Vioara lui Ingres

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 – 17 august 2022
E cool să postești jpeg

„Un simbol al Franței va dispărea” – a titrat presa franceză, zilele trecute, știrea potrivit căreia „Timbrul roșu”, folosit pentru a trimite corespondența în regim de urgență, va fi înlocuit, de anul viitor, de varianta virtuală, „e-Lettre”.

Brusc, am simțit fiorul colecționarului, revenind din vremurile copilăriei și adolescenței și chiar ale primilor ani de facultate, cînd filatelia era principalul meu hobby – căci oricare filatelist știe că raritatea unui timbru îi conferă un plus de valoare.

Și m-am gîndit la vechea mea pasiune pentru timbre, începută timid și pe ascuns, cînd sertarul cu corespondență din dormitorul mamei era pentru mine un soi de cufăr cu comori, prin care scormoneam cînd ea nu era acasă. Nu scrisorile mă interesau, ci acele bucățele colorate, lipite în colțurile plicurilor, fiecare cu un alt desen, unele scrise în limbi necunoscute. Începusem să le dezlipesc, la abur, mai întîi pe cele mici, ca să nu se observe, dar mai apoi am ajuns să despoi toate scrisorile de prețioasele podoabe pe care mi le aliniam, cu o bucurie extatică, într-un clasor improvizat. Cînd și-a dat seama, mama nu s-a supărat, din contra, mi-a cumpărat un clasor adevărat și acele „plicuri cu timbre”, instaurînd chiar tradiția duminicală de a merge la cele două magazine filatelice „de renume” din București – cel de la Sala Palatului și cel de pe fostul bulevard 1 Mai. În timp am adunat o adevărată armată de clasoare, ordonate pe teme: pictori români, străini, costume populare, animale sălbatice, cosmos, desene animate, faună și floră.

Și nu era doar o colecție de avar, deși o consideram, cu lăcomie avară, ca pe o comoară strînsă din greu (nu făceam schimb de timbre, cum se obișnuia, căci pentru mine fiecare timbru, chiar și „dublurile”, era ca un bun prieten, or cum să faci schimb de buni prieteni?), ci era și un soi de instrument de educație – pot spune că filatelia mi-a fost primul ghid într-ale culturii generale, datorîndu-i, de altfel, obsesia mea pentru Picasso (timbrul care mă fascina și pe care îl priveam, ore în șir, cu lupa, era un timbru cu „Guernica”).

Chiar dacă, de prin anul II de facultate, pasiunea mea pentru filatelie a început să se estompeze, făcînd locul altor hobby-uri, aveam să constat că focul pe care acea pasiune pentru colecționarea de timbre l-a stîrnit în mine nu m-a abandonat niciodată – un foc alimentat deopotrivă și de dorința de a căuta, de a descoperi lucruri noi, dar și de bucuria de a evada într-un loc doar al meu, mobilat încet și cu trudă, cu acea pasiune care pare că oprește timpul în loc.

Și m-am gîndit dacă, într-o lume care se tot plînge de lipsă de timp, nu cumva ne-am abandonat, fără să ne dăm seama, micile pasiuni de suflet, în favoarea unor permanente conexiuni la realitate, și dacă nu ne lăsăm jefuiți de propriul timp de comoditatea adicțiilor înlesnite de televiziune și Internet. În iureșul vieții hectice, mai avem, cu adevărat hobby-uri?

Primul hobby al omenirii

Termenul a apărut prin secolul al XVI-lea, în Anglia, desemnînd inițial o jucărie căreia i se spunea Hobby Horse, un băț cu cap de cal, uneori și cu o mică roată atașată, folosită de copii pentru a imita călăritul. În timp, englezii au început să-l folosească, inițial peiorativ, pentru a denumi petrecerea timpului liber într-un mod trivial, apoi, de prin secolul al XVIII-lea, hobby a trecut în vocabularul colecționarilor și al celor care aveau o anumită pasiune pe care o cultivau în mod regulat, atrăgîndu-și astfel respectabilitatea unui „timp petrecut cu un scop util”.

De altfel, ideea că un hobby are ca scop o utilitate este susținută și de Steven M. Gelber, profesor de istorie la Universitatea din Santa Clara (SUA), care în 1999 a publicat o amplă cercetare, Hobbies: Leisure and the Culture of Work in America, în care urmărește istoria și semnificația hobby-urilor, de la jumătatea secolului al XIX-lea pînă în anii 1950, încercînd să dibuiască, printre feluritele hobby-uri, de la cusutul goblenurilor sau alte feluri de lucru manual la colecționarea timbrelor, monedelor sau a păpușilor de porțelan, semnificația lor socială.

Deși percepute ca un soi de „nevoie de a-ți umple timpul liber”, Gelber demonstrează că, de cele mai multe ori, hobby-urile „reflectă și reproduc valorile societăților în care trăim”, aducînd un „surplus de raționalitate utilitaristă” ecourilor economice și sociale. „Ocuparea timpului liber cu un hobby este valorificată social tocmai pentru că produce sentimente de satisfacție cu ceva care seamănă foarte mult cu munca, dar care este o muncă făcută cu pasiune” – afirmă istoricul, care susține că, din acest punct de vedere, „hobby-urile sînt o contradicție: munca o transformă în timp liber, iar timpul liber îl transformă în muncă”.

