LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

În Sintra (un fel de Sinaia a Portugaliei), magazinele de vinuri îşi promovează marfa cu versuri din Pessoa; Sistiana (un fel de Balcic al Italiei) are ca slogan un vers din a şaptea Elegie duineză a lui Rilke, iar ceasurile Breguet au machete cu un citat din Eugénie Grandet de Balzac. E plăcut să descoperi că măcar la alţii literatura contează şi-n marketing. (M. C.) José Manuel Blecua, o legendă vie a limbii spaniole contemporane, tocmai sărbătorit de Academia Regală spaniolă, a declarat, cu o

„Spiritul Crăciunului“, anul acesta, a fost... mai tare ca-n toţi anii (spre bucuria unora şi enervarea altora): pe lîngă Magic FM, care e radioul lui Moş Crăciun (şi transmite colinde şi cîntece de sezon nonstop), Movies 24 a devenit Christmas 24, canal de filme de Crăciun (care, de altfel, se reiau şi pe Diva Universal...). A apărut chiar şi un CD cu Manele de Crăciun, printre care: Bomba Sexy, Femeie perversă şi Vine mafia. (I. P.) Cu obiceiul magazinelor de a începe Crăciunul cu două luni în

De ceva vreme, oraşele ţării “se povestesc” în cuvinte şi în imagini. Mai întîi a fost “Povestind Bucureştiul”, un proiect iniţiat de Ascociaţia Epsilon III, căruia i-a urmat “Povestind Focşaniul”.  Am ales cîteva texte din cadrul acestui proiect, pentru autenticitatea lor şi pentru modul în care autorii lor (care au în jur de 18 ani) îşi regăsesc o apartenenţă, recuperîndu-şi oraşul natal prin propriilor lor poveşti.

● „S-ar putea s-o facem. Dar nu va mai fi cu artificii şi fum, cu machiaj şi jocuri de lumini. Vom fi rockeri renăscuţi şi o vom lua de la capăt… Dar e destul timp pentru asta, nu!? Destul timp.“ – John Lennon, vorbind despre posibilitatea unui nou turneu The Beatles în ultimul său interviu, luat cu trei zile înainte de a fi împuşcat, pe 8 decembrie 1980. (M. C.) ● E la modă „bio“, am înţeles. Dar – vorba arhimandritului bulgar – se şi exagerează mult. Primesc, bunăoară, un comunicat de pr

Ce poate fi mai firesc decît ca firescul să crească? De unde, pînă mai ieri, era ceva mic şi prăpădit, pe care n-ai fi dat doi bani, odată-l vezi cum începe să se umfle-n muşchi, să pună carne pe schelet, să se înalţe şi să se îngroaşe pînă cînd ajunge la proporţii colosale. Cel puţin aşa reiese dintr-o reclamă la ciocolata „Poiana“: „PREŢ MEGA-FIRESC!“. (D. S.) Cercetătorii de la Johns Hopkins University cred că amintirile neplăcute pot fi şterse eliminînd anumite proteine din creier. În cazul

Pentru Dorina Stamate şi cei doi copii ai săi, Teodora şi Vlad (pe care toţi îl alintă Vlăduţ), o urcare pe Acropole este de fiecare dată o încercare grea. „Noi trei am urcat pe vîrful lumii, ca să zic aşa“, spune femeia. Acropole nu e decît o colină, dar pentru Vlăduţ poate fi un munte. O tetrapareză spastică îl ţine parcă legat. Are 13 ani, însă nu poate şi nici nu va putea să facă vreodată mişcări mai complexe decît ale unui nou-născut.

Schimbări, săptămîna trecută, la nivel înalt: Fătuloiu, Tobă şi Şoric au fost înlocuiţi de Popa, Dascălu şi Manole. Dintr-un registru material se trece, pare-se, la unul (mai) spiritual. (S. G.)  O fată vorbea la telefon în metrou cu altă fată: „Fată, Tataie s-a dus la doctor să-şi facă analizele. Cică ar avea un început de prostată, fată!“. Probabil că începutul de prostată o fi ceva cam ca începutul de burtă sau ca începutul de chelie. Şi probabil că toate sînt ceva mai puţin rele decît

„Obiectul extraordinar“ din vecinătatea cosmică a Pămîntului pe care l-au descoperit cei de la NASA săptămîna trecută s-a dovedit a fi o tînără gaură neagră în vîrstă de 30 de ani. După acest anunţ, pe forumuri, speculaţiile legate de invaziile extratereştrilor au încetat brusc şi au început discuţiile serioase, „de specialitate“, cu nuanţe „filozofice“, pornind de la versul lui Eminescu „Azi o vedem şi nu e!“. Aşadar, românii nu se pricep doar la politică şi la fotbal, mai nou sînt şi astrofizi

