După cinci luni petrecute în Catalunya la universitatea din Lleida, naiv să fii, şi să nu vezi că o specie aparte de studenţi se plimbă relaxaţi pe holuri. Sînt cei mai îndrăciţi în ale coafurilor rasta şi piercing-uri, cei mai zgomotoşi şi cei mai fericiţi, dornici să lege prietenii rapide, de tipul Coca Cola light, adică fără efect de durată. Ei sînt studenţii Peter Pan, au fanteziile lor şi un statut aparte, dar adevărul e că, după ce petrecerea va lua sfîrşit, vor fi deja jumătate restanţieri, un sfert aproape dependenţi de droguri şi un sfert nostalgici pe viaţă. Restul se vor întoarce sănătoşi acasă şi vor fi aspru judecaţi că nu s-au distrat, iar poveştile lor vor fi luate drept frustrări.Totul începe cu un pic de teamăCum aş putea să încep exorcizarea de amintiri, primul semn al dorinţei de a uita, cu altcineva decît tine, Antonella. Aveai 19 ani cînd ne-am cunoscut, veniseşi cu părinţii pe vapor tocmai din Italia şi încă mai fumai pe ascuns. Iubitul tău, de la 15 ani, rămăsese în Roma, la studii serioase de economie, cu jurămînt să îţi dea bip din jumătate în jumătate de oră, vreme de cinci luni. Îţi plăcea să mergi la biserica de pe Calle Major, în fiecare duminică, şi să ne ţii apoi mici predici de morală, pe care le acceptam, cu nasul în farfurie şi cu mare efort să nu îţi rîdem în faţă. Dar cum puteai să spui, Antonella, că fecioria din frică de Dumnezeu e mai curată decît iubirea din voinţa inimii tale?Arianna, tu veniseşi pe acelaşi vapor, însă mai mult ca să fugi de o dezamăgire în dragoste, de parcă Spania ar fi o mănăstire unde îţi ascunzi eşecurile de ochii lumii. Mereu răcită, indispusă şi cu frica ta inexplicabilă de negri, pe care îi "cunoşteai" din copilăria în Torino, unde pentru toţi imigranţii obraznici "numai poliţia şi statul sînt vinovate pentru că nu ştiu să-i controleze". Dar parcă stabilisem că pe pămînt sînt şi bune, şi rele, că poate chiar nici nu există bun şi rău, ci doar plute în derivă între aceste două insule imaginare.Şi apoi, să fie oare chiar teama ce îţi inspirau afro-americanii de doi metri, înţepeniţi în zilele de sîmbătă şi duminică, pe Calle Major, vînzînd baloane colorate în formă de inimă, curele şi poşete imitaţie Louis Vuitton, CD-uri piratate şi eşarfe? Mie mi se păreau blînzi şi doar ameţiţi de foame, la prînz. Nu crezi că Africa e prea aproape, la doi paşi, ca să mai impui în faţa lor o politică a izolării?Uite, Francesca a putut să fie prietenă cu toată lumea şi cu nimeni, să studieze ştiinţe politice fără să poată spune exact ce este ONU şi UNICEF, pentru că mai ales o va interesa, cu siguranţă, să activeze în "căpuşe", pentru organizaţii non-guvernamentale. A copiat la un examen - ce altceva putea face după mai bine de patru luni de petreceri şi călătorii? - şi acum organizează un grup de iniţiativă prin care să îl convingă pe profesor că nu e corect să repete examenul în septembrie, "sîntem aici cu bursă, sîntem erasmuşi, trebuie, trebuie să luăm examenele". Dar oare ce va spune profesorul, plictisit de aceeaşi poveste? În fiecare an italienii fac cîte un grup de iniţiativă, cînd deja iniţiativa e inutilă.Se caută mereu cîte un vinovatPoate că vinovat nu e nimeni altul decît mexicanul Nestor, cu ochii de absint, organizator de fiestas şi coagulator de găşti, un dandy perfect şi un viitor strălucit avocat în apărarea misoginismului. Sau poate şi mai vinovat pentru notele dezastruoase ale multor fete de aici e polonezul Derek, cu nenorocitele sale cămăşi în stil jamaican, care au generat confuzie colectivă şi hipnoză estivală: chiar şi cînd afară crăpau pietrele de frig, podeaua părea o plajă, iar petrecerile