Mîncăruri regizate, filme degustate

În luna septembrie, timp de o săptămînă, în portul cultural Cetate, regizori şi producători de film, actori, critici, ziarişti, cinefili români şi din ţările balcanice au participat la prima ediţie a Festivalului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, festival iniţiat de poetul Mircea Dinescu pe malul Dunării, într-un loc necovenţional. Cîţiva dintre invitaţi ne-au vorbit despre această experienţă.

● Ioana CRĂCIUNESCU (actriţă) 

„Spaţiul, condiţiile şi tematica îl impun ca pe un festival, singura lui problemă, la prima sa ediţie, e că nu poate fi perfect. E foarte important pentru că are o formă insolită, iar în acelaşi timp apropie foarte mult oamenii, în primul rînd prin gastronomie, căci, se ştie, la o masă s-au găsit marile idei. Selecţia filmelor e reuşită nefiind încărcată doar cu filme artistice; am văzut scurtmetraje şi documentare excelente. E bine să se înţeleagă că a fost o gastronomie creativă, că la Mircea Dinescu nu doar se mănîncă şi se bea, simplul fel în care el aşază bucatele pe masă poate să fie o adevărată pictură. Filmul are tendinţa să se deschidă în coproducţii din ce în ce mai interesante; aici, la festivalul de la Cetate, am avut ocazia să discut cu realizatorii, şi mi s-a oferit un rol într-un lungmetraj în care sînt implicate mai multe ţări. Colaborarea cu regizorul Antonio Mitrikeski este proiectul cel mai vizibil şi deja declarat. Toţi cei cu care am vorbit au plecat cu idei de colaboare pentru viitor. În principiu, nu mi-aş dori să crească foarte mult acest festival pentru că s-ar putea bruia lucrurile. Aş prefera ca acest eveniment să devină o referinţă pentru o bună alegere a tuturor mirodeniilor, echilibrate în alegerea filmelor şi a participanţilor şi, mai ales, în derularea evenimentului în sine.“ 

● Maria DINULESCU (actriţă) 

 „Festivalul mi se pare ca un «copil din Dodeskaden cu ziare aprinse în gur㻓. Îngerii fără capete din sufletul domnului Dinescu sînt cei care oferă viaţă acestui festival. Avem şansa să fim contemporanii unui om curajos şi viu. Domnia sa simte nevoia să trăiască şi să ofere forţă cui vrea să o ia. Plusuri? Dunărea, invitaţii domnului Dinescu, dimineţile cînd îl auzi întrebînd bucătăresele dacă să cumpere şi vinete, scheletul unui somn atîrnat printre copaci. Poate o selecţie şi mai bună a filmelor ar putea să aducă un plus. Mi-ar părea rău să se piardă valoarea acestui festival şi să devină un important market al Balcanilor. Desigur că lucrurile s-ar putea transforma într-o direcţie constructivă, dar cred că ar fi mai important ca festivalul să rămînă un loc doar pentru cei ce vor să fie.“ 

● Tudor GIURGIU (regizor şi producător de film) 

„E o atmosferă foarte specială, greu de definit şi de prins în cuvinte, mobilul se mută automat pe reţeaua bulgărească, nu e televizor, iar deocamdată nu există riscul de a pierde pariul cu publicul. Îmi place că în program apare cuvîntul «taifas» care e cel mai potrivit pentru atmosfera de aici. În plus, e o nişă care nu a mai fost exploatată pînă acum, şi oamenii de film, ca, probabil, şi alţi oameni de muzică sau de litere, au nevoie de o acoladă, de o pauză în care să stea de vorbă ei între ei. Poate ar trebui ca organizatorii să lucreze cu nemţii pe partea tehnică, orice om îşi doreşte să vadă un film în condiţii cît mai bune. De asemenea, şi povestea asta cu publicul ar trebui stimulată, ar merita să vină mai multă lume, iar tinerii să poată sta în corturi. E mare păcat să ai aşa un loc bun cu aşa o mare potenţialitate şi să nu existe prea mult public.“  

● Hanno HÖFER (regizor, muzician) 

„Mi se pare foarte uman acest festival şi nu cred că ar trebui schimbat nimic. Locul acesta e binecuvîntat, ar putea veni şi oamenii din sat să vadă filmele. La Cetate e o tihnă care merită păstrată. Nu ştiu dacă tematica e importantă, dacă s-ar face aici un festival de film norvegian, tot ar ieşi excelent. Festivalurile de acest fel nu trebuie să crească, e perfect de la prima sa ediţie.“ 

● Antonia KOVACHEVA (critic de film, membru FIPRESCI) 

„Prin comparaţie cu alte festivaluri unde alergi să vezi filme dintr-un loc în altul, la Cetate totul e diferit. Nefiind un festival competitiv, nu se discută despre competiţie, dar oamenii vorbesc mult între ei pentru că au subiecte în comun, iar «geografia» fiecăruia e un plus. 

Poate mi-ar fi plăcut să întîlnesc mai mulţi tineri. E extraordinar ce a făcut Marian Ţuţui, şi nu doar el. Îl ştiu de mult, şi cred că această frumoasă şi necesară întîlnire artistică se situează în afara oricărui clişeu. Exact ca în Franţa, şi la Cetate, în «provincie», se întîlnesc cineaşti care se uită la filme într-un mod cu totul informal. Doar Dunărea desparte locul acesta de Serbia şi de Bulgaria… Cele mai multe festivaluri au producători, manageri, o piaţă de desfacere, dar eu cred că acest eveniment NU ar trebui să devină aşa ceva. Lumea e plină-ochi de festivaluri de film, iar acestă primă reuniune are deja personalitate. Pe imensa hartă a festivalurilor de film mai mici sau mai mari, cel mai important e păstrarea individualităţii. L-am văzut pe Mircea Dinescu cum prezintă mîncarea ca pe o artă, cu spontaneitatea şi eleganţa unui mare bucătar francez; în altă ordine de idei i-am citit şi o parte din poezii în limba bulgară. Festivalul a avut un start excelent! Sigur va merge mai departe cu cel puţin acelaşi succes.“ 

● Antonio MITRIKESKI (regizor)

 „Dacă eşti la Cannes, Berlin sau Veneţia, nimeni nu are timp de tine. Spre exemplu, în Serbia, Emir Kusturica face un festival similar în munţi, la graniţa cu Bosnia, cumva în acelaşi stil prietenos. Pentru că lumea Balcanilor e mare, e important să stabilim contacte şi să facem filme împreună. Sînt foarte fericit că mă aflu aici şi mi se pare extraordinară ideea de a face un festival de film în natură. Am cunoscut lume foarte preocupată să facă film, şi peste două săptămîni voi reveni în România pentru coproducţia pe care am pus-o la cale. Filmul va fi realizat de Macedonia, Serbia şi România. Voi lucra şi cu actriţa româncă Ioana Crăciunescu căreia i-am dat deja scenariul. Povestea din filmul meu relatează cu umor hibele Balcanilor anilor 2000.“  

a consemnat Roxana CĂLINESCU