⬆
La zi în cultură
Pagina 100
6 minute de creativitate
Momentul precis în care fiică-mea a înclinat spre literatură şi a mormăit preadolescentin „româna e mişto“ s-a petrecut acum vreo trei ani, prin clasa a V-a, cînd „profa“ de română (devenită între timp „diriga“) a început să le lase la fiecare sfîrşit de oră cîte „6 minute de creativitate“.
Un sfetnic bun
Muzica lui Alexandru Andrieş îmi stîrneşte nostalgii de Costineşti postrevoluţionar şi adolescenţă în România protocapitalistă. După ce am scăpat de Ceauşescu, ne-a apucat o poftă de muzică nebună, susţinută din plin de pirateria pe atunci legală (în absenţa unei legi de profil).
Apolodor in English
Apolodor are muzicile lui, eu doar am ascultat ce-mi „cînta“ textul şi l-am propus altor urechi. Apoi ne-am jucat cu Dorina Chiriac, Radu Bânzaru şi Adrian Mihai, zis Mişu Indianu’, l-am „colorat“ cu voci şi tobe, l-am dus prin lume...
"Ridicolul conţinut în dramă" - interviu cu regizorul Radu JUDE
Toată lumea din familia noastră este titlul celui mai recent film realizat de Radu Jude. E o dramă comică (sau o comedie dramatică) despre cum se raportează doi soţi divorţaţi unul la celălalt şi amîndoi la fetiţa lor. Filmul concurează în secţiunea "Forum" a Festivalului Internaţional de la Berlin (9-19 februarie).
Céline, Sub pecetea tainei, Istodor
În Parisul ultimelor luni dinainte de eliberare, pe vremea cînd se ştia deja precis că Germania hitleristă pierduse războiul, Céline, colaboraţionistul neruşinat, antigaullistul şi antisemitul notoriu, e convins că oricine bate la uşa dispensarului său vine să-l omoare. Scîrba de toţi, irezistibila scîrbă céliniană, e mai viguroasă decît teama de moarte.
Infracţiunea de a fi nonconformist
De fiecare dată cînd citesc o ştire despre programul nuclear al Iranului, despre Revoluţia Islamică sau vreo declaraţie belicoasă a lui Mahmud Ahmadinejad, îmi amintesc imediat de-o imagine din Persepolis, romanul grafic al Marjanei Satrapi: două femei se holbează acuzator, pe sub vălul ce le acoperă aproape toată faţa, la o fetiţă care ţine ascuns un disc cu ABBA.
Clooney x 2
Nu putea să dureze. Anul începuse prea bine, cu un Fincher, un Polanski, un Eastwood şi o ecranizare very high class după John le Carré. Înapoi, aşadar, la mediocritatea cea de aproape toate săptămînile a produselor distribuite pe piaţă, fie ele şi binecuvîntate cu prezenţa lui George Clooney şi cu nominalizări la Oscar.
Legături sacrificate
Povestea tandemului celor două scriitoare germane – dintre care una era şi prima regină a României – sub influenţa cenaclului junimist condus de Titu Maiorescu este în sine subiect de roman. Bine documentată, prefaţa traducătoarei Grete Tartler oferă o imagine lămuritoare cît se poate de necesară a vieţilor şi carierelor celor două scriitoare.
Căsătoria din dragoste. Oare mai există?
Amorul e la mare preţ, dacă nu chiar supraevaluat, în schimb căsătoria prin consimţămînt liber şi înamorat e în criză. Pare un fenomen cumva paradoxal, aşa că Bruckner, autor (cu numai un an înainte) al eseului Paradoxul iubirii, nu-l putea rata.
Un veac de posteritate
Caragiale a fost trecut prin toate grilele criticii şi istoriei literare, sucit şi răsucit printre cele mai surprinzătoare antinomii. Opera i-a fost strecurată prin filtrele sociologismului vulgar şi ale psihanalizei, prin structuralism, tematism, semiotică, etnopsihologie şi teoriile receptării, prin filozofie, logică şi teoria jocurilor, cu afilieri nu doar la clasicism, realism, naturalism, dar şi la expresionism şi existenţialism.
Poezia e viaţa
Trebuie să fii Angela Marinescu ca să autorizezi un portret/autoportret precum cel alcătuit de un cristian în seria aniversară de la Editura Paralela 45. Trebuie, adică, să-ţi pese de coerenţa propriilor convingeri mai mult decît de insolitul lor, să-ţi pese de felul în care se coagulează o poetică a violenţei şi a autodistrugerii mai degrabă decît de inevitabilele contradicţii ale gustului propriu în privinţa altora.
Lady Lana
Un stop-cadru undeva la începutul unui videoclip care are astăzi, cînd scriu acest text, exact 14.561.074 de vizualizări pe inevitabilul YouTube – o prinţesă cu bucle aurii, îmbrăcată într-o rochie lungă albă, cu o coroană de trandafiri pe cap şi o privire tulbure, cîntă aşezată pe un tron flancat de doi tigri într-una dintre sălile Fontainebleau-ului.
O piesă cu bărbaţi care plîng
"La teatrul din München am avut acces la scenă doar de şapte ori. Două luni am lucrat într-un studio – dar nu e acelaşi lucru, căci eu folosesc sunet, multe schimbări de lumină, decoruri. Programul e foarte încărcat şi acolo – oamenii sînt foarte punctuali şi cer asta şi din partea colaboratorilor."
"De la rolul din Marfa şi banii a pornit totul"
E genul de persoană care, după ce ai întîlnit-o, ai senzaţia că o cunoşti dintotdeauna. Pune ceva din naturaleţea sa debordantă fiecărui personaj pe care-l întruchipează pe ecran. Poate ca acesta e secretul prin care rolurile interpretate de Ioana Flora sînt atat de umane şi de ataşante.
Adriana Bittel, Gogol, Ora de business ş.a.
Săptămînal, ca să ştiu după ce cărţi noi trebuie să alerg – „mare patimă cărţile, dom’profesor!“, vorba şefului de gară din Steaua fără nume – nu scap cronica literară a Adrianei Bittel din Formula As; de o siguranţă a gustului şi a frazei, ea nu m-a înşelat de cînd o citesc. (Radu Cosaşu)
ACTA
La jumătatea lunii trecute, mai multe site-uri şi-au întîmpinat cititorii cu o pagină neagră şi un mesaj de avertisment. A fost o mică-mare grevă: timp de o zi, versiunea în engleză a Wikipaedia (cea mai mare enciclopedie liberă), dar şi alte site-uri importante au rămas inaccesibile.
O nostalgie a Războiului Rece
În 1965, cînd Martin Ritt şi-a lansat ecranizarea după primul roman de mare succes al lui John le Carré, Spionul care a ieşit din joc, Zidul Berlinului împlinea patru ani de cînd fusese clădit, iar filmul îşi revendica o gravitate şi o urgenţă de raport transmis din prima linie a frontului.
Înstrăinări rural/urbane
2011 a fost un an bun pentru poezie, mai ales pentru debutanţi. Editurile mari au renunţat, spre ruşinea lor, să mai publice poezie, dar cum-necum, în ultimii ani, au apărut pe piaţă mai multe edituri mici şi foarte mici care, cu bani puţini, dar cu multă pasiune, au preluat iniţiativa.
Cabana memoriei
Pentru Tony Judt – gînditor al istoriei europene, intelectual public curajos şi „social-democrat universalist“ – Beatles a fost un reper important. O dovedeşte Cabana memoriei (cartea lui de confesiuni finale, redactate în pragul unei morţi aşteptate), unde numele trupei britanice e pomenit de vreo patru ori, ca un reper cronologic perfect limpezitor.
Ianuarie 1952, la celălalt centenar Caragiale
"Astăzi, cînd imperialismul americano-englez se dedă la cele mai monstruoase aţîţări şi pregătiri în vederea unui război mondial, astăzi cînd acelaşi imperialism nu se sfieşte să comită cele mai monstruoase crime în Malaya, în Vietnam, azi cînd capitalismul îşi simte pămîntul fugindu-i de sub picioare, masca sub care îşi ascundea chipul i se clatină tot mai tare."
