Scurt, dar aproape mare

Publicat în Dilema Veche nr. 414 din 19 - 25 ianuarie 2012
Scurt, dar aproape mare jpeg

● Mihai Mateiu, Oameni, Casa de pariuri literare, 2011. 

Una din revelaţiile în proză ale anului trecut a fost, pentru mine, americanul Wells Tower (n. 1973), tradus la Editura Curtea Veche (de prozatoarea Ştefania Mihalache) cu volumul de povestiri Să distrugi şi să arzi tot. Cele nouă povestiri ale acelui volum de debut i-au adus lui Wells Tower cronici elogioase în cele mai importante reviste americane, de la cele tip magazin, precum Esquire, la cele exclusiv literare, precum The New York Times Book Review, revista The Village Voice desemnîndu-l cel mai bun tînăr scriitor american al anului 2009. Cu adevărat remarcabil în povestirile lui Wells Tower nu este atît realismul solid, de notaţie minuţioasă, sau arta dialogului, în care întreaga literatură nord-americană excelează, cît subiectele de viaţă complexe, abordate de un prozator care avea, la momentul publicării, numai 30 şi ceva de ani: căsnicii ratate sau la diferenţe mari de vîrstă, relaţii dificile între copii şi părinţi vitregi, bătrîneţea unui bolnav de Alzheimer etc. Povestirile sînt scrise cu mare simţ al observaţiei şi, deşi aparent multe lucruri nu se întîmplă între protagonişti, situaţiile au tensiune şi sînt încărcate de semnificaţiile unor conflicte ascunse ori ale unor existenţe complicate, frustrante, abia sugerate prin detalii, gesturi şi replici răzleţe. Această artă a profunzimii neostentative, a simplităţii şi subtilităţii cu care prozatorul abordează destinele personajelor sale, o are, în bună măsură, şi Mihai Mateiu (n. 1976). Fireşte, păstrînd proporţiile, căci ceea ce la debutantul clujean este, deocamdată, doar schiţă, la debutantul american (care a avut din start avantajul tradiţiei şi al uceniciei în mediul publicistic literar nord-american) este naraţiune întinsă. Este aici mai degrabă o chestiune de încredere şi ambiţie, decît una de suflu narativ. De obicei, debutanţii, chiar şi cei promiţători, sînt limitaţi, însă în cazul lui Mihai Mateiu ai impresia că s-a limitat singur şi că nu şi-a gîndit cartea suficient pentru a se ridica la nivelul propriului talent. Reproşul meu e oarecum meschin, în sensul că ceea ce putea fi un volum extraordinar a rămas „doar“ o carte de povestiri foarte bună. O să mă explic în cele ce urmează; deocamdată, pentru a încheia paralela cu Wells Tower, mai spun că întîmplarea face ca amîndoi să scrie cîte o povestire despre vînătoare şi fiecare să aibă cîte un text în contra direcţiei realiste a volumului: americanul îşi plasează o proză undeva în Evul Mediu, românul – una în ceruri.

