Un veac de posteritate

Publicat în Dilema Veche nr. 416 din 2-8 februarie 2012
Un veac de posteritate jpeg

Enumeram aici săptămîna trecută vîrstele exegezei caragialiene de la Maiorescu, Gherea, Şerban Cioculescu şi Florin Manolescu, pînă la Ioana Pârvulescu, Gelu Negrea şi Bogdan Bădulescu. 

Practic, într-un veac de posteritate, Caragiale a fost trecut prin toate grilele criticii şi istoriei literare, sucit şi răsucit printre cele mai surprinzătoare antinomii. Opera i-a fost strecurată prin filtrele sociologismului vulgar şi ale psihanalizei, prin structuralism, tematism, semiotică, etnopsihologie şi teoriile receptării, prin filozofie, logică şi teoria jocurilor, cu afilieri nu doar la clasicism, realism, naturalism, dar şi la expresionism şi existenţialism. Năvoadele comparatismului s-au extins de la Plaut, Aristofan, commedia dell’arte şi Molière, pînă la Gogol, Cehov şi teatrul absurdului, cu bogate, fireşti alipiri la teatrul bulevardier parizian (Scribe, Labiche, Sardou, Courteline), dar şi cu uluitoare asocieri de genul Socrate şi Heidegger, altminteri fertile exegetic. Din epigon al vodevilului dominat de „le mari cocu“, părintele lui Mitică, ahotnicul de „soitari“, a devenit unul dintre precursorii lui Eugène Ionesco şi Adamov. I s-au accentuat cînd comicul, cînd tragicul, cînd teatrul, cînd nuvelele, cînd gazetăria plus Momentele, cînd biografia, fie „abisal“, fie din perspectivă sociologică. S-a bătut monedă pe comicul pur, pe farsă, grotesc, marionetism sau carnavalesc (cu sau fără Bahtin), ori, dimpotrivă, i s-au decopertat straturi de „demonism“, fascinaţia cruzimii, cultul ambiguităţii, pulsiuni naturaliste, de sarcasm dictatorial şi cinism agresiv.

Dată fiindu-i dualitatea fiinţei (un sentimental iute la emoţie, dar atlet al epicureismului şi histrionismului) şi meandrele biografiei, pendulul receptării a oscilat constant între extreme. Unii au văzut cu precădere satiricul atoatedevorator, citindu-l inclusiv în cheia delictului de leznaţiune. Ca urmare, alţii au trecut cu totul în „tabăra“ Năpastei şi a nuvelisticii cu inserturi de fabulos, ambiguitate şi visceralitate patologică. I s-au exaltat rînd pe rînd indiferenţa la natură, misoginia şi puseurile „puericide“, egoismul, vanitatea, sociabilitatea extremă, generozitatea, vulgaritatea, versatilitatea, arghirofilia, altruismul şi amfitrionismul, cabotinismul, cameleonismul politic, plezirismul, ipohondria, zeflemismul, carierismul şi obsesia nenorocului, lipsa de scrupule, complexele de inferioritate, bufonescul, patima corozivului, dar şi sfîntul levantinism, relativismul (sarcastic sau bonom), nepăsarea de nabab senzual, „preţuitor al colaţiunii, al băuturii şi taifasului cu tabiet“, cum îl rezuma Şerban Cioculescu.

Inclusiv teatral şi cinematografic, pendulul şi-a făcut integral balansul de la edenic la infernal. Adică de la perfecta clasicitate „de manual“ a viziunii (tip) Sică Alexandrescu, la sulfuroasa postmodernitate, de bolgie dantescă, a lumii valahe ca ospiciu, sălbăticie şi deriziune asasină din De ce trag clopotele, Mitică?, filmul cu sinuoasă istorie, fetişizat sau contestat cu egală determinare, al lui Lucian Pintilie. Fiecare dintre cele două extreme avîndu-şi pandantul său exegetic: Mihail Ralea şi N. Steinhardt în primul caz, Mircea Iorgulescu, în celălalt.

De-o parte cuminţenia burgheză a unei lumi definitiv înrămate în siajul idilic-adulterin al vodevilismului cu ştaif hedonist, unde totul e permis în spatele aparenţelor onorabile, graţie prostiei bine trucate şi autoamăgirii cu parapon. De cealaltă parte, ţipătul expresionist al unei lumi de iarmaroc moral, sîngeros la rigoare, amestec de violenţă maniacală, vitalitate morbidă, logoree torenţială şi agresivitate devorantă – pe scurt: o umanitate în plină derivă a cruzimii hohotitoare.

