- la o şuetă cu Gheorghe FLORESCU -

Născut în 1944 în timpul bombardamentelor, Gheorghe Florescu a avut primul contact cu cafeaua la vîrsta de şapte ani. În Dudeştiul copilăriei a întîlnit un armean, chiriaşul naşului său, care prăjea cafea. În memoriile sale, Confesiunile unui cafegiu, Gheorghe Florescu povesteşte evenimentele care i-au marcat existenţa şi l-au ajutat să meargă mai departe pe drumul cafelei. În martie 1971, prelua de la mentorul său, cafegiul armean Avedis Carabelaian, magazinul de cafea şi dulciuri din Bulevardul Hristo Botev, nr 10. Şase ani mai tîrziu, în martie 1977, în urma cutremurului, clădirea la parterul căreia se afla magazinul de cafea se prăbuşeşte. Gheorghe Florescu a avut un înger păzitor în acest moment de cumpănă, dar şi în alte momente grele ale vieţii sale. Spiritul mentorului se află în continuare alături de familia Florescu, în magazinul din str. Radu Cristian, nr. 6.

Pentru Gheorghe Florescu era imposibil de imaginat un magazin de cafea care să funcţioneze altfel decît după dorinţa lui Avedis Carabelaian. „Unicului templu al cafelei din Bucureşti, poate unicul templu de asemenea anvergură din Europa Centrală, poate chiar şi din Europa“, după cum îl descrie în confesiunile sale, nu-i putea lipsi maşina de prăjit plasată la vedere, în faţa clienţilor, precum şi soiurile de cafea prezentate în aşa fel publicului, încît să-i fie respectat dreptul la informare şi la alegere. Îl întreb ce este unic în magazinul său, şi Gheorghe Florescu îmi spune: „Acest magazin a reuşit să aducă cele mai renumite cafele din lume: Jamaica Blue Mountain, Geisha, Esmeralda Panama, Sfînta Elena, Nepal şi alte cafele, toate cele mai rare şi cele mai bune din lume. O altă problemă o reprezintă discuţia mea cu fiecare client în parte, de asemenea manieră încît să aflu ce gusturi are, totul conform învăţăturilor moştenite de la mentorul meu. Personalităţi marcante ale vieţii noastre culturale, politice şi medicale revin la matcă. Spunea Iorga «omul trăieşte sub vremuri», dar acum oamenii îşi pot face destinul aşa cum cum doresc, dacă gîndesc. Or, nu poţi gîndi bine dacă nu bei o cafea foarte bună. Cafeaua este precum cîinele ciobanului care adună oile: îţi adună gîndurile bune şi le alungă pe cele rele“.

În memoriile sale găsim mărturii despre lumea de odinioară, dar şi îndoieli privind modul curios în care alţii consideră că este bine să pregăteşti cafeaua: „Punîndu-mă în slujba acestui mare spirit [al lui Avedis Carabelaian], am purces la drum prin Capitală să văd ce se mai întîmplă în materie de servire cu cafea. Am descoperit cîţiva comercianţi care deţin fabrici proprii de prăjire a cafelei în zona limitrofă a Capitalei, însă nu au nici cea mai mică ştiinţă în domeniu. Lucrul cel mai grav este că ei pregătesc cafea fără cofeină folosind cele mai proaste cafele din soiul Robusta. Se pune o întrebare firească: de ce se foloseşte tocmai această cafea, care are cel mai mare conţinut de cofeină şi este cea mai puţin aromată dintre toate cafelele existente pe plan mondial?“. L-am întrebat pe Gheorghe Florescu despre toate aceste soiuri de cafea mai puţin cunoscute de publicul larg. În primul rînd, în magazinul lui nu se serveşte decît cafea Arabica, cea aromată cu mai puţină cafeină, iar alte firme comercializează cafea Robusta – neagră, tare şi fără aromă. O lecţie importantă pentru consumatori: dacă totuşi îşi doresc să consume o cafea cu arome adăugate, Gheorghe Florescu îi sfătuieşte să folosească un baton de vanilie natural.

Cum bea maestrul cafegiu cafeaua? Aşa cum vă puteaţi aştepta, cafeaua trebuie să fie neagră şi fără lapte. Este împotriva laptelui în cafea. Discuţia a plecat de la dorinţa noastră comună de a afla ce cafea beau dilematicii, deoarece cele mai bune idei ne vin cînd degustăm cafeaua potrivit gustului nostru. Fie că ne aflăm în faţa biroului sau pe terasă, în grădină sau în oraş, singuri sau cu prietenii, cafeaua este mereu o sursă nesecată de gînduri şi idei. Scriitorii de altădată se întîlneau să bea o cafea la Capşa şi-şi notau pe şerveţele ideile acelor clipe de răsfăţ şi comunicare. În cazul în care dilematicii ajung să se confrunte cu idei controversate, Gheorghe Florescu este dispus oricînd să le sară în ajutor cu o ceşcuţă de cafea.

