Foamea de bani și moartea pasiunii

Știind cît de mult mi-i doream, deși pe atunci erau extrem de rari și scumpi, mama s-a dat peste cap, reușind să-mi facă unul dintre cele mai frumoase cadouri din viața mea: prima mea pereche de blugi, pe care mi i-a dat, alături de cel mai bun sfat din viață: totul depinde de atitudine. 

Căci blugii respectivi erau demodați, în anii ’90 purtîndu-se blugii piramidă, cei înalți în talie, bufanți pe picior și strînși pe gleznă, iar ai mei aveau talia joasă, pe șolduri, strîmți pe picior și evazați jos – stilul anilor ’70. Însă nici prin cap nu mi-a trecut să-i duc la croitor. Erau nou-nouți, n-aveam de gînd să-i măcelăresc, îi iubeam și erau ai mei, drept care îi purtam cu o fericire și cu o mîndrie autentice, atitudine care nu doar că aneantiza orice pornire de cîrcoteală a colegelor, cum că n-ar fi fost la modă, dar care ajunsese să stîrnească și invidia, pe care, recunosc, o alimentam, inventînd povestea cum că îmi fuseseră aduși de la Paris, unde pantalonii evazați erau ultimul trend. Cum Internet încă nu exista, povestea nu-mi putea fi verificată, iar atitudinea cu care îi purtam era cea mai bună dovadă că blugii erau ultimul răcnet al modei, nu că fuseseră cumpărați, de undeva din spatele magazinului Unirea, din cutiile de carton descărcate din cala unui camion, pentru care mama stătuse la coadă cîteva ore.

Peste doar un an, blugii evazați începuseră să fie noua modă în București – bineînțeles, nu datorită mie, ci unei euforii a adolescenților români de a retrăi, pe repede-înapoi, perioada rock a anilor ’70, iar bufanții au fost aruncați cu disprețul dezicerii în fundul dulapurilor, de unde au așteptat, cu stoicism și multă credință, anii 2022, cînd au fost scoși de la naftalină și readuși în circuit, laolaltă cu toate ideile istoriei modei de pînă atunci. 

Ce anume readuce pe podium trend-uri din alți ani și, mai ales, care sînt acele idei care tot revin?

Potrivit lui Agnes Brooks Young, autoarea unui complex studiu, Recurring Cycles of Fashion. 1760-1937, există trei forme recurente de rochii: „bombate la spate”, modă apărută la mijlocul anilor 1700, „tubulare”, începutul anilor 1800, și „clopot”, apărute în 1855 – fiecare dintre aceste forme repetîndu-se la un interval de aproximativ 30 de ani. 

Însă această ciclicitate, de care vorbea Young, a durat pînă în 1940, cînd ciclul s-a dereglat, mai ales în siajul unei explozii creative a marilor case de modă. De „bombate” nu s-a mai auzit, cele care au strălucit, timp de vreo zece ani, au fost cele tubulare, detronate la începutul anilor ’50 de cele clopot – vinovatul fiind Christian Dior. De prin anii ’70 pînă înspre 2000, moda a explodat: rochii, fuste, tubulare, evazate, clopot, scurte, lungi, blugi evazați, blugi strîmți, blugi rupți, helănci, toate trecînd printr-o gamă impresionantă de materiale, de la mătase la in, la piele, imitație de piele și chiar latex.

Și chiar dacă moda a mai și reciclat idei, ea a evoluat și a creat în permanență, spre deosebire de anii 2000, cînd vorbim despre o stagnare. Căci de două decenii încoace nu s-a mai creat nimic nou, ci s-au reluat toate ideile patentate de dinainte – de la coafuri (bob-ul anilor ’20, bretonul anilor ’70, permanentul anilor ’90) la încălțăminte (talpa ortopedică, bocanci, cizme înalte, botine, ciocate, toc cui, pantofi sport, espadrile) și, mai ales, la îmbrăcăminte. 

Moda vestimentară din prezent este o modă scoasă în întregime de la naftalină – tot ce s-a spus pînă în 2000 a fost reluat, cel mult parafrazat. Pînă și „bombatele” au reapărut, chiar dacă în altă formă – moda „bumped behind”, promovată intens de influencerița Kim Kardashian, a spart imaginea androginului –, siluetele feminine extrem de slabe, fără forme, aproape masculinizate ale anilor ’90 fiind acum tentate să-și etaleze posteriorul ca la 1700, cu ajutorul blugilor „push-up”. Nici măcar moda oversized nu este o găselință recentă, ci o reinterpretare a hainelor purtate în anii ’80-’90: umeri gonflați, blugi piramidă, sacouri și paltoane largi. 

Am putea să ne gîndim, într-un mod filosofic, că lumea noastră are acces la un număr finit de idei. Atîtea au fost, atîtea avem. Însă, pragmatic, este vorba despre o foame de bani – moda nu mai ține de creație, ci de marketing. Nu mai vorbim despre o artă, ci despre o industrie care, ca toate industriile, vrea – în primul rînd, în al doilea și al treilea rînd – cîștig financiar rapid. Trebuie, așadar, să producă pe bandă rulantă, să vîndă, să încaseze. Or, cum în acest proces nu mai este timp pentru creație, testare și așteptare, se recurge la modele deja patentate, care au fost de succes, care au prins la public și care sînt, așadar, sigure. 

Cum sigur este că azi, în loc să purtăm haine noi, purtăm, de fapt, hainele părinților, ale bunicilor, ale stră-stră-străbunicilor.