Suma fără laude: mai încurajează școala dragul de învățătură?
La doar cîteva zile după ce a fost lansat, pe 30 noiembrie 2022, ChatGPT a avut peste un milion de utilizatori. După doar o lună, în ianuarie 2023, numărul acestora avea să crească la peste 100 de milioane. Și, direct proporțional cu priza sa la public, au apărut dezbateri, îngrijorări, controverse: dacă această nouă găselniță a inteligenței artificiale este drumul către iad – moartea presei, a artei, a culturii și educației? Ce nevoie mai e de oameni care să creeze, dacă această aplicație îi poate înlocui?
Au apărut, așadar, primele precauții: pe 5 ianuarie, școlile publice din New York au interzis folosirea aplicației de către elevi.
„Din cauza îngrijorărilor cu privire la impactul negativ asupra educației elevilor și a preocupărilor privind siguranța și acuratețea conținutului, accesul la ChatGPT este restricționat pe rețelele și dispozitivele școlilor publice din New York”, a declarat Jenna Lyle, purtătoarea de cuvînt a departamentului de educație. „Deși acest instrument poate oferi răspunsuri rapide și ușoare la întrebări, nu dezvoltă abilități de gîndire critică și de rezolvare a problemelor, care sînt esențiale pentru succesul academic și pe tot parcursul vieții.”
Pe 27 ianuarie, în Franța, Universitatea Science Po trimitea un e-mail studenților și profesorilor din echipa de conducere prin care interzicea utilizarea ChatGPT și a tuturor celorlalte instrumente bazate pe inteligență artificială, în cadrul universității. „Sancțiunile pentru utilizarea software-ului pot merge pînă la excluderea din instituție sau chiar din învățămîntul superior francez în ansamblu” – se specifica în comunicat.
Panica, la nivel educațional, pare deja instalată – frica de plagiat, existentă de multă vreme, s-a accentuat, de vreme ce ChatGPT poate genera eseuri pe orice temă, individualizate, fără șanse de a depista sursa.
Astfel, Rob Reich, profesor de științe politice la Universitatea Stanford, a comentat, pentru The Guardian, că, deși „trucurile au existat dintotdeauna și există o dinamică eternă și familiară între elevi și profesori (...), acolo unde odinioară trișorul trebuia să plătească pe cineva să scrie un eseu în numele său sau să descarce un eseu de pe web, ușor de detectat de programele software de depistare a plagiatului, noua tehnologie a inteligenței artificiale facilitează producerea de eseuri de înaltă calitate. Introduceți o solicitare, apăsați Enter și veți primi înapoi paragrafe complete de text unic, nedetectabile”.
Totuși, vorbind despre această panică, despre această continuă frică de plagiat care bîntuie de ani buni domeniul educațional (la orice nivel), blamînd inteligența artificială, nu blamăm, de fapt, metehnele unei societăți înclinate spre lene intelectuală și furt? Criticînd tehnologia pentru instrumentele sale de facilitare a cercetării, prin rapiditatea găsirii și esențializării unor informații, nu ascundem sub covor esența realei probleme din interiorul sistemelor de educație?
Cine încurajează, de fapt, plagiatul?
Mulți aruncă vina înspre Internet, ca principal vinovat pentru scăderea performanțelor intelectuale. Cînd e mai ușor să găsești o informație folosind un motor de căutare, nu-ți mai bați capul cu statul prin biblioteci, iar asta, susțin criticii Internetului, duce la fușereală, la o aparență de educație. Copiezi informația care, primită „de-a gata”, nu ți se fixează în cap, dar te ajută să-ți vopsești o fațadă intelectuală. Iar tinerii, se spune, sînt primele victime ale acestei tehnologii – Internetul îi face superficiali și dornici doar să ia o notă de trecere, nu să învețe. Însă de ce sînt dornici tinerii să ia o notă de trecere, fără a munci pentru aceasta? Nu cumva pentru că societatea în care trăim încurajează furtul propriei căciuli?
Cu alte cuvinte, cît de mult mai încurajează școlile și universitățile dragul de învățătură, și cît de mult s-au transformat aceste bastioane ale educației în afaceri, insuflînd nu ideea de cultură, ci de tranzacție comercială?
„Eforturile de a preveni meteahna plagiatului au fost dintotdeauna considerate ca un soi de laudă adusă universităților care dau senzația că fac ceva în legătură cu asta, însă mediul academic în sine este parte a problemei plagiatului”, este de părere Frank Furedi, profesor emerit de sociologie la Universitatea din Kent, într-un articol din The Guardian, amintind că una dintre cele mai invocate cauze pentru înșelăciune este Internetul – de la școlile generale pînă la universități.
„Tendința constantă de a devia această problemă a înșelătoriei înspre cauze externe vieții universitare este determinată de imperativul instituțional de a minimaliza semnificația acestei practici. Toate universitățile au politici cu privire la această problemă; majoritatea au pus la dispoziția personalului un software de detectare a plagiatului și problema este în permanență pusă pe tapet. Însă asta este mai degrabă atitudinea celor care doar vor să dea senzația că fac ceva, mai degrabă decît să se confrunte de-a dreptul cu problema reală – și anume că plagiatul nu este o problemă tehnică, ci una care ridică întrebări cu privire la funcționarea întregii culturi academice.”