Un amic i-a spus de la obraz unui tip lipsit total de tact: „Tu n-ai tact fiindcă nu te gîndeşti la tac-tu“. Mai mult decît un calambur, e o ipoteză de lucru. (R. C.) În noul clip al Shakirei filmat pe plaja Barceloneta (daţi search „Loca“ pe YouTube) apare, la un moment dat, un tip care vinde gogoşi direct de pe o tavă ţinută pe cap. Ei bine, astă-vară eu am cumpărat o gogoaşă chiar de la el. Să mai spună cineva că Shakira nu-mi e predestinată! (M. C.) Regina Marii Britanii şi-a făcut cont pe F

Un studiu realizat de Universitatea din Pennsylvania arată că rating-urile de pe Internet sînt absolut irelevante: „Pe Internet oamenii «evanghelizează» ceea ce iubesc şi împroaşcă cu noroi tot ce urăsc. De aceea voturile se împart între nici o stea şi cinci stele. Oamenii votează unii împotriva altora“. Urîtă treabă! (M. C.)  În Jurnalul naţional de joi, 4 noiembrie 2010, o veste bună, de interes european: „Anunţ de presă. S.C. ELVILA S.A., cu sediul în Bucureşti, Str. Siriului Nr. 74-76, Secto

Citisem de curînd că au apărut controlori falşi în mijloacele de transport în comun. În scena următoare, petrecută într-un troleu la Tîrgu-Jiu, controlorul era cît se poate de real. O doamnă romă, în vîrstă, îi prezintă abonamentul. El îl verifică şi îşi dă seama că e din 2007. Îi zice femeii să coboare la următoarea staţie şi ea se conformează. Legitimaţia veche îi este confiscată. Nora ei, posesoare de bilet, începe să strige la controlor să-i dea femeii măcar poza de pe legitimaţie, că e în e

Prăbuşirea unui avion al companiei aeriene Filar din Republica Democrată Congo, care a provocat moartea a 20 de persoane anul trecut, s-a produs din cauza unui crocodil. Air Journal preia ştirea din publicaţia Jeune Afrique. Singurul supravieţuitor a povestit cum s-a întîmplat: un pasager transporta un crocodil într-un rucsac şi, cînd avionul a început să coboare spre Bandundu, animalul s-a speriat şi a ieşit. Însoţitoarea de bord l-a văzut şi a fugit în partea din faţă a avionului, iar c

Lumea întreagă a urmărit cu sufletul la gură operaţiunile de salvare a celor 33 de mineri care au rămas blocaţi, vreme de peste două luni, într-o mină din Chile. Dintre toate gesturile de solidaritate, cel al lui Steve Jobs, preşedintele companiei Apple, mi se pare memorabil: a promis că o să ofere fiecărui miner cîte un iPod. Ca să nu se plictisească în caz că, Doamne fereşte, se mai întîmplă să rămînă blocaţi. (M. M.)  În repriza a doua a meciului de fotbal România-Franţa, cînd echipa noastră

În luna septembrie, timp de o săptămînă, în portul cultural Cetate, regizori şi producători de film, actori, critici, ziarişti, cinefili români şi din ţările balcanice au participat la prima ediţie a Festivalului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, festival iniţiat de poetul Mircea Dinescu pe malul Dunării, într-un loc necovenţional. Cîţiva dintre invitaţi ne-au vorbit despre această experienţă.

În „dosarul“ de săptămîna trecută scriam (luni, 4 octombrie, înainte să trimitem revista la tipar) despre Mario Vargas Llosa că este „un mare scriitor despre care mulţi spun – pe bună dreptate – că ar merita Nobelul“. Joi, 7 octombrie, cînd a apărut revista, s-a anunţat şi laureatul Nobel: Mario Vargas Llosa. Fraza mea a fost interpretată drept o „prezicere“ (am primit un simpatic telefon pe această temă). Precizez, aşadar, că n-am prezis şi n-am ştiut nimic dinainte anul ăsta. Anul trecut, da,

M-am bucurat nespus cînd am văzut că, în centrul Capitalei, au fost montate pe clădirile importante plăcuţe istorico-explicative. Minunat, doar că, în unele situaţii, cum e la Casa Universitarilor, de exemplu, clădirea e înaltă, are gard, iar plăcuţa e minusculă. În cazul în care ai vrea să vezi ceva, ar trebui să umbli cu un binoclu la tine. (A. M. S.)  „Iisus a zis: «Trebuie să vă naşteţi din nou!» (Ioan 3,7).“ Aşa stă scris, suficient de mare cît să vezi din maşină, pe o clădire de după magaz