Dat fiind că pe Internet mai mulţi cititori ai cărţii s-au pronunţat în aceşti termeni, ţin să atac încă de la început un clişeu şi anume acela privitor la presupusa calitate „cinematografică“ a povestirilor. Nu există aşa ceva! Doar intriga, conflictul (uneori nici măcar acestea) oferă unei proze suficiente calităţi pentru a putea fi transformată în scenariu, în general însă, povestirea şi scenariul sînt două tipuri de scriituri complet diferite. Ceea ce unor cititori li se pare „cinematografic“ este doar efectul scriiturii simple şi clare cu care scriitorul îşi poziţionează şi îşi mişcă personajele în propriul spaţiu/mediu, felul în care include descrierea în naraţiune făcîndu-te „să vezi“ decorul, mişcarea, replicile pe ecranul minţii. Această calitate vizuală, însoţită de absenţa naratorului, nu este apanajul cinematografiei, ci al bunei scriituri. Povestirea „Animal“, spre exemplu, transformată în scenariu (împreună cu un alt scriitor, Rareş Moldovan), nu are nimic „cinematografic“, iar „Film“ este doar un scenariu povestit, nu un scenariu propriu-zis. Altundeva se află calitatea povestirilor lui Mihai Mateiu, mai exact în felul în care scriitura sa clară şi concisă (eficientă fără a epata sau plictisi) îşi atinge efectele cu discreţie şi subtilitate. Cînd foloseam mai sus termenul „neostentativ“ mă refeream la felul în care, deşi subiectul şi intenţiile sînt oarecum la vedere, nimic nu e explicit. Un cititor neatent sau obişnuit ca scriitorul să-i dea mură-n gură nu va vedea tot ce se-ntîmplă în povestiri (oricît de „cinematografice“ ar fi), va rata conflictul (din background) şi semnificaţia secvenţelor narative decupate de scriitor din viaţa personajelor sale şi le va trata, poate, doar ca pe nişte anecdote sau întîmplări. Or, felul în care un prozator se abţine şi alege ce să nu spună pînă la capăt, unde să nu insiste, prezervînd complexitatea sau, după caz, obscuritatea unei tensiuni, asta ţine de instinct întrucît, de cele mai multe ori, o povestire nu este o ghicitoare sau o ecuaţie narativă ce trebuie rezolvată şi înţeleasă. Un puşti este, pentru prima dată, provocat erotic, un microbist surescitat de înfrîngerea echipei favorite ucide din imprudenţă, un jurnalist căsătorit intervievează un bărbat libertin ale cărui convingeri încep să-l obsedeze, un bărbat costumat în Moş Crăciun este bătut pe stradă, un luptător de full contact în meciuri ilegale îşi expune programul de viaţă redus la rutină, doi prieteni inventează un joc pentru drumul pînă la serviciu, un bărbat e tulburat de o vizită la Zoo, cînd întîlneşte privirea unei gorile... În aceste scurte povestiri este interesant tocmai felul în care, acolo unde alţii ar fi continuat, supralicitînd narativ cu explicaţii şi alte divagaţii introspective, Mihai Mateiu abia marchează sau sugerează personalităţile personajelor ori efectele, consecinţele psihologice ale acestor situaţii şi confruntări.

Trei povestiri sînt însă peste media cărţii. În „Bunica murind“, scrisă cu o concizie aproape rece (la antipodul tonului cald şi melancolic al povestirii din 1934 a lui Anton Holban „Bunica se pregăteşte să moară“), doi nepoţi stau la căpătîiul femeii: unul foarte afectat, celălalt foarte sensibil, această diferenţă subtilă – pe unul moartea îl face să sufere, pe celălalt îl marchează – fiind însăşi esenţa textului. În „Vînătorul“ (o proză tăcută şi violentă demnă de Guillermo Arriaga), tatăl îi salvează viaţa fiului într-o partidă de vînătoare de mistreţi, pentru ca, în noaptea următoare, fiul să-şi ia revanşa, iar în „Ixi“ (de departe cea mai bună povestire din carte) doi fraţi, dintre care unul e căsătorit şi are o fetiţă, se întîlnesc într-un restaurant, împreună cu o altă prietenă comună, şi ea însoţită de un băieţel. Se întîmplă atîtea lucruri între personajele acestor foarte scurte povestiri, fără însă ca Mihai Mateiu să pară că le acordă cine ştie ce atenţie narativă, încît frumuseţea lor chiar stă în privirea cititorului şi în capacitatea lui de a înţelege singur sub-textul şi de a „citi“ detaliile. Motiv pentru care nici nu le analizez aici în amănunt.

Cînd spuneam la început că acest volum, altfel foarte bun, nu valorifică, totuşi, la maximum talentul autorului, mă refeream la aceste cîteva povestiri care funcţionează, fără discuţie, şi în forma dată de Mihai Mateiu, dar al căror potenţial putea fi mai bine valorificat narativ. Cele trei povestiri remarcate mai sus (dar şi altele) au doar cîteva pagini, sînt nişte schiţe, cînd ar fi putut fi abordate astfel încît să „crească“ pînă la dimensiunea unor nuvele, speculînd şi mai bine profilurile personajelor, relaţiile dintre ele şi trecutul lor, extinzînd cît mai mult şi marginile, şi profunzimile a ceea ce, altfel, rămîne doar un decupaj relativ minimalist. Am recunoscut deja că reproşul meu ar putea fi puţin meschin, dar trebuia cumva să-mi exprim frustrarea personală legată de faptul că Mihai Mateiu trece prea uşor şi rezolvă prea repede nişte subiecte/situaţii din care ar fi putut scoate mai mult, şi că volumul este prea scurt, se termină prea repede. Dintr-un interviu postat pe site-ul editurii aflu că Mihai Mateiu a scris/scrie un roman de care nu e pe deplin mulţumit. Mai bine şi-ar schimba puţin perspectiva asupra povestirilor, le-ar da un suflu mai mare şi ar avea mai multe pretenţii de la ele; altfel spus: mai bine ar gîndi big genul scurt. Cu talentul său, n-are nevoie de roman. 

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.