Negustorii de timp

Dăm timpul înainte, îl dăm înapoi. Dormim mai mult, dormim mai puțin. Dăm ora 3 pe ora 4, iar ora 4 o schimbăm pe ora 3. Ne jucăm de-a negoțul cu timpul, de foarte multă vreme, în ideea că astfel vom ieși cu mai multe parale în buzunar, însă chiar merită toată această zbenguială orară? Nu cumva pierdem mai mult decît cîștigăm? Cîtă economie facem, în mod real, și cît de mult ne afectează schimbarea orei sănătatea, atît mentală, cît și fizică? 

În 2018, Uniunea Europeană a luat în calcul vechea invocare economică a schimbării orei, a pus-o în balanță cu disfuncționalitățile ei și, în urma studiilor și sondajelor care, pe de o parte, demonstrau impactul negativ asupra societății, iar pe de alta, cereau încetarea acesteia, a ajuns la concluzia, sub formă de recomandare către toate țările Uniunii, că această schimbare de oră n-ar mai trebui să aibă loc. 

De unde a pornit însă toată această poveste și unde sîntem în prezent?

Un mic istoric abracadabrant 

Schimbarea orei are un lung, încîlcit și politizat istoric.

Cîrcotașii și gurile rele ar putea da vina pe Benjamin Franklin, căci acesta ar fi deschis pentru prima dată Cutia Pandorei, în timpul mandatului său de diplomat în Franța, cînd a publicat, în 1784, un articol în Journal de Paris prin care îi încuraja pe parizieni să se trezească odată cu găinile și să se culce tot odată cu ele, pentru a face economie la lumînări. Ca să-i convingă, Franklin le face și un calcul: „Cele șase luni din 20 martie pînă pe 20 septembrie îmi oferă 183 de nopți. Înmulțesc acest număr cu șapte (numărul de lumînări arse în fiecare noapte) și obțin un număr de 1.281. Înmulțit cu 100.000 de familii, obțin 128.100.000 de lumînări, adică 64.050.000 de kilograme de ceară, ceea ce înseamnă, la prețul mediu, o cheltuială anuală de 96.075.000 de lire – o sumă enormă pe care Parisul ar putea s-o economisească în fiecare an folosind lumina soarelui în loc de lumînări. (...) Cred că toți cei care au bun-simț (...) se vor strădui, aflînd aceastea, să se trezească odată cu soarele”. 

Pentru restul oamenilor, cei care n-au decența să fie economi, Franklin propunea în respectivul articol și reglementări: ferestrele cu obloane (care ar fi oprit lumina soarelui) să fie taxate, poliția să intervină în casele unde lumînările s-ar aprinde prea devreme, iar familiilor să nu le fie permis să cumpere mai mult de un kilogram de lumînări pe săptămînă. În plus, Franklin mai propunea ca, în fiecare dimineață, de îndată ce răsare soarele, să sune clopotele în fiecare biserică și, dacă nici asta nu va fi suficient ca să-i dezmeticească pe parizieni, să se tragă cu tunul pe fiecare stradă, „pentru a-i trezi pe leneși și a-i face să deschidă ochii pentru a-și vedea propriul interes”.

Însă, dacă articolul lui Franklin (care fusese, potrivit istoricilor, o cioacă scrisă mai degrabă pentru a-și învinge plictiseala și a-și amuza prietenul, pe Antoine Alexis-Francois Cadet de Vaux, cel care edita Journal de Paris) viza doar trezirea mai devreme pe timp de vară, ideea serioasă de a schimba ora îi aparține lui William Willett, promotorul orei de vară în Marea Britanie, care a publicat în 1907 articolul „The Waste of Daylight“ („Irosirea luminii zilei”), în care propunea ca ceasurile să fie date înainte și înapoi cu cîte 80 de minute, în patru etape. Astfel, în fiecare duminică din aprilie, ceasurile să fie date înainte cu cîte 20 de minute și, în același fel, în timpul lunii septembrie, să fie date înapoi. Potrivit calculelor sale, acest sistem ar fi făcut o economie de aproape 2,5 milioane de lire sterline.

© wikimedia commons

Ideea de economisire a dus la introducerea oficială a orei de vară în 1916, în timpul Primului Război Mondial, Germania și Austro-Ungaria fiind primele țări care au adoptat-o, pentru economisirea rezervelor de cărbuni. Sistemul prevedea ca ziua de 1 mai să înceapă, de fapt, la ora 11 a zilei de 30 aprilie, iar ziua de 30 septembrie să se sfîrșească la o oră după miezul nopții. Sistemul a fost preluat mai apoi de Regatul Marii Britanii, apoi de puterile Antantei, în 1917 (anul în care și România a adoptat pentru prima oară schimbarea orei).

În Statele Unite, ora de vară a fost introdusă din 1918 pînă în 1919, apoi reintrodusă din 1942 pînă în 1945. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1940, în Franța aflată sub ocupație „ora de vară” funcționa cu o diferență între zona liberă și cea ocupată, zona ocupată fiind administrată de comandamentul teritorial german, care stabilise fusul orar german (cu două ore în plus față de GMT și doar una pe timp de iarnă). Această discrepanță între zonele libere și cele ocupate a dat peste cap  într-atît circulația trenurilor care făceau legătura între teritorii, încît compania de căi ferate a propus regimului de la Vichy să se alinieze la ora germană, ceea ce s-a și întîmplat pe data de 16 februarie 1941.

