⬆
PE CE LUME TRĂIM
Pagina 70
Două pariuri
„Depinde de om, unu’ e mai gospodar, altu’ mai puturos sau nepriceput. Depinde de om.“ – îmi repeta tătarul, uşor amărît, un pic mîndru. Restaurantul lui arăta splendid, decorat cu gust. Gramatica locului era evidentă, nu aveai parte de stridenţe de plastic. Eram în centrul Neptunului, într-unul dintre puţinele locuri frecventabile rămase.
Libertatea de exprimare sub asediu
Recent, la un festival de literatură din Marea Britanie, m-am aflat printre vorbitori, pe tema libertăţii de exprimare. Pentru liberali, acesta e unul dintre punctele-cheie ale libertăţii. Democraţiile susţin libertatea de exprimare; dictaturile o suprimă.
Felicia și politica, cauze pierdute
Anul acesta, mai mult decît în alţi ani, am avut ce sărbători. Gîndeşte-te numai că în răstimpul dintre ultima şi penultima mea aniversare a început povestea de dragoste cu Felicia. Am întîlnit-o cu totul întîmplător, pe holurile unei televiziuni unde fusesem invitat să mă pronunţ cu privire la nu mai ştiu ce.
Englezii pe care îi cunosc
„D-aia l-au bătut ăştia pe Hitler, uită-te la ei“, îmi zice medicul din Eforie Nord. Era pe vremea lui Ceauşescu, prin ’87, la Nunta Zamfirei. El prezenta concursul de Căluşari, eu eram ghid. În seara aia eram cu un grup de redegişti, destul de supăraţi pe englezii care dădeau tîrcoale nemţoaicelor şi le tot invitau la dans. Englezii cu pricina erau echipa naţională de rugby a Angliei, juniori sub 19 ani.
Spre Sudanul de Sud se abate furtuna
Acum, că generalul Ratko Mladic se află în boxa de la Haga pentru acuzaţii legate de atrocităţile comise de trupele sale în timpul războiului bosniac, ceea ce se petrece în Sudanul de Sud apare într-un contrast teribil. Guvernul sudanez condus de preşedintele Omar al-Bashir a redeschis joaca de-a războiul, după modelul Darfur, de data aceasta atacînd civilii şi proprietăţile din zona de frontieră Abyei, o regiune în dispută cu Sudanul de Sud – stat a cărui secesiune legală va intra în vigoare de
Relativism și democrație
Relativismul este trăsătura esenţială a gîndirii occidentale actuale. Unii, precum Biserica Catolică, cred că e o boală a epocii (vezi celebra enciclică papală „Veritatis Splendor“ din 1993, dar şi repetatele intervenţii publice ale papei Benedict al XVI-lea pe această temă). Alţii cred că e o binecuvîntare, precum cred cei mai mulţi dintre filozofii moderni şi postmoderni.
Aventura castravetelui comunitar
Am avut, de cîteva ori, plăcuta sarcină de a vorbi colegilor ziarişti despre frumuseţea scrierii pe teme europene. Printre multele argumente pe care le foloseam, aveam un exemplu preferat: norma privind dimensiunea castravetelui. Circa 20 de ani, numita legumă comunitară era împărţită pe categorii de calitate, în funcţie de… curbură.
Cine l-a creat pe Ratko Mladici?
Era 5,30, în dimineaţa zilei de 26 mai, dar un bătrîn din Lazarevo, Serbia, era deja treaz şi gata să părăsească locuinţa. Cu o seară înainte îşi adunase toate documentele şi medicamentele şi le pusese într-o pungă de plastic. Ştia că, acolo unde mergea el, nu va mai avea nevoie de ele. A sărit peste micul dejun şi s-a aşezat, aşteptînd.
Din Jurnal
Psihologii tot mai încearcă să desfacă ghemul de emoţie şi raţiune din noi. Hume a spus-o acum cîteva secole: raţiunea e sclava emoţiilor. Acum, toate cercetările par să-i dea dreptate. Dintr-un complex de teste pe care docenţii marilor universităţi le aplică, extrag unul care m-a impresionat. Un grup de oameni este pus în faţa următoarei situaţii: Un tramvai a scăpat complet de sub control şi goneşte nebuneşte.
„O politică care...”
Păi, cum să încerci să îmbunătăţeşti o politică care, deliberat, ignoră cu nonşalanţă principiul competitivităţii, interesele consumatorilor şi propriul titlu?
