Patru feluri de imagini

Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Patru feluri de imagini jpeg

● Philippe Descola (sous la direction de), La Fabrique des images, Musée du Quai Branly/ Somogy Editions D’ART, Paris, 2010.  

Amatorii de expoziţii antropologice pot găsi la Musée du Quai Branly, pînă pe la mijlocul lunii iulie a anului viitor, o adevărată punere în scenă a teoriilor lui Philippe Descola. Reputatul profesor la Collège de France, aflat acum în postura comisarului de expoziţie, transpune un curs magistral într-un discurs vizual. Reflexele didactice ritmează întregul parcursm, care este organizat într-o schemă atît de simetrică, atît de clară, cu ambiţii atotcuprinzătoare, formulate cu o exactitudine atît de seducătoare, încît la ieşirea din expoziţie aproape că uiţi să te mai întrebi dacă demonstraţia a fost sau nu convingătoare.  

Subtitlul expoziţiei este Visions du monde et formes de la représentation, intenţia lui Philippe Descola fiind aceea de a surprinde mecanismele diferite prin care pot fi instituite imaginile, în funcţie de viziunea asupra lumii, care organizează diferit, de la o cultură la alta, modul de reprezentare. Miza expoziţiei este ilustrarea ipotezei că, în pofida existenţei unei multitudini de tradiţii culturale, pot fi identificate doar patru scheme figurative. Aşadar, obiectele nu sînt grupate după criteriul apartenenţei la o arie culturală sau la o epocă, vom găsi alăturate cu dezinvoltură exponate provenind din Africa, din cele două Americi, din Europa secolelor XV-XVI, din Alaska sau din Australia. Criteriul care organizează cele patru categorii de imagini este calitatea ontologică atribuită realităţii, modul în care este asumată lumea înconjurătoare şi lumea interioară. Iată care sînt cele patru „ontologii“ identificate de Philippe Descola: animism, naturalism, totemism şi analogism. Obiectivul expoziţiei este de a arăta cum reuşeşte fiecare dintre cele patru ontologii să figureze tipurile de entităţi pe care le imaginează, relaţiile dintre ele şi însuşirile prin care se individualizează. Să vedem, pe rînd, cele patru „lumi“. 

Mai întîi, intrăm în secţiunea consacrată „animismului“ – un monde animé – caracterizată de „continuităţi morale – discontinuităţi fizice“, în care oamenii şi animalele nu se deosebesc decît prin forma corpului, în interior avînd aceeaşi alcătuire, fiind deopotrivă locuiţi de spirite.  Urmează categoria denumită „naturalism“ – un monde objectif – care prezintă „discontinuităţi morale – continuităţi fizice“. Acest model iconologic este urmărit de la apariţia sa în Europa începînd cu secolul al XV-lea, odată cu constituirea individualismului şi conştientizarea interiorităţii. Nu prin corp, ci prin spirit se diferenţiază omul de celelalte făpturi. Preocuparea pentru reprezentarea realistă se instalează durabil în iconografia europeană. Viziunea naturalistă ajunge treptat să privilegieze înţelegerea omului ca maşină susceptibilă de a fi descrisă în termeni pur fizici. 

A treia parte este dedicată „totemismului“ – un monde subdivisé – unde întîlnim asocierea „continuităţi morale – continuităţi fizice“. Acest mod de a vedea lumea este specific aborigenilor din Australia, obiectivul figurativ fiind aici tocmai punerea în evidenţă a omogenităţii uman-non uman, a naturii comune între totem şi clanul asociat acestuia. 

Ultima categorie stă sub semnul „analogiei“ – un monde enchevêtré – avînd „discontinuităţi morale – discontinuităţi fizice“. Spre deosebire de modelul precedent, unde elementele erau astfel reprezentate încît să facă posibilă fuziunea, aici modelul dominant este hibridul, alcătuit din elemente disparate, dar în final aflate într-un raport coerent. În acelaşi timp, acest model al lumii alcătuit din unicate este obligat să găsească raporturi de corespondenţă. Pentru a restabili unitatea acestei lumi sînt indispensabile reţelele multiple de comunicare între micro şi macrocosmos. 

