Hîrtia, ecranul și cititul

De fiecare dată cînd sînt întrebată de ce nu renunț la cartea tipărită, în favoarea celei „electronice”, intru într-un soi de turbion de defensivă și mă precipit să arunc cu argumente: dacă știrile le pot asimila online, n-aș putea citi niciodată ceva mai cuprinzător, precum o carte, pe un dispozitiv electronic, simt că nu m-aș putea concentra suficient, ecranul ăla mi se pare rece și distant, mi-ar omorî ochii, laolaltă cu toată intimitatea mea cu cartea, ritualul meu de cititor s-ar duce pe apa sîmbetei, și doar ideea de a citi un roman pe un dispozitiv îmi provoacă același frison pe care îl am cînd ating puful unei piersici sau cînd aud scrijelitul piciorului de scaun de fier pe o podea dură. 

Și, de fiecare dată, după ce-mi vărs vehemențele emoționale contra cititului de cursă lungă într-un mod „electronic”, primesc contraargumentele, cu rațiunea calmă a adepților tehnologiei în toate: există, mi se spune, dispozitive care recreează întru totul formatul unei pagini de carte, au luminozitate reglabilă, astfel încît s-o poți alege pe cea potrivită ochilor tăi, poți alege mărimea fonturilor pe care o dorești, ba chiar poți sublinia, la fel cum faci pe o carte tipărită, argumentul final și imbatabil al celor care propovăduiesc cititul electronic fiind că acesta „este mai ecologic”. 

Drept care m-am gîndit dacă această reticență a mea are baze reale sau e mai degrabă un răsfăț de comoditate, dacă nu cumva mă încăpățînez să rămîn în alt timp, doar pentru că așa m-am obișnuit, și, pe scurt, dacă nu greșesc în această obstinație a mea de a nu renunța la cartea tipărită.

E-book-urile chiar salvează planeta?

Am început, așadar, cu argumentul cel mai puternic al adepților cititului electronic: salvăm oare planeta, sîntem mai eco și avem grijă de sănătatea oamenilor mai abitir dacă renunțăm să citim cărți tipărite și ne îndreptăm cu toții către e-book-uri?

Atît industria producătoare de dispozitive destinate lecturii electronice, cît și adepții unui mediu mai curat susțin că da. Potrivit acestora, tipărirea unei cărți presupune un consum mai mare de energie electrică și contribuie, într-o mare măsură, la amprenta de carbon din mediu și la defrișări, drept care e-book-urile sînt mult mai ecologice decît cărțile „tradiționale”. 

Pe de altă parte, aceste e-book-uri înseamnă și dispozitivele electronice destinate citirii lor – or, care sînt costurile ecologice incluse în fabricarea acestor suporturi de lectură?

Potrivit unei analize publicate în The New York Times, realizată de Daniel Goleman, jurnalist pe teme științifice, și Gregory Norris, directorul Research for The Sustainability Consortium, un asemenea dispozitiv „necesită extragerea a 33 de kilograme de minerale, care includ și urme de metale exotice, cum ar fi columbitul-tantalit, adesea extrase în regiunile sfîșiate de război din Africa, (...), are nevoie, de asemenea, de aproximativ 300 de litri de apă pentru a-și produce bateriile și plăcile de cablare imprimate și pentru a rafina metale, cum ar fi aurul, folosit în realizarea circuitelor”. De cealaltă parte, o carte tipărită, realizată cu hîrtie reciclată, „consumă aproximativ două treimi din această cantitate de minerale. În acest caz, cea mai mare utilizare a mineralelor este, de fapt, pietrișul. (…) Și este nevoie de doar șapte litri de apă pentru a prepara pasta necesară (...) pentru a face hîrtia”. De asemenea, fabricarea unui dispozitiv pentru e-reading, „de-a lungul unui vast lanț de aprovizionare de electronice de larg consum, este relativ consumatoare de energie, folosind 100 de kilowați/oră de combustibili fosili și rezultînd 66 de kilograme de dioxid de carbon. Energia este necesară și pentru tipărirea unei cărți, pentru a forma și a usca foile, însă pentru o singură carte tipărită, reciclată sau nu, vorbim de doar doi kilowați/oră și de o emisie de 100 de ori mai mică a gazelor cu efect de seră”.

Dacă vorbim despre energia consumată pentru citit, dacă o facem seara, o carte tipărită implică lumina unui bec, care va consuma mai multă energie decît un dispozitiv electronic. Totuși, lectura pe timpul zilei, la lumina soarelui, este mai avantajoasă în ceea ce privește cartea tradițională.

Analiza celor doi atinge și capitolul sănătate – vorbind despre lucrătorii angajați fie în industria producătoare de dispozitive electronice, fie despre cei care lucrează în domeniul cărții tipărite: în ceea ce privește impactul asupra sănătății, expunerea la materialele toxice pe care o presupune fabricarea unui dispozitiv electronic este estimată a fi de 70 de ori mai mare decît în cazul tipăririi unei singure cărți. 

Autorii menționează că o parte din aceste cifre se schimbă constant. „Din ce în ce mai multe cărți sînt tipărite cu cerneală pe bază de soia, mai degrabă decît cu cerneala tradițională, pe bază de petrol; hîrtia pe care sînt tipărite e reciclată sau obținută din păduri bine gestionate și a fost produsă la fabricile de celuloză care nu folosesc substanțe otrăvitoare, precum clorul, pentru a o albi. Industria electronică încearcă, de asemenea, să reducă utilizarea de substanțe chimice toxice și să îmbunătățească condițiile de muncă și siguranța lucrătorilor de-a lungul lanțurilor sale de aprovizionare.”

Bineînțeles, există contraargumentul că, odată ce cumperi un dispozitiv electronic pentru citit, acesta va fi folosit pe timp îndelungat, pentru citirea mai multor cărți, deci, în mod automat, vorbim despre o amortizare în timp a costurilor ecologice implicate în fabricarea sa.

Din estimările celor doi reiese însă că, pentru a atinge rentabilitatea pe care o clamează dispozitivele electronice de citit, „în ceea ce privește combustibilii fosili, utilizarea apei și consumul de minerale, impactul asupra ecologiei pe care îl are fabricarea unui dispozitiv este egal cu tipărirea a aproximativ 40 pînă la 50 de cărți, iar cînd vine vorba despre încălzirea globală, vorbim de 100 de cărți”. Concluzia celor doi, în ceea ce privește latura ecologică a lecturii, este că, dacă vrei să fii cu adevărat un cititor ecologist, „cel mai virtuos mod ecologic de a citi o carte începe prin a merge, pe jos, la biblioteca locală”.

© wikimedia commons

Abstract vs concret

Cum rămîne cu argumentele „emoționale” ale unui cititor care nu se poate „debarasa” de cartea tipărită? Este doar o obișnuință și doar i se pare că n-ar putea asimila îndeajuns de bine ceea ce citește dacă ar folosi un dispozitiv electronic? Da și nu, depinde de ce urmărește – în urma mai multor cercetări și experimente, concluzia este împărțită între substanța abstractă și informația concretă.

În 2016, Geoff Kaufman, profesor la Institutul Human-Computer Interaction, din cadrul Carnegie Mellon University, și dr. Mary Flannagan, profesoară la Dartmouth College, au publicat un studiu (High-Low Split: Divergent Cognitive Construal Levels Triggered by Digital and Non-digital Platforms) despre impactul cognitiv al citirii aceluiași text în variantă tipărită și în variantă electronică. Rezultatul a relevat faptul că aceia care citesc știrile pe hîrtie au obținut un scor de 66% răspunsuri corecte la întrebările abstracte, față de 48% pentru cititorii de ecran. În schimb, pentru întrebările concrete, cititorii de ecran au obținut un scor de 73%, față de 58% pentru cititorii textului printat. Potrivit studiului, capacitatea noastră de abstractizare e mai mare atunci cînd ne confruntăm cu un text de hîrtie, însă cînd ne confruntăm cu un text pe ecran, avem tendința de a ne concentra mai mult pe detalii concrete.

Același lucru a fost relevat și de un alt studiu, realizat în 2020, de o echipă de cercetători norvegieni și francezi, publicat în Frontiers in Psychology: deși comprehensiunea textului a fost similară, atît în cazul celor care au citit pe un dispozitiv electronic, cît și al cititorilor de print, atît ordinea evenimentelor, cît și pasajele importante din text au fost memorate mai bine de către cei care folosiseră un suport non-digital. Potrivit cercetătorilor, explicația stă și în sincronizarea informațiilor citite cu gestul fizic de a da pagina. Acel gest care implică atît senzația tactilă, cît și memorarea vizuală a paginii la care găsești informația poate fi comparat, într-o oarecare măsură, cu o aplicabilitate geografică: vom reține mai bine informațiile despre o țară străină dacă o vizităm decît dacă doar citim despre ea. 

Cu alte cuvinte, dacă pentru asimilarea unor informații sau a unor știri, care se bazează pe lucruri concrete, cititul online este optim (pentru că sintetizează și, în plus, oferă posibilitatea de a accesa în mod rapid și alte informații adiacente), pentru aprofundarea unui text, tradiționalul print rămîne cea mai bună soluție.