Procesul de pace și Primăvara arabă
Discursul preşedintelui Barack Obama despre revoltele populare care au loc în Orientul Mijlociu, urmat de vizita la Washington a prim-ministrului israelian Beniamin Netaniahu, a urmărit să demareze un nou efort de resuscitare a procesului de pace israelo-palestinian.
Trei bancuri mistice
Cînd noaptea însăşi obosise de atîta ruletă, Jucătorul a constatat că mai are doar un chip de 100 de dolari de jucat. Pierduse tot, tot, tot. Se simţea golit, jalnic şi trist. Cînd a împins chip-ul pe masa de joc, intenţionînd să-l lase undeva, la întîmplare, dar neapărat „în interior“, pe numere, căci aşa juca mereu, cu un fel de demnitate iraţională la care ţinea fără să poată spune de ce, a auzit o voce baritonală, venind de sus, care i-a spus: „Pune pe 0!“.
O femeie la FMI
De curînd, mi-a murit o (altă) idee greşită. Credeam că numai în administraţiile încă nesigure pe proceduri şi reguli personalitatea şefului contează. În fond, ce dacă ministrul/directorul X din ţara/instituţia occidentală Y este blond sau brunet, homo sau heterosexual, dacă este cinefil sau iubeşte pisicile?
Cînd e mai bine să previi, decît să consolezi
Cînd în luna martie Japonia a fost lovită mai întîi de cutremur, apoi de tsunami, Brian Tucker se afla în Padang, Indonezia. Tucker lucra împreună cu un coleg la proiectarea unui refugiu care ar fi putut salva mii de vieţi în cazul în care un tsunami indentic celui format în Oceanul Indian în 1797, la o depărtare de cca 1000 de kilometri sud-est de locul unde s-a format şi tsunami-ul asiatic din 2004, ar putea lovi din nou.
La ce bun să citesc Cioran?
Cînd, la începutul anului, cineva mi-a spus că se împlineşte secolul Cioran, am zîmbit imediat gîndindu-mă cum anume s-ar putea aniversa aşa ceva. Sigur, instituţiile de cultură execută ritualul ştiut în asemenea ocazii: simpozioane, conferinţe, concursuri de eseuri şi altele asemenea. Primăriile care se simt vizate vor face şi ele ceva. Nu în ultimul rînd, revistele de cultură vor găzdui texte de toate felurile despre Emil Cioran.
Ce caută Regina în Irlanda?
Va reveni, în urma vizitei, Irlanda în Commonwealth? Nici vorbă. Se aşteaptă doar închiderea unor răni vechi, dialogul, normalizarea. Cît priveşte grijile de azi ale irlandezilor, adică deficitul bugetar, mai rămîne doar să vedem cine o să conducă delegaţia Fondului Monetar la Dublin, căci şeful e prins cu treburi, la New York.
Reîmpărţirea Italiei
Scandalul Fiat, criza economică, ruinele miracolului istoriei de la Pompei, gunoaiele care s-au întors pe străzile din Napoli, inundaţiile din NE, victimele cutremurului din Aquila, care aşteaptă încă reconstruirea, reprezintă metafora Italiei din ziua de azi. Stînd pe acest morman de moloz, ţara se prezintă mai „dubitativă“ ca oricînd şi se întreabă dacă o scară de valori poate fi încă folosită.
Leopardul de pe Kilimandjaro
Nietzsche are un aforism genial: cu cît priveşti mai adînc într-o prăpastie, cu atît prăpastia priveşte mai adînc în tine. Poate că în sufletul leopardului s-a produs o oglindire nietzscheeană a vîrfului de apus din Kilimanjaro – cu cît leopardul privea vîrful mai mult, cu atît vîrful privea mai mult leopardul. Şi leopardul a plecat spre vîrful zis Casa Domnului, pentru că altfel nu se mai putea.
Agricultura mică şi politica mare
Ideea mîncării bune (fără E-uri), tradiţionale, a devenit relativ repede „trendy, catchy, cool“. În fond, nimic rău în asta. Simpatic este cînd căutarea „Sfîntului Graal Agricol Comunitar“ (adică ieftin, dar şi scump, mult, dar şi natural) duce la propuneri de reglementare împotriva bunului-simţ economic.
A fost uciderea lui Bin Laden o greşeală?