Pasiunea ca obligație

Ce hobby-uri aveți? – este o întrebare recurentă la interviurile de angajare și un punct cîștigat dacă acea căsuță e bifată în CV-uri. Angajatorii apreciază un candidat și în funcție de hobby-urile pe care le are – cel puțin așa sună sfaturile agențiilor și site-urilor de recrutare a forței de muncă. Drept urmare, fie că ai, fie că nu, cel mai bine ar fi să declari că ești plin de pasiuni. „Care sînt cele patru categorii de hobby-uri care trebuie menționate în CV?” – vine în ajutorul candidaților un site care sugerează tipurile de hobby-uri pe care un candidat ar trebui să le declare: sportul e menționat primul (căci indică faptul că ești motivat, disciplinat și dispus de a lucra în echipă), apoi interesele din „sfera gîndirii analitice” (precum cititul, șahul sau scrierea), pe locul trei vin pasiunile din „sfera socialului” (voluntariat, dans sau jocuri de societate) și pe ultimul loc „activitățile unice” – aici, menționează site-ul respectiv, „unic nu înseamnă ciudat” și înșiră o sumedenie de hobby-uri personalizate – tirul cu arcul, caligrafia, actoria, patiseria etc.  

Cu alte cuvinte, dă bine dacă declarăm că avem o înclinație (oricare ar fi aia) și către alte domenii de interes – căci un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.

De la hobby la carieră și adicție

Cum ni s-a schimbat perspectiva asupra petrecerii timpului liber – este întrebarea care l-a mobilizat timp de mai bine de 40 de ani pe Robert Stebbins, doctor în sociologie, profesor emerit la Universitatea din Calgary, în a studia comportamentele sociale ale oamenilor în relație cu activitățile pe care le au în afara profesiei. În lucrarea sa din 2015, Serious Leisure: A Perspective for Our Times, sociologul remarca faptul că, din anii 2000, hobby-urile au revenit în centrul atenției publice. Însă nu este vorba neapărat despre o renaștere sau de o regăsire a acelor pasiuni care să confere o bucurie lăuntrică, ci mai ales, pe de o parte, de o raționalizare a acestora, iar pe de alta, de un abandon în fața adicțiilor tehnologiei sau a diferitelor mode sociale.

În primul rînd, sociologul remarcă, mai ales în rîndul tinerilor, cultivarea unor pasiuni, la nivel mai degrabă formal, necesare pentru a urca trepte în carieră. Foarte mulți tineri au început astfel să practice diferite activități extracurriculare, în diferite domenii, pentru a le menționa drept hobby, în vederea obținerii unor burse, sau pentru a-și face CV-ul mai atractiv, urmărindu-se mai ales o gratificare socială, și nu o una personală – unul dintre hobby-urile moderne, cel mai adesea invocat, fiind „voluntariatul”.

De cealaltă parte, există categoria celor care recurg la activități de bază simple – zapparea televizorului, navigarea pe Internet, mai ales pentru a se conecta la rețelele de socializare – sau la cele încadrate în categoria „firești” – plimbările, cititul sau practicarea unor sporturi de plăcere, cărora le lipsește însă complexitatea a ceea ce înseamnă, pînă la urmă, un hobby.

Există, bineînțeles, în rîndul hobby-urilor moderne, și jocurile pe calculator – care se apropie foarte mult de granița care desparte pasiunea de adicție.

Vioara lui Ingres

Un hobby este, pînă la urmă, la fel de greu de definit precum pasiunea. Există, fără îndoială, în orice hobby și un soi de utilitate și un grad de adicție. Secretul, probabil, stă în dozaj și în felul cum acest hobby este cultivat. Și, probabil, cea mai bună definiție vine pe filieră franceză, prin expresia „vioara lui Ingres”, o expresie care a apărut în Franța, în secolul al XX-lea, ca sinonim al englezescului hobby și care desemnează „o a doua abilitate dincolo de cea prin care o persoană este cunoscută”.

Originea acesteia este povestea pictorului Jean-Auguste-Dominique Ingres, care a inspirat de altfel și celebra fotografie din 1924 a lui Man Ray. Deși studiase pictura și se impusese ca artist plastic, lui Ingres îi plăcea foarte multă să cînte la vioară și își dedica tot timpul liber acestei pasiuni. Fără a fi profesionist, a reușit, chiar ca amator, să ajungă a doua vioară în orchestra din Toulouse, oferind frecvent concerte studenților Academiei Franceze din Roma, unde fusese numit director. Pasiunea sa pentru vioară l-a făcut remarcat și în fața lui Franz Liszt, care a spus că acesta cîntă „fermecător”, dorind să interpreteze alături de el sonatele pentru vioară ale lui Mozart și Beethoven, și dedicîndu-i transcripțiile personale ale simfoniilor a 5-a și a 6-a de Beethoven, la publicarea acestora în 1840.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

DSC 4775 JPG
Micutzu: „Vorbitul despre depresie a devenit un trend. Eu încerc să fiu sincer“ | INTERVIU
Cosmin Nedelcu, unul dintre cei mai apreciați actori de comedie, vorbește despre cel mai nou film al său, lupta cu depresia, altercația în care a fost implicat și manele de la Filarmonică.
exxon
Engie: Majoritatea gazelor cumpărate din Marea Neagră vor fi furnizate consumatorilor români
Cea mai mare parte din gazele cumpărate de Engie de la BSOG, care extrage gaze din Marea Neagră, vor fi furnizate consumatorilor casnici, a declarat Eric Stab, CEO al Engie România.
Craniul ursului preistoric se poate observa vizitând Peștera Ialomiței, recent restaurată. FOTO CS
Peștera Ialomiței din Bucegi, primul caz atestat de conviețuire dintre un pustnic și un urs
Peștera Ialomiței sau Peștera Pustnicului este cel mai vizitat obiectiv turistic din Munții Bucegi și, cel mai probabil, la acest lucru au contribuit și legendele care s-au țesut în jurul acesteia.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia