Situaţii conflictuale în Roşia Montană – disoluţia unei comunităţi
Interesul acestei cercetări antropologice este îndreptat către modul în care membrii comunităţii din Roşia Montană reacţionează la proiectul minier propus de o companie cu capital majoritar canadian, care presupune schimbări la nivel socio-economic şi al mediului natural, precum şi către percepţia localnicilor asupra habitatului, asupra modificărilor peisajului zonei şi a spaţiului pe care aceştia îl locuiesc.
Problematica studiului a fost urmărită pornind de la datele calitative obţinute prin aplicarea metodelor de cercetare specifice, interviul de tip povestea vieţii fiind metoda principală utilizată. Pe de altă parte, interviul semi-structurat, interviul de grup şi observaţia participativă au condus la cunoaşterea luărilor de poziţie a membrilor comunităţii, la cunoaşterea relaţiilor dintre membrii familiilor, dintre membrii comunităţii, dar şi a relaţiilor dintre conducerea companiei miniere şi membrii comunităţii. Astfel, munca de teren permite înţelegerea dinamicii asociate schimbării sociale forţate din Roşia Montană, prin descrierea şi înţelegerea modului în care proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation a fost perceput şi interpretat de diferiţi actori sociali.
Întrebarea de cercetare de la care s-a pornit este următoarea: Cum îşi descriu localnicii schimbările produse la nivel individual şi comunitar, ca urmare a prezenţei companiei miniere Roşia Montană Gold Corporation în zonă?
Munca de teren desfăşurată în perioada martie 2011 – august 2013 în Roşia Montană arată că relaţiile dintre membrii comunităţii s-au deteriorat în momentul în care a început achiziţia proprietăţilor de către companie, identitatea localnicilor fiind definită prin apartenenţa la un grup care susţine sau nu proiectul minier. Pe de o parte, este alegerea localnicilor de a rămîne în Roşia Montană şi de a se împotrivi proiectului, şi pe de altă parte, alegerea celorlalţi localnici de a vinde proprietăţile şi de a opta pentru procesul de strămutare sau de relocare. Astfel, armonia relaţiilor dintre membrii comunităţii a fost înlocuită cu cîştigul economic, fapt ce a condus la desolidarizarea comunităţii.
Actorii sociali intervievaţi sînt localnici care se opun proiectului, sau lucrători la companie, localnici care susţin demararea proiectului minier, localnici aflaţi în proces de relocare, membrii a două ONG-uri, membrii a două asociaţii şi membrii unei fundaţii din Roşia Montană.
Începînd cu anul 1996 pînă în prezent, localnicii sînt supuşi unui „război psihologic“ care a depăşit graniţele Roşiei Montane. Propunerea de exploatare minieră a companiei miniere cu capital majoritar canadian a condus la apariţia de situaţii conflictuale care au afectat relaţiile sociale la nivel local.
În primul rînd, localnicii opozanţi ai proiectului minier sînt oameni care refuză să plece din Roşia Montană, luptînd pentru a rămîne pe poziţii şi pentru a împiedica demararea proiectului. Ei atribuie valori simbolice spaţiului pe care îl locuiesc şi dau sens luptei lor prin ataşamentul faţă de locul unde continuă să îşi desfăşoare activităţile zilnice. Acţiunile opoziţiei locale se evidenţiază prin aducerea la cunoştinţă de la nivel local la nivel global a impactului proiectului minier asupra comunităţii, asupra mediului natural, subteran şi a celui construit.
În al doilea rînd, localnicii care susţin demararea proiectului minier au la bază convingerea că această companie, Roşia Montană Gold Corporation, este singurul angajator din zonă şi că reprezintă oportunitatea de obţinere a unui cîştig financiar imediat, dacă va relua achiziţia proprietăţilor. Localnicii care au depus cerere au fost angajati pe perioade determinate de trei-şase luni, însă a fi angajat al companiei miniere nu înseamnă a fi miner. În prezent, compania are 100 de angajaţi la departamente precum pază, contabilitate, secretariat sau departamentul geologic. Din totalul angajaţilor, doar zece mineri se ocupă de decolmatarea galeriilor. Trebuie subliniat faptul că, din numărul total de angajaţi, doar zece sînt localnici din satul Roşia Montană. De asemenea, unii angajaţi ai companiei susţin public că sprijină acţiunile companiei, dar în particular, le dezaprobă, afirmînd că oamenii nu au un loc de muncă asigurat, ei sînt doar ţinuţi strategic pentru a fi folosiţi ca susţinători ai mineritului, fiind catalogaţi ca voce a comunităţii.