Expoziţia se încheie cu o secţiune suplimentară de faux amis, în care procedee formale, care par foarte apropiate, corespund de fapt unor intenţii figurative total diferite. De exemplu, într-un peisaj olandez e vorba de imitarea naturii realizată conform convenţiei figurative reprezentate de naturalism, în timp ce un peisaj dintr-o stampă chinezească este o replică a cosmosului şi face parte din categoria analogismului.  

Dincolo de ilustrarea extrem de abilă a unei teorii, expoziţia este cu adevărat spectaculoasă datorită obiectelor excepţional puse în valoare în suite suplu articulate, menite să dezvăluie structuri de profunzime ale spiritului uman. Recunoaştem, şi în această expoziţie, reflexul glacial al tipului de ipoteze avansate de Claude Lévi-Strauss. Poate că Philippe Descola aduce un omagiu maestrului, lăsînd la vedere gheara leului.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Trump și a schimbat opinia despre criptomonede foto shutterstock jpg
Rezultatele alegerilor intermediare din SUA, o lovitură pentru afacerile lui Trump: acțiunile Trump Media și moneda TRUMP au scăzut
Pe măsură ce americanii își numără voturile la alegerile de la mijlocul mandatului, acțiunile companiei legate de Donald Trump și criptomoneda care îi poartă numele au pierdut din valoare.
carucior pixabay jpg
De ce tratăm banii diferit. Capcana care ne face să cheltuim fără să ne dăm seama, explicată de un studiu din 21 de țări
Ne bucurăm când economisim 20 de lei la cumpărăturile de la supermarket, dar aceeași sumă ni se pare neînsemnată atunci când cumpărăm un telefon de câteva mii de lei. De ce suntem atât de atenți la bani în unele situații și atât de nepăsători în altele?
image png
Primul rucsac din istorie are 5.300 de ani. Ce legătură are „Omul Ghețurilor” Ötzi cu accesoriul folosit astăzi de milioane de oameni
De la un cadru rudimentar din lemn, descoperit în Alpi și asociat cu celebra mumie Ötzi, până la modelele moderne cu fermoare, nailon și cadre din aluminiu, rucsacul a trecut printr-o transformare spectaculoasă.
dokaryan glass work 3770982 jpg
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
În timp ce românii reclamă salariile mici, angajatorii spun că nu găsesc suficienți oameni dispuși să muncească. Tot mai multe firme aduc astfel muncitori din Asia, chiar dacă angajarea lor poate costa cu peste o treime mai mult.
silviarita dragon 4792658 jpg
Cinci mituri despre menopauză pe care medicii vor să le demonteze. De ce analizele hormonale pot induce în eroare
De la simptomele care anunță menopauza până la tratamentele care le pot ameliora, numeroase informații greșite continuă să circule, inclusiv în mediul medical.
1 muraturi jpg jpeg
Cât rezistă murăturile după deschiderea borcanului. Greșeala banală care le poate compromite în doar câteva zile
Murăturile de casă pot rămâne bune pentru consum săptămâni sau chiar luni după deschiderea borcanului, însă numai dacă sunt păstrate în condiții corespunzătoare.
Bursa de Valori  jpg
Tot mai mulți români își pun banii la bursă. Ce trebuie să știi înainte să investești
Numărul investitorilor raportați în fondurile locale de acțiuni a crescut cu aproximativ 110% într-un an, de la 148.139 în iulie 2025 la 310.788 în iulie 2026, potrivit Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF).
Bundesarchiv Bild 183 2005 0103 516, Berlin, Graf Ciano im Fliegerhorst Gatow jpg
Alianța celor doi dictatori care au terorizat Europa. Prietenia lor ascundea o înțelegere mortală
În anul 1936, doi dictatori, renunțau la rivalități și incompatibilitate pentru a lega o adevărată prietenie a răului și distrugerii. Planurile lor secrete de a domina Europa au dus la moartea a peste 35 de milioane de europeni dar și la decenii de traumă.
Zodia care renaste din propria cenusa in septembrie 2023  O asteapta o luna de pomina va avea lumea la picioare 2 1024x1024 jpg
Zodia care reușește să scape de un mare necaz. Acest nativ are sprijinul Divinității în următoarele 2 săptămâni
Următoarele două săptămâni vin cu vești bune pentru una dintre zodii. După o perioadă marcată de griji, tensiuni și situații care păreau fără rezolvare, acest nativ reușește să iasă dintr-un mare impas.