DE CE MUNCA POETULUI
ÎN MUNȚI (ÎNȚELEGÎND PRIN ASTA
O CONVERSAȚIE
ÎNTRE ABSURD ȘI IREALITATE)
NU E CUTREMURĂTOARE?

● Din gîndirea cretinilor care conduc Turcia de azi: „Nu cred în egalitatea de gen“ (Erdogan, dictatorul); „Creşterea şomajului are drept cauză faptul că femeile vor să muncească şi ele“ (Sismek, ministrul Economiei); „Dacă fetele se duc la şocală, unde mai găsesc bărbaţii neveste?“ (Ekmekci, consilier la Justiţie); „De ce munca din gospodărie nu le ajunge femeilor?“ (Eroglu, ministul Pădurilor şi Apelor); „Violatorul este mai puţin vinovat decît victima lui care face avort“ (Ustun, ministul Justiţiei); „Toate victimele violurilor trebuie să nască. Va creşte statul copiii aceia, dacă e necesar“ (Akdag, ministrul Sănătăţii); „De ce să facă avort şi să omoare copilul rezultat în urma unui viol? Mai bine să moară femeia“ (Gokcek, primarul Ankarei). Notă: N-am pus sedilele în numele ăstora pentru că nu merită. (M. C.)

● O întîmplare din copilăria poetului Bacovia, zis Iorguţ, citată într-o biografie inedită, aflată încă în manuscris: „Pe cînd avea şase ani, familia îl pierduse o zi şi o noapte. Ce se întîmplase? În ajun, Iorguţ se dusese la Biserica Precista şi, puternic impresionat de sunetul clopotelor, a urcat în clopotniţă după paracliser, ca să vadă de aproape. Dascălul, neobservîndu-l, la plecare l-a încuiat în turnul bisericii şi nu l-a descoperit decît a doua zi cînd s-a dus să tragă din nou clopotul.“ (M. C.)

● Marx, despre țăranii români: „Rasă puternică, primitivă, în special în munți și în Banatul Craiovei. La fel țăranii din Transilvania. Ironici. Fizionomie meridională. Zeflemiști.“ Carevasăzică, și bășcălia s-a născut la sat. (M. P.)

● O spun an de an, în acest colț de pagină, cu convingerea că risipesc orzul pe gîște. Dar nu pot să n-o spun, că mă zgîrie. După Bac, începe lumea să vorbească despre „procentul de promovabilitate“ – înțelegînd prin asta cîți au promovat. E greșit. „Procentul de promovabilitate“ e mereu 100. Cei care iau Bac-ul reprezintă „procentul de promovare“. În plus, e și mai ușor de pronunțat. (M. V.)

● O conversație pe stradă între o mamă și fiicele ei (10-12 ani). „Unde vreți să mergem duminică? În parc sau la mall?“ „La mall!“ – exclamă fetele în cor. „Iar vreți să vă luați haine?“ – întreabă mama, ușor îngrijorată. „Nu. Dar e mai interesant să te plimbi printre haine decît în natură!“ – spune cu seriozitate fiica mai mare. Așadar, plantați prin parcuri umerașe, topuri și rochițe, ca să le placă și fetelor natura! (A. P.)

● Consiliul Local din Telford, UK (un oraş de peste 100.000 de locuitori) a amendat un cetăţean cu 60 de lire pentru că şi-a dus copilul, elev la o şcoală publică din oraş, în vacanţă, în timpul trimestrului şcolar. Omul a sunat la Primărie şi a cerut explicaţii. A primit un răspuns pe care l-a calificat drept „obraznic“, aşa că s-a gîndit să protesteze într-un fel original. A mers la sediul Consiliului Local şi a pus pe ghişeul funcţionarului cuantumul amenzii în monede de cîte un penny. Adică 6000 de monede! Mici, e drept, dar foarte multe pentru un casier care trebuie să încaseze aşa ceva. Dacă socotim că are nevoie de o secundă ca să numere fiecare monedă, primirea amenzii îi ia casierului mai bine de o oră şi jumătate. Asta dacă rămîne concentrat pe toată durata operaţiunii şi nu greşeşte. Mie mi se pare că cetăţeanul merită o diplomă pentru „cel mai bun tată“. Nu doar pentru că îşi face vacanţele cu copilul său, ci pentru că îi dă excelente exemple de civism. De plătit, a plătit amenda – semn că respectă ordinea de drept. Dar a plătit-o într-un mod absurd, pe măsura absurdului sancţiunii. Un model de reciprocitate în relaţia cetăţeanului cu statul. Un model britanic, precizez. În România, nu ţine… (S. V.)