În al treilea rînd, sînt localnicii care au optat pentru relocare, care şi-au vîndut proprietăţile companiei, dar locuiesc încă în fostele lor case, pînă cînd li se vor face noile locuinţe. Ei sînt la dispoziţia companiei, chiar dacă aceasta încă nu a respectat condiţiile contractuale de a construi noi locuinţe. Sînt 25 de familii din Roşia Montană care au acceptat condiţiile contractuale în legătură cu modul în care se va desfăşura procesul de relocare propus de companie. Pentru că termenele de construcţie a caselor nu au fost respectate de companie, cei care au optat pentru relocare au primit sume de bani numite penalităţi de întîrziere.
În tot acest timp, ei locuiesc în fostele lor case şi se consideră ca fiind membrii ai comunităţii şi chiar proprietarii caselor pe care nu le mai deţin. Faptul că aceste familii au decis să fie relocate şi au încheiat contractul cu compania, însă nici după o perioadă de opt ani nu s-a finalizat procesul de relocare, reprezintă o situaţie presupusă a fi problematică.
Pe de o parte, această situaţie este incompatibilă cu interesele celor care vor să fie relocaţi, şi nu strămutaţi, din cauza întîrzierii respectării contractului. Deşi primesc compensaţii financiare, starea de incertitudine le afectează echilibrul emoţional, familial şi social. Pe de altă parte, situaţia este incompatibilă cu valorile şi interesele comunităţii care consideră că sînt încălcate reguli sociale ce conduc la dezorganizarea socială.
Chemarea la acţiuni pentru remedierea situaţiei problematice se face din unghiuri diferite: în primul rînd, grupul direct afectat de întîrzierea procesului de relocare cere companiei respectarea contractului şi, în al doilea rînd, comunitatea care consideră că prezenţa lor în acest spaţiu afectează starea de normalitate a locului prin apariţia situaţiilor conflictuale. Comunitatea îi percepe ca pe nişte chiriaşi, refuzînd să-i mai considere localnici cu drepturi depline.
În al patrulea rînd, mai sînt localnicii aflaţi într-o situaţie de incertitudine şi care nu se pot decide de a fi pro sau contra proiectului, pentru a rămîne sau a pleca din Roşia Montană, ei fiind consideraţi „indecişii“ care aşteaptă începerea achiziţionării de proprietăţi de către companie, cu scopul de a obţine sume mult mai mari decît cei care au vîndut pînă în 2006. Aceştia îşi doresc să încheie „afacerea vieţii lor“ şi se arată dispuşi de a-şi vinde proprietăţile.
În concluzie, datele rezultate din cercetarea de teren descriu diferitele strategii elaborate de către membrii comunităţii prin raportarea lor la mecanismele modernizării şi ale globalizării. Atenţia a fost îndreptată asupra relaţiei dintre comunitate şi mediul său natural, modul de viaţă al membrilor comunităţii, precum şi modul în care comportamentul fiecărui localnic afectează o serie de aspecte ale vieţii umane.
Prin urmare, comunitatea din Roşia Montană trebuie privită din perspective diferite, pentru a putea înţelege că fiecare localnic se consideră membru al acestei comunităţi, avînd la bază motivaţii distincte care în final au condus la desolidarizare. Astfel se identifică patru grupuri lezate de problemă: grupul celor care nu vor să părăsească locul natal, grupul celor care urmăresc un cîştig financiar imediat, grupul celor care aşteaptă să fie relocaţi şi grupul constituit din ceilalţi membrii ai comunităţii care se află într-o situaţie de incertitudine.
Desolidarizarea comunităţii a fost posibilă datorită promisiunilor pe care compania minieră le-a făcut membrilor comunităţii, a receptivităţii factorilor de decizie din localitate, a contextului politic, dar şi a motivaţiei financiare.
Comunitatea aşteaptă ca o decizie legată de autorizarea proiectului să fie luată cît mai repede, pentru a pune capăt incertitudinii şi stresului psihologic care, de 18 ani, fac parte din viaţa de zi cu zi a fiecăruia.
Diana Cataramă este doctorandă în Sociologie, Universitatea „Babeş-Bolyai“.
Foto: V. Dorolţi
