Corpuri în vitrină, răsucindu-se cu rigiditatea impusă a manechinelor de plastic; corpuri "tehnologizate" care, conectate la senzori, comandă prin mişcare fluxuri de lumină şi proiecţii video; corpuri încercînd să refacă memoria ştearsă a unui timp autobiografic; corpuri în căutarea propriilor limite, fizice ori psihice; corpuri aproximînd în studii cvasi-antropologice imaginarul sexualităţii umane; "corpuri migratoare", în mişcare şi emigrare; corpuri încercînd să "populeze" spaţii, să le reproducă dinamica socială unică.Conceptul în jurul căruia au gravitat creaţiile prezentate în cadrul festivalului Sibiu Dans 2007 (17-31 august) a fost corpul. Atipic pentru evenimentele organizate de Fundaţia Proiect DCM, cel din Capitala Culturală Europeană de anul acesta a evitat programatic spaţiile convenţionale de spectacol (nu foarte multe, de altfel, la Sibiu) în favoarea vitrinei magazinului Steilmann, a cortului cu veleităţi multiple numit Pavilionul 2007 ori a ca-şi-abandonatei Biserici a Azilului (dacă nu în favoarea străzii, pur şi simplu). Finanţat din fonduri publice şi private (de Ministerul Culturii şi Petrom), Sibiu Dans 2007 a fost anunţat de directorul său, coregraful Cosmin Manolescu, drept ultima implicare a Fundaţiei în proiecte de amploare. A fost, să zicem aşa, "cîntecul de lebădă" al unei organizaţii care a ţinut loc, timp de zece ani, de Centru Naţional al Dansului, reprezentant al dansatorilor români în relaţie cu scena internaţională, factotum de evenimente coregrafice, partener instituţional şi iluzie optică pentru cei care ţineau cu tot dinadinsul să creadă că există pe aceste meleaguri dans contemporan. Proiect DCM, spune Cosmin Manolescu, se va ocupa de acum cu susţinerea propriilor proiecte - artistice şi nu manageriale.Ca şi festivalurile iniţiate la Bucureşti în urmă cu cîţiva ani, Sibiu Dans 2007 a fost unul uşor underground - artişti (de la Apostolia Papadamaki la Eduard Gabia) şi companii independente (MotoMimetico & Majaze, PIMA Group, Beau Geste) aparţinînd "sectorului inovativ" al dansului contemporan cu precădere european, nota specifică fiind caracterul de performance al multora dintre spectacolele prezentate. Intenţia declarată a organizatorilor a fost să ofere publicului sibian imaginea cît mai multor forme de agregare a corpului într-o formulă artistică (poate şi datorită distanţei de Capitală, festivalul nu a fost destinat nici un moment "specialiştilor"). Nu că evoluţia celor trei artiste din Cliché Me, în chip de manechine, în vitrina unui magazin din Piaţa Mică (unul dintre cele mai interesante momente ale evenimentului) n-ar fi fost privită de mulţi trecători localnici mai degrabă ca un gest excentric decît ca act artistic...Sibiu Dans 2007 a avut drept "punct culminant" piesele create în cadrul a două proiecte europene "gestionate" de aceeaşi Fundaţie Proiect DCM, Migrant Body şi Danse.Entre. Deux. Primul e o cercetare coregrafică asupra "corpului migrator", cele două spectacole finale aparţinîndu-i italiencei Sonia Brunelli şi estonienei Triina Reemann. Migrant Body #1 vorbeşte despre o călătorie a sinelui (pe un drum incert, care poate lua, de pildă, chipul unei treceri ilegale de frontieră) într-o perpetuă aproximare, o constantă raportare, prin asemănare şi diferenţiere, la Celălalt, în timp ce Migrant Body #2 pleacă de la datele identitare socio-etnice ale eului migrator, punînd accent pe negocierea colectiv-individuală a identităţii, pe cît de sec şi lipsit de coerenţă dramaturgică fiind primul, pe atît de onest-închegat al doilea.Broken Car - coregrafia Bernard Baumgarden (Luxemburg), interpretarea Adrian Stoian şi Mihaela Dancs - şi dreams.land - coregrafia Cosmin Manolescu, interpretarea Camille Mutel şi Litsa Kiousi, spectacolele realizate în cadrul proiectului Danse.Entre.Deux, au fost prezentate în încheierea festivalului de la Sibiu. Broken Car reprezintă o metaforizare, prin discurs coregrafic, a ceea ce înseamnă capcana în care poate fi prins la un moment dat un cuplu. Acest spectacol ne vorbeşte despre dificultatea de a evada din propriile stereotipii sufleteşti, alimentate de paradigme culturale nu întotdeauna benefice. Prezenţa concretă, corporală a dansatorilor în scenă reprezintă materializarea a ceea ce ne este înfăţişat într-o proiecţie. Realitatea lăuntrică devine manifestă prin asumarea ei în concreteţea corporală a interpreţilor. Spectacolul lui Cosmin Manolescu, dreams.land, continuă seria creaţiilor prin care coregraful român îşi propune să interacţioneze într-un mod inedit cu spectatorii. dreams.land lansează, pe de o parte, spre spectator, o constrîngere fascinantă (aceea de a participa efectiv la spectacol), pe de altă parte, îi acordă spectatorului libertatea de a a-şi alege perspectiva din care vrea să privească această creaţie. Cosmin Manolescu trece dincolo de orice structură narativă şi intră într-un perimetru delicat, în zona abisală a visului în care se manifestă jocul riscant şi fascinant al lui Eros şi Thanatos. Cel mai important aspect al acestui spectacol, din punct de vedere coregrafic, dar şi ontologic, este reprezentat de modalitatea în care este regîndit atît corpul dansatorului, cît şi corpul spectatorului. Ambele sînt integrate aceluiaşi tip de univers de discurs, definirea lor nu se mai face din perspectiva materialităţii, a carnalităţii, nici măcar din perspectiva devenită atît de familară a structurilor antrolopogice. Corpul devine substanţă din care este ţesut visul celui în care spectatorul se integrează.Cele două spectacole din cadrul proiectului Danse.Entre. Deux propun modalităţi diferite de abordare a corpului integrat într-un discurs coregrafic: în Broken Car corpul devine manifestarea concretă a gîndurilor, dorinţelor sau fricilor personajelor, forma concretă a ceea ce nu poate fi vizualizat sau atins. În dreams.land corpul este trecut în registrul unui tip de substanţă prin care este abandonat modul în care ne gîndim în mod uzual corpul, fie că îl abordăm din perspectivă fiziologică, fie că ne raportăm la el prin prisma unor paradigme culturale: corpul devine parte integrantă a universului abisal al celui care visează. Amîndouă spectacolele (ca şi cele din proiectul Migrant Body) au fost prezentate şi la Bucureşti, la începutul acestei luni.