⬆
La zi în cultură
Pagina 114
Spectrele lui Jackson
Michael Jackson e mort. Şi plin de bani, spre deosebire de Michael cel viu. Bani cu care, evident, el nu prea mai are ce să facă. Un grup precum Sony, însă, îşi poate freca liniştit palmele lacome de bucurie, pentru că emoţiile noastre legate de morţii noştri preferaţi ne obligă să plătim oricît pentru orice obiect atins de spiritul lor.
„Totul e imagine, reprezentare şi divertisment“
În această dimineaţă fabuloasă, Farid Fairuz s-a trezit obosit şi s-a uitat pierdut la ceas. 8 şi 20 pare o oră decentă, dar nu şi pentru cineva care a lungit-o cu vrăjile pînă tîrziu spre dimineaţă, de cinci ani încoace. Un gînd cumplit i-a încolţit în cap şi a început să-i răsucească minţile. Azi nu mă duc, şi-a spus frecîndu-şi tălpile sub plapuma pe care Trabi atîrna încă sforăind.
Bonjour, tristesse
Noua animaţie a lui Sylvain Chomet, Iluzionistul, se bazează pe un scenariu scris demult (şi apoi închis într-un sertar) de Jacques Tati. Eroul – un iluzionist francez care, căutîndu-şi de lucru, în 1959, într-o lume devenită prea modernă pentru trucurile lui, ajunge la Edinburgh – se numeşte Tatischeff (numele originar al marelui creator de comedie) şi îi şi seamănă la înfăţişare.
Încetați cu bancurile
Dacă v-aţi simţit călcaţi în picioare de bănci, călcaţi-le şi voi pe ele în picioare! Îndemnul lui Eric Cantona a stîrnit multă vîlvă prin ziare şi pe Internet. Demonstraţiile ar fi doar o formă de autoamăgire! Protestele ar trebui să fie ţintite, pragmatice, eficiente – a explicat fostul fotbalist într-un filmuleţ postat pe YouTube.
Attila Bartis, fotograf
Attila Bartis, scriitorul maghiar născut la Tîrgu Mureş, a publicat recent la Budapesta un album foto. Elena Stancu l-a intervievat despre pasiunea fotografiei, în nr. 5 al revistei: „Nu pot despărţi fotografia de literatură pentru că eu sînt ambele şi cel mai firesc este ca ele să se atingă în profunzime şi să se influenţeze reciproc.
O legendă a folkului
Săptămîna trecută, pe 8 decembrie, s-a comemorat moartea lui John Lennon, dar mult prea puţini au ştiut că s-au împlinit şi 60 de ani de la naşterea lui Nicu Vladimir (1950-1995), unul dintre cei mai mari şi mai underground folkişti români.
Fado
Faceţi-vă un bine şi nu rataţi această carte. Proza ei, deloc „beletristică“, are capacităţi de resuscitare ca o prietenie bună, frumoasă şi adevărată, soră cu farmecul vieţii.
Patru feluri de imagini
Amatorii de expoziţii antropologice pot găsi la Musée du Quai Branly, pînă pe la mijlocul lunii iulie a anului viitor, o adevărată punere în scenă a teoriilor lui Philippe Descola. Reputatul profesor la Collège de France, aflat acum în postura comisarului de expoziţie, transpune un curs magistral într-un discurs vizual.
„Totul e doar muncă de adaptare”
În fiecare lună, Institutul Francez organizează la Bucureşti o conferinţă pe teme de arhitectură şi urbanism. În decembrie, Jean-Dominique Secondi s-a întîlnit cu studenţii şi profesioniştii în domeniu, spre a discuta soluţii concrete de transformare a Capitalei într-un oraş viabil pentru locuitori şi atractiv pentru turişti.
L’Illusionniste şi Münchhausen
Nu rataţi L’Illusionniste, cel de-al doilea lungmetraj al lui Sylvain Chomet, realizat după un scenariu al cineastului francez Jacques Tati (1907-1982). Autorul minunatului Les Triplettes de Belleville (Franţa, 2003) ne propune acum o meditaţie dulce-amăruie a condiţiei artistului, un magician bonom, care îşi pierde puterile de a-i impresiona pe cei din jur. Lumea se schimbă şi trucurile sale nu par să mai aibă vreo putere. E vorba despre o combinaţie magică: ultima poveste scrisă de Jacq
Cine scrie bine?
