Omul care a rămas fără povestea vieţii lui

Publicat în Dilema Veche nr. 415 din 26 ianuarie - 1 februarie 2012
Omul care a rămas fără povestea vieţii lui jpeg

Cred că n-a fost sfîrşit de an, din 2002 încoace, în care să nu mă gîndesc la Irina Nicolau. Am cunoscut-o prea puţin, ne-am văzut doar de cîteva ori – cu toate astea, de cîte ori mă gîndesc la oameni esenţiali din viaţa mea, Irina e printre primii. Ştiu sigur că nu mi se întîmplă numai mie, cel mai concis a fost odată Dan C. Mihăilescu, într-un interviu în care, întrebat fiind ce îi place în viaţa noastră culturală, a răspuns: „Irina Nicolau“. Ca să-mi amintesc de Irina, am recitit recent cartea ei „cu două buzunare“: Haide, bre! de-o parte, Talmeş balmeş de etnologie de cealaltă, şi mi-a plăcut ca prima dată.

Talmeş balmeş de etnologie şi multe altele este, înainte de orice, o confesiune. Varianta pe care a ales-o Irina Nicolau, de a-şi comunica în primul rînd îndoielile, mirările şi căutările, ştiutul şi trăitul, este o formulă nemediată, „din mînă“, care dă un montaj deloc întîmplător, după metoda „batistei aruncate înainte“ din Călăuza lui Tarkovski. Scriitoarea e călăuză într-o zonă carbonizată de uitare, prejudecăţi şi reflexe de respingere. Ea porneşte, precum personajul din film, dintr-o încăpere cu un pat de alamă şi o bibliotecă (asumată) pe care aparatul de filmat rămîne vreo două secunde, ca să ajungă la ştiut prin celălalt şi la trăit pe cont propriu. Poveştile, multe şi dureroase, au un fel de patos (căci „apatia strică omenia“) care se desfăşoară cu totul în aplicaţia pe care autoarea o face noii etnologii în cealaltă carte, Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor, care începe unde se termină prima. Pînă la poveştile de dragoste şi moarte din „oala cu ghiveci despre aromâni“, Irina Nicolau dialoghează cu cititorul, îl ia de mînă şi îl pune să-şi facă propria genealogie pentru a ajunge nemijlocit la delicatul subiect pe care îl constituie, după 50 de ani de etnologii false, ţăranul român. Dincolo de teoretizările academice şi stereotipiile de manual, Irina Nicolau schiţează o „etnologie în stare născîndă“ (după o expresie a lui Horia Bernea) care supune subiectul la tot felul de încercări vitale: rîsul, munca, dansul (jocul), salutul, prietenia, kitsch-ul, oraşul, credinţa şi ritul, rezistenţa la viaţa conjugală, relaţia cu obiectele. Rezultatele sînt pe măsura probelor şi depăşesc cu mult subiectul pe care autoarea îl anunţase.

Rar veţi întîlni în cărţile Irinei Nicolau tipologii, taxinomii, clasificări sau conceptualizări, tuturor acestora fiindu-le preferată povestea. Atunci cînd le foloseşte însă, scriitoarea descrie mai ales lumi în care „omul a rămas fără povestea vieţii lui“. Cum îşi petrec Crăciunul ţăranii de la oraş, foştii mahalagii răspîndiţi prin blocuri, funcţionarii diversificaţi la Revoluţie, intelectualii adevăraţi şi cei falşi, aristocraţii, cîţi au mai rămas? Iată categoria funcţionarilor, în obiceiurile cărora se regăsesc multe dintre celelalte categorii: „Avem acum pe funcţionarul de o stea, bugetar amărît, pe cel de două stele, lucrează la o firmă, patronul îl pune să lucreze mult, dar îl plăteşte mai bine, şi funcţionarul de trei stele care «funcţionează» în organisme internaţionale. Acesta din urmă este un ins cosmopolit, mare consumator al formulelor culturale mondializate. Toţi funcţionarii fac brad. Toţi cumpără cadouri. Toţi mănîncă mult. Calitatea mîncării şi a cadourilor diferă. Intensitatea cu care este trăită sărbătoarea este frecvent invers proporţională cu banii cheltuiţi. Funcţionarii nu prea colindă. Poţi spune că nu colindă deloc.“

Dacă există pe undeva amărăciune în cărţile Irinei Nicolau, o iritare cu greu salvată de o stupoare comică în faţa grotescului, aceasta se află în capitolul despre „Cîntarea României“ din Talmeş balmeş... Celor care mai vor să ştie ce a însemnat respectivul festival, autoarea le recomandă un exerciţiu de spălare a creierului: „Dîrla-dîrla, dîrla-dîrla, dîrla-dîrla... Imaginaţi-vă nişte oameni care repetă dîrla-dîrla pînă li se face creierul maioneză.“ Şi totuşi, folosirea culturii populare pentru legitimarea ideologiei comuniste a fost un fenomen la care scriitoarea a asistat nemijlocit. Ca în cazul altor întîmplări, ea poate introduce „ştiutul şi văzutul“. Însă neputinţa de a rezuma vine aici, poate, din prea mult trăit. Despre ce să povesteşti mai întîi? Despre pisica mare şi neagră pe care Ceauşescu o arăta elitelor pentru ca acestea să nu se creadă de neînlocuit, despre folclorul de festival, despre ţăranul care şi-a îngropat tractorul ca să-l dezgroape după ’89, sau despre sacii cu decoraţii şi diplome găsite în toaleta Institutului de Folclor, prin anii ’80? Despre interzicerea exterioară a ritualurilor, sau despre îndepărtarea interioară de semnificaţia lor? O dilemă din care Irina Nicolau iese cu firescul său inenarabil şi cu armele scriitorului adevărat: „Am avut un vis acum cîteva nopţi: se făcea că sună telefonul. Ridic şi o voce îmi spune, aici Sfîntul Augustin. Am izbucnit în rîs. De ce rîzi, de ce nu mă crezi? M-am trezit. Chiar, de ce n-am crezut? Pentru ce mi s-a părut imposibil chiar şi în vis? Prin ’92, într-un interviu publicat în România liberă, familia Ene a prezentat starea deplorabilă în care se găseşte materialul dedicat disecţiilor la Facultatea de Medicină. Din relatare am reţinut că oasele morţilor actuali nu mai sînt bune de nimic. Un os de acum 30 de ani este tare ca piatra, cele de acum ţi se rup în mînă, ai nevoie de cîteva cadavre ca să compui un schelet. Şi atunci se pune întrebarea: cîte suflete trebuie să pui la bătaie ca să faci un suflet care să ştie să recunoască glasul lui Dumnezeu?“ Cred că Irina Nicolau ştia să recunoască glasul cu pricina încă de pe vremea cînd era printre noi.

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Motivul pentru care au culori diferite
În pragul sărbătorilor căutăm cele mai bune arome pentru desertul special pe care vrem să îl pregătim. Iar atunci când mergem la cumpărături nu lipsește de pe listă zaharul vanilat. Ajunși acasă observăm, însă, că am achiziționat zahăr vanilinat.
image
În interiorul „celui mai scump superiaht din lume“, în valoare de 4,2 miliarde de euro. Este acoperit în aur și os de T-rex FOTO
Iahtul este de peste trei ori mai scump decât cel considerat al doilea ca valoare din lume.
image
Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO
Povestea lui Ayako Funatsu, unul dintre expații din țara noastră, reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un străin o poate face României

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic