Simțire fără rațiune
La prima vedere, episodul poate părea venind dintr-o societate într-atît de plictisită de monotonia bunăstării, încît are nevoie, la răstimpuri, precum Sfîntul Sisoe în raiul lui Topîrceanu, unde nu exista nici cel mai mic disconfort, de o durere „sănătoasă” de măsele sau măcar să muște dintr-un ardei iute, doar-doar o mai simți ceva. Totuși, nu e cazul, românii nu sînt în nici un pericol de a sucomba într-o dolce vita.
Luată la bani mai mărunți, tevatura iscată de o postare pe Facebook, preluată de mass-media și ajunsă în mediul politic, a relevat nu doar acea frică patologică a românului de a fi luat de prost, ci și metehne ideologice adînc înrădăcinate (precum străinii care ne fură), invitînd totodată la o dezbatere mai amplă: cum de au ajuns rețelele de socializare să impună dezbateri la nivel public?
Furtuna din paharul ciocnit la nivel politic
Într-o zi, cineva și-a făcut cumpărăturile la un supermarket și, descoperind că nu mai existau casieri, ci doar aparate de self-scan, s-a enervat. Ca să nu țină nervii pentru el sau să-i ventileze, sunîndu-și un prieten, a decis să-i exorcizeze printr-o postare pe Facebook: „Aveam ditamai coșul plin ochi cu tot felul de produse pe care am realizat că va trebui să le scanez. Aveam opțiunea să abandonez coșul, așa plin cum era, și să îmi văd de treabă, dar nu am făcut-o gîndindu-mă că un om va trebui să așeze la loc toate produsele alea adunate de prin tot magazinul. (...) M-am apucat să le scanez singur, stîngaci, pentru că eu nu sînt casier, dar Auchan a ținut să mă transforme în unul. Nu știu ce s-a întîmplat cu acele doamne care lucrau la case, nu știu dacă au fost disponibilizate, dar sigur prin metoda asta magazinul face economie. (...) Așadar, eu nu vreau să fiu casier gratuit pentru nimeni, nici pentru Auchan, nici pentru mine”.
Imediat postarea a luat-o la vale, devenind „virală”, căci conținea două ingredientele iubite de țîfna românească și devorate de utilizatorii de rețele de socializare: pe de o parte, revolta contra sistemului hapsîn, pe de alta, compasiunea față de oamenii muncii – autorul postării ținînd să-și facă cunoscute calitățile morale, subliniind faptul că nu și-a abandonat cumpărăturile, din grijă pentru cei care vor fi nevoiți să le pună la loc.
Unii au preluat ideea, comentînd, în siaj, că, dacă magazinele ne „obligă” să depunem această „muncă” de a ne scana singuri produsele, ar trebui să ne și plătească. Altă idee cu priză la acel public chinuit în permanență de complexe de inferioritate față de „occidentali” și față de acel capitalism feroce „din afară” care ne nedreptățește, ne umilește și ne fură.
Fiind rost de audiență, mass-media a preluat furtuna din pahar, organizînd, timp de cîteva zile, dezbateri, cu invitați și, musai, cu „vocea poporului”, toată treaba căpătînd un iz de ideologie – capitaliștii bogați fac bani pe spatele poporului asuprit. Bulgărele, astfel crescut, a ajuns la urechile politicienilor, care n-au zăbăvit să se exprime – PSD-ul anunțînd că i-a venit o idee: să taxeze, de acum, suplimentar, acele case de marcat.
O propunere pe care economistul Constantin Rudnițchi a etichetat-o ca „absurdă din punct de vedere fiscal”, comentînd ulterior episodul pe site-ul RFI România.
„Concret, propunerile social-democraților intră «cu bocancii» în economia privată. În primul rînd, ideea introducerii unui impozit pentru fiecare aparat automat instalat. Impozitul este în așa fel calculat încît să fie egal cu cel al unui angajat plătit cu salariul minim. Cu alte cuvinte, compania este descurajată să mai introducă noi tehnologii, prin casele de marcat automate, pentru că ar fi obligată să plătească un impozit și contribuții egale cu cele ale unui angajat. Mai are rost să faci o modernizare a afacerii? Evident, nu” – a afirmat economistul, conchizînd că, deși propunerile PSD sînt hilare, „dacă luăm în calcul că reflectă un mod de gîndire, zîmbetul va fi înlocuit cu un «fior rece» prin șira spinării”.
Căci nu doar PSD-ul a reacționat – liderul AUR, George Simion, a postat și el pe Facebook un mesaj în care se declara „alături de miile de români revoltați de inițiativa retailer-ului francez Auchan de a-i transforma, din clienți, în angajați neremunerați ai acestei corporații”, susținînd că „Auchan, ca și ceilalți retailerii veniți în România, realizează profituri uriașe și, în mare parte, externalizează acești bani către țările lor. Cînd le-am criticat practicile, ni s-a replicat că punem în pericol locurile de muncă pe care le-au creat. Acum, după ce au luat banii românilor, iată că tocmai corporațiile vor să elimine și locurile de muncă, prin digitalizarea excesivă și înlocuirea angajaților prin propriii clienți”.
Și, ca tortul să nu rămână fără cireașă, pe 13 martie, Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, a declarat că montarea caselor self-scan în supermarket este „o abordare discriminatorie” față de persoanele în etate, oameni pe care i-a etichetat a fi „nefamiliarizați cu toate diligenţele de a-şi scana şi a-şi marca singuri cumpărăturile”.
Probabil, el însuși speriat de consecințele postării sale la nervi, inițiatorul zarvei a ținut să se delimiteze de asocierile cu vreun om politic – dezicîndu-se, în special, de George Simion: „Țin să menționez că nu am nici o legătură cu acest domn și mă îngrijorează profund faptul că s-ar putea interpreta că eu și dl Simion avem păreri similare. (...) Consider că dl Simion nu face altceva decît să se cațere pe un subiect din care a simțit că poate suge niște capital politic”.
Fără să vrea, odată cu dezicerile sale, individul a lansat însă o dezbatere reală: sîntem oare conștienți de consecințele postărilor noastre, mai ales ale celor făcute la nervi?
Vocea poporului, între rațiune și simțire
Ne place sau nu, realitatea arată că multe dintre discuțiile virale care se încing pe rețelele de socializare devin dezbateri în spațiul public, unele concretizîndu-se chiar sub forma unor mișcări sociale – precum MeToo sau BlackLivesMatter. Am putea spune, din punctul acesta de vedere, că rețelele de socializare sînt o formă de democrație – vocea poporului impunîndu-se.
Totuși, care e natura acestei „voci a poporului” exprimată pe rețelele de socializare: este vocea rațiunii sau a emoțiilor?
Să ne gîndim în primul rînd care e principiul de bază al acestor rețele: pura socializare, în sensul șuetei între amici, este exclusă – cîți dintre noi avem în listele de „prieteni” doar prieteni? Nucleul lor este ispititorul „like”, o cheie ce deschide Cutia Pandorei, lăsînd să zburde liber orgolii, temeri, nesiguranțe și mai ales certitudini de care avem nevoie pentru a le obloji. Căci de prea multe ori acel like înseamnă o formă de validare și un impuls către vizibilitate, tradusă, în lumea social media, prin celebritate. Căci, datorită rețelelor de socializare, oricine poate ajunge „Cineva”, indiferent dacă are sau nu aptitudinile necesare, e suficient să fie pe gustul „poporului”. E suficient să primești like-uri, să ai urmăritori, să fii distribuit – necontînd din partea cui vine această recunoaștere – căci, în lumea like-ului, cantitatea e mai prețuită decît calitatea.
Iar pentru acest like ești dispus să faci compromisuri în ceea ce privește propria intimitate: lucruri pe care nu le-ai fi spus decît apropiaților, tristeți, bucurii, glumițe, nervi, pe scurt toate emoțiile care te copleșesc la un moment dat nu mai sînt rezervate prietenilor și familiei, ci le trîntești în fața unei mulțimi de necunoscuți, tînjind după „aprecierea” lor cantitativă. Odată primită, plusezi, intrînd în cercul vicios al expunerii oricărei emoții, oricărei trăiri, oricărei intimități – căci astea hrănesc cel mai abitir atenția societății social media.
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii” – afirmă Robert Zuili, psiholog, într-un articol din Huffington Post.
„Emoția acționează precum o realitate augmentată, creînd astfel o «alterare» a realității, fiind o percepție elaborată după propria prismă emoțională. Rețelele de socializare permit refularea unor nervi, însă sensibilitatea exagerată duce la o uzură a rațiunii. (...) În această lume nouă în care emoția e aruncată în prim-plan, există o contagiune emoțională pe care rețelele sociale o favorizează. Cei care s-au crezut izolați, în percepția lor asupra unei lumi insuportabile, se regăsesc, se înțeleg și se sprijină reciproc. Ceea ce puteau minimiza pînă atunci ca fiind o nedreptate locală devine o realitate comună.”
Puterea emoției resimțite de o persoană, explică psihologul, distorsionează însă de multe ori percepția asupra realității exterioare, fiind subiectivă, ajungînd „să înmulțească de zece ori percepția celor mai mici greșeli, inconsecvențe, contradicții și alte imperfecțiuni ale lumii”. Intrate în rețea cu emoțiile celorlalți utilizatori, acest „cocktail exploziv” creează un anumit cult al plăcerii.
Or, după cum susține Michel Maffesoli, profesor emerit de sociologie la Sorbona, în cartea sa Homo eroticus. Des communions émotionnelles, lumea contemporană trăiește în acest cult al plăcerii, în care afectele și emoțiile sînt valori esențiale.
Potrivit lui Maffesoli, „spiritul vremurilor pare să pună la îndoială ordinea rațiunii care a prevalat pînă azi și să privilegieze emoția”. Importanța acordată azi afectelor formează un soi de „erotism social” în care protestele, indignarea și alte expresii ale unor emoții private duc înspre reale mișcări sociale, reducînd și distorsionînd diferitele „principii ale realității”.
Subiectivismul cu care trăim orice mică neplăcere, odată postat pe rețelele de socializare, devine astfel o viziune categorică asupra „lumii”.
Potrivit unui studiu al Universității din Sorbona (Réseaux d’affects et d’intolérance: politique, catharsis et le récit de soi et de l’autre dans la vie quotidienne médiatisée), exagerarea emoțiilor, exprimate în social media, construiește o societate plină de nevroze. Rolul de catharsis pe care îl poate avea verbalizarea unei emoții este anihilat de permanenta nevoie de a crea trăiri, doar ca să le împărtășești. Mecanismele creierului sînt astfel bulversate, centrii nervoși intră într-o stare permanentă de alertă care ne întunecă mințile și ne face să augmentăm orice trăire.
Revenind la episodul caselor de marcat self-scan denunțate ca „nedreptate socială”, faptul că enervarea personală a cuiva, care nu avea o justificare logică, s-a transformat în dezbatere națională, implicînd inițiative politice și declarații de discriminare, ne arată că „rețelele de socializare” au devenit mai degrabă un soi de „rețele de afecte”, care nu prea mai au de-a face cu natura unor trestii cugetătoare.