Omul care a rămas fără povestea vieţii lui
Cred că n-a fost sfîrşit de an, din 2002 încoace, în care să nu mă gîndesc la Irina Nicolau. Am cunoscut-o prea puţin, ne-am văzut doar de cîteva ori – cu toate astea, de cîte ori mă gîndesc la oameni esenţiali din viaţa mea, Irina e printre primii. Ştiu sigur că nu mi se întîmplă numai mie, cel mai concis a fost odată Dan C. Mihăilescu, într-un interviu.
Exerciţiu de simpatie
Dacă ignorăm durata şi structura de EP (4 piese totalizînd 20 de minute), sînt o mulţime de asemănări între acest material şi recent recenzatul/controversatul Lulu, colaborarea dintre Lou Reed şi Metallica (revin cu a-l recomanda drept un album care creşte în timp). The Flaming Lips nu-s chiar Metallica, dar nici departe.
Pe orizontală şi pe verticală
În 2009 am fondat împreună cu Cristi Fărcaş (video), Lucian Muntean (foto), Ciprian Voicu (web) şi Oana Ioniţă (manager proiecte) platforma de artă contemporană Modernism.ro. Aceasta susţine, promovează şi expune artişti români contemporani, creatori români, evenimente culturale de anvergură, proiecte bilaterale şi internaţionale din toate domeniile artei contemporane.
„Ştiinţa cunoaşte, filozofia gîndeşte“
Este unul dintre cei mai importanţi intelectuali europeni ai momentului. Fernando Savater (n. 1947) a publicat (selectiv): Ensayo sobre Cioran (1974), Panfleto contra el Todo (1978), Invitación a la ética (1982), Sobre vivir (1983), Las razones del antimilitarismo y otras razones (1984), Ética como amor propio (1988).
„Cioran, acest vandal din Carpaţi”
Este unul dintre cei mai provocatori eseişti francezi ai ultimelor decenii. Prieten apropiat al lui Cioran, nihilist declarat, inamic al locurilor comune, Roland Jaccard (n. 1941) şi-a obişnuit cititorii cu judecăţi tranşante exprimate într-un stil strălucitor.
Cristian Vasile, Şerban Foarţă
Cristian Vasile, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej (prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Humanitas, 2011). Un studiu solid, cu o bogăţie de documente, mărturii şi informaţii, dar mai ales cu noutăţi în nuanţarea antimaniheistă a unor evenimente şi personalităţi ale acelor vremuri, tratate încă şi azi sumar şi schematic. În fond, nici unui regim, fie el „criminal şi ilegitim“, nu i se pot ignora complicaţiile intelectuale şi morale. Volumul aduce cîteva lumini în a
Stînga franceză ţine cu piraţii
Franţa e ţara cu cea mai aspră legislaţie împotriva pirateriei prin Internet. În Europa este deopotrivă invidiată şi criticată pentru dispoziţiile legii HADOPI, o lege care permite sancţionarea contravenţională şi chiar deconectarea pentru o perioadă determinată a utilizatorilor care descarcă ilegal fişiere de pe Internet.
Eastwood despre Hoover
Noul film al lui Clint Eastwood e o profund eastwoodiană biografie romanţată a lui J. Edgar Hoover – întemeietor al FBI-ului, apostol al metodelor ştiinţifice de investigaţie poliţienească, opozant la fel de înverşunat al infiltrării comuniste şi al emancipării afro-americane, temut arhivar al indiscreţiilor de alcov dintre pereţii Casei Albe.
Scurt, dar aproape mare
Una din revelaţiile în proză ale anului trecut a fost, pentru mine, americanul Wells Tower (n. 1973), tradus la Editura Curtea Veche (de prozatoarea Ştefania Mihalache) cu volumul de povestiri Să distrugi şi să arzi tot. Cele nouă povestiri ale acelui volum de debut i-au adus lui Wells Tower cronici elogioase în cele mai importante reviste americane.
O scenă din viaţa unui pictor călător
César Aira e un argentinian sexagenar, interesant şi imprevizibil, care practică exotismul realist, stranietatea suprarealistă şi larga democraţie a stilurilor. Asta vedem şi în micuţul său roman din 2000 (singurul tradus la noi pînă acum): o carte neobişnuită, aşa cum frumos obişnuieşte autorul.