Acuma, trebuie să recunoaştem că extremismul, care şochează şi scandalizează în primă instanţă, nu prinde rău în posteritatea oricărei opere clasice. În fapt, marile provocări estetice schimbă apa din acvariul receptării, determină schimbări de paradigmă, fecundează spiritul polemic, fertilizează exegeza. Ce-i drept, în plan scenic violenta ciocnire dintre cele două viziuni n-a prea reuşit să stimuleze în chip esenţial fantezia regizorală. Chiar cînd am avut de-a face cu montările memorabile ale unor personalităţi precum Liviu Ciulei, Lucian Giurchescu, Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija, Alexandru Tocilescu, Silviu Purcărete, Tompa Gábor, Dominic Dembinski, Mircea Cornişteanu, lumea comediei caragialiene a rămas cuminte între maluri. De bună seamă că, între Iancu Brezeanu, idealul Cetăţeanului turmentat pentru Caragiale, şi Costache Antoniu, legătura va fi fost una de continuitate. Asta în vreme ce compararea lor cu hipernăstruşnicia sa Dorina Chiriac, din montarea lui Alexandru Dabija de la Teatrul de Comedie, 2011, demonstrează fără drept de apel că s-au petrecut niscai mutaţii apte să redimensioneze orizontul de aşteptare. 

Dar, una peste alta, spectatorul român nu a trăit, slavă Domnului, nimic din ce le-a fost dat englezilor să suporte de pe urma otrăvirilor sistematice ale pieselor lui Shakespeare. La urma urmei, conservatorii din(tre) noi nu au a se plînge că teatrul lui Caragiale a fost raliat modei stupid-iconoclaste care-i vrea pe Othello musai alb, pe Hamlet homosexual sau incestuos etc. Încă nu l-am văzut pe Farfuridi amantul lui Brînzovenescu, pe Titircă posedîndu-l sadomaso pe Spiridon, ori pe Miţa şi Didina în relaţie lesbiană... Deşi, puşchea pe limbă, încă nu-i timpul pierdut...

Unde s-ar mai putea ajunge, regizoral vorbind, şi ce s-ar mai putea spune cu totul nou din unghi exegetic? Nu e consult să dai liber primului impuls şi să decretezi: nimic. Mai cuminte e să observi că ar fi timpul unei bune, demonstrative şi educative întoarceri la clasicitate. Nu întîmplător, cred, în cea mai recentă valorizare istorico-literară a lumii caragialiene – Istoria critică... a lui Nicolae Manolescu – se pledează, salutar, zic eu, tocmai împotriva modernizărilor (actualizărilor) forţate. „Un pionier în materie – scrie Manolescu – a fost Eugène Ionesco. Revendicîndu-se din Caragiale, a crezut că-l poate face la rîndul lui pe Caragiale să se revendice, paradoxal, din propriul său teatru absurd. Aproape toate montările din deceniile care au urmat au mers pe mîna lui Ionesco, cel care a descris personajele caragialiene ca pe nişte oribile păpuşi de ceară, măşti groteşti, făpturi rigide, imbecile şi feroce. Mai mult: postpsihologismul dramelor ionesciene a devenit perspectiva în care comediile lui Caragiale au fost mai mereu citite de către regizori. Critica n-a lipsit nici ea de la acest spectacol al metamorfozei lui Caragiale. Într-un studiu al lui B. Elvin, Caragiale era scos din seria Labiche-Scribe spre a fi introdus în seria Max Frisch-Dürrenmatt (...) Toată această tencuială stridentă trebuie înlăturată, dacă vrem să regăsim zidăria originară (...). Vom avea surpriza să constatăm că, neactualizat forţat, Caragiale nu pierde din actualitate. Socotit ca un clasic, ni se va părea cu atît mai reconfortant. N-are absolut nici o nevoie de o falsă modernitate.“

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Oare chiar ne-am întors de la Athos?, Humanitas, 2011.

952 15 1 jpeg
Tăcerea capodoperei și foșnetul vieții
Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.
952 16 Pdac jpg
Cartea-junglă
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.
952 17 foto Oana Monica Nae jpg
Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Venus Actrița
„Fur” este un spectacol despre relația de putere dintre bărbați și femei în mediul artistic și are la bază un roman, „Venus im Pelz” (1870), al scriitorului austriac Leopold Ritter von Sacher-Masoch,
Coperta Muzeul jpg
Carte nouă la Charmides: „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea
Vă prezentăm un fragment din „Muzeul convorbirilor întrerupte” de Anda Docea, volum de versuri publicat de curînd la Editura Charmides.
p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.