După război, ora de vară a fost scoasă din calcule, însă negustorii timpului au reintrodus-o în anii ’70, odată cu prima criză a petrolului. Măsura, care trebuia să fie temporară și să fie aplicată doar pe durata crizei, s-a permanentizat, iar din 2001 Uniunea Europeană a emis o directivă prin care a obligat toate statele membre UE să dea înainte ceasul cu o oră, în ultima duminică a lunii martie, și înapoi în ultima duminică a lunii octombrie.

Efectele asupra sănătății

În motivarea financiară a schimbării orei s-a ignorat însă, cu desăvîrșire, impactul pe care acest negoț cu timpul îl are asupra bunăstării noastre fizice și psihice.  

Beth Ann Malow, profesor de Neurologie la Universitatea Vanderbilt, afirmă, într-un articol publicat în The Conversation,că efectele depășesc stadiul de „simple inconveniente”, iar această „oră de vară” produce grave disfuncționalități, de la dereglarea sistemului nervos, prin dereglarea rutinei somnului, pînă la atacuri de cord sau cerebrale. „Acest lucru e cauzat de faptul că ora ceasului nostru biologic e mutată forțat; cu alte cuvinte, trecînd la ora de vară, organismul se simte ca la 7 a.m., însă trebuie să se adapteze la ora oficială de 8 a.m.”

Iar această diferență de o oră chiar contează, susține cercetătoarea, pentru că supune organismul unui stres, nu doar pentru ziua schimbării, ci timp de săptămîni și chiar luni pentru că dereglează ritmul natural al corpului. Odată cu această dereglare, crește nivelul de cortizol din organism, un hormon generat de răspunsul la stres. 

Potrivit unui studiu din 2017, „Spring Forward at Your Own Risk: Daylight Saving Time and Fatal Vehicle Crashes“, publicat în American Economic Journal, „Ora de vară (DST) are un impact asupra a peste 1,5 miliarde de oameni, iar multe dintre efectele sale asupra acestei populații rămîn încă necunoscute. Rezultatele noastre sugerează că, în perioada 2002-2011, tranziția la DST a provocat peste 30 de decese și un cost social de 275 de milioane de dolari anual”.

Potrivit autorilor unui alt studiu, din 2020, „Measurable health effects associated with the daylight saving time shift“, ideea introducerii orei de vară a fost atractivă în vremea „lumînărilor și lămpilor cu gaz, deoarece le permitea lucrătorilor să folosească mai mult lumina soarelui pentru orele de lucru și să reducă cheltuielile angajatorilor pentru iluminat”. Însă azi, multe s-au schimbat căci doar o mică parte din cheltuielile energetice se duc pentru a produce lumină, după apusul soarelui. „Cu toate acestea, peste un sfert din populația lumii este supusă schimbării orei, de două ori pe an, ceea ce perturbă atît munca, cît și programul de odihnă și, posibil, ritmul circadian al ceasului. S-a demonstrat că schimbările de oră au un efect măsurabil asupra consumului de energie electrică, deși nu neapărat în direcția dorită. Studiile anterioare au demonstrat că schimbarea orei vara provoacă modificări vizibile în comportamentul uman în ceea ce privește timpul de trezire și vigilența autoraportată, o creștere semnificativă a accidentelor de trafic mortale (pînă la 30% în ziua schimbării ), o creștere pe termen scurt a accidentelor la locul de muncă (5,7%  după trecerea la ora de vară, deoarece angajații dorm, în medie, cu 40 de minute mai puțin) și rate crescute de infarct miocardic acut (cu aproximativ 3,9 %).”

Renunțăm sau nu la schimbarea orei?

Economic, nu mai prezintă nici un interes, de vreme ce, odată cu tehnologia, energia nu se mai consumă neapărat în aprinderea unui bec. În ceea ce privește sănătatea, din ce în ce mai multe studii trag semnale de alarmă. 

În 2018, renunțarea la schimbarea orei în Uniunea Europeană a fost pusă pe tapet și, în urma unor consultări publice și a unui amplu sondaj (potrivit căruia, din cei 4,6 milioane de respondenți, 84% au fost în favoarea renunțării), Comisia Europeană a propus o directivă pentru eliminarea orei de vară și armonizarea fusurilor orare în cadrul UE. Totuși, la trei ani după această directivă, lucrurile au rămas neschimbate.

Potrivit France Info, printre motivele invocate pentru aceasta se numără Brexit-ul, pandemia de COVID-19 și, în prezent, războiul din Ucraina. „Există o problemă a priorităților”, a declarat, pentru Euronews, europarlamentarul suedez Jakop Dalunde. „Sistemul politic nu poate gestiona totul în același timp (...) și, în prezent, Europa este foarte ocupată.”

Într-un fel, dilema negoțului de timp mi s-a suprapus peste o știre recentă, despre o pictură lui Piet Mondrian, care timp de 75 de ani a fost expusă greșit, adică întoarsă la 180 de grade, concluzia descoperirii fiind că acum ar fi prea tîrziu să mai fie expusă corect, căci s-ar deteriora. Și probabil că, pe lumea asta, unele greșeli sînt atît de adînci încît e imposibil să mai poată fi corectate.