Cînd am început să scriu în diferite reviste culturale, cu puţin după 1989, „a scrie bine“ era deopotrivă condiţia minimală a publicării şi un cec în alb. Faptul că cineva „scria bine“ însemna (şi mai înseamnă şi azi, dar pentru din ce în ce mai puţini) simultan trei lucruri.
Eseul cu mers de felină
Temperament sangvin, ins reactiv şi coleric, sînt, recunosc, iute şi larg la admiraţie. Ca şi, mai rar (dar crud), la repudiere. Minunatul dascăl de liceu şi studenţie care mi-a fost Ioan Alexandru spunea că enthousiasmos ar fi cuvîntul în care m-ar încadra cel mai bine.
Ce găsim într-un ghiveci
Festivalul Internaţional de Teatru „Interferenţe“ se desfăşoară la Cluj, la Teatrul Maghiar de Stat (care, fireşte, îl şi organizează), la începutul lunii decembrie. Care e periodicitatea sa nu pare, deocamdată, foarte limpede, festivalul aflîndu-se doar la a doua ediţie; prima a avut loc în 2007 şi unii (e drept, nu şi directorul Gábor Tompa) spuneau că următoarea va avea loc peste doi ani.
O poftă contagioasă
Cu oarecare tristeţe în suflet trebuie să afirm că basarabenii ţin pe linia de plutire muzica pop românească (cînd zic pop, mă refer la un statut, nu la un stil ori gen anume). Fie că-i vorba de Zdob şi Zdub, familia Stratan, Ozone ori Tori Amos a Chişinăului (Alexandrina Hristov), muzica lor ia pe sus România, apoi o transcende şi invadează media pop occidentală, fără mari probleme.
„Sînt doar parte din tot”
Am terminat un master de teatru şi cultură japoneză predate, printre alţii, de Juro Zencicu, apreciat ca national treasure, sau excelentul Fujisaburo Fujima, dar sensei Sanae Kagaya, profesoara de dans contemporan – butho, este cea care m-a ajutat să mă reintegrez în natură.
Domnul Potter
Ca multe alte produse culturale de megasucces, seria de cărţi şi filme cu Harry Potter se bazează pe reamestecarea unor elemente derivate din cărţi şi filme mai vechi, dar, raportat la standardele altor francize contemporane în valoare de sute de milioane, amestecul de aici are două calităţi rare.
Un scaun gol...
Un premiu care ar fi trebuit să fie o sărbătoare a devenit un coşmar pentru toată lumea. Liu Xiaobo nu a fost prezent la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace care i-a fost acordat în absenţă. Un scaun gol – aceasta e modalitatea prin care Comitetul care decernează cea mai importantă distincţie oferită pentru merite în promovarea păcii a vrut să semnaleze situaţia imposibilă în care se află premiantul.
Bucureşti ca prin vis
Un excelent interviu cu scriitoarea germană Katja Lange-Müller, născută în Berlinul de Est şi cu o biografie mai ceva ca un roman, semnat de Alina Purcaru.
Perjo rulz!
În decembrie 1991, începînd cu numărul 100, Dan Perjovschi devenea graficianul revistei 22. Între timp a participat la sute de bienale, evenimente, festivaluri de artă, a fost premiat şi a expus în mai toate marile muzee de artă contemporană din lume iar astăzi este, probabil, cel mai cunoscut (şi mai admirat) artist contemporan român şi unul dintre cei mai importanţi din lume.
Ministerul durerii
Aş bea oricînd o afinată sau un ceai de fructe de pădure cu Dubravka Ugresic. Ea mi-ar mai povesti una-alta, eu aş începe să văd mai bine unele lucruri, ea mi-ar zice, cu delicateţe, că e de la afine. Pe de altă parte, mi-ar fi teamă să beau ceva mai tare în prezenţa ei, fiindcă Dubravka Ugresic te poate face şi să-ţi pierzi minţile.
Trăiască foarfeca și lipiciul!
La începutul lunii decembrie, prietenii noştri de la Atelierul de grafică ne-au anunţat fericitul eveniment: au reuşit să scoată primul titlu dintr-o serie planificată pe termen lung şi dedicată graficii româneşti de dinainte de ’89. Se cheamă Grafică fără computer.