„Îţi aduci aminte de copilăria noastră – care s-a dus ca să nu se mai întoarcă! – ce plăcută impresie ne făcea strigarea: coooovrigi! Gugoşeeeeele! Cum alergam toţi, copii şi bătrîni, şi cei mai mari şi cei mai mici; cu ce nerăbdare aşteptam să-şi puie plăcintarul jos tablaua din cap, şi cît de iute i-o deşertam!“

● Cînd au manifestat în faţa Guvernului, poliţiştii au fost păziţi de jandarmi. Nu era mai ieftin şi mai simplu dacă se păzeau singuri? Că doar sînt de meserie... (M. V.)  ● Vineri m-am uitat din redacţie la mitingul sindicatelor poliţiştilor, din Piaţa Victoriei. Dacă am înţeles eu bine de pe pancarte, s-ar părea că sindicatul lucrătorilor din penitenciare se cheamă „Acvila“. Dacă e aşa, mi se pare un simţ poetic deosebit, să stai la puşcărie, chiar şi plătit, şi să te gîndeşti la acvile. (C. G

Mi se impută, pe bună dreptate, că în răspunsul meu către domnul M. Costea (în Dilema veche din 9 septembrie) nu l-am contrazis cînd afirma că Marx ar fi definit proprietatea ca furt. Marx a combătut aprig această idee a lui Proudhon (1809-1865), socotind-o simplistă şi romanţioasă. El detesta sentimentalismul moralizator în analiza capitalismului. Mărturisesc că, ştiind asta, nu am vrut să lungesc răspunsul cu ceea ce ar fi putut să apară ca un savantlîc. Am greşit. Îl rog pe domnul Costea să ţ

● La casa lui Creangă din Humuleşti sînt, pe nişte panouri, texte explicative în engleză şi franceză, pentru eventualii vizitatori străini. Cărora li se spune că Amintiri din copilărie este un fel de „buildungs-roman“ în care întîlnim „l’humeur de qualité“. Adică – încerc eu să retraduc – un fel de „roman-klădire“ în care „umoarea“ e de cea mai bună calitate. (M. V.)  ● Unul dintre actorii preferaţi ai copilăriei mele era Norman Wisdom şi întîmplarea, care m-a umplut de o stranie bucurie, a făcu

● În casa vieneză a lui Freud din Bergasse 19, obiectul fascinant pentru majoritatea vizitatorilor – divanul fiind, cum se ştie, la Londra – este fotoliul maestrului. Cîte o doamnă îşi trece uşor degetul pe lemnul spătarului; un cuplu blond, cu ochelari rotunzi, priveşte locul de îmbinare între taburet şi spătar cu aceeaşi fascinaţie cu care privise înainte totemurile egiptene din vestibul. În ciuda interdicţiei şi a şnurului purpuriu care leagă cele două braţe, o jună rubicondă dă să se aşeze o

Cînd mi s-a propus să scriu acest articol, am luat-o ca pe înfruntarea finală cu mine însămi, înfruntarea identităţii moştenite şi a celei asumate. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre originile mele, mai mult chiar, am încercat să evit de fiecare dată discuţiile despre „de unde eşti?“. În primii ani de studenţie, mă lepădam de identitatea mea, ca un apostol necredincios, fără să mai aştept cîntatul cocoşilor. În afară de colegii mei de facultate, era greu să afle cineva că vin de dincolo

● Din tot ce am auzit săptămîna trecută, nici o idee nu m-a zguduit ca aceea încredinţată lui Laurenţiu Ungureanu, de la Adevărul, de către pensionarul Simion Avram, adică fostul clovn Siminică, celebrul Siminică: „Acum nu mai e circ… a dispărut de tot clovnul adevărat“. Am repetat aceste cuvinte, căci aveam de ce, de cîteva ori pe zi. (R. C.) ● S-ar putea să încalc legea privind protecţia datelor personale – nu ştiu. S-ar putea să scrie Cristian Ghinea (încă) un articol foarte bun pe tema asta,

În acest an, am fost pentru prima dată în Deltă. Decizia a fost greu de luat, pentru că am optat să merg cu cortul, deşi sînt mai degrabă genul comod. În plus, nu mănînc peşte. În nici un caz nu fac parte din categoria celor care merg-în-Deltă-ca-să-mănînce-peşte. Am făcut-o. Am vrut să văd cum e la Sfîntu’ cel mult lăudat. Am achiziţionat cort d-ăla de se face singur, m-am înarmat cu vreo două tone de produse folosite la izgonirea ţînţarilor şi am purces.