„A trăit ca un erou, a murit ca un martir... dacă au ucis un Osama, alţi o mie se vor naşte“, spune un comentariu de pe Facebook al unui grup intitulat „Toţi sîntem Osama bin Laden“. Grupul a fost înfiinţat la o oră după anunţul preşedintelui SUA, Barack Obama, referitor la moartea liderului Al-Qaeda.
Antifilozofica
Cato cel Bătrîn a fost unul dintre puţinii romani care au privit cu neîncredere succesul ambasadei ateniene printre tinerii Romei. Se temea că gloria cuvintelor va deturna tineretul de la ceea ce trebuia să urmărească de fapt, adică gloria armelor şi gloria acţiunii. Sigur, Cato Bătrînul îi dispreţuia pe filozofi, dar şi filozofia în general.
Mize mici, orgolii mari
„Yo, man, Romania? Best pieces.“ Accentul îi era îngrozitor, nu termina cuvintele, astfel încît nu pricepeam nici jumătate din ce vroia să spună. Rînjeam cam tîmp, încercînd să-mi maschez teribila senzaţie de disconfort.
După bin Laden
Uciderea lui Osama bin Laden de către forţele speciale ale SUA reprezintă o victorie importantă asupra terorismului mondial. Este însă doar un punct de referinţă, nu unul de cotitură, în ceea ce rămîne o luptă continuă, fără un sfîrşit previzibil.
Puterea afrodisiacă
Se spune că în timpul vizitei lui Nixon în China din februarie 1972, Mao Zedung a vrut să arate cumva omologului său american că ştie multe. Deşi discuţiile lui Nixon erau programate să aibă loc cu premierul Ciu En Lai, preşedintele care şi-a legat numele de Marele Salt Înainte, a vrut să-şi marcheze teritoriul şi să arate greutatea pe care o are.
Ecologice, vecine!
„Hai la grătar ecologic, vecine, fără cărbuni, doar din lemne“, aşa mă striga vecinul meu din Maluri acum vreo doi ani. Adevărul e că nu prea înţelegeam eu pe vremea aia ce poate fi ecologic în a arde de trei ori mai multe lemne. M-am lămurit relativ repede.
Revenirea franceză?
Cît este de greu să uiţi trecutul unei puteri coloniale? Independenţa Tunisiei durează de 55 de ani, a Coastei de Fildeş de 51 – şi totuşi Franţa joacă încă un rol important în aceste ţări. Bineînţeles că sînt mulţi cetăţeni africani care nu sînt convinşi că Franţa acţionează doar pentru a proteja viaţa celor cîtorva mii de cetăţeni francezi.
Coposu
Encomioane, regrete adînci, lacrimi politice abia stăpînite – peste toate, rămîne un fapt: nu înţelegem nici azi sensul lecţiei politice pe care ne-a dat-o Corneliu Coposu. Să văd cum oameni care îl înjurau în timpul vieţii sale îl elogiază grav-patriotic acum nu mi se pare, ca altora, greţos.
Ştirile dimprejur
Am luat, de ceva vreme, un obicei: ţin televizorul din birou blocat pe CNN. Canalele noastre de ştiri sînt atît de puţin relevante, încît am renunţat de vreun an să le mai „consum“. Carevasăzică, ascult CNN cam 10 ore pe zi, şi iată, îmi rămase cîte ceva în minte.
Italia: mitul "revizitat" al lui Mussolini
Decizia recentă a unuia dintre cele mai vîndute ziare din Italia de a distribui gratuit jurnalele secrete ale dictatorului fascist Benito Mussolini nu putea trece neobservată. Mai ales în anul în care Italia sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea statului naţional unitar. Şi totuşi, surprizele nu s-au lăsat aşteptate.