se învîrteau în jurul aceleiaşi sticle de vodka, folosită apoi pentru un cunoscut joc american, "de-a pupatul".Au fost însă şi unii care au dus crucea pînă la capăt. Aşa turbat cum erai de "ciocolata" încălzită la brichetă, amestecată în tutun şi apoi învîrtită în foiţa de ţigară, ca pe marijuana sau oricare altă buruiană, Francesco, tot ai reuşit să ajungi la examenul de estetică. Aveai o privire speriată atunci, parcă erai un elev de gimnaziu scos la tablă, doar în şosete. Ai avut însă mare curaj şi ai participat, aşa că, orice s-ar întîmpla, nu eşti un loser. De ce să nu recunoaştem, profesoara ne-a permis să scriem în catalană, spaniolă, engleză, franceză sau italiană, ce puteai cere mai mult decît inspiraţie şi curaj să îl compari pe Pascal Bruckner cu Manzoni, faimos pentru a sa cutie maro, "producţie mai 1971", a se conserva spre gloria scatologiei în artă...Profeţiile lui Zygmunt BaumanGiovanni, tu ai ales să rămîi panicat acasă şi să dormi, sperînd că examenele vor fi trecut a doua zi. Cum aş putea să te uit tocmai pe tine, şi mai ales gluma ta din primele zile aici, cînd alergam toţi, de dimineaţă pînă seara, să ne găsim cîte un apartament pe care să-l numim "acasă", pentru jumătate de an sau şi mai mult. "Alo? Aveţi un apartament cu cinci camere... Da, da, sîntem cinci studenţi, patru italieni şi o fată din România... Aaa, nu închiriaţi nimic pentru români? La revedere!" Puseseşi receptorul în furcă şi aşteptai să îţi arăt ce înseamnă rîsu’-plînsu’.Ne-am întors însă fiecare la Hostel Mundial şi - aşa cum bine avea să decidă Viviana, în înţelepciunea ei de 25 de primăveri, că în lumea asta "fiecare e pentru el!" - ne-am despărţit în speranţa că vom avea mai mult noroc aşa. Ce bucuros ar fi fost să ne vadă Bauman, profetul postmodernismului, aşa lipsiţi de solidaritate şi dezbinaţi de un egoism precoce! Şi chiar că am avut mai mult noroc aşa.De ce se fac economii în zona selectă a oraşuluiAflă, Giovanni, că acum locuiesc în Zona Alta a oraşului. Chiar pe strada Doctor Fleming, o zonă selectă - cum s-ar spune -, pentru că totul e din marmură pe aici şi totodată e singurul loc din oraş unde se vînd la parter blănuri de mii de euro, chiar şi pantofi de golf.Ce contează că vecinii de la etajul şase, nişte inofensivi studenţi îndopaţi de ierburi şi coca, bat cu mătura în tavanul lor ca să înţeleagă podeaua noastră, ce contează că se fac economii drastice la gaz, pînă într-acolo încît colegele de apartament poartă fular prin casă, încălzindu-se cu visul cumpărăturilor din sezonul de reduceri. E doar perioada în care toate suferinţele se răscumpără şi toţi poartă în ochi un zîmbet de parcă ar fi inhalat opiu, ce contează, la urma urmei, micile contradicţii, atîta vreme cît ne înconjoară, din toate părţile, marmura? Tu, Alexandru, trebuie să fi luat nişte substanţe foarte halucinogene de vreme ce îţi plăcea să te faci de rîs cu bună ştiinţă. Veniseşi din Arad în Lleida, probabil cu autocarul Atlassib, acum trei ani, şi îmi vorbeai deja în englezeşte, pe holuri, la universitate. Nici pînă azi nu mi-ai răspuns unde se întîlnesc românii din Lleida, la biserica de lîngă staţia de tren sau în restaurantul românesc? Unde se întîlnesc, pentru că trebuie să se întîlnească şi în altă parte decît în Carrefour, sîmbătă de sîmbătă, în faţa standului cu produse din România, adică zacuscă şi fasole, dar nu de orice fel, ci, din tot supermarketul, cele mai scumpe.Despre românii de aici însă, cel mai bine putea vorbi profesorul Lladonosa, cu felul său ciudat de a ne sprijini, făcîndu-ne lobby şi reclamă în toate părţile, adică punînd cîrje unor studenţi care deja