Stînga franceză ţine cu piraţii

Franţa e ţara cu cea mai aspră legislaţie împotriva pirateriei prin Internet. În Europa este deopotrivă invidiată şi criticată pentru dispoziţiile legii HADOPI, o lege care permite sancţionarea contravenţională şi chiar deconectarea pentru o perioadă determinată a utilizatorilor care descarcă ilegal fişiere de pe Internet. După luni întregi de documentare, numeroase dezbateri publice şi parlamentare, după proceduri anevoioase în Legislativ, legea a trecut. Legea face în continuare obiectul unor dispute aprinse: e vorba de dreptul (celor mulţi) la acces nelimitat la Internet vs dreptul (celor mai puţini) de a-şi proteja operele create. În Franţa, industriile creative pun în mişcare în jur de 7 miliarde de euro; se pare că mai mult de jumătate din această sumă este „confiscată“ prin descărcarea şi utilizarea ilegală (fără plata drepturilor aferente) a fişierelor. Pe de altă parte, bunurile culturale sînt făcute ca să circule – toate politicile culturale ale Franţei, inspirate de „exception culturelle“, merg către această direcţie; „partajarea“ pe Internet – spun cei care copiază ilegal fişiere cu filme, cărţi şi muzică – ar fi un act de democraţie (libertate) culturală.

Obiectivul stabilit de iniţiatorul legii, Denis Olivennes, este „să facem măcar un pic mai dificilă munca celor care descarcă ilegal fişiere protejate de legea drepturilor de autor; astfel, vrem să favorizăm dezvoltarea unei oferte legale“. Principiul este simplu, cel puţin în teorie: la prima descărcare a unui fişier protejat de legea drepturilor de autor, utilizatorul este avertizat printr-un mesaj electronic; la a doua operaţiune frauduloasă i se trimite o scrisoare recomandată; în fine, recidiva este pedepsită – în urma unei decizii a tribunalului – prin deconectarea temporară de la Internet (o „listă neagră“ a persoanelor suspecte, actualizată în permanenţă, îi împiedică pe utilizatori să-şi schimbe, pur şi simplu, IP-ul, pentru a li se pierde urma; însă s-a demonstrat că, de fapt, e imposibil din punct de vedere tehnic să se aplice această dispoziţie). Legea îi obligă, de asemenea, pe utilizatorii şi providerii WiFi să permită acces doar pe site-urile „curate“ şi responsabilizează fiecare titular de Internet pentru toate operaţiunile realizate prin conexiune, aşa că scuza cu „am wireless, poate că altcineva s-a conectat prin contul meu şi a descărcat...“ nu ţine: responsabilitatea e a utilizatorului. Mai mult decît atît, utilizatorii de conexiune fără fir sînt obligaţi să-şi instaleze pe cheltuiala lor programe de filtrare a datelor. O autoritate publică independentă veghează la aplicarea sancţiunilor. Costurile de aplicare ale acestei legi sînt estimate de guvern la 6,7 milioane de euro (însă companiile care furnizează acces la Internet spun că ar avea cheltuieli mult mai mari, de ordinul zecilor de milioane).

Ce efecte a produs pînă acum această lege? Pînă la sfîrşitul anului trecut, instituţia de supraveghere a transmis 650.000 de avertismente electronice şi vreo 40.000 de scrisori recomandate. În jur de 60 de dosare ar fi în curs de instrumentare – e vorba de acei utilizatori care au continuat să descarce ilegal fişiere, chiar şi după al doilea avertisment. Doar unul singur ar avea şanse să se încheie cu sancţiuni administrative. Conform unei anchete realizate de un institut de cercetare pentru La tribune, 53% dintre cei care descărcau, în mod obişnuit, ilegal o fac acum mai rar sau deloc. Oarecare efecte produce – însă e mai mult frică decît eficienţă – spun criticii legii. Căci numărul descărcărilor ilegale a rămas, una peste alta, cam acelaşi. Banii pentru aplicarea legii s-au dus.

Recent, candidatul stîngii François Hollande a redeschis controversa cu privire la această lege. El a declarat, în urmă cu două săptămîni, că ar dori să abroge aceste norme. A vrut să-şi consolideze poziţia printre tinerii care nu au bani să-şi cumpere discurile, filmele şi cărţile pe care şi le doresc? I-a nimerit, căci mai ales ei sînt cei vizaţi de urmările legii. Şi sînt destul de numeroşi. Însă cu această afirmaţie sigur n-o să fie mai simpatic în ochii creatorilor, care vor să-şi protejeze drepurile de autor. Ei sînt mai puţini. Aşa că mai bine ţine cu piraţii.