Între Heidegger şi "muzica vieţii proprii"
Cel mai frumos lucru din corespondenţa lui Gabriel Liiceanu cu Gabriel Cercel, pe marginea căreia am început a glosa aici săptămîna trecută, este suita care începe cu „Dragă Gabi“ şi se încheie prin „cu drag, Gabi“. Cum avem de-a face cu doi Gabriel-i, nu o dată cititorul rămîne descumpănit: cine-i meşterul şi care-i ucenicul?
Ieremiade
Cred, din ce în ce mai mult în ultima vreme, că între nenumăratele specii de scriitori există una care nu înţelege în ruptul capului la ce foloseşte critica literară. Există scriitori (buni sau răi) care pricep sensul criticii într-o lume suprasaturată de cărţi, şi alţii, din ce în ce mai mulţi, cărora critica literară li se pare o iederă căţărătoare pe edificiile muncii lor.
Luna Park
„De mulţi ani, din momentul în care am fost miniaturizată şi întemniţată în acel loc de joacă pentru copii, mă aflu în căutarea unei muzici care să-mi oglindească speranţele şi spaimele, dorinţele şi părerile de rău. Acum, după atîta amar de vreme, clutch it like a gonk reuşeşte să îmi aducă liniştea.“
„Cea mai importantă recunoaştere de pînă acum“
"Selecţionarea la Shooting Stars reprezintă pentru mine cea mai importantă recunoaştere şi şansă de pînă acum. E un compliment senzaţional faptul că numele meu stă alături de cele ale altor 9 colegi actori din celelalte ţări, sub titulatura de „Cei mai buni actori tineri europeni“."
"Un traducător bun trebuie să trădeze" - interviu cu Edmond BAUDOIN
Romanul lui Mircea Cărtărescu Travesti a fost "tradus" în bandă desenată. "Trădătorul" se numeşte Edmond Baudoin. Volumul, publicat mai întîi în Franţa, a apărut şi în versiune românească, publicat în parteneriat de editurile Humanitas şi Jumătatea Plină.
Open, National Geographic, FLUXUS
„FLUXUS în Germania. 1962-1994“, probabil cea mai importantă expoziţie de artă contemporană din ultimii ani de la noi. La Muzeul Naţional de Artă Contemporană, doar pînă la 31 ianuarie. Cu: Nam June Paik, Joseph Beuys, George Brecht, Henning Christiansen, Robert Filliou, Ben Patterson, Daniel Spoerri, John Cage etc. Luaţi-vă cel puţin jumătate de zi liberă, e o ocazie istorică. (Luiza Vasiliu)
Mai mult verde?
E o culoare la modă. Maşina trebuie să fie verde. Hrana trebuie să fie verde. Energia trebuie să fie verde. În fine, oraşul trebuie să fie verde. De fapt, dacă ar putea, verzii ar anula oraşul cu totul, înlocuindu-l cu păduri – care sînt, fireşte, verzi şi ele. Nu, nu e absurd – unii oameni chiar s-au gîndit la asta.
Nimeni nu scapă
Soţii Longstreet îi invită în apartamentul lor confortabil din Brooklyn pe încă şi mai prosperii soţi Cowan, ca să discute ca între oameni civilizaţi despre cei doi dinţi pierduţi de Longstreet Jr. într-o încăierare cu Cowan Jr., şi, cam ca în Îngerul exterminator al lui Buñuel, toţi patru se trezesc parcă ţintuiţi în acel apartament, incapabili să pună punct conversaţiei şi să se despartă.
În căutarea sufletelor potenţiale
O carte de o aşa frumuseţe stranie n-am mai citit de la Şi Hams şi Regretel (2009) a lui Matei Florian. Comparaţiile dintre cele două cărţi pot părea, de la un punct încolo, forţate, dar, dincolo de stilistica elegantă şi de umorul special, există o premisă relativ asemănătoare.
Scrieri pornografice
Îl ştiţi pe Boris Vian – o figură! Strălucit şi grăbit ca meteoritul. N-a bifat mai mult de 39 de primăveri, iar la momentul „mai ’68“, cînd junimea franceză redescoperea în textele lui motive de extaz, el avea deja 9 ani de postumitate. Gura lumii i-a zis „eternul adolescent“.
