Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
Lupta contra sexismului, rasismului și discriminării este, potrivit crezului lor, asemănătoare cu lupta pentru apărarea democrației, care nu se termină niciodată.
Cît de mult ne afectează toate aceste zgîndăreli emoționale și acele false informații care, sub masca unei cunoașteri, ascund doar un munte de rumeguș?
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
Ironia acestei mode a hainelor rupte, a pantofilor murdari și a ojei sărite are însă un siaj trist: pe cînd oamenii săraci, care n-au bani de aruncat pe țoale și pe fashion, ar da orice să se îmbrace elegant și îngrijit, cei cu bani mulți plătesc din greu ca să pară săraci.
Dacă în Germania, de pildă, teatrele independente au cerut, de curînd, asigurări sociale mai mari, la noi se contemplă deja perspectiva lacătului pe ușă.
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
Bineînțeles, rețelele de socializare oferă un miraj de intimitate, prin acele setări care permit doar „prietenilor” să le vadă – însă cîtă intimitate îți mai păstrezi cînd te confesezi cîtorva mii de astfel de prieteni?
Și abia atunci mediocritatea începe să enerveze – odată ajunși în locuri și posturi pentru care n-au calitățile necesare, „devoratorii de stele“ instaurează kakistocrația, înlăturînd valorile, cu care, în mod evident, nu se pot măsura.
Ne place sau nu, chiar există și femei care nu vor să aibă copii. Ce se întîmplă dacă le obligi să ducă sarcina la termen și să dea naștere unui copil pe care nu-l doresc?
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