În plus, susține Furedi, alarmantă este atitudinea studenților care nu consideră plagiatul ca fiind o nefăcută – căci au impresia că așa funcționează, de fapt, sistemul. Cu alte cuvinte, nu fac decît să joace după regulile jocului, în care s-au prins încă de pe băncile școlii generale. Acest „joc” însemnă, de fapt, o pură tranzacție economică. Elevii nu mai sînt tratați ca niște învățăcei, ci mai degrabă ca un soi de „clienți” ai sistemului de educație, drept urmare au ajuns să privească relația cu școala din această perspectivă, nu printr-o prismă intelectuală, care să le deschidă apetitul pentru studiu. Apetitul elevilor și studenților fiind, azi, unul strict pragmatic.
„Clienții caută un tîrg bun, nu stimulare intelectuală. Or, pentru clienți nu contează bucuria care se poate naște dintr-o dezbatere intelectuală, ci nota finală pe care o vor obține la un eseu sau la un examen. Sistemul universitar conspiră, astfel, pentru a-i încuraja pe elevi să fie mai degrabă obsedați de rezultatele cuantificabile, nu pasionați de acea călătorie de iluminare oferită de o educație academică. Iar asta se întîmplă deoarece universitățile însele sînt notate pe rezultate cuantificabile, deci au tot interesul să insufle studenților etosul calculului matematic în care aceștia ajung să trăiască. (...) Și dacă învățămîntul superior va continua să-și trateze studenții conform unui model de afaceri, este doar o chestiune de timp pînă cînd plagiatul își va pierde stigmatul.”
O inflație de diplome
În timp ce profesorii se plîng din ce în ce mai mult de calitatea elevilor, de faptul că nu sînt motivați să mai învețe, crește numărul de diplome care le atestă acestora un nivel superior de educație. Francezii chiar au o denumire pentru ceea ce declanșează această inflație de diplome – „diplômite”, care se referă la cerința tot mai mare pentru diplome de licență, chiar în locuri de muncă în care, în mod tradițional, nu aveai nevoie de așa ceva.
Este un fenomen extrem de răspîndit, afirmă (într-un articol publicat pe site-ul BBC) Manjari Raman, coordonatoarea unui proiect de evaluare a viitorului pieței muncii, derulat de Harvard Business School. Potrivit cercetătoarei, azi n-ai mai fi angajat, fără diplomă, pe un loc de muncă pentru care, pînă mai ieri, aveai nevoie în primul rînd de abilități și experiență.
Cu alte cuvinte, în locul celor care ocupă în prezent un post fără să aibă o diplomă, vor fi angajați doar oameni cu diplome, chiar dacă nu au experiența necesară. „Acest lucru creează un sistem în care companiile trebuie să ocupe posturi cu oameni licențiați, lăsînd pe tușă lucrătorii cu experiență și abilități. Numărul mare de absolvenți ai studiilor universitare a fost o problemă majoră pe piața muncii de zeci de ani, iar aceasta s-a acutizat pe măsură ce ne confruntăm cu o economie post-pandemică ce are nevoie de o repornire rapidă.”
Cine sînt însă beneficiarii acestei inflații de diplome? Companiile se văd în situația de a angaja pe bază de diplomă, mai degrabă decît pe bază de experiență, studenții se văd în postura de vînători de diplome în domenii pentru care nu au neapărat abilități, dar sînt la căutare pe piața muncii, drept urmare fac orice (inclusiv plagiază) pentru a obține acea atestare.
„De fapt, singurele care par să beneficieze de diplomă sînt instituțiile academice din întreaga lume, care și-au văzut mai mult decît dublate înscrierile între 2000 și 2014. În Marea Britanie, unde diplomele sînt clasate în funcție de rezultatele academice, acest fenomen capătă o altă dimensiune. Nu numai că universitățile din Marea Britanie și-au mărit de cinci ori numărul total de diplome, emise din 1990, dar și numărul de studenți care termină școala cu onoruri a crescut vertiginos, de la 7% în 1997 la 30% în 2019.” Potrivit lui Ray Bachan, lector la Brighton Business School, de la Universitatea din Brighton, citat de BBC, acest fenomen ar putea fi datorat unor metode de predare superioare și facilităților pentru educație, precum biblioteci mari și Internet.
Însă profesorul este sceptic: cel mai probabil, aceasta inflație de diplome este cauzată mai ales de faptul că azi o diplomă universitară se obține mult mai ușor decît se obținea odinioară.
Facultățile și universitățile au astfel un palmares bogat de absolvenți, indiferent de pregătirea reală a acestora. Absolvenții au patalama, indiferent dacă sînt pricepuți sau nu. Iar companiile au parte de multe CV-uri împodobite cu titluri universitare, chiar dacă penajul e mai frumos ca trilul.
