Focșani - o privire de insider

Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Focșani   o privire de insider jpeg

De cele mai multe ori, locul în care trăim îşi pierde treptat orice semnificaţie, devenindu-ne indiferent. Ne-am dori mereu să fim în altă parte, iar ceea ce ne este mult prea cunoscut nu mai prezintă nici un interes. Dar iată că, de ceva vreme, oraşele ţării “se povestesc” în cuvinte şi în imagini. Mai întîi a fost “Povestind Bucureştiul”, un proiect iniţiat de Ascociaţia Epsilon III, căruia i-a urmat “Povestind Focşaniul”. Se pregătesc Slatina, Tîrgovişte, Drobeta Turnu Severin şi Bacău. Acest tip de proiecte presupune încurajarea tinerilor, a căror vîrstă nu depăşeşte 30 de ani, de a-şi redescoperi oraşul în care locuiesc şi de a-l “valorifica”într- un mod creativ, jurnalistic etc. Există platforme online unde aceşti tineri postează texte, fotografii sau filmuleţe despre oraşul lor. Cele mai bune creaţii sînt premiate, iar tinerii continuă “să se joace” de-a oraşul lor, prin diferite manifestări “de stradă”, provocîndu-i şi pe alţii să o facă.

Am ales cîteva texte din cadrul proiectului “Povestind Focşaniul” pentru autenticitatea lor şi pentru modul în care autorii lor (care au în jur de 18 ani) îşi regăsesc o apartenenţă, recuperîndu-şi oraşul natal prin propriilor lor poveşti. (Adina Popescu)   

Utsy SCÎNTEIANU
A fost odată un oraş minunat 

Pe vremea cînd îmi imaginam că maşinile merg singure şi că mama m-a cumpărat de la magazinul din centru, Focşaniul arăta altfel. Îmi părea mult mai mare, văzut prin doi ochi atît de mici. Număram dungile de la zebră şi treptele scărilor dintre etaje. La semafoarele din centru erau 12 dungi, iar la scările bunică-mii – 16 trepte.

Cred că nu există bloc focşănean în care să nu fi intrat pînă pe la 7 ani şi pe care să nu-l fi analizat bucăţică cu bucăţică. Din zona pieţei, unde cutiile poştale sînt aşezate vertical, pînă spre sud, unde sînt grupate patru cîte patru, una deasupra celeilalte, scările de bloc au un miros de motorină primăvara, sînt o adevărată oază de răcoare vara, încep să prindă arome de zarzavat şi de zacuscă toamna, pentru ca iarna să se umple de pînze de păianjen şi de chiştoace de ţigări. Vecinii se cunoşteau atît de bine şi aveau atîta încredere unul în altul, încît îşi lăsau încălţările la uşă şi îşi puneau tablouri pe hol. 

Pe vremea mea, toate fetele din bloc se aşezau pe o pătură, la intrarea în scară, şi-şi înşirau păpuşile şi mărgelele din plastic. Eu nu mă jucam cu ele pentru că mi se păreau stupide. Aveam în schimb două mingi de fotbal şi una de volei. Mă jucam cu băieţii şi cu Andreea, care nu avea nimic. Ea doar stătea la parter. Am fost colege de clasă pînă într-a IV-a, cînd maică-sa şi-a luat plodul şi a fugit în munţi. Paltin? Ceva de genul ăsta. 

Pînă pe la 10 ani n-am avut voie să mă plimb de una singură pe stradă. Cunoşteam în schimb toate barurile mizerabile şi toate bodegile ordinare. Bunică-miu venea şi mă lua de la şcoală cu Dacia roşie. Pe drum spre casă, oprea la cîte-un café-bar de lîngă autogară şi mă punea să-l aştept fără să-mi desfac centura de siguranţă. Mă minţea că are de semnat nişte acte. Cînd se întorcea, îmi dădea două mentosane, ca să nu spun nimănui unde a fost el. 

Apartamentul unde mi-am petrecut copilăria era singurul din oraş cu gratii la etajul I. Vizavi se produceau schimbări în fiecare an. Pînă pe la 6 ani, stăteam în fiecare sîmbătă noapte şi ascultam muzica de la nunţile de-acolo. Din restaurant, s-a făcut bancă. A ajuns apoi la nivelul de „magazin chinezesc“. În prezent e „Zanfir“. Da’ cică-l desfiinţează. 

Pe Independenţei stătea sora bunică-mii. Pînă la ea, treceam pe lîngă magazinul de animale al lu’ Ion, vecinul de la blocul de alături. Apoi traversam dinspre Hotelul Unirea spre Piaţa Unirii. Cînd era festival, acolo stătea o Salvare. Bulevardul era închis pînă la restaurantul Central (care azi s-a transformat în covrigărie). Traversam pe la semafoarele de la Ceasul Rău, care n-au avut niciodată vreo logică, din punctul meu de vedere. Era verde, dar te luau maşinile pe sus, oricum. Şi-apoi mergeam pe trotuarul mîncat de gropi. Nu mi se mai părea nimic atractiv pînă la tantiţa Dorina. Ştiam doar că la Finanţe sînt nişte oameni care o supără pe mama. De-aia eram mereu abătută cînd treceam pe-acolo. În staţia de autobuz de alături erau mereu nişte şoferi care stăteau cu uşile maşinilor deschise şi o întrebau pe bunică-mea dacă merge la Vidra, la Tifeşti sau la Lepşa. 