● Ce ţi se poate întîmpla cînd te aşezi pe o bancă în faţa Primăriei, într-un orăşel de provincie: omul de pe banca alăturată e gata să moară, sub ochii tăi. Alţi doi oameni de lîngă el încearcă să-l mişte, țipă, îi trag palme. La început nu-ţi vine să crezi, ai senzaţia că e o joacă, o irealitate. Dar apoi, cînd te mobilizezi, împreună cu alţii din jur, şi omul îşi revine cît de cît, şi chemi Salvarea, care vine în cinci minute, totul redevine realitate. Una aproape normală (I. P.)

● În capitolul „Delict“ al cărții lui Andrew Solomon Departe de trunchi (Editura Humanitas, 2015, traducere de Ioana Miruna Voiculescu), e vorba despre copiii „diferiți“, care devin infractori sau ucigași. Se nasc fără dizabilități fizice, dar eșuează pe parcurs. Mărturia soților Klebold, al căror fiu, Dylan, împreună cu prietenul său, Eric Harris, a omorît în 1999 12 elevi și un profesor, la Liceul Columbine din Littleton, Colorado, și apoi s-au sinucis, e cutremurătoare:
„Era tînăr și sănătos și poate ar fi putut fi donator de organe. După care m-am gîndit: cine ar vrea organele unui ucigaș? (…) Le citim copiilor noștri povești și-i învățăm că există oameni buni și oameni răi. N-aș mai face-o acum. Le-aș spune că fiecare dintre noi are capacitatea de a fi bun și capacitatea de a face alegeri greșite. Dacă iubești pe cineva, trebuie să iubești și binele și răul din el. (…) Cînd aud la știri despre teroriști, mă gîndesc: e copilul cuiva.“ (Sue, mama lui Dylan). (A. M. S.)

CA SĂ SCAPE DE UZUL RAȚIUNII,
FURNIZORII CHESTIILOR GRATUITE
AU AJUNS SĂ TE DERANJEZE BLEUMARIN

● Știre citită pe digi24.ro: doi polițiști din Ilfov i-au „dijmuit“ șpaga unui coleg de-al lor. Adică din 1500 de euro dați de un cetățean ca să scape de dosar penal, la „utilizatorul final“ au ajuns doar 400, ceilalți doi intermediari oprindu-și cîte-o parte. Consemnez aici pentru o viitoare istorie a șpăgilor. (M. V.)

● La colțul străzii a fost instalat un cub de pînză albă, anticanicular, cu o latură la vedere, inscripționat cu verzale roșii: Primăria sectorului 6. HELP POINT. Oare ce-ar fi fost dacă apărea scris Punct de prim-ajutor? Ne-am fi trădat antinostalgicele iubiri pentru verile de odinioară?! Sau, pur și simplu, ne-am pierdut uzul rațiunii în vîlvătaia estivală și nu mai știm ce vorbim… nu gîndim. Help! (R. M.)

● O nouă culme a românismului a fost atinsă de furnizorii chestiilor de-ale gurii: hot-dog românesc. Aștept un cheeseburger cu brînză bună în burduf de pîine. (D. S.)

● Am primit, în căsuța poștală, un flyer-reclamă la o farmacie. Atașată de flyer, o mostră cu două pastile de bilă. N-am probleme cu bila, dar ce să fac cu ghesul de a folosi mostre gratuite? (S. G.)

● Le Monde publică şase sfaturi pentru a putea lucra, incognito, pe plajă, fără să te deranjeze petrecăreţii. Cred şi eu! În ţara celor 36 de zile de concediu, culmea vacanţei e să tragi chiulul de la vacanţă muncind pe şestache în timp ce toată lumea e în vacanţă. Spor la treabă! (M. M.)

● Pe Calea Victoriei, vizavi de MNAR, a apărut Monumentul Cojii de Sămînță, de la daci pînă în prezent. Puțin mai încolo, pe bulevardul Elisabeta, lîngă Liceul „Lazăr“, trei personaje: el – în tricou și pantaloni bleumarin, cu adidași, ea – brunetă, într-o rochie elegantă, cu imprimeu de leopard și decolteu adînc, în V, plus pantofi cu toc, și băiețelul – într-un tricou simplu și pantaloni scurți kaki. El o ține pe ea de mînă. Toți trei au ochii în telefon. Sînt, probabil, imersați în altă operă de artă bucureșteană… (C. Ș.)

Foto principală: Alix Vrana; jos: I. Popovici