„Cioran, acest vandal din Carpaţi”
- interviu cu Roland JACCARD -
Este unul dintre cei mai provocatori eseişti francezi ai ultimelor decenii. Prieten apropiat al lui Cioran, nihilist declarat, inamic al locurilor comune, Roland Jaccard (n. 1941) şi-a obişnuit cititorii cu judecăţi tranşante exprimate într-un stil strălucitor. A publicat următoarele volume (selectiv): Écrits irréguliers (1969), Ce que Melanie Klein a vraiment dit (1974), L’Exil intérieur: schizoïdie et civilisation (1975), Louise Brooks: portrait dăune anti-star (1977), Les Chemins de la désillusion (1979), Dictionnaire du parfait cynique (1982), La Folie (1983), L’Îme est un vaste pays (1983), Des femmes disparaissent (1985), Sugar babies (1986), L’Ombre d’une frange (1987), La Tentation nihiliste (1989), Flirt en hiver (1991), Freud, jugements et témoignages (1993), Le Rire du diable (1994), Le Cimetière de la morale (1995), Topologie du pessimisme (1997), LăEnquête de Wittgenstein (1998), Un climatiseur en enfer (2001), Cioran et compagnie (2004), Sexe et sarcasmes (2009). Mai multe pe www.rolandjaccard.com.
Cum aţi ajuns să-l cunoaşteţi pe Cioran?
La Lausanne, în anii ’60, l-am descoperit pe Cioran cu bucuria pe care o poate simţi cineva cînd întîlneşte un complice. Îmi plăcuseră Lao Tzi, Seneca, Montaigne, Chamfort şi Nietzsche. Ştiam că îmi va plăcea şi Cioran. Nu ştiam, bineînţeles, că într-o zi va deveni şi prietenul meu, la fel ca François Bott şi Gabriel Matzneff, foarte apropiaţi şi ei de Cioran. Cu cel dintîi am lucrat la Le Monde, cu cel de-al doilea am agăţat fete în piscinele pariziene. Cioran, acest vandal din Carpaţi, era un zeu pentru noi. L-am întîlnit cu prilejul unei cărţi despre Otto Weininger. Îmi aprecia cultura vieneză (mama era austriacă). Era cel mai prevenitor şi mai nostim prieten pe care l-am avut vreodată.
Care este interpretarea pe care o daţi operei lui Cioran?
Mă feresc cît pot să-l interpretez pe Cioran. Îl citesc ca şi cum aş sta la taifas cu un vechi amic.
Ce aspecte ale operei lui Cioran v-au atras atenţia la o primă lectură şi pe care dintre acestea continuaţi să le consideraţi importante?
Variaţiile pe temele „Better Never To Have Been“ şi „The Harm of Coming Into Existence“. Conştiinţa ca blestem.
Ce scriitor din secolul al XX-lea ar putea fi comparat cu Cioran în ceea ce priveşte temele de reflecţie şi stilul?
Thomas Bernhard şi, paradoxal, Sigmund Freud.
Consideraţi justă opinia exegeţilor care-l consideră pe Cioran principalul continuator al lui Nietzsche în secolul al XX-lea?
Evident.
Care este în prezent receptarea operei lui Cioran în Franţa?
A devenit un clasic al disperării. Dat fiind că ideea de progres s-a năruit, numai Cioran a mai rămas, ca să ne amuze cu umorul său macabru. Autorul ideal pentru acei unhappy few. Şi maestru fără seamăn al stilului. Pe scurt, ce e mai rău n-a venit încă pentru el – vreau să spun apoteoza lui.
a consemnat Ciprian VĂLCAN
traducere din limba franceză de Cornelia DUMITRU