„E foarte important să joci în limba ta” - interviu cu Alina GRIGORE
Actriţa, în vîrstă de 26 de ani, interpretează rolul unui psiholog în cel de-al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, ale cărui filmări s-au încheiat la mijlocul lunii octombrie. Autobiografic, filmul urmăreşte destinul lui Alex, un tip de 35 de ani. Tensiunea se declanşează odată ce mama lui suferă un accident cerebral. Pe fondul acestei traume, Delia încearcă să-l echilibreze emoţional.
Tennessee Williams, Muzica astrelor, o carte dintre cele prea rare
„Laureat al Premiului Pulitzer – Tennessee Williams – în traducerea Antoanetei Ralian.“ Aşa scrie pe coperta colecţiei celebrelor piese ale dramaturgului american, publicate recent de Editura ART: Un tramvai numit Dorinţă, Pisica pe acoperişul fierbinte (piesă care-i plăcuse enorm lui Fidel Castro, apropo), Noaptea iguanei şi Trandafirul tatuat. Se întîmplă extrem de rar ca traducătorul să fie cel puţin la înălţimea autorului, aşa că nu ştiu exact pe cine recomand acum: pe Tennessee Williams sau
Genius loci
Am dat recent peste un dialog spectaculos despre acea zonă pe cît de obscură şi de variată, pe atît de des invocată de diverşi „căutători“ în alte dimensiuni: Cabala. Lunga convorbire din care a ieşit volumul Les chemins de la Kabbale este o provocare adresată de profesorul francez Victor Malka celui mai important savant contemporan în domeniul Cabalei, Moshe Idel.
Să-i dăm și trecutului un viitor!
Regret cu sfielnică invidie, dar formula din titlu nu-mi aparţine. Am citit-o acum cîteva luni într-un colţ de gazetă şi de atunci paseistul din mine şi-a pus-o pe blazon, la straşnică păstrare.
Sînt greu bătrînii de pornit, dar (și) de-i pornești...
Nu demult, veterana scenelor din România – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi (n. 1840) – a dat, în Capitală, un adevărat recital bipartit, întrucît prezenţei la Festivalul Naţional de Teatru cu Aici, la porţile beznei, spectacol pe teme din tragedii eline, în regia lui Mihai Măniuţiu, i-a urmat îndeaproape un turneu-fulger cu alte două producţii ale anului 2010.
Coșmarul american
Pe 26 august 1975, la 13 ani după ce a pus mîna pe prima chitară din viaţa lui, Bruce Springsteen avea întreaga Americă la picioare. Cu o zi înainte, fusese lansat musculosul Born to Run, cel de-al treilea album al său, iar succesul de peste noapte l-a dus pe The Boss acolo unde şi-a dorit întotdeauna: în inima oamenilor dintr-o ţară pe care o iubea ca nimeni altul şi căreia i-a cîntat, fără să obosească, miturile.
Iarnă la Berlin
„Asphalt Grün“ e o poveste cu mulţi brazi şi mult Berlin. Instalaţia e construită pentru Plattenvereinigung, o instituţie cu o altă poveste adăpostită într-o hală industrială uriaşă, Peter-Behrens-Halle. În 2011, Plattenvereinigung va fi amplasată în spaţiul public berlinez.
Ocultisme
Filmul de debut al lui Cornel Gheorghiţă, Europolis, e un kitsch „parapsihologic“ despre un tînăr neliniştit din Sulina (Áron Dimény) şi despre mama acestuia (Adriana Trandafir), care călătoresc în Franţa ca să ia în primire moştenirea lăsată de fratele mamei: o călătorie presărată cu tot felul de întîlniri, incidente şi privelişti misterioase, ce par semne venite din lumea morţilor.
„Oskar Pastior există în două feluri”
Presupusa colaborare a lui Oskar Pastior cu Securitatea continuă să preocupe presa literară din Germania. Alimentate de noi dezvăluiri şi acuzaţii, gazetele aduc în atenţia publicului, odată cu biografia tot mai ceţoasă a celui considerat unul dintre cei mai mari poeţi de limbă germană ai secolului trecut, rănile adînci, imposibil de vindecat, lăsate de regimul totalitar.
10 pentru Rushdie
Cu ocazia lansării noului volum de povestiri Luka and the Fire of Life, scriitorul Salman Rushdie a răspuns la întrebările a zece cititori ai revistei Time. Iată patru dintre acestea.
