„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
Lupta contra sexismului, rasismului și discriminării este, potrivit crezului lor, asemănătoare cu lupta pentru apărarea democrației, care nu se termină niciodată.
Cît de mult ne afectează toate aceste zgîndăreli emoționale și acele false informații care, sub masca unei cunoașteri, ascund doar un munte de rumeguș?
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
Ironia acestei mode a hainelor rupte, a pantofilor murdari și a ojei sărite are însă un siaj trist: pe cînd oamenii săraci, care n-au bani de aruncat pe țoale și pe fashion, ar da orice să se îmbrace elegant și îngrijit, cei cu bani mulți plătesc din greu ca să pară săraci.
Dacă în Germania, de pildă, teatrele independente au cerut, de curînd, asigurări sociale mai mari, la noi se contemplă deja perspectiva lacătului pe ușă.
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
Bineînțeles, rețelele de socializare oferă un miraj de intimitate, prin acele setări care permit doar „prietenilor” să le vadă – însă cîtă intimitate îți mai păstrezi cînd te confesezi cîtorva mii de astfel de prieteni?
Și abia atunci mediocritatea începe să enerveze – odată ajunși în locuri și posturi pentru care n-au calitățile necesare, „devoratorii de stele“ instaurează kakistocrația, înlăturînd valorile, cu care, în mod evident, nu se pot măsura.
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