● Printre cîştigătorii ultimului concurs al CNC se numără Sergiu Nicolaescu şi Geo Saizescu, cu proiectele Ultimul corupt al României, respectiv A doua şansă. Pentru că sîntem în plină criză şi banii sînt puţini, le sugerăm celor doi să facă împreună un film care să se numească A doua şansă a ultimului corupt al României. (A. P.) ● Din presa altora. Şi Le Nouvel Observateur are dosare tematice. Ultimele două numere au avut drept teme „Uriaşii gîndirii“ şi „Cum să dormi bine“. Probabil c

În discursul mediatic din ultima vreme meşteşugarul este prezentat ca o specie rară, pe cale de dispariţie, de la care nimeni nu mai învaţă meserie. Apare ca de la sine înţeles că în curînd vor dispărea total genul de servicii pe care le prestează. O parte dintre meşteşugari a adoptat acest tip de discurs şi se comportă în consecinţă.

● Despre cum e cu cinstea în lume: la Viena, am uitat un memory stick în computerul hotelului şi l-am regăsit peste trei luni; la Praga, am lăsat o geantă, cu bani şi acte în ea, la restaurantul unde am luat micul dejun şi am regăsit-o după zece minute; la Bucureşti, mi-a căzut o şapcă în Parcul Herăstrău, m-am întors după ea imediat şi nu am mai găsit-o. (I. P.) ● La vizita sa în România, preşedintele Israelului, Shimon Peres, a declarat că Traian Băsescu este unul dintre cei mai responsa

● Se pare că a venit vremea celor două capete, nu doar a jocurilor la două capete, ci şi, de exemplu, a capetelor beţişoarelor prezidenţiale pentru urechi, fie ele tăiate sau nu, ori a chibritului cu ale sale capăt de sus şi capăt de jos şi pe care, dacă îl tai în două, rezultă două bucăţi, fiecare din ele cu cîte două capete, cel de sus şi cel de jos… Başca, potrivit unui anunţ din România liberă, un „lichidator judiciar vinde la licitaţie Maşina automată de tăiat la două capete“. Un subiect pe

● La rubrica „Decese“ din Romånia liberă de marţi, 20 iulie 2010, o adiere de astral: “Crăiasa Planetei Albastre şi-a reluat rangul printre Marile Puteri Cosmice. De la altitudinea investiturii sale veghează asupra omenirii ajutînd-o să devină ceea ce i-a fost predestinat să fie – întruchiparea bunătăţii, purităţii, dreptăţii, înţelepciunii. Îţi mulţumim Gloria Celesta“. Să fie un semn că nu e departe ziua cînd va apărea, la mica publicitate, rubrica „Mesaje de dincolo“? (D. S.) ●  La Bucureşti

Era o zăpuşeală cumplită şi se făcuse deja ora 4, cînd am ajuns la Bubu acasă. Era singură, dar ştiam că asta nu poate dura mult. Întotdeauna a avut casa plină de oameni. Pe unii îi cunosc, pe alţii mai puţin şi sînt destui cei care apar doar o singură dată, aduşi de alţii. M-a fascinat întotdeauna universul de acolo, un fel de căsuţă cu surprize, în felul cutiei cu bomboane de ciocolată a lui Forrest Gump.

● Comentatorul finalei dintre Spania şi Olanda: „Unii spun că fotbalul e un drog, dar privind la ce fac Robben, Snejder sau Iniesta eşti tentat să crezi că au şi halucinaţiile rolul lor.“ Păi sigur că au! Cine ar subestima o halucinaţie bună?! (M. C.) ● Nu cred că v-aţi prins. Săptămîna trecută, dl Emil Boc a fost în vizită de lucru pe şantierul şoselei de centură din Bucureşti. A fost huiduit. (Pînă aici cred că aţi observat). Dar avea cămaşă mov. Dacă îmi amintesc eu bine, parcă movul „ţ

Există anumite locuri în Europa recunoscute ca fiind minunate pentru mersul cu bicicleta. Amsterdam este pro-biciclete de generaţii; în Copenhaga se spune că peste trei sferturi din călătorii sînt făcute cu bicicleta; în Paris au dezvoltat un sistem de închiriere (mass-bike-hire) şi chiar şi primarul cu păr înfoiat al Londrei, care foloseşte bicicleta pentru a ajunge la serviciu, încearcă să îmbunătăţească reputaţia oraşului de cel mai rău loc de mers cu bicicleta din Europa.

● De la o vreme, primesc e-mail-uri de la mine însumi, de pe propria mea adresă. Asta mi s-a mai întîmplat, nu mă surprinde, mai ştiu şi eu cîte ceva despre junk. Dar mă enervează că, în mesaj, îmi vorbesc mie însumi în engleză şi mă recomand (tot mie însumi) ba ca „HR manager of a leading trade company“, ba ca „trainer“ de nu ştiu ce. Sau chiar încerc să-mi vînd mie însumi „cheap Viagra“. Chiar în halul ăsta a ajuns Internetul, să ne facă vieţi virtuale?… (M. V.) ● În legătură cu Paul din Oberh