Coman vs D Great
S-ar putea vorbi de un trend al romanelor scrise de poeţi. Pentru că, la un moment dat, au resimţit limitările poeziei sau pentru că, pur şi simplu, voiau să încerce şi altceva, numai în ultimii doi ani mai mulţi poeţi din generaţiile tinere (însă exemplele pot fi extinse şi la celelalte generaţii: Dora Pavel, Nichita Danilov, O. Nimigean ş.a.) s-au apucat şi de/au trecut la roman.
Muzeul inocenței
Trebuie să fii tare în poignet ca să nu te trezeşti cu vreo luxaţie cît tragi să termini cele mai bine de 600 de pagini ale cărţii. Întrucît cam tragi... Pamuk te momeşte în mijlocul unei tărăşenii amoroase echipate cu tot ce e mai de soi (nerv pasional, voluptate cvasitragică, răspăr asocial, tensiune a jocului dublu etc.), dar te cam lasă apoi fără azimut – ba încă în mai multe rînduri şi pe porţiuni zdravene.
Balkanology. Prețul libertății
În cadrul ediţiei a IX-a a Bienalei de Arhitectură, a fost itinerată la Bucureşti, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, o amplă expoziţie realizată de Swiss Architecture Museum Basel, în colaborare cu Architekturzentrum Wien: Balkanology. Arhitectura nouă şi fenomenul urban în Sud-Estul Europei.
În derivă, jazz și Dust Lane
Din 6 decembrie va fi difuzat primul serial original produs de HBO în România, În derivă (45 de episoade de cîte o jumătate de oră). Poveştile se spun pe canapeaua din cabinetul psihoterapeutului. Sînt cu suspans, sentimente la vedere şi tensiune. (Ana Maria Sandu)
Cele mai noi şi mai interesante albume de jazz le prezintă, în fiecare joi, de la ora 19, Berti Barbera la Radio România Muzical (97,6 şi 104,8 FM, sau live online). Rareori, uneori niciodată în viaţă nu apucaţi să ascultaţi aşa ceva
Fact & Fiction
Nu m-am prea omorît niciodată după proiectele Sophiei Calle. Nici după Suite Venitienne, în care tînăra (pe atunci) Sophie Calle urmărea un tip necunoscut prin Paris şi Veneţia, fotografiindu-l în diverse ipostaze, nici după Address Book, cînd şi-a înregistrat convorbirile telefonice cu diferiţi necunoscuţi dintr-o agendă găsită întîmplător şi apoi le-a publicat în Libération; nu mi-a plăcut nici The Sleepers, cînd Calle surprindea, în propriul pat, instantanee cu străini invitaţi în „proiect“.
Nici nouă nu ne e ușor, nene Iancule!
„Caragiale scabros“: aşa se intitula cronica Oltiţei Cîntec din Observator cultural nr. 290, 28 oct.-3 nov. 2010 la spectacolul cu O noapte furtunoasă realizat la Naţionalul ieşean de Alexandru Dabija. Cînd am citit-o, mai c-am leşinat.
Scena dansului
Sylvie Guillem este Cavaler al Legiunii de Onoare, Ofiţer al Ordinului Naţional de Merit, Ofiţer al Artelor şi Literelor şi Comandor Onorific al Imperiului Britanic. Aproape că nu-ţi vine să crezi, privindu-i trupul fragil, aproape transparent, că poate susţine atîtea onoruri.
Un defazaj academic
Ştiaţi că există Premiul Pulitzer pentru muzică? Am aflat abia cu ocazia acestui recent laureat, dublul album de dubluri al lui Steve Reich. Fiind un premiu anticonservator, din capul locului, s-au gîndit, la un moment dat, să-i adauge şi o categorie muzicală.
„Trompa sus!”
Salut! Sau cum ar spune Dracu’, „Hello!“. Cu asta am spus aproape jumătate din piesa care ne-a făcut şi pe noi un pic mai cunoscuţi. Amuzant este faptul că e prima noastră „creaţie“ în formula nouă şi că a fost făcută în joacă, la sală, ca să mai rîdem şi noi. Eu zic că reprezintă destul de bine elefănţimea, pentru că e forma cea mai puţin cizelată a ideii care mîna turma: Să fie distracţie!
