermeier. Py își asumă însă riscul, invitînd artiști mai puțin cunoscuți. Argumentul nu prea mai funcționează pentru spectacolul de deschidere în Curtea de Onoare a Palatului Papal, cu Arhitectură, scris și regizat de Pascal Rambert, unul din autorii francezi contemporani cei mai traduși și jucați în lume, cu o distribuție de zile mari, Jacques Weber, Denis Podalydès, de la Comedia Franceză, Stanislas Nordey, Emmanuelle Béart. Nervul central al festivalului e constituit așadar din cîteva titluri care au construit imaginarul occidental – adaptări după Odiseea, Eneida, Cei șapte contra Tebei –, dar care ne aduc la ce trăim astăzi. Aici e forța lor, ne vorbesc despre exil și crize migratorii, dramele Mediteranei și o democrație de reinventat. Finalmente, între epic și estetic, festivalul a ales mai degrabă politicul.

Festivalul a început cu un text contemporan, cu reale intenții pedagogice, axat la începutul secolului trecut, în buza Primului Război Mondial și pînă la apariția nazismului în Germania. Architectură e povestea unei familii de intelectuali, luminați și conștienți, care presimt catastrofa istorică ce se anunță, dar sînt incapabili să modifice evoluția și deznodămîntul. Spectacolul, de peste patru ore, cu lungi tirade și extrem de discursiv, punctează acuzator către posteritate. „Cine te crezi?“ e prima replică, plină de furie, adesată de Jacques Weber, cu o voce tunătoare, fiului ce a îndrăznit să l înfrunte, replicile continuă, lansate ca niște lovituri de sabie, pînă la saturație. Finalul aduce o schimbare de registru și de ritm, se joacă cu computere pe ecranul cărora fiecare personaj își deapănă sfîrșitul și mimeză scena morții, toți răpuși de moarte violentă. Un superb cal negru, venit parcă din infern, apare spre final și înviorează o sală obosită de patru ore de spectacol și de invective furioase. Tot despre Europa, dar mai puțin mesianic și mai degrabă mobilizator, ne vorbește și spectacolul Noi, Europa, Banchetul popoarelor, de Roland Auzet, pe un text de Laurent Gaudet. O istorie colectivă, în mai mult limbi, un Banchet al popoarelor polifonic. În fiecare seară, un Mare Martor e invitat pe scenă, în mjlocul spectacolului, să declame crezul lui politic, speranța în Europa. Printre cei mai cunoscuți au fost François Hollande sau Aurélie Filippetti, fost ministru socia-list al Culturii. Momentul nu evită, din păcate, o doză evidentă de demagogie.

p14 points de nonretour c velica panduru jpg jpeg

Cînd istoria e traversată de intimitate

Dacă în Thiaroye, primul episod al trilogiei Alexandrei Badea, Points de non-retour (Puncte de neîntoarcere), jucat la Théâtre de la Colline din Paris, dimensiunea documentată era importantă, în Cheiul Senei, cel de al doilea capitol al trilogiei, creat la Avignon, sîntem mai mult în zona intimistă. Spectacolul e deschis de regizoare, care vine în dreapta scenei și scrie pe un computer, proiectat pe un ecran, în cîteva rînduri, motivul de la care a plecat piesa. O întîlnire cu o fată ce deține secretul unor evenimente tragice despre care ar vrea să știe mai mult. Regizoarea a pus povestea în ramă și se retrage. Piesa articulează apoi două istorii care se petrec simultan în două spații. În prim-plan, ședința de psihanaliză a Norei, tînără jurnalistă, în căutarea unui traumatism ascuns, și în al doilea spațiu, ca o vitrină sau o deschidere spe trecutul dureros al personajului, povestea tragică de iubire dintre un algerian și o femeie pied-noir, nume dat coloniștilor francezi, de fapt bunica Norei. În rolul femeii pied-noir, sfîșiată între două lumi, Mădălina Constantin se dezvăluie aici excepțională, fragilă, dar de o mare precizie și forță dramatică, de o veritabilă maturitate artistică. Scenografia Velicăi Panduru, o arhitectură simplă, un spațiu suspendat, în spatele unui ecran, ca un cub al memoriei, unde evoluează cuplul de odinioară și în care, într-un moment de maximă tensiune, masacrul algerienilor din octombrie 1961, apare o carcasă de vită, sîngerîndă, atîrnată de tavan. Mădălina se agață cu mîinile de ea, zgîrie pereții, pe care lasă urme șiroind de sînge. Momentul trimite plastic ca imagine la sculpturile unui Beuys sau Catellan, dar mai ales la un moment de teribilă amintire istorică, rebeliunea legionară din ianuarie 1941 de la București, cînd cadavre de evrei au fost găsite spînzurate în cîrligele de la abator. Crimele, amintirile se scurtcircuitează în efortul de recuperare a istoriei, o altă fereastră intimă care trimite la spațiul unui artist născut în România.