alergau. Neapărat, înainte să plec, trebuie să îi spun ce cred despre Catalunya şi catalani. Dar oare chiar contează părerea mea? De ce nu ar putea să îşi asume dorinţa de a se rupe de mama Spanie, din motive economice, sătui să ţină în picioare regiuni sărace, fără să se intereseze de cum percep străinii un aşa egoism? Moda autonomiei te-a energizat pînă şi pe tine, Attila. Visai cu glas tare la o Transilvanie de capul ei, însă cu legi ungureşti, dar uite că nu ne-am învrăjbit şi am reuşit să împărţim o carte, pe aceeaşi bancă, la orele de spaniolă. Ironiile însă ca săgeţile zburau între noi... Atît ne rămîne, de fapt, să facem mici ironii cînd nu ştim ce să răspundem la gafele celorlalţi. Pe tine, Orçun, ştiu că o să te uimească mereu întrebarea "şi voi cum sărbătoriţi Crăciunul în Turcia?". Ai plecat la timp, înainte să devii, ca Aral, "turcul". "Şi zici că vine şi turcul la petrecere?", "A, uite, a venit turcul. Salam Alecum!"...Bursele Socrates / Erasmus vor rămîne probabil pentru mulţi drept cel mai grozav lucru din viaţa lor. Se spune că mereu pun mîna pe banii ăştia studenţii cei mai aprigi, arcaşi de meserie la panoul cu 10, însă odată plecaţi de acasă, mulţi se urcă în barca lui Peter Pan şi nici că mai vor să coboare.Educaţie europeanăProgramul european Erasmus a fost înfiinţat la 15 iunie 1987, în scopul schimburilor de studenţi, dar şi de profesori, între instituţii de învăţămînt superior din Uniunea Europeană. De altfel, însăşi denumirea sa este lămuritoare: ea nu reprezintă doar numele lui Erasmus din Rotterdam, al unei faimoase şcoli medievale, ci şi, în acelaşi timp, acronimul titlului "European Community Action Scheme for the Mobility of University Students". În fiecare an, mai mult de 150 000 de studioşi beneficiază de programele sale. Începînd cu anul academic 1995/96, Erasmus a fost încorporat ca secţiune distinctă în programul european Socrates, iniţiat la 14 martie 1995 şi propunîndu-şi asigurarea unui învăţămînt european la toate nivelurile. Socrates a cuprins, pînă în anul 2000, pe lîngă Erasmus, şi alte secţiuni: Comenius - destinat cooperării în învăţămîntul preuniversitar, prin parteneriate între şcoli şi universităţi, prin perfecţionarea pregătirii profesorilor, prin educarea copiilor din familii de lucrători migranţi, romi; Lingua - privind proiectele educaţionale pentru învăţarea limbilor străine; Euridice - pentru schimbul şi colectarea informaţiilor despre sistemele şi politicile educaţionale. Din anul 2000, pînă în 2006, etapa Socrates II a adăugat şi alte programe, printre care: Grundtvig - educaţia pentru adulţi şi Minerva - învăţămîntul deschis şi la distanţă / tehnologii de informare şi comunicare.În 2007, şi pînă în 2013, Lifelong Learning le-a înlocuit pe cele existente pînă în 2006. Acesta cuprinde patru programe privind educaţia şcolară (Comenius), învăţămîntul universitar (Erasmus), cel profesional (Leonardo da Vinci), educaţia adulţilor (Grundtvig), şi un program Jean Monnet axat pe Integrare europeană şi pe sprijinirea instituţiilor importante din domeniu. Bugetul Lifelong Learning va fi de 6970 milioane de euro pe întreaga perioadă. Scopul său este de a contribui la dezvoltarea comunităţii europene ca o societate a cunoaşterii avansate, cu o dezvoltare economică susţinută, mai multe locuri de muncă şi o mai mare coeziune socială.Folosind Erasmus, studenţii din Europa pot studia într-o instituţie parteneră într-una din ţările Uniunii. Li se oferă sprijin financiar, timp de 3-12 luni, o singură dată în viaţă. Studiile sînt recunoscute la întoarcerea în ţară pe baza Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS). (I. P.)