Partizani
În Portretul luptătorului la tinereţe, filmul său despre lupta de rezistenţă anticomunistă dusă, din Munţii Făgăraşului, de gruparea lui Ion Gavrilă-Ogoranu, între 1948 şi 1957, regizorul şi scenaristul debutant Constantin Popescu foloseşte incompetent o tehnică narativă similară celei folosite sclipitor de Steven Soderbergh în filmul său de patru ore (distribuit la noi, anul trecut, în două părţi) despre Che Guevara.
Hipercontrolul
Germania a ridicat nivelul de alertă antiteroristă şi a sporit măsurile de securitate în spaţiile publice şi în locurile intens circulate. După tentativa de atentat cu colet-capcană asupra cancelarului Angela Merkel şi după dejucarea unui atentat cu bombă într-un avion care tranzita Germania serviciile de informaţii au transmis ministrului de Interne că există motive serioase de îngrijorare.
Umberto Eco voios
După atîtea texte alarmiste despre declinul culturii scrise şi moartea lecturii, în sfîrşit o atitudine critică scrisă pe un ton voios: Umberto Eco (într-un număr special al publicaţiei trimestriale Rapport culturel despre literatura europeană).
Blugi cu diamante
N-a fost un an grozav pentru poezie, dar cel puţin s-au reeditat cîteva cărţi care, nu doar că au însemnat ceva la vremea lor, dar au şi „îmbătrînit“ frumos: Ieudul fără ieşire de Ioan Es. Pop (Charmides), Spitalul manechinelor şi Dactilografa de noapte de Nora Iuga (Casa de pariuri literare), Blindajul final de Angela Marinescu (Tracus Arte).
Un viitor strălucit
Romanul acesta a fost premiat în 2008 cu Goncourt-ul liceenilor şi are ca personaj central o româncă: Elena, născută în 1936 în Basarabia, fugită apoi din calea ruşilor pe ruta Aiud – Turda – Craiova – Brăila – Bucureşti, după care, în 1974, emigrată în Israel, iar de acolo în SUA, unde va coborî ancora definitiv şi unde familia ei va căpăta alura unei multinaţionale româno-iudeo-franco-americane.
O creatură luminoasă
Nu mai vorbesc de mult despre pianistul Nik Bärtsch ca despre o noutate. În schimb, dorinţa mea de a-l împărţi cu ceilalţi se extinde fractalic. Modulele lui au devenit materiale de studiu, iar modul în care muzica lui este alcătuită şi dezvoltată încă oferă momente prelungite de meditaţie.
„Nimeni nu știe exact ce este arta”
Era foarte diferit atunci. Acum lumea artei este stăpînită, condusă de bani. Atunci nu era cazul. Eram foarte idealişti şi făceam foarte multe lucruri deodată. Nu făceai doar sculptură sau coregrafie, făceai tot.
Prima călătorie în străinătate, breakups, caricaturi și jazz
Seria „primelor dăţi“ continuă la Editura ART. A apărut de curînd Prima mea călătorie în străinătate (volum coordonat de Bogdan Iancu). Melancolic, ironic, savuros. (Ana Maria Sandu)
Pe regizor îl cheamă Ted Tremper, iar pe site-ul lui, www.breakups.us, găsiţi opt filmuleţe de tragi-comedie amoroasă în stare pură. E acolo atîta absurd, duioşie, cruzime, umor şi nostalgie încît n-am mai rîs-plîns aşa de nu ştiu cînd! (Marius Chivu)
O justă simetrie necesară
Era o poveste de secol trecut, de pe vremea cînd se mai fuma chiar şi la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) de la Geneva. O poveste de amor, dar şi de plictiseală, obstinaţie, mîndrie rănită şi fugă, în care se întîlnesc, cam forţat, un cercetător hispanic pe nume Javier, detaşat temporar de la Londra, şi o helveto-franţuzoaică destul de bizară, Mireille, locuind într-o cabană izolată din împrejurimile Genevei.
O surprinzătoare jubilație cultural-comunitară
Oricît de disforică şi cîrcotaşă ar fi lumea noastră artistico-mediatică, nu cred că mă va contrazice cineva cînd spun că o fervoare culturală ca-n toamna asta n-am mai văzut de ani buni. Asociativitate, ingeniozitate, efervescenţă comunitară, jubilaţie spirituală, noi segmente de public, subtile forfotiri politice. Plus bani. Şi-o certă disponibilitate (a tuturor) de-a investi în actul artistic.