Lucrurile bune, trecute cu vederea

Publicat în Dilema Veche nr. 979 din 12 ianuarie – 18 ianuarie 2023
E cool să postești jpeg

Nu e o chestiune de plăcere morbidă, ci, potrivit specialiștilor, ne stă în fire să ne îndreptăm atenția, cu precădere, înspre știrile negative – este vorba despre un mecanism al creierului, setat anume pentru a ne feri de pericole. Să fii informat asupra unor potențiale agresiuni înseamnă să-ți poți crea, din timp, instrumentele necesare pentru a te apăra. Totuși, uneori, această nevoie de informație poate degenera, știrile negative avînd, la nivel psihologic, un impact mai mare decît este cazul, ceea ce antrenează creierul să rămînă într-o stare de alertă continuă, drept care vom începe nu doar să fim atenți, ci să căutăm și să scotocim după dezastre, ca într-o casă pe care o întorci cu susul în jos ca să găsești un potențial asasin, doar pentru că ai auzit un zgomot. Ajunși în acest punct, ceea ce creierul nostru încearcă să facă, adică să ne apere, se transformă într-o armă pe care ne-o punem singuri la tîmplă. Astăzi, maniei de a căuta dezastre i se spune doomscrolling, deși „boala” e mai veche și a fost diagnosticată prin anii ’60, de către George Gerbner, profesor și cercetător în domeniul comunicării, care a patentat-o sub denumirea de mean world syndrome (sindromul lumii rele) și care o descria ca pe o construcție subiectivă a realității, în care oamenii ajung să perceapă lumea ca pe un loc mai periculos decît este, din cauza expunerii prelungite la știrile negative vehiculate în mass-media. 

În prezentul nostru, în care nu vorbim doar despre mass-media, ci și despre social media, despre un boom informațional bazat pe audiența creată tocmai în jurul mecanismului creierului de a-și concentra atenția asupra potențialelor pericole, fenomenul a căpătat amploare, mai ales în ultimii ani, intensificat fiind de pandemia de COVID-19, alegerile prezidențiale din SUA și războiul din Ucraina, pe lîngă care s-au strecurat și altele, numai bune să întrețină catastrofa generală – protestele în numele lui George Floyd, mișcarea #metoo, scandaluri născute în sînul corectitudinii politice sau derivate din activismul pro-ecologist. Consecințele, la nivel mondial, sînt vizibile: oamenii sînt din ce în ce mai apăsați, mai deconectați de la propria viață și din ce în ce mai conectați la doomscrolling (potrivit datelor unui studiu recent din Franța, 69% din intervievați consideră că anul 2023 va fi încă și mai prost decît 2022). 

O realitate surprinsă și de Pascal Bruckner în recentul său eseu, publicat la Editura Grasset, Le Sacre des pantoufles. Potrivit lui Bruckner, societatea de azi trăiește într-o continuă mefiență în fața binelui și, ce e mai grav, pare că oamenii au depus armele. Ideea care s-a inserat în noi, de ani buni, e că lumea s-a schimbat iremediabil și că toate drumurile duc spre dezastru. Un dezastru pe care îl vedem la televizor și care, chiar dacă nu ne atinge în mod direct, reverberează în viața noastră de zi cu zi, îndeplinind parcă profeția catastrofei. Toate micile obstacole, susține Bruckner, toate micile inconveniente sau neplăceri devin sau pot deveni tragedii. Drept care oamenii s-au retras, preferînd să rămînă în casele lor, deși restricțiile nu mai există, să continue să trăiască în halat și în papuci, să tragă obloanele și să consume știri negative, ca un soi de confirmare a faptului că renunțarea la viața socială este alegerea cea pertinentă.

Este viața noastră personală atît de neagră? Dacă am face acel exercițiu contra pesimismului, inspirat din eseurile de la 1700 ale filosofului german Gottfried Wilhelm von Leibniz, și am lua toate lucrurile bune care ni s-au întîmplat în ultimul an (incluzînd aici și zilele „banale”, cele în care ne-am trezit sănătoși și pe care le-am trăit în modul firesc al vieții noastre), și le-am pune în balanță cu toate cele în care ne-a mers rău (am fost bolnavi, ne-am certat sau cineva apropiat nouă a avut o suferință), cum s-ar înclina talerele? A fost un an bun sau unul prost? Și cum ar fi dacă am continua această relativizare a răului și la nivel macro? Oare toate știrile anunță dezastre? Sau au fost și lucruri bune, pe care le-am trecut cu vederea? Este, de altfel, tema propusă semnatarilor acestui Dosar: în politică, în economie, în medicină și știință, în ecologie, la nivel social și în mass-media, ce anume ne poate da speranța de mai bine?

Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres. 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.