Străina ce plîngea lîngă o fîntînă

Piesa lui Maurice Maeterlinck, Pelleas și Melisanda, un text poetic scris în 1892, de o forță metaforică ce a ajutat-o să străbată pînă la noi, răspunde și azi unor întrebări ale lumii contemporane. Ideea pe care se sprijină spectacolul pus în scenă de Julie Duclos, desigur, e o poveste de dragoste tragică și inocentă, dar mai ales e vorba de o lume ce se prăbușește, o fantasmă milenară ce amenință din ce în ce mai mult să devină o realitate. Spectacolul începe cu o întîlnire în pădure, prințul Golaud, plecat la vînătoare, s-a rătăcit și o descoperă pe Melisanda, lîngă o fîntînă, speriată ca o sălbăticiune rănită. Primele sale cuvinte: „Nu mă atingeți, nu mă atingeți!“. „Cineva v-a făcut un rău?“, întreabă Golaud. „Toți, toți“, răspunde fata. Melisanda poartă în ea o enigmă, vine de departe, a fugit de undeva, vom ști doar că a suferit mult, că a văzut lucruri teribile. Pentru Julie Duclos, Melisanda e o figură a pribegiei, a exilului, o metaforă poetică și politică în același timp, ea ar putea fi una dintre femeile ce rătăcesc pe drumurile migrației, gonite de masacre, de războaie, de persecuții. Spectacolul e creat între teatru și cinema, care coexistă, cu scene preînregistrate, filmate cu o echipă de cinema, în pădure, în grotă, altele sînt filmate în direct pe platou, umbre, tăceri, frontiere invizibile, atmosferă cețoasă de lume a visului, care bruiază raportul între realitate și ficțiune.

Arma virumque cano

Sub alte ceruri, adaptare și regie de Maëlle Poésy, traducere de Kevin Keiss, se inspiră din prima parte a Eneidei lui Vergilius, cea a călătoriilor, cîteodată numită chiar Odiseea Eneidei. Spectacolul reține din text cîteva etape decisive, plecarea din Troia incendiată, pribegiile fără șir, naufragii și peripeții, și întîlnirea cu Didona, regina Cartaginei. Spectacolul e construit pe combinarea a trei moduri de scriitură independente, fragmente din șase cînturi din Eneida, traduse din latină, la care se adaugă episoade originale și altele provenite din scriitura de platou. Povestirea e descusută, între vis și coșmar, un spațiu-timp voit dezordonat. Un joc corporal violent, dans agresiv al pribegilor ce va reveni obsesiv. -Viii și morții, zeii și muritorii se amestecă, Olimpul e tratat în cheie umoristică, regina Cartaginei vine în fața scenei și promite adăpost tututor pribegilor. Și aici discursul devine clar politic și contemporan. Inutil să vă amintesc că s-a sfîrșit prost pentru regină.

Cît despre spectacolul chinezilor Salonul de ceai, o adaptare modernizată a piesei lui Lao She, m a frapat o frază care revine în valul de tirade violent aruncate în fața publicului, „Nu putem spune nimic împoriva guvernului!“. Scenografia inspirată de constructivismul rus (vezi decorul Încornoratului magnific al lui Meyerhold), Coca Cola, John Lennon și nu Lenin, finalul absolut fabulos, roata imensă care se pune în mișcare și care răstoarnă și malaxează totul, imprimă „marca“ regizorului Meng Jingui, cunoscut azi în lumea întreagă. Ca și cum artiștii chinezi se pregătesc să devină noii maeștri ai teatrului de avangardă, fără să uităm că Lao She „a fost sinucis“ în 1966, în toiul Revoluției culturale maoiste. Și care ne trimite la Ren Hang, tînărul artist chinez, sinucis la 29 de ani, în 2017, și care i-a inspirat lui Kirill Serebrennikov, în arest la domiciliu, Outside, spectacol prezent în festival, și care a fost nevoit să conducă repetițiile și interviurile prin Skype. Dovada că, pentru a-l cita, în încheiere, pe Marele Curb din Peer Gynt de Ibsen, înainte, înapoi e la fel de departe! 

Mirella Patureau este critic de teatru şi traducătoare, cercetătoare la Atelier de Recherche sur l’Intermédialité et les Arts du Spectacle, CNRS, Paris.

Foto: Poins de nonretour, credit: Velica Panduru

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase de pe Transapuseana, cel mai scump drum din ţară. Primul tronson este aproape gata VIDEO
Primul tronson din drumul de 78 de kilometri, care face legătura între Aiud (Autostrada A10) şi zona Bucium – Abrud (DN 74), va fi recepționat în decembrie.
image
Schimbarea la față a Bisericii Ortodoxe Române: Aprobarea Sfintei Mucenițe Anticorupția
Sfântul Sinod a făcut publice măsurile pe care le ia pentru a combate corupția din cadrul Bisericii Ortodoxe. Preoții nu vor mai putea solicita și primi donații decât dacă acestea sunt de un real folos unităţilor bisericeşti, iar cei care vor fi prinși cu mită riscă excluderea din BOR.
image
Cât se pierde dintr-un porc viu după tăiere: Prețul real al unui kilogram de carne
Porcii „în viu” se vând cu prețuri cuprinse între 15 și chiar 25 lei/kg, însă puțini știu că după tăiere se pierde un procent uriaș din greutate, ceea ce face ca prețul să fie mult mai mare.

HIstoria.ro

image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.