Patru feluri de imagini
● Philippe Descola (sous la direction de), La Fabrique des images, Musée du Quai Branly/ Somogy Editions D’ART, Paris, 2010.
Amatorii de expoziţii antropologice pot găsi la Musée du Quai Branly, pînă pe la mijlocul lunii iulie a anului viitor, o adevărată punere în scenă a teoriilor lui Philippe Descola. Reputatul profesor la Collège de France, aflat acum în postura comisarului de expoziţie, transpune un curs magistral într-un discurs vizual. Reflexele didactice ritmează întregul parcursm, care este organizat într-o schemă atît de simetrică, atît de clară, cu ambiţii atotcuprinzătoare, formulate cu o exactitudine atît de seducătoare, încît la ieşirea din expoziţie aproape că uiţi să te mai întrebi dacă demonstraţia a fost sau nu convingătoare.
Subtitlul expoziţiei este Visions du monde et formes de la représentation, intenţia lui Philippe Descola fiind aceea de a surprinde mecanismele diferite prin care pot fi instituite imaginile, în funcţie de viziunea asupra lumii, care organizează diferit, de la o cultură la alta, modul de reprezentare. Miza expoziţiei este ilustrarea ipotezei că, în pofida existenţei unei multitudini de tradiţii culturale, pot fi identificate doar patru scheme figurative. Aşadar, obiectele nu sînt grupate după criteriul apartenenţei la o arie culturală sau la o epocă, vom găsi alăturate cu dezinvoltură exponate provenind din Africa, din cele două Americi, din Europa secolelor XV-XVI, din Alaska sau din Australia. Criteriul care organizează cele patru categorii de imagini este calitatea ontologică atribuită realităţii, modul în care este asumată lumea înconjurătoare şi lumea interioară. Iată care sînt cele patru „ontologii“ identificate de Philippe Descola: animism, naturalism, totemism şi analogism. Obiectivul expoziţiei este de a arăta cum reuşeşte fiecare dintre cele patru ontologii să figureze tipurile de entităţi pe care le imaginează, relaţiile dintre ele şi însuşirile prin care se individualizează. Să vedem, pe rînd, cele patru „lumi“.
Mai întîi, intrăm în secţiunea consacrată „animismului“ – un monde animé – caracterizată de „continuităţi morale – discontinuităţi fizice“, în care oamenii şi animalele nu se deosebesc decît prin forma corpului, în interior avînd aceeaşi alcătuire, fiind deopotrivă locuiţi de spirite. Urmează categoria denumită „naturalism“ – un monde objectif – care prezintă „discontinuităţi morale – continuităţi fizice“. Acest model iconologic este urmărit de la apariţia sa în Europa începînd cu secolul al XV-lea, odată cu constituirea individualismului şi conştientizarea interiorităţii. Nu prin corp, ci prin spirit se diferenţiază omul de celelalte făpturi. Preocuparea pentru reprezentarea realistă se instalează durabil în iconografia europeană. Viziunea naturalistă ajunge treptat să privilegieze înţelegerea omului ca maşină susceptibilă de a fi descrisă în termeni pur fizici.
A treia parte este dedicată „totemismului“ – un monde subdivisé – unde întîlnim asocierea „continuităţi morale – continuităţi fizice“. Acest mod de a vedea lumea este specific aborigenilor din Australia, obiectivul figurativ fiind aici tocmai punerea în evidenţă a omogenităţii uman-non uman, a naturii comune între totem şi clanul asociat acestuia.
Ultima categorie stă sub semnul „analogiei“ – un monde enchevêtré – avînd „discontinuităţi morale – discontinuităţi fizice“. Spre deosebire de modelul precedent, unde elementele erau astfel reprezentate încît să facă posibilă fuziunea, aici modelul dominant este hibridul, alcătuit din elemente disparate, dar în final aflate într-un raport coerent. În acelaşi timp, acest model al lumii alcătuit din unicate este obligat să găsească raporturi de corespondenţă. Pentru a restabili unitatea acestei lumi sînt indispensabile reţelele multiple de comunicare între micro şi macrocosmos.
Expoziţia se încheie cu o secţiune suplimentară de faux amis, în care procedee formale, care par foarte apropiate, corespund de fapt unor intenţii figurative total diferite. De exemplu, într-un peisaj olandez e vorba de imitarea naturii realizată conform convenţiei figurative reprezentate de naturalism, în timp ce un peisaj dintr-o stampă chinezească este o replică a cosmosului şi face parte din categoria analogismului.
Dincolo de ilustrarea extrem de abilă a unei teorii, expoziţia este cu adevărat spectaculoasă datorită obiectelor excepţional puse în valoare în suite suplu articulate, menite să dezvăluie structuri de profunzime ale spiritului uman. Recunoaştem, şi în această expoziţie, reflexul glacial al tipului de ipoteze avansate de Claude Lévi-Strauss. Poate că Philippe Descola aduce un omagiu maestrului, lăsînd la vedere gheara leului.