Puţin mai încolo de tantiţa, stătea văr-miu Bogdan. Mi-aduc aminte că era o plăcuţă pe bloc pe care scria numele străzii: Scarlat Tîrnăvitu. Blocul avea un magazin cu uşile pline de reclame şi cu pereţii negri. Acolo se ducea soră-sa, Simona, să cumpere Cola. Era un cîine rău în faţa blocului, de-aia nu ieşeam niciodată singură din scară. A murit acum şapte-opt ani, odată cu tatăl lui Bogdan. 

Marţea mergeam la biserică, la catolici (deşi sînt creştin-ortodoxă). Duminica nu mergeam nicăieri. De fapt, nimeni nu mergea nicăieri duminica. Oraşul era amorţit, pe la 2-3 nu mai trecea nici o maşină pe bulevard.

În schimb, oraşul se umplea de cîntec noaptea. După lăsarea întunericului se auzeau glasuri şi corzi prin Piaţa Unirii. Bunică-mea mă contrazice, dar eu ţin minte că am văzut într-o noapte, în parc, în timp ce veneam cu mama de la o prietenă, patru băieţi care cîntau la chitară. 

Îi cunoşteam, la un moment dat, pe toţi cerşetorii din Focşani. Le-am pierdut numărul azi, dar îi ţin minte pe cei vechi, care au rămas neschimbaţi pînă în zilele noastre. Vasilica trăieşte încă din resturile clienţilor de la cofetăria Teatru, tipul acela înalt şi bărbos mai trage şi azi din pungă, Bal-Bal e tot în staţia de lîngă Capela, cerşetoarea şchioapă şi vulgară te mai spurcă din cînd în cînd pe la Ceasul Rău. Doar ţiganca aceea care ghiceşte pentru un leu şi-a schimbat locul. Nu-ţi mai spune în faţa Casei de Cultură că o văduvă îţi vrea răul. Acum s-a mutat în parc, la Teatru. Şi multe se mai întîmplă în parc, la Teatru! Vara se joacă HEP lîngă salcîm, se cîntă şi se amendează skaterii. Iarna se acoperă băncile cu zăpadă. 

Cea mai frumoasă imagine a Focşaniului, pe care am văzut-o pe la 9 ani şi pe care nu am uitat-o nici pînă acum, nu poate fi asemănată cu nimic altceva. În noaptea de Crăciun, întors pentru cîteva săptămîni din străinătate, tata m-a luat de mînă şi m-a dus pe bloc. Un bloc de opt etaje, din zona BIG-ului. Era… magic. Toate luminiţele de sărbători, toţi oamenii de pe străzi, bradul imens din Piaţa Unirii, săniile, maşinile împotmolite în nămeţi, vitrinele şi multe alte lucruri care nu ştiu dacă au existat cu adevărat sau doar mi le-am imaginat atunci... 

M-am urcat din nou pe bloc acum cîteva zile. Dimineaţă de vară, deasupra Capelei şi ultima zi de fericire copilărească. O altă etapă a vieţii mele şi o altă imagine asupra lumii. Multe altceva-uri, dar acelaşi Focşani, pe care nu-l poate povesti nimeni aşa cum e el, pentru că nimeni nu-l cunoaşte cu adevărat. Cu toate acestea, a fost odată… (şi va mai fi mult timp de-aici încolo) un oraş minunat pe care bunicii şi-l amintesc altfel. Singurii dispuşi să vorbească despre asta sînt însă bătrînii care joacă table în parc. Dar pe ei nu-i întreabă nimeni nimic, aşa cum nici pe noi nu ne va mai întreba nimeni cîndva.  

Carla FOTEA 
De jos în sus, pe casa scării 

La parter stau eu. La etajul III stă Simona. Simona e prietena mea cea mai bună şi eu stau aici de 12 ani. 

Cînd m-am mutat, în faţa scării erau bănci. Mai tîrziu, tanti Smaranda de la III le-a luat de acolo. A zis că se adună copiii şi fac gălăgie. Ea are geamul pe partea cealaltă. Tanti Mioara, care acum are magazin unde înainte avea casă, spune că tanti Smaranda a avut copii, dar că i-a dat la Casa de Copii cînd erau mici. Cînd eram noi mici, tanti Smaranda spunea: „Să dea Domnu’ să rămîneţi cîţi am crescut eu!“. Tanti Smaranda stă perete în perete cu Simona şi, cînd aude zgomote la Simona, vine să întrebe dacă au păţit ceva. A fost plecată în Italia. Dar s-a întors anul trecut. Uşă-n uşă cu mine stă tanti Safta. Cred că e nebună. Are o fată care e în Italia, evident. Cînd eram mică, îmi trimitea carioci. Nu ştiu de ce. Tanti Safta mă cheamă să-i pun baterii la ceas şi să mă întrebe de ce nu-i mai merge telefonul. Telefonul nu-i mai merge pentru că i se termină bateria. Cînd se jucau copiii în spate, le lua mingea, ca să nu-i lovească cu ea geamul, deşi casa ei e practic un buncăr. 