Aşadar, ne-am aşezat spontan la o cafea să vedem ce dileme se pot rezolva sau ce idei se nasc. În scurt timp, nu mai eram singuri pe terasă. Ni s-au alăturat nişte clienţi care, la început, îşi sorbeau cafeaua în linişte, dar, pe măsură ce aceasta îşi făcea efectul, au intrat şi ei în joc. Ne spune Gheorghe Florescu: „Cînd ai o dilemă, creezi o problemă. Sigur că ne-am gîndit cu toţii dacă nu este cazul să inventăm unităţi de măsură pentru aceste, să le zicem, sentimente sau acţiuni. De exemplu: cu ce se poate măsura credinţa? Cu becalul, George Becali este un om foarte credincios, şi atunci cîţi becali are credinţa patriarhului? 20 de becali. Dar credinţa Papei de la Roma? 100 de becali. Asta e credinţa românească. Dar inteligenţa politică cu ce se măsoară? Cu evangelonul. De la marele om politic Marean Vanghelie. Şi atunci sigur ne gîndim cum putem să ne ridicăm noi la acest nivel de inteligenţă formidabilă? Pentru că Vanghelie are deja aproape 10 ani de cînd este primar! Va face un veceu public în sectorul lui? Ştie el dacă este vreun veceu public autentic, real în Cişmigiu?“.

Ţin să menţionez că, urmare a conversaţiilor noastre din trecut, dar şi în virtutea unor pasaje din memoriile sale, am descoperit un Gheorghe Florescu foarte bine informat, la curent cu tot ce se întîmplă în viaţa politică, socială şi culturală. Avînd în vedere proximitatea alegerilor locale (la momentul discuţiei – n.red.) ce subiect de conversaţie mai interesant decît o critică a societăţii!? „S-au succedat o grămadă de primari, unul mai teribil decît celălalt, însă în Cişmigiu veceul nu s-a mai renovat. Acum în locul veceului select este o casă a grădinarului sau a îngrijitorului...“ Intervine un client: „Sînt la modă veceurile ecologice, de plastic, fără apă curentă. Există o toaletă ecologică la intrare, unde stai la coadă pînă îţi vine rău...“ „Toaleta este măsura civilizaţiei – continuă Gheorghe Florescu –, iar problema cafelei este problema naţiunii române. Am fost ieri la întîlnire cu colegii mei din clasa I elementară, după 61 de ani de la despărţire. Ne-am întîlnit la Casa Oamenilor de Ştiinţă, care ţine de Academia Română. Erau farfurii şi ceşcuţe frumoase, Academia Română scria pe ele, însă ce se afla în acele ceşcuţe? Otravă! Era o cafea mizerabilă. Cum e posibil ca la Academia Română să existe un asemenea dezinteres pentru cafeaua care încheia festinul? Masa a fost grozavă, un meniu foarte bun, dar la sfîrşit...“ „Nu aveţi dumneavoastră cafea cît ar fi nevoie ca să-i deştepte“, spune Iancu Zuckerman, clientul lui Gheorghe Florescu, adăugînd: „Vi se goleşte stocul în 24 de ore! Dacă mergeţi pe principiul ca oamenii cărora le lipseşte puţină deşteptăciune să vină să bea cafea la dumneavoastră, trebuie să aduceţi vagoane întregi“.

Cafeaua limpezeşte gîndurile, Papa Clement al VII-lea spunea despre cafea că este esenţa inteligenţei, ea te scapă de infern, iar Napoleon avea şi el o părere specială despre această băutură: „Cafeaua este neagră ca dracul, amară ca păcatul, dulce ca dragostea şi fierbinte ca iadul“. Napoleon Bonaparte era, de altfel, un mare consumator de cafea: avea în permanenţă şapte ibrice pe foc. Cei mai mari oameni ai istoriei îşi făceau singuri cafeaua. Spre exemplu, Balzac bea cincizeci de ceşti de cafea pe zi – după cum ne-a mărturisit cafegiul. Cafeaua trezeşte spirite şi, în consecinţă, dileme. Gheorghe Florescu este convins că, pentru „a ne lumina“, trebuie să consumăm măcar o ceşcuţă de cafea pe zi.

Ne despărţim de magazinul său cu delicii, în aşteptarea unei noi cărţi şi a surprizei pe care ne-o pregăteşte pentru sfîrşitul anului, lansarea unui nou tip de cafea: Avedis Carabelaian Divin.

Foto: I. Sandu