Întîrzieri
Am prieteni cu puseuri de cinism care frizează nazismul. Unul dintre ei îmi spune, sacadat şi rece ca o mitralieră, că A. „şi-a trăit traiul, şi-a mîncat mălaiul!“, „ar trebui să ne lase!“, „ce tot întîrzie pe-aici?“, „să plece toţi boşorogii!“, „dac-ar fi după mine aş face curăţenie în doi timpi şi trei mişcări – boşorogii afară!“
Licitația
De fapt, s-a întîmplat cam aşa: miercuri seara, Comunicarea a dat un mail. Către Ştiri, PDG, Marketing, ştiţi Dumneavoastră, genul acela de „corporate mail“. „Am auzit aseară la RFI de licitaţia Cioran de la Paris. Pe media sociale e zaveră mare, lumea e scandalizată cum că de ce nu cumpără Ministerul Culturii, că e ruşine. Ce-ar fi să cumpărăm noi, TVR-ul?“
Dorind să rămîn optimist
Provocările se multiplică, iar Europa rămîne încrezută şi confuză. Lăsînd la o parte schimbările climatice, scăderea resurselor naturale, imigraţia în masă, islamul militant, o Americă în declin şi o Chină care îşi consolidează poziţia, este clar că actualul nostru mod de viaţă nu poate continua ca atare. Schimbări imense trebuie făcute. Pentru prima dată asemenea schimbări trebuie să fie ghidate şi negociate la un nivel global.
Scrisori antice
Regăsesc în scrisorile lui Plinius cel Tînăr un fel de tihnă meditativă care îmi face bine şi cred că ar face bine oricui, oricît ar fi de agitat zilele acestea*, să se lase prins de tonul lin al observaţiei, de ritmul plăcut al gîndirii acestui jurist roman care se aşeza singur în tradiţia intelectuală a lui Cicero, ştiind însă că nu va atinge niciodată performanţele acestuia.
Consultări populare
Premisa unu: românului îi place să îşi dea cu părerea. El sună non-stop la felurite televiziuni, plăteşte cca 80 de eurocenţi şi zice că „Da, cred că Oana Zăvoranu era gravidă“. Asta e bine, dovedeşte că societatea românească este una cu grad mare de implicare în cele trebi publice.
Să învățăm să îmbătrînim cu grație
Europa este în criză, dar din fericire nu se simte miros de praf de puşcă în aer, spre deosebire de acum 60 de ani. Proiectul european are o forţă proprie, dezvoltată după ani de construcţie meticuloasă, aceea de a turna balsam peste tensiunile şi sensibilităţile care zac dedesubt. Actuala stare a lucrurilor este una critică, pentru că faptul de a fi împreună şi-a pierdut strălucirea.
Diavolul de pe ruta Gainsville - Mazar-i-Sharif
În Florida, Terry Jones păstoreşte o congregaţie creştină cam bizară, compusă din nu mai mult de 50 de persoane. Se cheamă, suav, Dove World Outreach Center – o denumire care evocă inocenţă, puritate, pace şi generozitate. În realitate, comunitatea aceasta practică un fel de creştinism apucat, radical, venit direct din excesele cu adevărat anticreştine ale Evului Mediu.
Efectul Severin
Ceea ce s-a întîmplat ştie (cam) toată lumea. Un număr (mic) de membri ai Parlamentului European au căzut într-o capcană a unor ziarişti britanici. Se presupune că politicienii respectivi ar fi acceptat bani în schimbul voturilor pentru o anumită decizie de tip legislativ. Ziariştii englezi, „euro-antipatici“ cum îi ştim, doriseră iniţial să demonstreze cum arată holurile de la Bruxelles.
În căutarea spiritului european
Într-una dintre operele cele mai curioase şi distractive ale lui Rossini, Il viaggio a Reims, mai mulţi cetăţeni din fiecare dintre ţările europene, care au de gînd să călătorească spre acest oraş francez, pentru o sărbătoare princiară transcendentală, se văd reţinuţi într-un han şi obligaţi să convieţuiască.
Pur și simplu, Burke!
„Oamenii voştri de litere şi politicienii voştri, ca şi printre ai noştri întreg clanul celor luminaţi, gîndesc cu totul altfel asupra acestor chestiuni. Ei nu au nici un fel de respect pentru înţelepciunea altora; în schimb, se încred pînă peste măsură în propria lor înţelepciune. Ei consideră că a distruge o ordine veche a lucrurilor, pentru simplul motiv că este veche, este un lucru întemeiat. "
„România intră în război”
Asta scria mare, pe ecran, la unul dintre posturile autointitulate de „ştiri“. Dacă aţi fi cu telecomanda în mînă în căutarea OTV-ului, pentru a afla de acolo în ce stadiu se află procedura de mutare a mobilierului din casa Oanei Zăvoranu şi, zapînd voios peste Antena 3, aţi da peste titlul ăsta scris mare, pe fond galben, ce aţi face?