Tanti Mioara, care acum are magazin unde înainte avea casă, are doi copii – o fată şi un băiat. Fata ei are şi ea doi copii şi 21 de ani. Băiatul ei joacă şah. Cînd fata ei era mai mică, o bătea. Cînd s-a căsătorit, tanti Mioara a zis: „Să mai aibă şi altul grijă de ea, că eu m-am săturat!“. Acum, fiica ei s-a întors acasă pentru că o bătea soţul. La etajul I stătea domnul Vasiliu cu soţia lui. Au murit recent amîndoi. Erau de treabă, dar, cînd eram mici, el vroia să ne bată cu bîta. Nu ştiu de unde avea nenea Vasiliu o bîtă. 

Tot la etajul I, fix desupra mea, stă Ionuţ. El ascultă manele şi mama lui e plecată în Italia. La etajul II, stă doamna Valentina cu soţul ei. Acum cîteva luni m-a făcut proastă pentru că am rupt hîrtia de la interfon. Am rupt-o pentru că era greşit numele lu’ mama. Scria „Cornelia“. Pe mama o cheamă Liliana, iar pe tata îl chema Corneliu. A zis că sînt îngîmfată şi că mi-am luat nasul la purtare, avea în mînă o paletă de bătut covoare şi am crezut că o să mă bată. De atunci, tanti Valentina mă evită, şi acum cîteva zile a tuns tufişul din faţa geamului meu. Nu ştiu exact de ce. La etajul III stă Simona. Ea stă aici dintotdeauna şi părinţii ei îmi zic „nepoată“. Tatăl ei, nenea Iancu, nu le suportă nici pe tanti Mioara, nici pe tanti Smaranda, nici pe tanti Valentina, deşi tanti Valentina e prietenă cu tanti Codina, care e mama Simonei şi soţia lui. El nu-i suportă nici pe ţigani, negri, mocani, stelişti, bozgori şi copiii vecinilor care nu-l salută. Şi nici filmele cu comunişti. Pe mine mă ajută să schimb butelia, deşi la un moment dat ţineam cu Steaua. La etajul III stă şi tanti Smaranda, am mai zis asta. La etajul IV stă Roxana. Roxana face parte din generaţia „de aur“ a blocului. E acum în anul III, la Româno-Americană, dar cînd era în generală, ea şi sora Simonei, Emilia, şi Alin de la Casă, şi Ciprian de la Casă, şi Dana de la scara 4, şi Daniela de la scara 3, şi Andreea de la scara 3 erau şmecherii. Ascultau Andre şi treisudest şi jucau ascunsea şi hoţii şi vardiştii. Acuma copiii din faţa blocului au pînă în 5 ani şi se uită la orăşelul vesel, la televizor. 

Sus, pe bloc, nu stă nimeni şi pe peretele meu scrie „Frate pentru frate“. Pentru că stau la gară. La gară stau mafioţii. Sau aşa cred ei. Eu stau pe strada Magazia gării, numărul 13. La blocul N2 („Nicolae 2“, aşa zice femeia de la taxi cînd cer un taxi). La scara 1. La apartamentul 1. Simona stă tot la numărul 13. Şi toate vecinele noastre au voci stridente şi îşi cresc copiii în faţa blocului. 

Robert TRIFAN
O seară

E 12 noaptea. Ies afară. De ce? De 3 ori femeie. Pentru că vreau şi pentru că pot. E cald, e bine. Mă plimb pe bulevard. Eu şi alte „păsări de noapte“. Deodată, mă uit spre Piaţa Unirii. Apoi, îmi continui plimbarea. Ajung pe la Leonardo. Rîd un pic (pentru a nu ştiu cîta oară) de marele „Royale Casino“. Şi iar merg. Oricît aş merge, parcă stau pe loc. Mă enervează oraşul acesta incredibil de mult. Nu ai ce să faci în el ziua, darămite noaptea. Şi totuşi îl iubesc. E mic, liniştit (poate prea liniştit cîteodată) şi mai presus de toate... locuiesc în el. De mult timp. De 18 ani, mai precis. Oricît aş îmbătrîni, cînd mă plimb prin oraş, mă simt un copil. Deşi eu cresc, oraşul are aceeaşi vîrstă. De fiecare dată cînd mă plimb, îmi vin nişte gînduri existenţiale şi cîteodată tîmpite. Despre ce? Despre orice. Despre nimic. Focşaniul e un frate mai mare. Îţi ghidează paşii pe marele bulevard, pe străzile lăturalnice de unde auzi cîteodată: „Frate, ai o ţigară?“, în nişte locuri de nevizitat, dacă nu ai încredere în el. În oraş. Iubiţi oraşul? Foarte bine. Nu-l iubiţi? Nu disperaţi. Faceţi o plimbare noaptea.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.