Meşterind uceniceşte
Nevindecaţii paseişti nu vor deplînge niciodată îndeajuns dispariţia acelei fabuloase instituţii de transmis prin basme rînduiala Locului, înţelepciunile trecutului, minunăţiile tradiţiei, armonia şi liniştea spirituală de altădată, care erau Bunicii.
Invizibila omniprezentă
În ultima sa carte, care va apărea curînd şi în româneşte, Pamuk face o distincţie între romancierul ingenuu şi cel sentimental, plecînd de la diferenţa (lui Schiller) între poezia „ingenuă“ (spontană) şi cea „sentimentală“ (reflexivă). Pornind de aici, Pamuk face o clasificare cel puţin neaşteptată, a cititorilor.
Muzică din popor
Ce ziceam anul trecut despre viaţa lui Gregg Allman rămîne în mare valabil şi pentru chitaristul Johnny Winter. E vorba de atribute cheie precum America sudistă, băutura/drogurile şi blues rockul abordat ca afacere de familie, alături de frate, în acest caz clăparul scientolog Edgar Winter.
„O nouă abordare a lecturii“
"Pentru cărţile bune, criza nu-i ca burka. Viaţa cărţilor bune, şi a frumosului, în general, nu poate fi arestată de nici un fel de criză. Dar pentru multe publicaţii, o criză ar fi binevenită, gîndindu-ne la asaltul de derizoriu din piaţa de carte. Cine ştie să citească, însă, va dori întotdeauna să cumpere cărţi, indiferent la ce altceva va trebui să renunţe."
Mi-am făcut toate rolurile ca şi cînd ar fi fost principale - interviu cu Clara VODĂ
A jucat în mai toate filmele româneşti ale noului val. Chiar dacă n-a avut încă un rol principal, Clara Vodă e o prezenţă puternică şi charismatică pe ecran. N-ai cum să n-o remarci şi să n-o admiri. Cu siguranţă este una dintre cele mai importante actriţe de cinema de la noi.
Mizerabilii, MHS, Strigătul
Victor Hugo, Mizerabilii (vol. 3, ultimul, Editura Adevărul Holding). La exact 150 de ani de la apariţie, doar cei blînd numiţi neinformaţi pot susţine că e o carte expirată. Ea rezistă – singurul verb acceptabil în faţa eternităţii severe – începînd chiar de la titlul ei, fără de care nu putem judeca ziua de azi şi nici cea de mîine. (Radu Cosaşu)
Goth-lesbo-hacker-supergirl
Mai întîi victimă şi mai apoi teroare a violatorilor, micuţă orfană şi mare hackeriţă, eroina literară şi cinematografică Lisbeth Salander, creată de romancierul (la bază, jurnalistul) suedez Stieg Larsson, reprezintă o contribuţie valabilă atît la cauza emancipării femeilor, cît şi (în aparentă contradicţie) la imaginarul masturbatoriu masculin.
"Buddha adomit" sau arta gravurii în România
În 13 decembrie 2011, la „Galeria” din Bucureşti a avut loc vernisajul artistului plastic Andrei Ciubotaru, despre care Rectorul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Ruxandra Demetrescu, spune că este „urmaşul tînăr al întemeietorilor care au trudit pentru a impune gravura ca disciplină nobilă a artelor frumoase: Theodor Aman, Gabriel Popescu, Simion Luca”.
Despre sclavia sexuală, cu delicateţe
Galeria de fotografie angajată Rue de l’Exposition a ICR Paris expune un fotodocumentar cutremurător: not Natasha de Dana Popa documentează ravagiile traficului de persoane în Republica Moldova, devenită în ultimii ani un Eldorado tragic al sclaviei sexuale.
Toţi oamenii jurnalistului
Din cînd în cînd mă văd nevoit să constat lipsa unor genuri de pe piaţa noastră de carte. Genul non-fiction, spre exemplu, este foarte limitat la noi, iar jurnaliştii, care prin alte părţi publică lungi reportaje, anchete sau biografiile unor personalităţi istorice, politice, culturale etc., la noi lipsesc din librării sau sînt prezenţi fie cu volume de publicistică, fie cu speculaţii pe marginea Revoluţiei.