Un viitor pentru Cartagina
La cererea companiei Ford, în SUA, la Detroit, a fost realizat, în 1929, înainte de Marea Criză, un studiu privind nivelul de trai al populaţiei. S-a constatat că din 1000 de familii, 98 dispuneau de un fier de călcat, 76 aveau o maşină de cusut, 51 dispuneau de o maşină de spălat, 49 de un fonograf, 47 de un automobil, 36 de un aparat de radio, 21 de un aspirator. Ce nivel de trai!
O strategie și o nenorocire
Am avut ocazia rară de a asista la o şedinţă de Cabinet a unui comisar european. Descriere instituţională: Comisia Europeană are 27 de comisari. Ei se ocupă care de agricultură, care de concurenţă, care de transporturi, în funcţie de negocierile total netransparente dintre şefii statelor membre (o rundă) şi grupurile politice din Parlamentul European (altă rundă).
O iubesc așa cum îmi iubesc mașina
Cînd un dramaturg întîlneşte un om politic, în mod inevitabil omul politic sfîrşeşte prin a face o remarcă asupra pieselor pe care ar trebui să le scriem la ora actuală. În acest moment, omul politic spune: „Aş vrea să scriem una despre criza financiară“.
Politică și religie. Cîteva gînduri
Religia şi politica sînt foarte asemănătoare. Aş îndrăzni chiar să spun că, în sens antropologic, ambele solicită acelaşi palier al fiinţei. Asemănarea vine din faptul că şi religia şi politica pun omul în raport cu acelaşi lucru: puterea. Contactul cu puterea – a statului, a sistemului social sau a lui Dumnezeu – are un impact decisiv asupra omului.
Vine foametea? Ete, na!
2010, august. Tatiana Sterova dă televizorul mai tare. De cîteva săptămîni, aude acelaşi şi acelaşi lucru. Că e jale, că e nenorocire, că o să moară toţi de foame. E adevărat că la Moscova nu s-a mai văzut o asemenea caniculă de multe generaţii şi că incendiile se ţin lanţ în zonele agricole ale Rusiei. E adevărat că un kilogram de cartofi a ajuns la trei dolari, dar Tatiana îşi poate permite.
Europa, viitor muzeu
Aţi auzit, poate, despre Muzeul în aer liber Skansen, dar probabil că nu şi de Euroskansen – Muzeul felului de viaţă european. Asta pentru că acest muzeu e încă în faza de construcţie. Peste cîteva decenii, turişti din toată lumea, în special din China, vor face tururi în masă prin Europa. Autobuzele lor se vor opri la Bruxelles, Paris, München, Praga, Roma, Stockholm etc.
Galop nostalgic
Eram copil, aveam 11 sau 12 ani şi eram deja deprins cu caii. Pe hipodromul de la Ploieşti, în cuprinderea din mijlocul ovalului de zgură pe care alergau trăpaşii în faţa unei asistenţe colorate şi gălăgioase, joia şi duminica, se găsea o întindere de iarbă, numită de noi „teren“, unde făceam călărie.
Nu te joci cu legea în România!
„Iartă-mă că put a dizolvant, am avut un pro bono pentru un prieten.“ M-a derutat complet. Îl ştiam avocat, nu zugrav. Amicul este un tip sofisticat, de bună-creştere, plin de bani, pentru că s-a specializat în numitul „drept comercial“. Adică se angajează, pe onorarii de sute de euro pe oră, să asiste marile corporaţii întru întocmirea de contracte sau achiziţii.
European, deci paria
Emigrasem de aproape doi ani la New York, cînd un bărbat, într-un bar din centrul Manhattan-ului, m-a numit Eurotrash (euro-gunoi). Cunoşteam termenul white trash (gunoi alb), dar îmi evoca asociaţii de idei care nu acopereau sensul acestei noţiuni, mă gîndeam la oameni de afaceri şi bancheri tineri şi zgomotoşi, care se comportă necivilizat în locuri publice.
Doamnele în politică (III)
De ce m-am gîndit la Batşeba şi la Margaret Thatcher cînd am fost rugat să exprim ce cred despre prezenţa doamnelor în politică? Am mai spus-o – pentru că am această obişnuinţă metodologică (o fi bună, o fi rea?) de a recurge la cazuistică de cîte ori încerc să trag concluzii despre fenomene ample, complexe, imposibil de cuprins la prima vedere.